Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 481/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA nr. 481/
Ședința publică din 12 mai 2009
Completul compus din:
- - Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului formulat de CONSILIUL JUDEȚEAN H, cu sediul în MCE. nr.5 județul H, împotriva sentinței civile nr.203/05.02.2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul procedural, fiind timbrat cu o taxă judiciară de timbru în sumă de 20,00 lei și cu un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, iar intimații-reclamanți au depus întâmpinare, ambele părți solicitând judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
În raport de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 203 din 5 februarie 2009 Tribunalului Harghita, dosar nr-, a fost admisă în parte acțiunea reclamanților, a fost obligat pârâtul Consiliul Județean H să acorde reclamanților drepturile bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază al fiecăruia, începând cu data încadrării în muncă a fiecărui reclamant, actualizat cu indicele de inflație, până la momentul plății efective, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții au solicitat instanței obligarea pârâtului la plata indemnizației de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază al fiecărui reclamant, susținând că au calitatea de funcționari publici la instituția pârâtă.
S-a reținut că dispozițiile apreciate ca fiind discriminatorii, cuprinse în art.13 din Legea nr.138/1999 și art.1 din Legea nr.138/1999 au fost înlăturate prin art.9 alin.4 din nr.OUG63/2003, în baza căruia a fost emis și Ordinul nr.496/2003, în completarea Ordinului nr.275/2002, ambele emise de ministrul internelor și administrației publice, astfel că drepturile solicitate se cuvin a fi acordate și în prezenta cauză reclamanților.
Față de această hotărâre a declarat, în termen, recurs Consiliul Județean H solicitând ca, prin admiterea recursului, să se dispună modificarea în totalitate a sentinței atacate, cu consecința respingerii ca nefondată a acțiunii formulate de către reclamanți. În motivele recursului se arată că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, fiind realizat motivul de modificare a hotărârii prev.de art.304 pct.9 Cod procedură civilă și că prin prisma Deciziei nr.818/2008 a Curții Constituționale, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu poate acorda competențe organelor jurisdicționale, anularea sau refuzul de a aplica acte normative cu putere de lege pe care le apreciază ca fiind discriminatorii.
S-a mai arătat că Ordinul în cauză nr.496/2003 viza personalul civil care își desfășoară activitatea în domeniul de reglementare și nicidecum tuturor autorităților și agențiilor aflate în subordinea
Prin întâmpinare, reclamanții au solicitat respingerea recursului, susținând, în esență, că decizia instanței constituționale nu este aplicabilă în cauză, în condițiile în care prin acțiune s-a solicitat strict aplicarea efectivă a legii prin acordarea drepturilor bănești așa cum acestea au fost prevăzute prin Ordinul nr.275/2002, modificat prin Ordinul nr.496/2003.
S-a mai susținut că activitatea desfășurată de reclamanți este circumscrisă domeniului de reglementare a actului normativ în cauză și că neacordarea acestui spor ar constitui o situație de inegalitate între salariații aceleiași instituții.
Analizând actele de la dosar, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și în raport cu dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă ce reglementează principiul devolutiv al acestei căi de atac extraordinare, instanța de recurs reține următoarele:
Este evident că un ordin al ministrului administrației și internelor, ce conduce o autoritate a administrației publice centrale, nu poate avea incidență în ce privește funcționarii publici al unei instituții publice subordonată altei autorități publice constituționale.
Nici dispozițiile Legii nr. 138/1999 nu pot fi aplicate reclamanților -intimați, întrucât art. 1 din acest act normativ determină sfera salariaților cărora li se aplică dispozițiile acestei legi, printre ei nenumărându-se și funcționari publici ori personal contractul ce-și desfășoară activitatea la autorități ale administrației publice locale, în speță la consilii județene.
Or, chiar constituțional administrația publică centrală este prevăzută separat de autoritatea publică a administrației publice locale - administrația publică centrală este prevăzută la art. 116 - 119 din Constituție, iar administrația publică locală la art. 120 - 123 din Constituție.
Este de principiu că orice act administrativ, cum este și Ordinul nr. 496/28.07.2003 emis de ministrul administrației și internelor, nu se aplică decât sferei persoanelor față de care acest act are incidență și în raport cu care este să nască, modifice sau încheie raporturi juridice. În acest sens, Legea nr. 554/2004 definește la art. 2 lit. c actul administrativ ca fiind acel "act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizării executării legii sau a executării in concret a legii, care da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice".
Or, executarea legii care se referă Ordinul nr. 496/2003 este Legea nr. 138/1999, lege care nu se aplică funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul administrației publice.
De altfel, art. 47 din Legea nr. 138/1999 prevede imperativ că "ersonalul p. civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1 beneficiază de drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege.", ceea ce conduce la concluzia că legiuitorul a avut în vedere, prin dispozițiile Legii nr. 138/1999, ca sfera salariaților și a drepturilor salariale să fie doar în raport cu angajații din ministerele și instituțiile centrale, excluzând, astfel, administrația publică locală ca și instituțiile publice subordonate acesteia.
În acțiunea introductivă de instanță, pe de altă parte reclamanții susție că dacă nu li s-ar acorda drepturile salariale concretizate în sporul de dispozitiv s-ar încălca principiul discriminării, așa cum este el consacrat de art. 1 alin. 2 din Ordonanța nr. 137/2000, rep. În acest sens, reclamanții susțin că personalul aparținând Ministerului Administrației și Internelor, dar care-și desfășoară activitatea în cadrul consiliilor locale și județene, beneficiază de acest spor și, astfel, se creează o discriminare nejustificată.
Apărarea reclamanților - intimați, însă, nu poate fi primită, ea nefiind fondată.
În primul rând, așa cum s-a arătat mai sus, actul administrativ invocat de aceștia, respectiv Ordinul nr. 496/2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor nu poate fi aplicabilitate în legătură cu sporul de dispozitiv, reclamanții - intimați neavând niciun raport juridic de serviciu sau de muncă cu Ministerul Administrației și Internelor.
În al doilea rând, aici nu poate fi vorba de o discriminare directă (art. 2 alin. 1 din Ordonanța nr. 137/2000 rep.) sau indirectă (art. 2 alin. 3 din Ordonanța nr. 137/2000) pentru simplul motiv că nu este vorba de restrângerea, excluderea etc. reclamanților de la acordarea drepturilor salariale în cauză tocmai pentru că drepturile în cauză nu sunt prevăzute de lege, așa cum cere expres art. 2 alin. 1 din Ordonanța nr. 137/2000. De altfel, nici celelalte criterii nu se regăsesc în situația concretă în care se află reclamanții în raport cu drepturile alegate.
Si, nu în ultimul rând, deși în dispozitivul hotărârii se prevede că acțiunea este admisă în parte, în cuprinsul considerentelor nu sunt indicate argumentele care au condus la această concluzie; motive pentru care curtea constată că în cauză este realizat motivul de modificare a hotărârii atacate prev.de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, ceea ce atrage, potrivit art.312 Cod procedură civilă, admiterea recursului promovat în prezenta cauză și, pe cale de consecință, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii introductive a reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul Consiliului Județean H, cu sediul în M C, nr.5, județul H, declarat împotriva sentinței civile nr. 203 din 5 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Modifică hotărârea atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanții
IREVOCABILA.
Pronunțată în ședința publică din 12 mai 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat - | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red./Tehnored.
Jud.fond: Sz.
2 ex./21.05.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
