Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 5020/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5020
Ședința publică de la 26 2009
Completul constituit din:
Președinte: - - Judecător
- - Judecător
- - JUDECĂTOR 1: Carmina Mitru
Grefier:
**********
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA PT. AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ M împotriva sentinței nr. 1695 din 27.04.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant, lipsind recurenta pârâta DIRECȚIA PT. AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este motivat și declarat în termenul legal; de asemenea arată că recurenta pârâtă DIRECȚIA PT. AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ Mas olicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Codul d e procedură civilă;
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Intimatul reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței pronunțate.
Deliberând,
CURTEA
Asupra cauzei de față
Prin sentința nr. 1695 din data de 27 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- a fost admisă acțiunea intentată de reclamantul, împotriva pârâtei Direcția Pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, de la 01.01.2004 până la 01.12.2005, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 23.03.2009 și înregistrată sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală M pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligată la plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de baza, drepturi prevăzute de art. 31 alin. 1, lit. c), d) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată, pentru perioada 01.01.2004-01.12.2005, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și efectuarea acestor înscrieri în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii a arătat că prin cererea înregistrată sub nr. 1164/13.03.2009 la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală M privind acordarea unor drepturi salariale, a solicitat angajatorului acordarea sporurilor prevăzute de art.31, alin.1, lit. c) si d) din Legea nr.188/1999 - privind Statutul funcționarilor publici, republicata, respectiv suplimentului postului in procent de 25% din salariul de baza si suplimentul corespunzător treptei de salarizare in procent de 25% din salariul de baza, iar pârâta nu a soluționat in mod favorabil cererea.
Legea nr.188/1999 care reglementează și salarizarea funcționarilor publici, a fost modificată și completată prin Legea nr.161/2003, introducând elemente noi în ceea ce privește salariul funcționarilor publici.
Astfel, art.29 din Legea nr.188/1999 inițial, devenit ulterior art.31, a fost modificat și completat în sensul că pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariu de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului.
A menționat că până în prezent nu a beneficiat de aceste elemente care compun salariul unui funcționar public întrucât aplicarea acestor prevederi normative exprese a fost suspendată succesiv după cum urmează: pentru anul 2005 prin art.44 din G nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005 și pentru anul 2006 prin art.48 din G nr.2/2006, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006.
Pentru anii 2007 și 2008 această suspendare nu a mai fost menținută și cu toate acestea, în mod nelegal, nu au fost achitate cele două componente ale salariului funcționarului public, așa cum stipulează prevederile legale invocate.
Până la republicarea din anul 2007 Legii nr.188/1999- privind Statutul funcționarilor publici, când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare erau prevăzute la art.29 alin.1 lit. c) și d) din lege.
Relevant este faptul că potrivit art. XIII din Legea nr.251/2006 prevederile art.29, alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 au reintrat in vigoare la data de 01.01.2007.
A considerat că, atât prin Legea nr.188/1999, așa cum a fost modificată prin Legea nr.251/23 iunie 2006, cât și prin Legea nr.188/1999 republicată și renumerotată sunt îndreptățită la aceste sporuri, fără nici o condiționare.
Mai mult decât atât prin dispozițiile art.37 alin.3 din G nr.6/2007-privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, care a fost menținută în vigoare și pentru anul 2008 prin G nr.9/2008 se menționează expres faptul că salariile funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
În temeiul dispozițiilor art.117 din Legea nr.188/1999 prevederile acestui act normativ se completează cu prevederile Codului Muncii.
Astfel, această suspendare contravine și dispozițiilor art.18, art.38 și art.39 alin. 1, lit. d) din Legea nr.53/2003- Codul Muncii, care prevăd în mod imperativ faptul că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, salariaților fiindu-le garantat dreptul la egalitate de șanse și tratament, apreciază că dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare îi corespunde obligația corelativă a debitorului ce nu dorește și nu voiește să-și execute obligația legală în mod voluntar.
Referitor la solicitarea de acordare a acestor drepturi retroactiv, în acest sens, normele legale de suspendare, mai sus menționate, contravin prevederilor art.41 si art.53 din Constituție.
Astfel, dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă. Ca atare, acest drept nu poate fi restrâns în mod abuziv și contrar echității impuse de o societate democratică, potrivit art.53 din Constituție.
Textul de lege prin care a fost suspendată plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare vine în contradicție cu normele constituționale, întrucât nu pot fi suspendate printr- ordonanță de urgență.
Potrivit art.1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale: Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
A considerat că sunt aplicabile prevederile acestui protocol întrucât suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare constituie un drept de creanță cert, lichid si exigibil și prin urmare constituie un bun în sensul art.1 din acest document.
