Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 475/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizia Nr.475/
Ședința publică din 23 mai 2008
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător - -
Judecător -
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de pârâta Casa Județeană de Pensii M, cu sediul în Târgu M,-, județul M, prin reprezentanți legali, împotriva Sentinței nr. 139 din 22 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-.
În lipsa părților.
dezbaterilor s-a consemnat în încheierea ședinței publice din 13 mai 2008, care face parte integrantă din prezenta, pronunțarea fiind amânată pentru data de 16 mai 2008, apoi la 23 mai 2008.
CURTEA DE APEL
Prin sentința nr. 139/22.02.2008 a Tribunalului Mureș, dosar nr- a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul SINDICATUL LIBER DIN M și a obligat pârâta să achite fiecărui membru de sindicat drepturile bănești reprezentând prime de vacanță pentru perioada 2001 - 2002, precum și pentru anul 2006, echivalentul unui salariu de bază brut din luna anterioară plecării în concediu, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pârâta să plătească reclamanților sporul de confidențialitate în cuantum de 15% din salariul de bază al fiecărui reclamant începând cu data de 22.12.2006 până la pronunțarea hotărârii, ce se va plăti și în continuare potrivit reglementărilor în vigoare.
A obligat pârâta să plătească sporul de stabilitate și cel de fidelitate începând cu data de 22.12.2006, până la pronunțarea sentinței și în continuare, conform reglementărilor legale în vigoare, în procent de 20% din salariul de bază reclamanților
A obligat pârâta la plata sporului de suprasolicitare neuropsihică și de stres în procent de 10% din salariul de bază reclamanților, începând cu data introducerii acțiunii, și anume de la data de 22.12.2006 și în continuare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
Instanța de fond reține că parte din reclamanți funcționează sau au funcționat în calitatea de funcționari publici în cadrul pârâtei M, iar pentru ceilalți reclamanți, personal contractual, s-a dispus disjungerea cauzei, urmând ca aceasta din urmă să fie soluționat de un complet specializat în litigii de muncă.
În ce privește drepturile relative la primele de vacanță pe anii 2001 - 2002 prima instanță consideră că dreptul la acțiune nu este prescris extinctiv, întrucât, în raport cu art. 7 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958 reclamanții beneficiază de termenul suspensiv având în vedere că dreptul a fost suspendat succesiv prin nr.OUG 33/2001, art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/2002, art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 și art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005, acestea constituindu-se în tot atâtea termene legale suspensive.
Pe fondul cauzei, instanța de fond apreciază că se cuvin reclamanților drepturile bănești pe anii 2001 - 2002 și 2006, acest drept fiind expres prevăzut de art. 188/1999.
În ce privește sporul de confidențialitate, prima instanță argumentează că legiuitorul a prevăzut la art. 45 din Legea nr. 188/1999 și art. 7 alin. 3 din Legea nr. 7/2004 această obligație de confidențialitate specială, cu atât mai mult cu cât reclamanții ca activitate lucrează cu baza de date privind asigurații din domeniul public de asigurări, obligația fiind menținută chiar timp de 2 ani după încetarea raporturilor de serviciu ale reclamanților. Instanța de fond conchide că obligația reprezintă cauza juridică a obligației sinalagmatice a unității pârâte de plată a sporurilor salariale.
În legătură cu sporul de stabilitate și fidelitate, potrivit art. 3 lit. f și art. 42 - 43 din Legea nr. 188/1999 impun obligația de stabilitate și fidelitate pentru reclamanți, astfel că, potrivit art. 29 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, susține instanța de fond, pârâtei îi revenea obligația corelativă de acordare a sporului de stabilitate și fidelitate. În continuare, instanța de fond arată că refuzul acordării acestor sporuri generează discriminarea reclamanților în raport cu alte categorii de funcționari publici, cum sunt cei prevăzuți de Legea nr. 433/2001, ce lucrează în domeniul statisticii.
