Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 499/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE NR. 499/CA/2009
Ședința publică de la 15 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 2: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 3: Iosif Morcan
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții, și împotriva sentinței nr.4434/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția comercială și de contencios administrativ în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul de față este scutit de plata taxei de timbru conform art.15 lit.a din Legea nr.146/1997.
Din partea pârâtului intimat PRIMARUL COMUNEI nu s-a depus la dosar întâmpinare.
Față de actele de la dosar și solicitarea de judecare în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la ribunalul Hunedoara sub dosar nr-, reclamanții, și a chemat în judecată pe pârâtul PRIMARUL COMUNEI solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea pârâtei la plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului în cuantum de 25% din salariul de bază și suplimentul gradului în cuantum de 25% din salariul de bază începând cu data de 01.01.2004 și până la data pronunțării hotărârii prin care va fi soluționată prezenta acțiune.
În motivarea acțiunii se arată că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul PRIMĂRIEI COMUNEI, calitate în care au dreptul conform art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999, pe lângă salariul de bază și la suplimentul postului și suplimentul gradului.
Deși ar fi trebuit să beneficieze de aceste suplimente, acest lucru nu s-a întâmplat, întrucât aplicarea textului legal respectiv a fost suspendată în mod continuu printr-o serie de acte normative, iar ulterior pârâtul invocând diferite motive refuză plata celor două sporuri.
În drept se invocă dispozițiile art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999, Legea nr.188/1999, Legea nr.53/2003, Legea nr.554/2004 și Constituția României.
Pârâtul, în fața primei instanțe, a depus întâmpinare, solicitând respingerea pretențiilor reclamanților ca neîntemeiate.
Prin Sentința nr.4434/CA/18.12.2008 Tribunalul Hunedoara - Secția comercială și de contencios administrativ a respins acțiunea reclamanților, reținând că deși începând cu perioada 2004 - 2006 în art.31 alin.1 al Legii nr.188/1999 este prevăzut ca drept salarial "suplimentul postului" și "suplimentul corespunzător treptei de salarizare", totuși drepturile solicitate nu pot fi acordate întrucât prin legile ulterioare de salarizare nu mai sunt prevăzute aceste sporuri solicitate de reclamanți.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, și, solicitând a se dispune modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului se susține că instanța a interpretat greșit dispozițiile art.31 din Legea nr.188/1999, soluția încalcă și prevederile art.53 din Constituție, și art.38 din Codul Muncii care interzic restrângerea exercitării unor drepturi fundamentale, drepturile în discuție fiind drepturi salariale ce fac parte din conținutul complex al dreptului la muncă, drept fundamental al omului.
În realitate, mai susține reclamanții că nu există impedimente de cuantificare a drepturilor în litigiu, prin similitudine cu sporul acordat altor funcționari publici care exercită controlul preventiv sau auditul intern (25% potrivit Legii nr.84/2003 și Legii nr.672/2002).
În drept se invocă prevederile Legii nr.188/1999, Legii nr.53/2003, Legii nr.544/2004, precum și art.299-316 Cod pr.civilă.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru conform art.15 lit.a din Legea nr.146/1997.
Pârâtul intimat nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a depus la dosar întâmpinare.
Examinând recursul de față în raport cu motivele invocate și actele dosarului, instanța apreciază recursul reclamanților ca nefondat pentru următoarele considerente:
Analizând cadrul legislativ în materia salarizării funcționarilor publici se constată că instanța de fond a identificat,interpretat și aplicat corect prevederile legale. Astfel,ispozițiile legale invocate și incidente în cauză sunt următoarele:
Prin Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată în 2004, în art.29 alin.(1) lit.c) și d), devenit art.31 în forma republicată a legii în anul 2007,se prevede:"Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul gradului".
Conform art.31 alin.(3) din aceeași lege"Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".
Articolul 29 din Legea nr.188/1999 a fost introdus prin Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.
În perioada 2004-2006 așa cum a reținut instanța de fond, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin OUG nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Legea nr.251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici a prevăzut în art. XIII. - Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art. 29, 56, 57, 581și ale art. 601alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007.
Prin rt.3 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007 s-a stabilit:"Gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii"
În aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea nr.188/1999, text introdus prin Legea nr.161/2003, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici.
Proiectul reglementa modul unic de stabilire a salariilor funcționarilor publici, instituind, conform dispozițiilor art.29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri. Astfel, conform proiectului, atât salariul de baza cât și suplimentul postului se calculau în puncte.
Însă acest proiect de act normativ elaborat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului gradului.
Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.29 alin.(1) lit.c) și d) din Legea nr.188/1999, în prezent art.31, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999. În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii așa cum solicită reclamanta când face trimitere la sporul acordat altor funcționari publici care exercită controlul preventiv sau auditul intern de 25% potrivit Legii nr.84/2003 și Legii nr.672/2002, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expresis verbis că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
În cauză nu au sunt încălcate prevederile art.1 din Protocolul nr.1 adițional Convenției pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale care obligă statele părți să adopte măsuri pentru a asigura garantarea dreptului de proprietate, chiar dacă prin jurisprudența Curții de Justiție de la Strasbourg se recunoaște caracterul de bun și unui drept de creanță pentru că în speță reclamanții nu au dovedit cuantumul creanței.Cum nu s-a stabilit prin lege un procent fix de acordare și nici criterii de cuantificare a acestor sporuri pentru ca această creanță să fie determinată sau cel puțin determinabilă reclamanții nu au o creanță lichidă în sensul art.379 pr. civ. și în concluzie nu se poate reține că instanța de fond prin soluția adoptată a nesocotit dreptul de proprietate al reclamanților astfel cum e reglementat prin Constituția României și Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.
În ce privește critica reclamantei cu privire la încălcarea art.53 din Constituția României se reține că nici aceasta nu este fondată întrucât așa cum a argumentat instanța de fond în hotărârea atacată drepturile solicitate de reclamantă nefiind reglementate sub toate aspectele care conturează conținutul lor și nefiind prevăzute în legile de salarizare a funcționarilor publici, concluzia este că reclamanții nu au încă aceste drepturi,nefiind drepturi actuale, acțiunea fiind și prematură.
Față de cele reținute, instanța conchide că hotărârea atacată este legală și temeinică,fiind dată prin interpretarea corectă a legii și a probelor dosarului,astfel că nu sunt incidente prevederile art.304 pct.9,art.304 /1 pr. civ. și, ca urmare, recursul reclamanților se va respinge ca nefondat în temeiul art.312 al 1. pr. civ.
Intimatul pârât nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, și împotriva sentinței nr.4434/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția comercială și de contencios administrativ în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din 15.04.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact./2 ex./23.04.2009
Jud.fond
Președinte:Gabriela CostinașJudecători:Gabriela Costinaș, Ioan Cibu, Iosif Morcan