Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 475/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea nr.188/1999 -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.475
Ședința publică din12 martie 2009
PREȘEDINTE: Sas Remus
JUDECĂTOR 2: Nechifor Veta
JUDECĂTOR 3: Morariu Adriana
Grefier - -
Pe rolul instanței se află judecarea recursurilor declarate depârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S și Ministerul Finanțelor Publiceîmpotriva sentinței nr.15 din 08.01.2009, pronunțată de Tribunalul Suceava- Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta-intimată.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, deși părțile lipsesc, socotindu-se lămurită, în temeiul dispozițiilor art.150 din Codul d e procedură civilă - declară dezbaterile închise, rămânând în pronunțare cu privire la recursul ce face obiectul prezentului dosar.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr- din 24.11.2008 reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S și Ministerul Economiei și Finanțelor B obligarea acestora să plătească începând cu data numirii în funcția publică, respectiv pentru perioada 01.01.2004 - până la data pronunțării hotărârii, sporul de confidențialitate în cuantum de 15% din salariul de bază, sporul de fidelitate în cuantum de 20%, sporul de suprasolicitare neuro - psihică și stres în cuantum de 10%, suplimentul postului în cuantum de 25% din salariul de încadrare și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în cuantum de 25%.
In motivare reclamanta a arătat următoarele:
Este funcționar public în cadrul DGFPS beneficiind, în această calitate, de toate drepturile care decurg din prevederile legale. Cum în privința drepturilor salariale ale funcționarilor publici este exclusă stabilirea acestora prin negociere, determinarea lor se realizează în baza unor acte normative, iar realizarea nu poate fi obținută prin intermediul instanțelor de judecată.
In motivare reclamanta a arătat că suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt prevăzute la art. 31 alin. 1 lit. c si d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, care prevede că "Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a)salariul de baza;
b)sporul pentru vechime in munca;
c)suplimentul postului;
d)suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
A mai invederat instanței faptul că până la republicarea din anul 2007 a Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului si suplimentul treptei de salarizare erau prevăzute la art. 29 alin.l lit. c si d din lege.
Relevant este faptul ca potrivit art. XIII din Legea nr. 251/2006 prevederile art. 29 alin.l lit.c) si d) din Legea nr. 188/1999 au reintrat in vigoare la data de 01.01.2007.
Văzând și dispozițiile art.38 și art. 39 alin.l lit.d) din Lg. nr. 53/2003 - codul muncii, care prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, salariaților fiindu-le garantat dreptul la egalitatea de șanse și tratament, și apreciază reclamanții că suspendarea dreptului la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pe perioada 01.01.2001 -01.01.2001 nu s-a realizat fiind lovită de nulitate, ci s-a înfăptuit numai suspendarea obligației corelative ca o măsură la îndemâna debitorului ce nu dorește și nu voiește să-și execute obligația legală în mod voluntar.
Se mai arată de către reclamantă că din interpretarea sistematică și logică a acestor texte rezultă că plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare li se cuvine, întrucât nici executivul și nici legiuitorul nu puteau suspenda sau abroga acest drept, din perspectiva textelor constituționale menționate. Față de considerentele de mai sus, potrivit acestor texte constituționale și de lege organică ( respectiv codul muncii ), rezultă în mod f indubitabil că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat.
Aceasta prevedere legală, respectiv art. 29 alin.l devenit art. 31 alin.l din Legea nr. 188/1999, republicata, cu modificările si completările ulterioare, a fost suspendata pana la data de 31 2006, prin art. 44 din nr.OUG 92/2004.
In acest sens, solicită a se constata că norma legală de suspendare, mai sus menționată, contravine prevederilor art. 41 si art. 53 din Constituția României care prevede că " Exercițiul unor drepturi sau unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară intr-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinato, să fie aplicată in mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".
Se mai arată că dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la munca( a se vedea în acest sens, - Constituția României, comentată și adnotată, Ed. Oficial, pag.234). Ca atare acest drept nu poate fi restrâns în mod abuziv și contrar echității impuse de o societate democrată, potrivit art.53 din constituție.
