Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 484/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 484/
Ședința publică de la 14 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Trofimescu
JUDECĂTOR 2: Vasile Susanu
JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile
Grefier - -
La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâta DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR, cu sediul în B,- și reclamantul CONFEDERAȚIA NAȚIONALĂ SINDICALĂ "CARTEL " - FILIALA G, cu sediul în G,-, -.1, parter reprezentată legal prin președinte, în numele și pentru membrii sindicatului Camera Veterinară B, G, G, U, IA, AN, I, M, A, A, AN, A, G, AN, NA, împotriva sentinței nr.66//03.02.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenții reclamanți prin consilier juridic --, lipsă fiind intimatele Autoritatea Națională a Funcționarilor Publici B și Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B și recurenta pârâtă
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință care învederează că recurenta DSVSA Bad epus concluzii scrise, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul recurenților reclamanți, solicită admiterea recursului declarat așa cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței de fond în sensul cuantificării sporului suplimentului treptei de salarizare și a sporului corespunzător treptei de salarizare începând cu data de 01.01.2005 și atribuirea și în viitor, actualizate la rata inflației. Depune concluzii scrise, ca practică judiciară sentința nr. 1272 pronunțată de Tribunalul Botoșani și decizia nr. 185/112.02.2009 a Curții Constituționale.
Față de recursul declarat de pârâta DSVSA B solicită respingerea acestuia ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 66/3.02.2009 a Tribunalului Brăila, s-a admis parte acțiunea formulată de reclamanta Confederația Națională Sindicală, Cartel,- filiala G în numele și pentru membrii sindicatului Camera Veterinară B în contradictoriu cu pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B având ca obiect drepturi bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În consecință a fost obligată pârâta la plata acestor drepturi bănești în cuantum de 25% fiecare din salariul de bază pentru perioada 1.01.2005 - 3.02.2009, actualizat conform indicelui de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Totodată s-au respins ca nefondate cererile de chemare în garanție formulate de pârâtă în contradictoriu cu Autoritatea Națională a Funcționarilor Publici și Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin actele normative succesive au fost suspendate drepturile salariale privind suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare. Aceste drepturi salariale fac parte din salariul funcționarului public așa cum este reglementat prin art.29 din Legea nr.188/1999 republicată.
În urma suspendării acestor drepturi salariale au fost încălcate principiile de bază ale salarizării, principii reglementate atât de Constituție cât și de Codul Muncii. Drepturile bănești nu pot face obiectul nici unei limitări sau tranzacții, mai mult atunci când acestea sunt stabilite prin lege și nu prin convenția părților.
Dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare reprezintă un drept de creanță și prin urmare este un bun în sensul art.1 din Protocolul Adițional la CEDO.
Referitor la mărimea procentului de 25% din salariul de bază a celor două sporuri salariale instanța constată că nu poate fi acordat deoarece nu există cuantificarea lor prin lege sau OUG urmând ca plata să se facă în momentul determinării acestora.
Referitor la cele două cereri de chemare în garanție acestea nu sunt fondate deoarece nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 60-63.pr.civ. nefiind nici o legătură între pârâtă și chematele în garanție. Numai pârâta are obligația de a acorda drepturi salariale funcționarilor săi.
Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat recurs părțile, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare recurenta a arătat că prima instanță a pronunțat soluția cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor nr.OUG92/2004, nr.OG2/2006 și nr.OG6/2007 pentru următoarele considerente:
În perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificările și completări prin Legea nr.76/2005 și prin Ordonanța Guvernului nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobata cu modificări și completări prin Legea nr.417/2006.
nr.OG6/2007 privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici, menținută cu modificări completări de nr.OG9/2008, nu face nici o referire la suplimentul postului si la suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În consecință nici până în prezent legiuitorul nu a stabilit baza legală pentru modul in care vor fi calculate, cuantumul și eventualele trepte progresive în care aceste drepturi salariale să fie acordate drepturile solicitate de reclamanți.
Față de cererea de chemare în garanție menționăm încă odată prevederile HG nr. 130/2006 în care Autoritatea Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B are calitate de ordonator principal de credite, fapt pentru care solicită a fi admisă cererea de chemare în garanție, în vedere asigurării fondurilor necesare plății drepturilor acordate de instanță.
În motivarea recursului declarat de reclamanți s-a arătat că soluția instanței de a nu stabili un cuantum al celor două sporuri este greșită, reclamanții neputând intra vreodată în posesia acestor sume deoarece există posibilitatea ca ele să nu fie cuantificate niciodată.
Examinând sentința pronunțată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că prima instanță a pronunțat o soluție parțial temeinică și legală pentru următoarele motive.
Suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, sunt prevăzute de art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, potrivit căruia: pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: - salariul de bază; sporul de vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Până la republicarea din anul 2007 Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare erau prevăzute la art.29 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr.188/1999.
Drepturile care fac obiectul prezentei acțiuni au luat naștere prin intrarea în vigoare a Legii nr.161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitarilor publici, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției ( 21 aprilie 2003). Acest act normativ a modificat vechiul art.29 din Legea nr.188/1999 în sensul că prevede, la art.XIII, pct.21, dreptul funcționarilor publici la "suplimentul postului" și " suplimentul gradului".
"Suplimentul gradului" a devenit ulterior, prin art.1 pct.30 din Legea nr.251/2006 "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
La 23 noiembrie 2004, prin intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici, prevederile art.29 care prevedea dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare( al "gradului") au fost suspendate, conform art.44.
Ulterior, conform art.XIII din Legea nr.251/2006 care modifică și completează Legea nr.188/1999, prevederile art.29(inclusiv alin.1 lit.c) și d) care se referă la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare din Legea nr.188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007: "Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art.29, 56, 57, 58, 1 și ale art.60/1 alin.1 lit.b din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la data de 01.01.2007".
Ca urmare, la data prezentei acțiuni, conform Legii nr.188/1999, atât înainte de modificarea ei prin Legea nr.251/2006, cât și după republicare ( Partea I nr.365 din 29 mai 2007), reclamanta este îndreptățită la aceste sporuri fără nici o condiționare.
Drepturile de natură salarială care fac obiectul prezentei cauze sunt prevăzute de lege, însă aplicarea prevederilor respective a fost suspendată temporar, într-o perioadă anterioară.
Această suspendare nu presupune pierderea dreptului însuși, ceea ce ar echivala cu o abrogare a prevederilor legale, ci doar o cauză care împiedică, temporar, exercițiul dreptului.
În acest sens a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în Decizia nr.XII din 5 februarie 2007 într-un recurs în interesul legii privind plata primelor de concediu: " Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat".
Ca urmare se impune a distinge următoarele perioade în legătură cu aplicarea prevederilor legale care ne conferă dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare:
- de la 21 aprilie 2003 ( data nașterii dreptului prin intrarea în vigoare a Legii nr.161/2003) la 23 noiembrie 2004 ( data intrării în vigoare a nr.OUG92/2004) - legea prevede drepturile salariaților și obligația corelativă a instituției de a plăti suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
- de la 23 noiembrie 2004 la 1 ianuarie 2007 - drepturile salariaților de a primi sumele respective au fost suspendate, conform art.44 din nr.OUG 92/2004;
- de la 1 ianuarie 2007 până în prezent - legea prevede drepturile salariaților și obligația corelativă a instituției de a plăti suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare prin reintrarea în vigoare a art.29 din Legea nr.188/1999, conform art. XIII din Legea nr.251/2006.
Prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune nu a curs întrucât exercițiul dreptului a fost suspendat printr-o normă legală expresă ( art.44 din nr.OUG92/2004) până la încetarea acestei suspendări conform art.XIII din Legea nr. 251/2006.
În acest sens sunt dispozițiile art.7 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă care prevede: " Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune de a cere executarea silită". 3 al articolului stipulează: " Dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul".
Pe de altă parte, prescripția extinctivă sancționează starea de pasivitate a titularului dreptului. Însă, starea de pasivitate a reclamantei nu s-a datorat unor aptitudini personale pur subiective, ci a fost generată de acte, fapte și împrejurări mai presus de voința sa, respectiv de apariția unor acte normative. În această ordine de idei, apreciază că sunt incidente în cauză disp.art.13 lit.a) din Decretul nr.167/1958 coroborat cu art.15 din același act normativ privind suspendarea cursului prescripției, o aplicație principiului " contra non valentem agree non currit praescriptio".
Trebuie arătat și faptul că norma legală de suspendare ( art.44 din nr.OUG53 din Constituția României prevede că: (1) Exercițiul unor drepturi sau unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unor calamități naturale, ale unui dezastru, ori ale unui sinistru deosebit de grav (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".
Astfel, drepturile de natură salarială reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost restrânse în mod abuziv, fără justificare și contrar principiilor specifice unor societăți democratice, așa cum au fost statuate la art.53 din Constituție.
Dispozițiile art.38 din Legea nr.53/2000 - Codul Muncii ( lege organică) prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită prin nulitate.
Astfel, se poate aprecia ca un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă ( în sensul său larg), odată câștigat, nu mai poate fi anulat.
În mod greșit prima instanță nu a stabilit un cuantum al celor două sporuri solicitate de reclamanți, aceștia neputând beneficia, în modalitate de soluționare a instanței de fond de nici o sumă de bani, deoarece există posibilitatea ca aceste drepturi să nu fie cuantificate niciodată.
Cum drepturile solicitate sunt prevăzute de lege, pentru a se asigura posibilitatea reclamanților de a beneficia în concret de acestea, Curtea va stabili un cuantum al celor două sporuri de 25% fiecare din salariul de bază, numai astfel asigurându-se o reparație eficientă a prejudiciului suferit de reclamanți, rațiunea legilor fiind aceea de a produce efecte și nu de a avea caracter formal.
Cât privește cererile de chemare în garanție, Curtea le apreciază ca nefondate, astfel cum corect a reținut și prima instanță, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60-63. pr. civ.
Față de cele expuse, în temeiul art.312 pr. civ. Curtea va admite recursul reclamanților și va modifica în parte sentința atacată în sensul obligării pârâtei la plata celor două sporuri în procent de 25% fiecare din salariul de bază, cu mențiunea celorlalte dispoziții ale sentinței recurate.
În temeiul aceluiași text de lege instanța va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
CU MAJORITATE DE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta CONFEDERAȚIA NAȚIONALĂ SINDICALĂ "CARTEL " - FILIALA G, cu sediul în G,-, -.1, parter reprezentată legal prin președinte, în numele și pentru membrii sindicatului Camera Veterinară B, G, G, U, IA, AN, I, M, A, A, AN, A, G, AN, NA, împotriva sentinței nr.66//03.02.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința nr. 66/ 03.02.2009 a Tribunalului Brăila în sensul că obligă pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B să plătească reclamanților suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% fiecare din salariul de bază.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 mai 2009.
Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Opinie separată, în sensul respingerii recursului reclamantei și admiterii recursului Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor
MOTIVARE - OPINIE SEPARATĂ
JUDECĂTOR
- -
În dezacord cu opinia membrilor completului de judecată, apreciem că soluția corectă în cauză era aceea de admitere a recursului, modificare a sentinței instanței de fond și în rejudecare, prin reaprecierea dispozițiilor legale aplicabile cauzei de față, se impunea respingerea acțiunii reclamanților.
Actele normative la care se referă reclamanții nu prevăd și baza legală pentru calcularea și acordarea suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare.
Pentru a fi posibilă cuantificarea acestor suplimente de salarizare ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea Legii nr.188/1999, atribuție ce revine însă legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din legea menționată.
Sub acest aspect practica Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul inadmisibilității în condițiile art.1 din Legea nr.554/2004 cererea de chemare în judecată, prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special.
Modalitatea de calculare nefiind reglementată, acordarea acestor drepturi presupune pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume imposibil de calculat, iar din alt punct de vedere, eventuala cuantificare de către instanță în raport de diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008 în care s-a reținut că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, astfel că nu au competența de a se substitui legiuitorului sau executivului în privința acordării unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este posibil de exercitare efectivă.
JUDECĂTOR
- -
Președinte:Mariana TrofimescuJudecători:Mariana Trofimescu, Vasile Susanu, Dorina Vasile