Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 5026/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 5026
ȘEDINȚA DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță
JUDECĂTOR 2: Alina Răescu
JUDECĂTOR 3: Carmina Mitru
GREFIER - - -
XXX
Pe rol rezultatul dezbaterilor din ședința de la data de 12 2009, privind judecarea recursurile declarate de reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR " PRO " și pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI S împotriva sentinței nr.364 din data de 05 mai 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului O l
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din cauza de față au fost consemnate în încheierea de ședință de la data de 12 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
C RTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. nr.364 din data de 05 mai 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului O l -a respins excepția lipsei procedurii prealabile ca neîntemeiate.
În temeiul art 246 s-a luat act că reclamantul renunță la acțiune. S-a dmis excepția prescripției dreptului la actiune pentru perioada 01.02.2006 - 17.03.2006. S-a admis în parte cererea formulată de reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR " PRO " în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat:, C, C, G, A, a, OG, ta, și a fost obligată pârâta Instituția Primarului Municipiului S la plata suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare de câte 25%, sume actualizate la data plății, pentru perioada 17.03.2006-05.05.2009, data pronunțării, funcție de perioada lucrată de fiecare reclamant. S-a dispus înscrierea drepturilor în carnetele de muncă. S- respins capătul de cerere privind plata drepturilor pentru viitor ca neîntemeiat și s-a respins cererea pentru perioada 01.02.2006-17.03.2006 constatând intervenită prescripția dreptului la acțiune. A fost obligată pârâta la 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție s-a reținut că reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul DIRECȚIEI POLIȚIEI COMUNITARE DIN CADRUL PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI, iar potrivit art.40 alin.2 lit.c Codul muncii, pârâta are obligația de a acorda salariaților săi toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate.
Pe de altă parte, funcționarii publici sunt salarizați în conformitate cu dispozițiile Legii nr.188/1999 - care reprezintă Statutul funcționarilor publici - și au dreptul să primească pe lângă celelalte drepturi și cele două sporuri respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în conformitate cu dispozițiile art.31 alin.1 lit.c și d din actul normativ anterior menționat, cele două suplimente fiind introduse prin Legea nr.161/19.04.2003 și publicată în Monitorul Oficial în data de 21.04.2003.
Prin art.44 din OG nr.92/2004, publicată în Monitorul Oficial în data de 23.11.2004, s-a prevăzut că la data intrării în vigoare a acesteia, se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 (devenit ulterior, prin republicare, art.31) din Legea nr.188/1999-R, suspendarea acestor dispoziții continuând conform OG nr.2/2006 până la finele anului 2006, după care nu s-a mai dispus în acest sens, iar reclamanții nu au primit respectivele suplimente, așa cum recunoaște și pârâta prin întâmpinare.
Ca atare, începând cu data de 23.11.2004 (când a intrat în vigoare OUG nr.92/2004) și până la sfârșitul anului 2006, dreptul privind acordarea celor două suplimente a fost suspendat, însă suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea dreptului respectiv, art.38 din Codul muncii prevăzând în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrare în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
prevăzute de art.31 alin.1 lit.c și d au fost doar suspendate prin actele normative respective, acte ce nu conțin vreo referire la desființarea dreptului respectiv, situație în care suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui câtă vreme prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege privitoare la acest drept.
Fiind de principiu că o normă legală, odată reglementată, trebuie să producă efectele, o soluție contrară ar însemna ca un drept prevăzut de lege să devină pentru cealaltă parte doar o obligație lipsită de conținut, ajungându-se ca un drept patrimonial recunoscut de lege să fie lipsit de substanța sa și practic lipsit de valoare.
Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, prevede în art.1 din Protocolul adițional nr.1 că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului, dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare fiind un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul Convenției menționate.
Ca atare este întemeiată în parte cererea reclamanților privind acordarea suplimentelor respective pentru perioada 17.03.2006 - 05.05.2009 (data pronunțării), așa încât se va admite în parte cererea și se va dispune obligarea pârâtei la plata acestor suplimente.
Cât privește solicitarea reclamanților privind plata acestor sporuri și pentru perioada 01.02.2006-17.03.2006, se apreciază că dreptul la acțiune pentru plata acestor sume este prescris.
Legea l88/l999 privind statutul funcționarului public, care prevede dreptul la acordarea acestor sporuri, se completează cu prevederile legislației muncii precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, și cum nu există dispoziții specifice în materia prescripției, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun respectiv art.3 și 7 din Decretul nr.167/1958 potrivit cărora termenul general de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv la finalul anului când încetează suspendarea anuală, reclamanții neaflându-se in vreunul din cazurile expres prev. de art.13 și 14 din Decretul nr.167/1958 referitor la suspendarea prescripției.
În ceea ce privește solicitarea privind obligarea la plata acestor drepturi și după data pronunțării, respectiv până la încetarea raporturilor de serviciu, se apreciază că cererea este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, obligația pârâtei nefiind certă nici cu privire la existența dreptului reclamanților, nici cu privire la perioada pentru care se datorează.
Având în vedere cererea de renunțare la acțiune formulată la data de 13.04.2009 de reclamantul, în temeiul art 246 s-a luat act de manifestarea de voință a acestuia.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR " PRO ", criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele de recurs a arătat că dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare există în prezent, întrucât el nu a fost înlăturat de legiuitor iar garantarea realizării lui este conformă cu principiul constituțional al garantării realizării drepturilor legal acordate. Au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii capătului de cerere privind acordarea drepturilor salariale și în continuare.
Pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI S în motivele de recurs a criticat sentința recurată pentru nelegalitate, deoarece dreptul funcționarilor public la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este precizat doar in mod generic.
A arătat că art.14 din Legea nr.273/2006 a stabilit că nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele locale și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii.
Examinând recursul formulat de pârât, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamanții au calitatea de funcționar public, fiind salariza ți în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclama nți în petitul cererii lor fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclaman ții sunt în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamanților privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclama nți nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de Apel Craiova în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclaman ții nu au făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Recursul reclaman ților va fi respins ca nefondat, pentru aceleași considerente.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va respinge recursul reclaman ților, va admite recursul formulat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI și va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul recurentului reclamant reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR " PRO " împotriva sentinței nr.364 din data de 05 mai 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului O l
Admite recursul recurentului pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI S împotriva sentinței nr.364 din data de 05 mai 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului O l
Modifică sentința recurată în sensul că respinge cererea.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 26 2009
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
/2ex/ 03 2009
Fond
Președinte:Magdalena FănuțăJudecători:Magdalena Fănuță, Alina Răescu, Carmina Mitru