Examinând textul art. 44 din nr.OUG 92/2004 prin care a fost suspendata plata drepturilor bănești, reprezentând suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare, se poate constata ca legiferarea s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.
Din interpretarea sistematică și logică a textelor de mai sus rezultă că plata suplimentului postului si a suplimentului treptei de salarizare li se cuvine, întrucât nici executivul și nici legiuitorul nu puteau suspenda sau abroga acest drept, din perspectiva textelor constituționale menționate.
Ori, contrar acestor dispoziții, atât executivul ( prin OUG 92/2004), cât si legiuitorul (prin Legea 76/2005 pentru aprobarea OUG 92/2004) au anulat acest drept în mod ilegal.
Consideră ca nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu o eventuală excepție de neconstituționalitate a textelor de lege menționate, deoarece, potrivit art. 29 alin 1 din Legea nr. 47 Al 992, privind organizarea ii funcționarea Curții Constituționale, republicată, cenzurarea legalității icestei suspendări revine instanței de fond, iar nu Curții Constituționale, leoarece normele legale de suspendare nu mai sunt In vigoare, fiind ibrogate la data sesizării instanței.
Mai arată că obligația de confidențialitate există în privința funcționarilor publici, potrivit art.45 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici - republicată, funcționarii publici sunt obligați să păstreze confidențialitatea datelor și informațiilor și art.7 alin.2 lit.c + d din Legea nr.7/2004 privind Codul d e conduită a funcționarilor publici, iar informațiile deținute de către funcționarii publici sunt supuse secretului fiscal, iar divulgarea lor se sancționează.
Funcționarii publici sunt îndreptățiți și la acordarea sporului de suprasolicitare neuro - psihică și stres în vederea responsabilităților în exercitarea atribuțiilor, studierea documentelor de a arhiva, activitate ce presupune manipularea de acte degradate fizic, chimic sau biologic, precum și activitatea de informare și redactare a lucrărilor la computer, iar folosirea zilnică a ecranului de vizualizare să fie întreruptă periodic prin pauze, care să reducă suprasolicitarea în fața ecranului de vizualizare.
Prin urmare, funcționarii publici au dreptul la prestații suplimentare în bani, reprezentând clauza de confidențialitate ceea ce constituie o aplicare directă a principiului la egalitatea de șanse și tratament, consacrat de art. 39 alin.l lit.d din codul muncii și de art. 16 din Constituția României.
Se mai invocă de către reclamantă prevederile art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că dreptul tuturor oamenilor la un salariu egal pentru muncă egală este garantat fără nici o discriminare, în același sens dispunând și Carta socială Europeană și Constituția Europeană, -
Și-a întemeiat acțiunea reclamanta pe dispozițiile art. 26 codul muncii, art.29 alin.2, art.93 din Legea nr. 188/1999.
In dovedire a depus la dosar înscrisuri.
Pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:
Reclamanta are calitatea de funcționar public în cadrul DGFPS, conform Legii nr. 188/1999 republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Salarizarea funcționarilor publici a fost stabilită prin acte normative succesive, grila de salarizare actuală fiind prevăzută în nr.OG 2/2006, Regimul juridic aplicabil funcționarilor publici este stabilit de Legea nr. 188/1999 republicată, privind statutul funcționarilor publici, această categorie salarială având statut propriu.
Se mai arată că având în vedere că funcționarii publici au statut legal și nu unul contractual, salarizarea acestora se realizează în conformitate cu dispozițiile legii în vigoare.
Prin sentința nr.15/8.01.2009, Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea, având ca obiect " litigiu privind funcționarii publici " formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE S și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B; a obligat pârâții DGFPS și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice S să acorde reclamantei, suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază datorat pentru perioada de 01.01.2004 - 08.01.2009, data pronunțării hotărârii, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective; a respins ca nefondate cererile privind acordarea sporului de confidențialitate, sporului de fidelitate și sporului de suprasolicitare neuro -psihică și stres.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În perioada 2004-2006 prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin OUG nr. 92/2004.
Legiuitorul are posibilitatea de suspenda aplicarea acestor 1 prevederi pentru o anumită durată determinată, fără ca acest eveniment legislativ să conducă la restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale ce decurg din statutul de salariat al persoanelor, în acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională.
Se mai menționează de pârâtă, de asemenea, ca dispozițiile legale nu prevăd un asemenea cuantum de 25% din salariul de bază, pentru suplimentul postului și nici pentru suplimentul corespunzător treptei de salarizare, astfel încât solicitarea reclamantei este lipsită de temei legal.
De asemenea OG nr. 2/2006 și OG nr.6/2007 cu modificările și completările ulterioare, în secțiunea a - 2 - a reglementează tipurile de sporuri de care beneficiază funcționarii publici, printre acestea nefiind prevăzute sporurile solicitate prin acțiune de reclamantă.
Cu privire la sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază, prevăzut la art. 15 din OG nr. 2/2006 se acordă " funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ".
Referitor la suplimentul postului se arată de pârâți că legiuitorul a prevăzut acest supliment în actele normative indicate mai sus, dar nu 1-a cuantificat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Sai nvocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei pentru perioada martie 2005 - 25.11.2005, precum și excepția neîndeplinirii procedurii prealabile obligatorie dispusă de Legea nr.554/2004, solicitând admiterea recursului, iar pe fond respingerea acțiunii.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și în urma rejudecării pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivelor invocate în recurs, curtea constată că recursurile nu sunt întemeiate.
Cu privire la motivul de recurs privind excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada martie 2005 - 25.11.2005, instanța urmează a- respinge motivat de faptul că potrivit art.7 alin.1 din OG 167/1958 "prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune".
Astfel, dreptul la acțiune s-a născut la data când a expirat ultima suspendare a aplicării dispozițiilor incidente în cauză.
Nu poate fi reținută nici critica referitoare la neîndeplinirea procedurii prealabile întrucât acțiunea are ca obiect refuzul recunoașterii unui drept prevăzut de lege, situație în care nu este obligatorie respectarea acestei proceduri, fapt rezultat din interpretarea art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că prin decizia nr.78 din 5 noiembrie 2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, admițându-se recursul în interesul legii declarat de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că: "Dispozițiile art.6 din Legea nr.514/2003 modificată de Legea nr.246/2006 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic raportate la dispozițiile art.60 alin.l și 2 din Statutul profesiei de consilier juridic, art.31 (fost art.29) și art. 117 (fost art.93) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, se interpretează în sensul că nu se pot negocia de consilieri juridici cu statut de funcționari publici prestațiile suplimentare în bani, reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate, în condițiile prevăzute de art.25 și 26 din codul muncii.
Această categorie poate beneficia de sporuri salariale în condițiile stabilite prin acte normative de salarizare a funcționarilor publici și de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea".
Conform art. 329 al.3 Cod proc. civ. dezlegarea dată problemelor de drept judecate de Secțiile Unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.
De altfel, în jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, anterioară pronunțării acestei decizii în interesul legii, s-a reținut în mod constant că existând două categorii de consilieri juridici, potrivit art.2 din Legea nr.514/2003, respectiv cei numiți în funcție și cei angajați în muncă, li se aplică regimuri juridice distincte. Astfel, conform art.3 din Legea nr.514/2003, consilierul juridic numit în funcție are statutul funcționarilor publici, iar dreptul comun pentru toate categoriile de funcționari publici îl constituie Legea nr.188/1999, în timp ce consilierul juridic angajat în muncă are statut de salariat, pentru raporturile juridice de muncă întemeiate pe un contract individual de muncă, fiind aplicabil prioritar codul muncii.
In speță, reclamanta este funcționar public angajat în funcție publică în cadrul DGFPS. Este adevărat că pentru numirea unei persoane în calitate de funcționar public este necesar consimțământul acesteia, dar reclamanta nu își exercită profesia în temeiul unui contract individual de muncă, în accepțiunea Codului muncii, ci în temeiul unui contract de drept administrativ, după cum s-a reținut în doctrină, în cazul raportului de serviciu libertatea contractuală a părților fiind în cea mai mare parte suplinită de legiuitor, fiind exclusă negocierea individuală.
