Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 5011/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5011
Ședința publică de la 26 2009
Completul constituit din:
Președinte: - - Judecător
- - Judecător
- - JUDECĂTOR 1: Carmina Mitru
Grefier:
**********
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței numărul 1010 din 13.05.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurentul reclamant și consilier juridic pentru intimata pârâtă
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, arătându-se că recursul a fost declarat în termenul legal și este scutit de taxa de timbru; s-a învederat că intimata pârâtă Dad epus întâmpinare.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul reclamant solicită admiterea recursului conform motivelor scrise, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
Consilier juridic pentru intimata pârâtă D lasă la aprecierea instanței. Arată că toți angajații acestei instituții beneficiază de aceste sporuri.
Deliberând,
CURTEA
Asupra cauzei de față
Prin sentința nr. 1010 din 13.05.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- a fost respinge acțiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal la data de 08.04.2009, reclamantul a chemat în judecată pârâta DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ D, solicitând instanței obligarea pârâtei la plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu data de 25.06.2008 și până la data pronunțării hotărârii, actualizate la zi cu indicele de inflație până la data plății efective.
În motivare, s-a arătat că în această perioadă reclamantul a avut calitatea de funcționar public în cadrul DIRECȚIEI PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ
Legea nr. 188/1999, republicată, privind Statutul funcționarilor publici, prevede la art.31 alin.1 că: "funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de baza, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
S-a arătat că până în prezent nu au beneficiat de aceste elemente care compun salariul unui funcționar public, întrucât aplicarea acestor prevederi normative exprese au fost suspendate succesiv, și anume: pentru anul 2005 prin art. 44 din nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005; pentru anul 2006 prin art. 48 din nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale si a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006.
S-a precizat că pentru anii 2007 si 2008 această suspendare nu a mai fost menținută și cu toate acestea, în mod nelegal, nu le-au fost achitate cele două componente ale salariului funcționarului public.
Din dispozițiile OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și altor drepturi ale funcționarilor public și ale OG nr.9/2008 pentru modificarea OG 6/2007, reiese că acest drept nu este suspendat în prezent. Deși nu mai sunt suspendate, cele două suplimente salariale nu sunt acordate de către autoritatea sau instituția publică.
S-a solicitat instanței să se constate nelegalitatea suspendărilor succesive a plății celor două părți componente ale salariului.
Potrivit art. 1 din Protocolul Adițional La Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și A Libertăților Fundamentale: "Orice persoana fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional ".
Consideră că le sunt aplicabile prevederile acestui protocol întrucât suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare constituie un drept de creanță cert, lichid și exigibil și prin urmare constituie un bun în sensul art. l din acest document, iar toată perioada în care operează suspendarea dreptului la plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare este o perioadă marcată de manifestări unilaterale de subiectivism, abuz și arbitrariu.
Art. 53 alin. l din Constituția României stipulează expres care sunt cazurile în care pot fi restrânse drepturile și libertățile fundamentale ale omului, valori esențiale ocrotite prin legea fundamentală.
În drept, acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art.31 ( fost 29) din Legea nr. 188/1999, art.109 din Legea nr.188/1999, art.37 alin.3 din OG 6/2007, art.66 din Codul Muncii, Constituția României și Protocolul Adițional La Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și A Libertăților Fundamentale.
În susținerea acțiunii s-au depus la dosar următoarele înscrisuri: adeverință care atestă calitatea de funcționar public a reclamantului și faptul că nu a beneficiat de suplimentul postului și de suplimentul corespunzător treptei de salarizare, copie de pe carnetul de muncă.
În cauză s-a formulat întâmpinare de către pârâtă prin care s-a arătat că se lasă la aprecierea instanței cu privire la cererea reclamantului și s-a solicitat judecata cauzei în lipsă conform art.242
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că reclamantul prezintă calitatea de funcționar public, fiind salarizat în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Analizând temeinicia susținerilor reclamantului privind plata drepturilor bănești solicitate, instanța a reținut că dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, s-a pus problema aplicării dispozițiilor art. 31 din 188/1999 rep. În vederea aplicării și interpretării unitare a legislației în materia contenciosului administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. 126 alin. 3 din Constituție și ale art. 18 alin.2 din 304/2004 privind organizarea judiciară, Înalta Curte de Casație și Justiție - plenul judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a adoptat, în ședința din 6 aprilie 2009, ca soluție pentru unificarea practicii judiciare neunitare sub aspectul acordării suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, soluția de principiu a respingerii cererii având ca obiect acordarea acestor componente ale salariului funcționarilor publici.
Având în vedere rolul instanței supreme de a reglementa contradicțiile existente în jurisprudență cu privire la aplicarea unor dispoziții legale ce au comportat interpretări diferite date de instanțele de fond, (cauza Beian împotriva României, cererea nr. 30658/2005) instanța are în vedere considerentele expuse de în adoptarea soluției pentru unificarea practicii judiciare. Astfel, apreciază că, în interpretarea art. 31 alin.1 lit. c și lit. d din 188/1999 republicată, este neîntemeiată solicitarea funcționarilor publici de a li se plăti retroactiv și pentru viitor drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pentru a fi posibilă acordarea respectivelor sporuri în primul rând este absolut necesară posibilitatea cuantificării celor două sporuri, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici. Având în vedere lipsa unei astfel de cuantificări în cuprinsul textului de lege menționat, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea sau executarea art. 31 alin.1 lit. c și d din 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor menționate din 188/1999.
Sub acest aspect, practica judiciară este în sensul că, în condițiile art. 1 din 554/2004, este inadmisibilă cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special (decizia nr. 1257/28.02.2007, în Jurisprudența Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a pe anul 2007 - semestrul I, pag. 17-20).
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, suntem în prezența unui drept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor sporuri ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte, cuantificarea de către instanță în raport de diverse criterii stabilite pe cale jurisprudențială. Procedând în această modalitate, ar însemna ca instanțele să nesocotească Decizia Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținutexpresis verbiscă "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". Totodată instanțele nu au competența de a substitui legiuitorului ori executivului, în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond a respins acțiunea motivat de faptul că cele două adaosuri salariale nu sunt prevăzute în legea specială de salarizare, respectiv nr.OG6/2007 și nu se poate substitui legiuitorului ori executivului în privința stabilirii și acordării efective a acestora.
Recurentul reclamant a arătat că operează principiul supremației legii, astfel încât instanța a calificat greșit încadrarea pe legea specială, legea de bază fiind Legea nr.188/1999, învederând că instanțele de toate gradele s-au pronunțat definitiv și irevocabil, în spețe similare, pentru acordarea retroactivă a acestor drepturi salariale.
Examinând recursul formulat de reclamantă, Curtea îl găsește nefondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamantul are calitatea de funcționar public, fiind salarizat în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant în petitul cererii sale fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamanta este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr. 820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art. 1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantului privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamantul nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, s-a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va respinge recursul reclamantul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței numărul 1010 din 13.05.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 2009.
PREȘEDINTE: Carmina Mitru - - | JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu - - | JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță - - |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/MB/10.12.2009
Președinte:Carmina MitruJudecători:Carmina Mitru, Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță
