Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 475/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 475/R/2009 Dosar nr-
Ședința publică de la 23 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa judecător
- - - - judecător
- - - - judecător
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de Primăria comunei împotriva sentinței civile nr. 243/CA/4.03.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 16 iunie 2009, când părțile au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 23 iunie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată că:
La data de 5.02.2009, reclamanții, andulet, ates, izgaciu, au chemat în judecată pe pârâta Primăria de, solicitând obligarea pârâtei la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, fiecare in procent de câte 25% din salariul de bază.începând cu data de 05.02.2006 și până la data pronunțării hotărârii, sume actualizate cu indicele inflației,obligarea pârâtei la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, fiecare in procent de câte 25% din salariul de bază, calculate și plătite începând cu data pronunțării hotărârii și în continuare,până la încetarea raporturilor de serviciu,obligarea pârâtei să consemneze în carnetul de muncă al reclamanților acordarea drepturilor bănești de mai sus.
Acțiunea reclamanților a format obiectul dosarului nr- a Tribunalului Brașov.
În acest dosar instanța de fond a pronunțat pe baza probelor de la dosar sentința civilă nr. 243/CA/4.03.2009 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.
Prin această hotărâre instanța a dispus următoarele: s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, andulet, ates, izgaciu, în contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei și în consecință:
A fost obligată pârâta să aloce, calculeze și plătească fiecărui reclamant,în funcție de data angajării,suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, datorate pe perioada 05.02.2006-04.03.2009,data pronunțării hotărârii, actualizate cu indicele inflației din momentul nașterii dreptului și până la data plății efective.
Pârâta a fost obligată să plătească fiecărui reclamant drepturile bănești reprezentând suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru viitor, până la schimbarea situației juridice de fapt și, sau de drept.
A fost obligată pârâta să consemneze în carnetele de muncă ale reclamanților acordarea drepturilor de mai sus; s-au respins restul pretențiilor.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele:
Pe fondul cauzei instanța de fond a reținut că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Primăriei comunei de, aspect necontestat de pârâtă, și rezultă din adeverința anexată cererii de chemare in judecată.
Legea nr. 188/1999 inițial prin art. 29 al. 1 lit. c și și apoi prin art. 31 instituit dreptul funcționarilor publici la un salariu compus, in afară de salariul de bază și sporul de vechime, și din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Dispozițiile art. 29 și apoi 31 al. 1 lit. c,d din Legea 188/1999 au fost suspendate succesiv prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004 - art. 44 pentru anul 2005 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 2/2006 pentru anul 2006.
Deși prin efectul actelor normative arătate mai sus, exercițiul dreptului de a încasa cele două sporuri, prevăzut de prevederile art. prevederile art.29 al. 1 lit. c și d (devenit 31) din Legea nr.188/1999 republicată, a fost suspendat până la sfârșitul anului 2006, totuși această împrejurare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării prerogativelor sale în intervalul de timp pentru care s-a suspendat exercițiul dreptului.
Dreptul continuă să existe până la momentul adoptării unei dispoziții legale exprese contrare, deoarece, în materia dreptului muncii, este pe deplin aplicabil principiul derivând din "teoria a drepturilor câștigate", astfel încât nu poate fi acceptată ipoteza unei abrogări implicite a unei prevederi legale care a instituit un drept. Cum raportul de serviciu al funcționarului public este similar unui raport de muncă în ceea ce privește drepturile legale, acest principiu este pe deplin aplicabil și în situația funcționarilor publici.
Ca atare, orice restrângere adusă acestui drept, categorie în care intră și suspendarea, poate avea loc numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 53 din Constituție (fostul art. 49 ). Or, nici una dintre legile prin care s-a suspendat exercitarea dreptului nu întrunește cerințele impuse de textul legii fundamentale, nefiind adoptate pentru apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor sau pentru desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. Prevederile legale prin care s-a suspendat acordarea primei celor două sporuri în perioada 2005 și 2006 au avut caracter temporar, iar în prezent nu mai sunt în vigoare, astfel încât nu mai pot forma obiectul controlului de neconstituționalitate, conform Legii nr. 47/1992, republicată.
Instanța de fond, a analizat textele în discuție, în aplicarea principiului prevăzut de art. 3 Cod civil, și a apreciat că dispozițiile privind suspendarea nu au produs nici un efect sub aspectul existenței dreptului la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei, și deci, nu au avut drept consecință suprimarea acestuia în materialitatea sa pentru perioada în care au fost în ființă. Această suspendare nu poate echivala cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Deși nu se poate nega dreptul legiuitorului de a suspenda aplicarea anumitor dispoziții legale, acest drept trebuie exercitat cu respectarea cerințelor impuse de art. 56 și 64 din Legea nr. 24/2000.
