Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 480/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 480
Ședința publică de la 7 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorina Vasile judecător
JUDECĂTOR 2: Vasile Susanu
JUDECĂTOR 3: Mariana Trofimescu
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea recursului declarat de reclamanții, - -, C, - reprezentanți legal de SINDICATUL LIBER AL SALARIAȚILOR din Direcția Generală de Statistică B, prin - cu adresă de corespondență în B,- și convențional prin avocat împotriva sentinței nr.8/7.01.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 23 aprilie 2009 care au fost consemnate în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunțarea cauzei la data de 7 mai 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 8/2009 a Tribunalului Brăila s-a respins acțiunea formulată de reclamanții, - -, C, - reprezentanți legal de SINDICATUL LIBER AL SALARIAȚILOR din Direcția Generală de Statistică B, prin în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE STATISTICĂ B, având ca obiect drepturi bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul instituției pârâte și potrivit legii 188/1999 art. 29 devenit 31 al.1 lit. și în legea republicată au dreptul pe lângă salariul de bază și sporul de vechime și la suplimentul postului și al treptei de salarizare. Textul legii însă necesită pentru aplicarea lui existența normelor metodologice în care să se prevadă modul de calcul și cuantumul acestor sporuri. Dacă pentru primele două elemente se poate face calculul respectiv cuantificarea, pentru cele două sporuri solicitate nu există baza legală pentru calcularea și implicit acordarea lor.
Așa fiind, deși prevăzute în lege, pârâta în mod corect nu a acordat, calculat și plătit sporurile în cauză, din nici o dispoziție legală nerezultând că acesta sunt de 25% fiecare din salariul de bază.
În aceste condiții tribunalul nu poate proceda la cuantificarea acestor sporuri în cadrul procedurii judiciare, neavând competența de a anula texte normative, de a le completa creând norme pe cale judiciară sau de a substitui un text legal cu dispoziții cuprinse în alte acte normative, în acest sens încălcându-se principiul separației puterilor în stat, competența de legiferare aparținând altei puteri.
Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat recurs reclamanții pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare recurenții au arătat că prima instanță a pronunțat soluția cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor nr.OUG 92/2004, nr.OG2/2006 și nr.OG 6/2007.
Examinând sentința pronunțată prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art.3041Cod proc.civilă, Curtea constată că prima instanță a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie, pronunțând o sentință netemeinică și nelegală a cărei reformare se impune.
Suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, sunt prevăzute de art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, potrivit căruia: pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: - salariul de bază; sporul de vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Până la republicarea din anul 2007 a Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare erau prevăzute la art.29 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr.188/1999.
Drepturile care fac obiectul prezentei acțiuni au luat naștere prin intrarea în vigoare a Legii nr.161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitarilor publici, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției ( 21 aprilie 2003). Acest act normativ a modificat vechiul art.29 din Legea nr.188/1999 în sensul că prevede, la art.XIII, pct.21, dreptul funcționarilor publici la "suplimentul postului" și " suplimentul gradului".
"Suplimentul gradului" a devenit ulterior, prin art.1 pct.30 din Legea nr.251/2006 "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
La 23 noiembrie 2004, prin intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici, prevederile art.29 care prevedea dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare( al "gradului") au fost suspendate, conform art.44.
Ulterior, conform art.XIII din Legea nr.251/2006 care modifică și completează Legea nr.188/1999, prevederile art.29(inclusiv alin.1 lit.c) și d) care se referă la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare din Legea nr.188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007: "Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art.29, 56, 57, 58, 1 și ale art.60/1 alin.1 lit.b din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la data de 01.01.2007".
Ca urmare, la data prezentei acțiuni, conform Legii nr.188/1999, atât înainte de modificarea ei prin Legea nr.251/2006, cât și după republicare ( Partea I nr.365 din 29 mai 2007), reclamanta este îndreptățită la aceste sporuri fără nici o condiționare.
Drepturile de natură salarială care fac obiectul prezentei cauze sunt prevăzute de lege, însă aplicarea prevederilor respective a fost suspendată temporar, într-o perioadă anterioară.
Această suspendare nu presupune pierderea dreptului însuși, ceea ce ar echivala cu o abrogare a prevederilor legale, ci doar o cauză care împiedică, temporar, exercițiul dreptului.
În acest sens a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în Decizia nr.XII din 5 februarie 2007 într-un recurs în interesul legii privind plata primelor de concediu: " Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat".
Ca urmare se impune a distinge următoarele perioade în legătură cu aplicarea prevederilor legale care ne conferă dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare:
- de la 21 aprilie 2003 ( data nașterii dreptului prin intrarea în vigoare a Legii nr.161/2003) la 23 noiembrie 2004 ( data intrării în vigoare a nr.OUG92/2004) - legea prevede drepturile salariaților și obligația corelativă a instituției de a plăti suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
- de la 23 noiembrie 2004 la 1 ianuarie 2007 - drepturile salariaților de a primi sumele respective au fost suspendate, conform art.44 din nr.OUG 92/2004;
- de la 1 ianuarie 2007 până în prezent - legea prevede drepturile salariaților și obligația corelativă a instituției de a plăti suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare prin reintrarea în vigoare a art.29 din Legea nr.188/1999, conform art. XIII din Legea nr.251/2006.
Prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune nu a curs în perioada 23 noiembrie 2004 - 1 ianuarie 2007 întrucât exercițiul dreptului a fost suspendat printr-o normă legală expresă ( art.44 din nr.OUG92/2004) până la încetarea acestei suspendări conform art.XIII din Legea nr. 251/2006.