Instanța de fond a admis și capătul de cerere privind sporul de suprasolicitare psihică, reținând împrejurări de notorietate că activitatea reclamanților se desfășoară cu publicul, în acest sens arătând că pe an se procesează 120.000 de dosare de pensii, se rezolvă un număr de 5.450 de solicitări anuale de stabilire a unor drepturi de pensie noi, de asemenea, rezolvă un nr. de 33.460 de solicitări de recalculare a pensiilor prin adăugarea unor elemente nevalorificate. De asemenea, instanța de fond invocă și alte date statistice, toate care, în opinia acesteia, se constituie în condiții suprasolicitante, cu atât mai mult cu cât personalul unităților din sistemul public de pensii este supus îmbolnăvirii profesionale datorită activității specifice. Astfel, prima instanță conchide că reclamanții trebuie să beneficieze de dispozițiile art. 8 lit. b din nr.HG 281/1993 în mod nediscriminatoriu.
Față de această hotărâre a formulat, în termen, recurs pârâta Casa Județeană de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale. Motivele de recurs reiau apărările formulate în fața instanței de fond, în esență, cu privire la primele de concediu, arătând că acestea au fost suspendate succesiv prin acte normative anuale, iar cu privire la celelalte drepturi, Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public nu le prevede.
Prin concluziile scrise reclamantul Sindicatul Liber din Mas olicitat respingerea recursului. Pentru sporurile de stabilitate și fidelitate, intimatul invocă dispozițiile art. 3 din Legea nr. 188/1999 și art. 29 alin. 2 din același act normativ, cu atât mai mult cu cât alte categorii de funcționari, cum sunt cei prevăzuți de Legea nr. 433/2004, primesc drepturile indicate. În continuare, invocă și textele art. 8 din nr.HG 281/1993 pentru sporul de suprasolicitare psihică. În concluzie, reclamantul consideră justificate petitele acțiunii introductive de instanță, iar recursul formulat ca fiind unul netemeinic și nelegal.
Analizând actele de la dosar, prin prisma motivelor de recurs, ca și a celor invocate în concluzii de intimat, dar și prin prisma caracterului devolutiv al prezentei căi de atac extraordinare, instanța de recurs reține următoarele:
1) În ce privește drepturile bănești concretizate în sporurile de stabilitate și fidelitate, intimații aduc două argumente, primul, cel referitor la sporul de stabilitate, îl leagă de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 188/1999 rep. privind funcționarii publici, care privesc principiile ce stau la baza exercitării funcției publice, printre care se numără și stabilitatea (lit. f), dar și de dispozițiile art. 31 alin. 2 și 3 din același act normativ, ce prevede că funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, iar salarizarea se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare.
Cu privire la acest argument, instanța constată că aceste norme invocate de intimați sunt norme cu caracter general. Pentru ca aceste norme să fie aplicate ar fi trebuit să aibă un corespondent în normele speciale, care să prevadă în mod concret că pentru stabilitate se acordă un spor salarial.
Or, nu se poate justifica un atare spor prin faptul că legiuitorul enumeră principiile care stau la baza exercitării funcției publice. Dimpotrivă, stabilitatea, ca principiu, dă conținut funcției publice și, se subînțelege, raportul de serviciu având la bază acest principiu justifică și salarizarea de bază a funcționarului public, nefiind în mod neapărat nevoie de acordarea unui spor salarial.
În al doilea rând, salariile de bază, ca și sporurile, premiile sau alte drepturi de natură salarială au fost toate reglementate pentru funcționarii publici în acte normative succesive, începând din anul 2004: nr.OUG 92/2004; nr.OUG 63/2005; nr.OG 2/2006; nr.OG 6/2007 și nr.OG 9/2008.