Așa fiind și cum, în raport cu principiul activității legii civile, ce decurge din art. 15 din Constituție și din art. 1 din Codul civil, dispozițiile art. 29 al. 1 și ulterior 31 al. 1 din Legea nr. 188/1999 fiind în vigoare în toată această perioadă, rezultă că dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei acordate funcționarilor publici prin acest text a existat în perioada anilor 2004-2006, fiind în ființă în întreaga perioadă menționată și, fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția anterioară art. 41 alin. (2) din Constituția revizuită în 2003, nu s-a constatat că ar fi neconstituționale.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2004 - 2006.
Suspendarea acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară, pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada celor 2 ani, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Ca urmare, ordonatorilor principali de credite și, după caz, ordonatorilor de credite de inferior le revine obligația să plătească funcționarilor publici, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei cuvenite acestora în conformitate cu art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, acțiunea fiind admisă în parte.
Pârâta a fost obligată la plata sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei actualizate cu indicele de inflație având în vedere faptul că în materia raporturilor de serviciu, similar raporturilor de muncă, se prezumă punerea în întârziere a angajatorului, odată cu data nașterii dreptului, sarcina probei revenindu-i acestuia raportat la data nașterii prejudiciului.
Reclamanții au solicitat și obligarea pârâtei la indexarea sumelor cu rata inflației, cerere care este fondată, fiind obligată pârâta în acest sens, având în vedere dispozițiile art. 1082-1084 Cod Civil, dobânda legală fiind de natură să acopere devalorizarea monedei naționale ca urmare a neacordării celor două suplimente.
Este întemeiată pretenția reclamanților de acordare a drepturilor pentru viitor cât timp sunt în vigoare dispozițiile legale care reglementează suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt în vigoare.
Deși reclamanții au solicitat în scris procentul de 25 % pentru fiecare spor, instanța de fond nu a acordat procentual aceste drepturi având în vedere că procentul nu este stabilit de legiuitor, iar practica judecătorească invocată de reclamanți nu constituie izvor de drept.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termenul legal pârâta Primăria Comunei, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată următoarele:
Instanța de fond a apreciat greșit situația de fapt dedusă judecății și a pronunțat o hotărâre greșită prin admiterea acțiunii reclamanților.
În drept recurenta pârâtă a invocat faptul că drepturile salariale a funcționarilor publici sunt stabilite prin OG nr. 6/2007, dar aceste sporuri solicitate de reclamanți nu sunt prevăzute în acest act normativ.
De asemenea, se invocă faptul că în art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 nu se prevede expres acordarea acestor sporuri și că suplimentele solicitate de reclamanți nu pot fi acordate, ele urmând a fi reglementate prin Legea unică de salarizare în sistemul bugetar pentru funcționarii publici.
Se arată și faptul că drepturile respective au fost suspendate prin acte normative, aspect invocat prin Întâmpinare de aceștia la fondul cauzei și pe care instanța de fond nu l-a avut în vedere la soluționarea cauzei.
În esență, recurenta a arătat că în mod eronat a acordat aceste drepturi și că plata drepturilor solicitate este neîntemeiate la fel și plata accesoriilor adică actualizarea sumelor cu rata indicelui de inflației.
În plus a arătat că legislația în vigoare nu permite nici legal și nici financiar plata acestor drepturi.
În drept, a invocat prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă art. 304 Cod procedură civilă.
Față de recursul declarat în cauză intimații reclamanți, andulet, ates, izgaciu, au formulat Întâmpinare la recurs, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii Tribunalului Brașov, ca temeinică și legală ( 16 -18 dosar), la care au depus Adeverința eliberată pârâtă (recurentă) cu nr. 1713/1.06.2009 (19 dosar).
Curtea, examinând actele și lucrările dosarelor, sentința civilă nr. 243/CA/ 4.03.2009 a Tribunalului Brașov, prin prisma criticilor formulate în recursul declarat de pârâta Primăria Comunei prin primar, raportat la prevederile legale aplicabile în cauză constată recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamanții, andulet, ates, izgaciu, au solicitat obligarea pârâtei cu care se află în raporturi de serviciu, ei având calitatea de funcționari publici conform adeverinței de la (fila 19 dosar recurs) iar în baza prevederilor art. 31 alin. 1 lit. c și d aceștia beneficiază pe lângă salariul de bază și de suplimentul postului și la suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Ca atare, din punct de vedere legal, aceste suplimente, reprezintă elemente componente ale salariului cuvenit unui funcționar public.
Faptul că aceste suplimente nu au fost acordate pe motivul că ulterior legii s-au adoptat acte normative Hotărârii de Guvern sau Ordonanțe de Guvern prin care s-a dispus suspendarea acordării acestor obligații salariale, nu conduce la înlăturarea dreptului efectiv.
Așa fiind, criticile formulate de recurentă pe fondul chestiunii în discuție nu pot fi reținute de instanța de recurs, deoarece ele contravin dispozițiilor legale care sunt în vigoare și reglementează expres aceste sporuri ca fiind elemente ale salariului.
Având în vedere atât prevederile Legii nr. 188/1999, prevederile Constituției care prevăd dreptul la muncă și dreptul la un salariu corespunzător funcției ocupate și ținând cont și de prevederile art. 38 din Codul muncii care arată că nimeni nu poate renunța la salariul cuvenit, instanța de recurs va înlătura toate criticile formulate de recurentă cu privire la nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate.
În esență, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, deoarece nu este vorba de o interpretare greșită a legii sau de acordare eronată a unor drepturi către reclamanți.
Faptul invocat de recurentă că prin Ordonata Guvernului nr. 6/2007, nu s-au prevăzut aceste suplimente și că întrucât nu există o lege de salarizare unică a funcționarilor care să reglementeze și aceste drepturi (suplimente) salariale, nu poate fi reținut deoarece prevederile art. 31 alin.1 lit. c și d sunt în vigoare și ele trebuie respectate de angajatori întocmai.
Critica privind nelegalitatea hotărârii atacate, pentru motivul acordării drepturilor la valoarea reactualizată cu indicele de inflație, nu se justifică în cauză, deoarece prin neplata și neîncasarea la termen a acestor suplimente ale salariilor, reclamanții au fost prejudiciați, iar prejudiciul respectiv se poate acoperi prin plata sumelor cuvenite calculate actualizate cu indicele de inflație.
Ca atare și aceste critici vor fi înlăturate ca nelegale.
În concluzie, pentru argumentele de fapt și de drept se va respinge recursul ca nefondat, conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
Referitor la apărarea formulată de reclamanții (intimați) se constată că susținerile formulate în Întâmpinarea la recurs și pe fondul cauzei sunt în conformitate cu dispozițiile legale și cu probele de la dosar, sens în care vot fi reținute, în sensul respingerii recursului declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Opinie majoritară:
Respinge recursul declarat de pârâta Primăria com. de împotriva sentinței civile nr. 243/CA/04.03. 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTOR 2: Mirena Radu
- - - -
Cu opinie separată în sensul admiterii recursului ârâtei p. și admiterea în parte a acțiunii reclamanților, în sensul că reclamanții, în calitate de funcționari publici, au dreptul la un salariu compus și din suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, corespunzător art. 31 lit c și d din Legea nr 188/1999, până la modificarea situației de fapt și/sau de drept.
Respinge restul pretențiilor reclamanților.
JUDECĂTOR 3: Maria Ioniche
- - Grefier
pt.
aflată în concediu de odihnă
Semnează
Grefier șef secție
Opinie separata
Spre deosebire de opinia majoritară a completului de judecată, apreciez că în speță acțiunea reclamanților trebuia admisă pentru următoarele considerente:
Astfel, prin acțiunea principală reclamanții au solicitat să se constate că au dreptul la un salariu compus și din suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, corespunzător art. 31 lit c și d din Legea nr 188/1999, și să fie obligată pârâta la calcularea și plata acestor drepturi salariale.
Aceste suplimente nu au fost cuantificate de legiuitor, însă, prin analogie cu alte sporuri de care beneficiază categoria de personal a funcționarilor publici, reclamanții interpretează că acestea sunt în cuantum de câte 25% din salariul de bază.
Instanța constată că reclamanții au, prin lege, dreptul la un salariu compus și din suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, corespunzător art. 31 lit c și d din Legea nr 188/1999, atât timp cât au calitatea de funcționar public.
Instanța nu poate crea norme de drept, nu se poate substitui puterii legislative sau celei executive, nu poate stabili un cuantum al acestor drepturi salariale fără să existe norme legale prin care să stabilească întinderea acestora. În lipsa stabilirii, prin normă de drept, a criteriilor de acordare a acestor sporuri și întinderea lor, acestea nu se pot acorda efectiv persoanelor îndreptățite. Acestea nu numai că nu sunt determinate dar nu sunt nici măcar determinabile pentru a se putea dispune obligarea pârâtei la plata acestora.
Acțiunea reclamanților este una în realizarea dreptului, însă cererea lor nu poate fi primită de instanță, având în vedere și dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă, pentru că acest drept salarial nu se poate realiza, concretiza, în cuantumul solicitat, în lipsa unui cadru legal.
Considerentele instanței privind suspendarea acestui drept prin Ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 92/2004 și nr. 2/2006 și consecințele sale juridice sunt utile în măsura în care ar fi existat și cadrul legal prin care s-ar fi stabilit și acest cuantum al dreptului.
Recursul reclamanților este fondat și hotărârea instanței de fond va fi modificată în sensul a se constata existența dreptului reclamanților, corespunzător art. 31 lit c și d din Legea nr 188/1999, atât timp cât au calitatea de funcționari publici.
Celelalte pretenții ale acestora se vor respinge ca neîntemeiate pentru considerentele de mai sus.
Judecător
- -
Red. - 29. 06.2009/Red. Op. Separată. MR
Dact.- - 30.06.2009/2 ex.
Jud fond- A
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Mirena Radu, Maria Ioniche