În acest sens sunt dispozițiile art.7 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă care prevede: " Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune de a cere executarea silită". 3 al articolului stipulează: " Dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul".
Pe de altă parte, prescripția extinctivă sancționează starea de pasivitate a titularului dreptului. Însă, starea de pasivitate a reclamantei nu s-a datorat unor aptitudini personale pur subiective, ci a fost generată de acte, fapte și împrejurări mai presus de voința sa, respectiv de apariția unor acte normative. În această ordine de idei, apreciază că sunt incidente în cauză disp.art.13 lit.a) din Decretul nr.167/1958 coroborat cu art.15 din același act normativ privind suspendarea cursului prescripției, o aplicație principiului " contra non valentem agree non currit praescriptio".
Trebuie arătat și faptul că norma legală de suspendare ( art.44 din nr.OUG53 din Constituția României care prevede că: (1) Exercițiul unor drepturi sau unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unor calamități naturale, ale unui dezastru, ori ale unui sinistru deosebit de grav (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".
Astfel, drepturile de natură salarială reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost restrânse în mod abuziv, fără justificare și contrar principiilor specifice unor societăți democratice, așa cum au fost statuate la art.53 din Constituție.
Dispozițiile art.38 din Legea nr.53/2000 - Codul Muncii ( lege organică) prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită prin nulitate.
Astfel, se poate aprecia ca un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă ( în sensul său larg), odată câștigat, nu mai poate fi anulat.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților de acordare a acestor drepturi pe viitor, Curtea apreciază că cererea este fondată.
Integrarea acestor două categorii de sporuri în componentele salariului cuvenit funcționarilor publici pentru activitatea depusă în exercitarea serviciului conferă acestor drepturi caracter lichid deoarece exprimarea salariului, și deci a fiecărei părți constitutive a acestuia, nu se poate face decât sub formă bănească ( art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999 raportat la art.161 alin.1 din Codul Muncii.
Aceleași texte de lege citate dau și caracterul cert al unei creanțe născute din obligația instituției angajatoare de remunera activitățile proprii postului ocupat de funcționarii publici în exercitarea atribuțiilor ce le revin atât timp cât se află în desfășurarea raporturilor de serviciu și implicit, în subordinea angajatorului.
Referitor la exigibilitatea creanței, această chestiune decurge din împlinirea succesivă a termenelor de scadență a datelor la care se va plăti salariul cât timp funcționarul public are în curs de derulare raportul de serviciu cu instituția publică, fiind legată, în aceleași timp, și de celelalte două caractere ale unei creanțe anterior enunțate și care au primit confirmarea existenței prin însăși recunoașterea legalității și temeiniciei drepturilor salariale prin dispozițiile cuprinse în hotărârea primei instanțe.
Față de cele expuse, în temeiul art.312 Cod proc.civilă, Curtea va admite recursul, va modifica sentința atacată și va obliga pârâta la plata celor două sporuri, conform perioadelor menționate, sume actualizate potrivit indicelui de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
În temeiul art.274 Cod proc.civilă, Curtea va obliga intimata la plata cheltuielilor de judecată către recurenți, conform dovezilor de la dosar.
ÎN MAJORITATE DE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE recursul declarat de reclamanții, - -, C, - reprezentanți legal de SINDICATUL LIBER AL SALARIAȚILOR din Direcția Generală de Statistică B, prin - cu adresă de corespondență în B,- și convențional prin avocat, împotriva sentinței nr.8/7.01.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Modifică sentința nr.8/7 ianuarie 2009 a Tribunalului Brăila în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanți și obligă pârâta Direcția Regională de Statistică B să plătească reclamanților sumele de bani reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% fiecare din salariul de bază, începând cu data de 1.10.2005 până la data de 7 mai 2009, sume reactualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective, precum și în continuare până la încetarea raportului de serviciu ale fiecărui reclamant.
Obligă intimata la 500 lei cheltuieli de judecată către recurenți.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 7 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
Grefier,
- -
Red.VD/4.06.2009
Tehno ZE/11.06.2009
ex.2
Fond:
OPINIE SEPARATĂ,
În dezacord cu opinia membrilor completului de judecată, apreciem că soluția corectă în cauză era aceea de admitere a recursului, modificare a sentinței instanței de fond și în rejudecare, prin reaprecierea dispozițiilor legale aplicabile cauzei de față, se impunea respingerea acțiunii reclamanților.
Actele normative la care se referă reclamanții nu prevăd și baza legală pentru calcularea și acordarea suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare.
Pentru a fi posibilă cuantificarea acestor suplimente de salarizare ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea Legii nr.188/1999, atribuție ce revine însă legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din legea menționată.
Sub acest aspect practica Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul inadminisibilății în condițiile art.1 din Legea nr.554/2004 cererea de chemare în judecată, prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special.
Modalitatea de calculare nefiind reglementată, acordarea acestor drepturi presupune pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume imposibil de calculat, iar din punct de vedere, eventuala cuantificare de către instanță în raport de diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008 în care s-a reținut că instanțele judecătorești nu au competență să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, astfel că nu au competența de a se substitui legiuitorului sau executivului în privința acordării unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
JUDECĂTOR,
Președinte:Dorina VasileJudecători:Dorina Vasile, Vasile Susanu, Mariana Trofimescu