A considerat că toată perioada în care operează suspendarea dreptului la plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare este o perioada marcată de manifestări unilaterale de subiectivism, abuz si arbitrariu.
A precizat că art. 53 alin. 1 din Constituția României stipulează expres care sunt cazurile în care pot fi restrânse drepturile și libertățile fundamentale ale omului - valori esențiale ocrotite prin legea fundamentală.
A precizat, de asemenea, că prin suspendarea succesivă a acestor drepturi, s-a întrerupt și termenul de prescripție, motiv pentru care solicită aceste drepturi, începând cu data de 01.01.2004, de la momentul când acestea (sporurile) au fost introduse în salariul funcționarului public.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.31 din Legea nr.188/1999, Codul Muncii, Constituția României și Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
La dosar a depus adeverința nr. 1164/16.03.2009 eliberată de Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală
În apărare, pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală M a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. A motivat că fondurile necesare acordării acestor sporuri nu au fost prevăzute în bugetul anual al instituției și că nu au fonduri suficiente pentru plata acestora.
Reclamantul a fost funcționar public în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală M în perioada 01.01.2004-01.12.2005 și nu a beneficiat de plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, așa cum reiese din adeverința nr. 1164/16.03.2009 eliberată de Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală
Potrivit art.31 alin.1 din Legea 188/1999 republicată, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Plata celor două suplimente a fost suspendată succesiv după cum urmează:prin art.50 indice 1 din Legea nr.164/2004 prin care a fost aprobată cu modificări și completări OUG nr.123/2003 pentru anul 2004, prin art.44 din OUG nr.92/2004 pentru anul 2005 și prin art.48 din OG nr.2/2006 pentru anul 2006.
Suspendarea prevăzută de actele normative anterior menționate nu a mai fost anterior menținută și pentru anii 2007,2008,2009.
Deci, dreptul funcționarului public la plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost prevăzut de lege începând cu data de 01.01.2004 și a fost suspendat până la data de 01.01.2007, fără a fi însă abrogat.
Potrivit art.1 alin.2 din OG 6/2007 privind drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
OG 6/2007 nu a abrogat prevederile art.31 al.1 din Legea nr.188/1999, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art.48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999 republicată.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei fiind elemente componente ale salariului funcționarului public sunt aplicabile prevederile art.37 din OG 6/2007 potrivit căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
În speța sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.
Articolul 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
Prin suspendarea periodică, reclamantul a fost privat de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.
În concepția jurisprudenței CEDO, instituțiile de drept public sunt asimilate, în dreptul intern într-o mare măsură statului, așa încât refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege se constituie în încălcarea art.1 din Protocolul 1 și art.6 din Convenție, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acest articol (privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional).
În speță, reclamantul a avut o speranță legitimă, consacrată de însuși legiuitorul român privind plata celor două suplimente salariale, acesta fiind titularul unor interese patrimoniale care intră sub protecția instituită de art.1 din protocolul 1, dreptul lor la a primi sporurile având o bază legală.
legitimă a acestuia s-a întemeiat pe prevederile art.31 alin.1 lit. c și d din Legea 188/1999.
Prin urmare acțiunea reclamantului a fost apreciată ca fiind întemeiată pentru perioada de la data intrării în vigoare a actului normativ care prevede plata acestor suplimente (01.01.2004) și până la data 01.12.2005, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
În ceea ce privește cererea de înscriere în carnetul de muncă a acestor suplimente s-a reținut că înscrierea se face după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care s-au stabilit.
Nu s-a putut reține că dreptul la acțiune este prescris întrucât dreptul la acțiune pentru calculul și plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare s-a născut la 01.01.2007 când a încetat orice cauză de suspendare a prevederilor art.31 lit.c și d din Legea nr.188/1999 republicată.
Dispozițiile Legii nr.164/2004, OUG nr.92/2004 și OG nr.2/2006 au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare prevăzute de art.31 lit. c și d din Legea nr.188/1999 a căror punere în aplicare a fost suspendată prin actele normative anterior menționate.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.XXIII/12.12.2005 în recurs în interesul legii.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta M, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs, s-a apreciat că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
S-a arătat că instituția pârâtă nu are fonduri disponibile pentru acordarea acestor sporuri.
Examinând recursul formulat de pârâtă, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclaman tul are calitatea de funcționar public, fiind salarizat în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamantă în petitul cererii sale fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclaman tul este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr. 820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art. 1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantului privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamant nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, s-a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va admite recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA PT. AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ M împotriva sentinței nr. 1695 din 27.04.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 2009.
PREȘEDINTE: Carmina Mitru - - | JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu - - | JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță - - |
Grefier, |
Red. Jud..
2 ex/MB/08.12.2009
Președinte:Carmina MitruJudecători:Carmina Mitru, Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță
