Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 478/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIENr. 478/CA/2009
Ședința publică de la 14 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ștefan Făt
JUDECĂTOR 2: Marieta Florea
JUDECĂTOR 3: Marius Ionel
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE H împotriva sentinței civile nr.298/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța față de actele de la dosar și de solicitarea pârâtului recurent privind judecarea cauzei în lipsă, lasă cauza în pronunțare.
- CURTEA DE APEL -
Asupra recursului de față:
Reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul Județean de Poliție H obligarea acestora la plata primei de concediu aferenta anilor 2002 - 2003, actualizata cu indicele de inflație. În motivarea acțiunii se arată că reclamantul are statutul de funcționar public cu statut special în cadrul, iar potrivit art. 34 din Legea nr. 188/1999 are dreptul la prima de vacanță neacordată pe perioada solicitată.
Tribunalul Hunedoara - secția de contencios administrativ prin sentința nr. 277/CA/2009 a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, a respins excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a Inspectoratului General de Poliție, a admis acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtului Inspectoratul Județean de Poliție H obligându-l pe acesta la plata către reclamant a sumei reprezentând primele de concediu aferente anilor 2002 - 2003, actualizate în raport de rata inflației și a respins acțiunea reclamantului formulată împotriva Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerului Internelor și Reformei Administrative. Instanța a reținut prin considerentele expuse că reclamantului i-a fost recunoscut acest drept prin art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, drept ce ulterior a fost prevăzut și de art. 37 din OG38/2003, acest drept fiind, însă suspendat, fără a fi afectat în substanțialitatea sa, ceea ce impune ca după încetarea suspendării să fie executat de debitorul său.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție H solicitând modificarea sentinței și respingerea acțiunii reclamantului.
Prin motivele de recurs se arată că în mod nelegal instanța a acordat drepturile solicitate, deoarece aceste drepturi se cuvin numai de la data intrării în vigoare a prevederilor OG nr. 38/2003, respectiv, 01.01.2004.
Pârâtul nu a depus întâmpinare.
Curtea apreciază recursul pârâtului ca fondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul are calitatea de funcționar public cu statut special. Această categorie de personal își exercită funcția publică în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului începând cu 27.08.2002. Este adevărat că de la data la care polițiștii au devenit funcționari publici statutul lor este reglementat cu titlu de lege specială de Legea nr.360/2002, iar potrivit art. 78 alin. 1 "Dispozițiile prezentei legi se completează, după caz, cu prevederile <LLNK 11999 188 10 201 0 18>Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative în vigoare", însă este de remarcat că în cazul salarizării polițiștilor pe perioada 2002-2003 sunt aplicabile prevederile alineatului 2 al art. 78, care stabilesc că " până la adoptarea legii privind salarizarea polițiștilor acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională."
Legea a mai prevăzut că "Modul de aplicare a prevederilor alin. (2) și (3) se stabilește prin ordin al ministrului de interne." Cadrele militare nu au beneficiat în perioada 2002-2003 de prime de concediu. Prevederile art. 78 alin. 2 au fost aplicabile până în momentul adoptării unei reglementări proprii de salarizare a polițiștilor - respectiv până la intrarea în vigoare a OG38/2003. Abia prin art. 37 din OG38/2003 este reglementat dreptul polițiștilor la prime de concediu, stipulându-se că " La plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Polițistul are dreptul să solicite acordarea salariului de bază cuvenit pentru perioada de concediu, cu anticipație. Salariul de bază și prima de concediu se plătesc cumulat, cu cel puțin 5 zile înaintea datei plecării în concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracționat, prima de concediu și salariul de bază se acordă cu anticipație, o singură dată." Aplicarea prevederilor referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă s-a suspendat până la data de 31 decembrie 2006 respectiv pentru anul 2004 prin art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005 și pentru anul 2005 prin art. 5 alin. 1 din Legea nr. 380/2005.
În consecință, acordarea primei de vacanță este un drept consacrat printr-o lege specială polițiștilor numai începând cu anul 2004 și nu pot fi acordate prime de concediu acestei categorii de funcționari cu statut special anterior OG38/2003.
De altfel instanța supremă prin decizia nr. XII, pronunțată în data de 5.02.2007 ca urmare a recursului declarat in interesul legii, a arătat că în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. 2 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006 astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală, menționată.
Instanța, față de cele de mai sus, consideră că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu greșita interpretare și aplicare a legii și a probelor dosarului, astfel că sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9, art. 3041.civ.Cod Penal așa încât recursurile pârâtei va fi admis în temeiul art. 312 al 2.civ.Cod Penal, în sensul că se va modifica în parte hotărârea atacată și se va respinge acțiunea reclamantului ca nefondată privind plata primelor de concediu pe perioada 2002 - 2003.
Hotărârea atacată se va păstra în ce privește soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune precum, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliției Române, precum și cu privire la soluția privind pretențiile îndreptate împotriva Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
Recurenta nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE împotriva sentinței nr.298/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- și în consecință:
Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că respinge ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul împotriva pârâtului.
Menține în rest hotărârea atacată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 Aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 ex./22.04.2009
Jud.fond -
Președinte:Ștefan FătJudecători:Ștefan Făt, Marieta Florea, Marius Ionel