În niciun act normativ nu se prevăd sporuri corelative stabilității și fidelității. Este evident că, din acest punct de vedere, puterea judecătorească, în cazul de față, nu se poate substitui puterii legiuitoare, singura care are dreptul și, în același timp, posibilitatea pentru rațiuni de oportunitate de a prevedea astfel de sporuri. Faptul că unul din principiile de exercitare a funcției publice este stabilitatea nu duce, corelativ, la obligația legiuitorului de a prevedea un spor de stabilitate sau,mutatis mutandis,la obligația instanței de suplini lipsa de voință a legiuitorului. De altfel, și alte categorii profesionale, ce-și exercită atribuțiile în alte autorități publice, nu primesc sporuri pentru exercitarea funcției în baza anumitor principii (spre exemplu, judecătorii și procurorii își exercită funcția în baza principiului inamovabilității și, respectiv, a stabilității, însă nu primesc un spor corelativ acestora).
În ce privește discriminarea, la care se referă intimații ca al doilea argument, potrivit căruia alte categorii de funcționari publici primesc sporurile salariale relative la stabilitate și fidelitate, iarăși nu poate fi primit de instanță.
Astfel, intimații fac referire la funcționarii publici ce lucrează în domeniul statisticii, care, potrivit Legii nr. 433/25.10.2004, primesc aceste sporuri.
Așa cum s-a precizat mai sus, este atributul legiuitorului să aprecieze dacă, într-un domeniu anume, cum este cel al statisticii, ce presupune un efort considerabil pentru funcționarii publici ce-și desfășoară activitatea în acest domeniu, este sau nu oportună prevederea unor sporuri salariale.
Intimații susțin că legiuitorul a acordat aceste sporuri în mod discriminatoriu doar categoriei funcționarilor publici ce-și efectuează activitatea în domeniul statisticii.
Din acest punct de vedere, intimații au în vedere criteriul indirect al discriminării, așa cum este el definit de aliniatul 3 al art. 2 din nr.OG 137/2000 rep. (Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare*).
În mod evident, o condiție prevăzută de acest criteriu indirect este îndeplinită, prin faptul că marea majoritate a funcționarilor publici a fost exclusă de la aplicarea acestor sporuri. Însă, aceste sporuri au fost prevăzute printr-o lege anume, cea care se referă exclusiv la domeniul statisticii, domeniu ce are o dinamică și activitate alta decât a altor domenii în care lucrează funcționarii publici. Pe de altă parte, sporurile în cauză nu au fost prevăzute în actele normative ce au prevăzut succesiv sporurile, primele și alte drepturi salariale ale funcționarilor publici. Cu alte cuvinte, în raport cu domeniul specific al statisticii, ce presupune un alt tip de activitate decât cel obișnuit în care-și desfășoară activitatea ceilalți funcționari publici (cel puțin așa a considerat legiuitorul) li se cuvin aceste sporuri. Din această perspectivă s-ar justifica obiectivul legitim avut în vedere de legiuitor prin prevederea acestor sporuri printr-o lege specială pentru o categorie restrânsă de funcționari publici și, în același timp, excluderea celorlalți funcționari publici.
Mai mult, prin nr.OG 3/2006 textul de lege, art. 4 din nr.OG 92/1992 (introdus prin Legea nr. 433/2004) a fost suspendat prin art. 27, astfel că, în fapt, situația de discriminare invocată a fost una temporară, chiar legiuitorul înțelegând să revină la situația anterioară, prin neacordarea acestor sporuri funcționarilor publici ce funcționează în domeniul statisticii.
Ca atare, instanța constată că recursul, pentru aceste capete de cerere ale acțiunii introductive, sunt întemeiate, urmând a-l admite.
2) În ce privește sporul de suprasolicitare neuropsihică, intimații invocă că acest drept a fost prevăzut prin art. 8 din nr.HG 281/1993 și art. 15 - 18 din nr.OG 2/2006.
În primul rând, din simpla lectură a dispozițiilor art. 15 - 18 din nr.OG 2/2006 nu reiese că legiuitorul ar fi prevăzut un asemenea spor, astfel că indicarea temeiului juridic de către intimați este unul greșit.
În al doilea rând, intimații nu precizează expres care situație din cele prevăzute justifică acordarea acestui spor.