Referitor la pretențiile reclamantei în privința clauzei de confidențialitate (având ca suport legal art. 26 alin.l din codul muncii inaplicabil funcționarilor publici a căror raporturi de serviciu sunt guvernate de legislația specială), este foarte important de subliniat că aceste pretenții nu își găsesc corespondentul în câmpul de activitate desfășurată, în atribuțiile instituției și cel mai important, în legislația în materie.
DGFP S, funcționează în baza Legii nr. 108/1999 și a HG767/1999, deținând informații care fac obiectul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Documentele și informațiile, pe care în virtutea atribuțiilor funcționale DGFP. S le deține, sunt furnizate la cerere, oricărui solicitant. Procedura prin care aceste informații sunt furnizate, este prevăzută de Legea nr. 544/2001 și de normele date în aplicarea acesteia, aprobate prin HG123/2002.
În privința legislației ce reglementează regimul informațiilor "confidențiale" apreciază că se impune o succintă prezentare a acesteia, în contextul în care solicitarea reclamantei nu este însoțită de justificarea legală a pretențiilor sale.
Informațiile exceptate prin legislația în materie, de la regimul publicității, sunt informațiile clasificate. Regimul juridic al acestei categorii de informații este stabilit la scară națională prin Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, G: nr. 585/2002 privind aprobarea naționale de protecția a informațiilor clasificate, HG781/2002 privind protecția informațiilor secrete de serviciu, nr.HG 1349/2002 privind colectarea, transportul, distribuirea și protecția pe teritoriul României, a corespondenței clasificate.
Informațiile clasificate se împart în două clase: secrete de stat și secrete de serviciu. Informațiile secrete de stat sunt cele enumerate de art. 17 din Legea nr. 182/2002, iar caracterul de secret de stat se atribuie de către persoanele prevăzute în art. 18 din aceeași lege. ce accesează astfel de documente vor deține autorizație de acces eliberată cu avizul
DGFP S nu emite și nu deține documente cu clasificarea de "secret de stat", iar reclamanții nu dețin autorizație de acces la astfel de informații, documentele cu caracter "secret de serviciu", sunt acelea a căror divulgare este de natură să determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat, (art. 4 al. 3 din HG585/2002).
Stabilirea caracterului "secret de serviciu" se realizează de către conducătorii unităților deținătoare (art. 7 din G: 585/2002). Persoanele care au acces la astfel de informații vor poseda autorizație de acces eliberată de conducătorul unității. DGFPS nu a clasificat nici un document aflat în gestiune cu caracter de secret de serviciu și în mod corespunzător, reclamanta nu deține autorizație de acces la astfel de informații (inexistente în cadrul DGFP ).
In condițiile definite mai sus, instanța apreciază că a probat faptul că reclamanta nu-și desfășoară activitatea într-un mediu "confidențial" și "secretizat", atât timp cât documentelor aflate în gestiunea DGFPS nu le este atribuit nici o clasă și nivel de secretizare, conform legislației în vigoare, le care a făcut referire mai sus.
In calitate de funcționar public, reclamanta este remunerată în conformitate cu dispozițiile imperative ale legislației în vigoare și nu poate negocia indemnizația și sporurile ce i se cuvin, deci nici clauza de mobilitate sau clauza de confidențialitate. Aceste clauze nu sunt prevăzute decât de codul muncii, nu și de Legea nr.188/1999, care reprezintă dreptul comun pentru funcționarii publici.
Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE,
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S și Ministerul Finanțelor Publiceîmpotriva sentinței nr.15 din 08.01.2009, pronunțată de Tribunalul Suceava- Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta-intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 martie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./16.03.2009
jud.fond
Președinte:Sas RemusJudecători:Sas Remus, Nechifor Veta, Morariu Adriana