Într-adevăr la art. 8 lit. b) din nr.HG 281/1993 se prevede acordarea unui spor de până la 15% pentru personalul care se ocupă de îngrijirea și/sau educarea copiilor; calificarea și ocrotirea invalizilor sau îngrijirea bătrânilor. De asemenea, mărimea acestui spor se acordă de către instituția administrației publice cu consultarea sindicatului și cu avizul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Or, intimații nu au făcut dovada că s-ar încadra, prin specificul funcției, la una din situațiile prevăzute de legiuitor și nici că ar fi existat consultări cu instituția publică sau că ar exista avizul sau că ar fi cerut uneia din aceste autorități să efectueze una din operațiunile tehnice prevăzute de legiuitor.
Art. 8 lit. c) din același act normativ prevede un spor de 15% pentru condiții grele de muncă, locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului urmând a se stabili de instituțiile publice cu consultarea sindicatului și cu avizul
Așadar, și în acest caz nu revine instanței să aprecieze în ce măsură s-ar cuveni acest spor, ci revine acelor subiecți special prevăzuți de actul normativ în cauză. Cu atât mai mult cu cât intimații sunt reprezentați de sindicat, nu pot reproșa recurentei - pârâte o atitudine pasivă din moment ce nu a demarat demersurile pentru obținerea acestui spor, din moment ce se prevede consultarea sindicatului în vederea obținerii sporului. Eventual, în măsura în care instituția publică, respectiv recurenta, ar fi refuzat să se consulte cu sindicatul pentru obținerea sporului, în acest caz s-ar fi putut pune problema refuzului instituției de a acord sporul.
Ca atare, și acest capăt de cerere al acțiunii introductive instanța îl va respinge, ca urmare a admiterii recursului.
3) În ce privește, însă, sporul de confidențialitate, în procent de 15% din salariul de bază, instanța constată că acesta este unul justificat și, din acest motiv, în mod corect instanța de fond l-a acordat.
Astfel, actele normative succesive relativ la drepturile salariale ale funcționarilor publici, respectiv, nr.OUG 92/2004 (art. 18); nr.OUG 63/2005 (prorogă nr.OUG 92/2004); nr.OG 2/2006 (art. 15); nr.OG 6/2007 (art. 15) și nr.OG 9/2008 au prevăzut un spor de confidențialitate pentru funcționarii publici din aparatul de lucru al unor instituții centrale (Sporul de confidențialitate se acorda funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de pana la 15% din salariul de baza, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.)
Actele normative în cauză suplinesc legea salarizării unice a funcționarilor publici, lucru care se arată expres în conținutul lor (fiind acte normative ce au efecte temporare până la adoptarea acestei legi).
Rezultă că dispozițiile pe care trebuie să le conțină acest act normativ trebuie să creeze premisele salarizării unitare, acesta fiind și scopul reglementărilor pe care le conține.
Or, contrar acestui scop, actele normative în cauză conțin diferențieri între funcționarii publici ce lucrează în instituții/autorități diferite. Mai mult, textul din aceste acte normative, prin care se acordă sporul de confidențialitate, nu justifică de ce anume se acordă acest spor doar categoriilor de funcționari publici ce funcționează la instituțiile și autoritățile publice centrale anume arătate. În mod deosebit de sporul de stabilitate și fidelitate, care este unul prevăzut special într-o lege de organizare și funcționare a domeniului statisticii, și care, deci, creează premisele unei justificări unui scop legitim în raport cu activitatea specifică a funcționarilor publici ce funcționează în domeniul statisticii, în acest caz nu rezultă nicio o astfel de justificare.
Ca atare, instanța constată că există o discriminare indirectă, așa cum este ea prevăzută de art. 2 alin. 3 din nr.OG 137/2000 rep. (text menționat mai sus), motiv pentru care va menține hotărârea atacată sub acest aspect și, implicit, va respinge recursul pentru acest capăt de cerere.
Mai mult, această diferențiere nu este justificată nici în "mod obiectiv", după cum cere expres art. 2 alin. 3 din nr.OG 137/2000 rep. Astfel, textul de lege al aliniatul 3, art. 2, presupune prin "justificare"ca legiuitorul să arate care este rațiunea, cauza pentru care a procedat, în cuprinsul aceluiași act normativ, care are ca scop tocmai unificarea salarizării funcționarilor publici, de ce anume a optat pentru o categorie restrânsă de funcționari în a le acorda acest spor, iar celorlalți funcționari nu.
Ca atare, instanța constată că există o discriminare indirectă, așa cum este ea prevăzută de art. 2 alin. 3 din nr.OG 137/2000 rep. (text menționat mai sus), motiv pentru care va menține hotărârea atacată sub acest aspect și, implicit, va respinge recursul pentru acest capăt de cerere.
4)În ce privește dreptul corelativ primelor de concedii pentru anii 2001, 2002 și 2006, instanța reține că acest drept bănesc, la care se face referire în acțiunea introductivă, a fost prevăzut de legiuitor cu intenția clară de a fi acordat, potrivit art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 rep.
Cu alte cuvinte, aceste dispoziții au fost prevăzute ca atare în actul normativ pentru a fi puse în aplicare. Or, prin restrângerea nejustificată a dreptului, prin actele normative succesive de suspendare a efectelor dispoziției prin care se acordă dreptul bănesc, se înfrâng dispozițiile art. 53 din Constituție, care prevăd că "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav."Legiuitorul, prin suspendarea nejustificată și neargumentată în niciun fel a drepturilor salariale, s-a comportat arbitrar, vătămând drepturile intimaților la protecție socială, această din ultimă noțiune fiind explicată și prevăzută de art. 41 alin. 2 din Constituție.
Din aceste rațiuni, instanța constată că recursul este nefondat pe motivul invocat de recurentă, pe care de altfel l-a învederat și instanței de fond. Însă, în ce privește drepturile salariale cuvenite pe anii 2001, 2002, în raport cu data formulării acțiunii introductive de instanță de către reclamantă (22.12.2006) instanța constată că acestea sunt prescrise din punctul de vedere al exercitării dreptului la acțiune.
Întrucât prescripția extinctivă a dreptului la acțiune este o excepție de ordine publică, instanța a pus-o în discuție din oficiu și, potrivit art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, constată că termenul de 3 ani prevăzut de legiuitor s-a scurs, iar dreptul patrimonial la acțiune s-a prescris pentru drepturile salariale solicitate pe anii 2001 și 2002.
Ca atare, deși pe fond, în ce privește anul 2006, soluția instanței de fond este corectă, totuși recursul formulat în cauză va fi admis, instanța urmând să modifice în parte hotărârea atacată și să respingă acțiunea introductivă de instanță doar în ce privește drepturile bănești ce s-ar fi cuvenit intimatei pentru anii 2001 și 2002.
Instanța, în raport cu cele de mai sus, va admite recursul formulat, va modifica în parte hotărârea atacată în sensul că va respinge acțiunea reclamantei pentru drepturile bănești datorate pentru anii 2001 și 2002.
Va menține celelalte dispoziții relative la anul 2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul Casei Județene de Pensii M, cu sediul în Târgu M,-, județul M, formulat împotriva sentinței nr. 139/22 februarie 2008 Tribunalului Mureș, dosar nr- și, în consecință:
Modifică hotărârea atacată în sensul că respinge capetele de cerere de chemare în judecată, formulată de Sindicatul Liber din M, în numele membrilor de sindicat indicați în cererea de chemare în judecată ( fila 1, dosar - a Tribunalului Mureș ), referitoare la sporul de stabilitate și fidelitate și la sporul de suprasolicitare neuropsihică.
Respinge capătul de cerere referitor la primele de vacanță pentru perioada 2001-2002, ca urmare a admiterii excepției prescripției extinctive.
Menține hotărârea atacată în ce privește acordarea sporului de confidențialitate de 15 %, cu obligația aferentă, precum și dreptul privind prima de vacanță pentru anul 2006.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 mai 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Pt. -
fiind în concediu de odihnă,
semnează
Președintele instanței
Grefier
Pt.
fiind în concediu de odihnă,
semnează Grefier
Red.
Tehnored.
2 exemplare
29.08.2008
Jud.fond.;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
