Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 503/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 503
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2010
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță
JUDECĂTOR 2: Carmina Mitru
JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu
GREFIER - - -
XXX
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ, INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ D și MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR împotriva sentinței nr.1749 din data de 09.12.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj.
La apelul nominal s-au prezentat consilier juridic, pentru recurentul pârât INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ D, avocat, pentru intimatul reclamant -. și consilier juridic, pentru intimatul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, lipsind recurentul pârât INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ și intimatul pârât MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile au fost declarate și motivate în termen.
Avocat, pentru intimatul reclamant -., depune dovada îndeplinirii procedurii prealabile. Menționează că la filele 5,6,7,ale dosarului de fond.
Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părților
Consilier juridic, pentru recurentul pârât INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ D, solicită admiterea recursurilor.
Consilier juridic, pentru intimatul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, solicită respingerea recursurilor, menținerea sentinței ca temeinică și legală. În subsidiar în cazul admiterii solicită menținerea referirilor la lipsa calității procesuale a Ministerului Finanțelor Publice.
Avocat, pentru intimatul reclamant -., solicită respingerea recursurilor, respingerea excepției neîndeplinirii procedurii prealabile și constatarea că drepturile s-au născut de la data pensionării. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, arată că recurenții nu au recunoscut pretențiile, toate susținerile acestora echivalând cu o nerecunoaștere a pretențiilor. Mai mult aceștia au fost puși în întârziere, iar onorariul de avocat nu este disproporționat de mare. Depune concluzii scrise și solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.1749 din data de 09.12.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Doljaa dmis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ, INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ Au fost obligați pârâții, B și D la plata sumei de 14.234 lei reprezentând diferență ajutor cuvenit la încetarea raporturilor de serviciu prin pensionare, către reclamant.
A fost respinsă acțiunea formulată față de Ministerul Finanțelor Publice B, cu sediul în B, ca fiind introdusă față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Au fost obligați pârâții, B și D, la 1260 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamant.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut cu privire la excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii, că interesul reprezintă folosul practic urmărit de către reclamant și că acesta își justifică pe deplin interesul în formularea acțiunii având ca obiect pretenții, dat fiind că reclamantul pretinde obligarea pârâtei la sumele ce consideră că i se cuvin drept ajutor legal în conformitate cu dispozițiile art. 27 și 28 din OG 38/2003.
Faptul că pârâtul nu a negat dreptul reclamantului la despăgubiri și l-a asigurat că va primi sumele de bani în discuție, nu face ca acțiunea formulată de către reclamant să fie lipsită de interes care este născut și actual.
În ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesuale pasive a și a, instanța a constatat că nici acestea nu sunt întemeiate deoarece, deși este adevărat că reclamantul a fost încadrat în cadrul Inspectoratului județean al poliției de frontieră D și nu are raporturi de serviciu directe cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră sau cu MAI, însă aceștia au calitatea de ordonator secundar de credite, respectiv ordonator principal de credite, astfel că acestor instituții le incumbă obligația legală de a depune diligențele necesare în vederea obținerii creditelor bugetare necesare pentru asigurarea plății drepturilor bănești aferente perioadei solicitate.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța a constatat că excepția este întemeiată de vreme ce reclamantul nu este angajat al MEF, care nu are atribuții în calcularea drepturilor bănești cuvenite.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că reclamantul., născut la data de 28.10.1957, a lucrat în cadrul D, iar prin decizia de pensie de serviciu anticipată nr. -/30.03.2009, emisă de către Casa de pensii a MAI, au încetat raporturile sale de serviciu, având calitatea de agent-șef principal de poliție în rezervă, având o vechime efectivă ca militar d e 17 ani, 3 luni și 16 zile.
S-a constatat că potrivit art. 27 alin. 1 lit. f din OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, a încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, polițiștii beneficiază pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public și personal contractual în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale, precum și în structurile militare ale Ministerului Justiției, de un ajutor stabilit în raport cu salariul de bază net avut în luna schimbării poziției de activitate.
În raport de cele reținute, s-a apreciat de tribunal că reclamantul este îndreptățit să i se acorde de către pârâți un ajutor egal cu suma 22.384 de lei, din care i-a fost achitată suma de 8.150 lei, rest de plată 14.234 lei, așa cum rezultă din adresa nr. -/28.08.2009, emisă de către D (fila 8).
Reținându-se culpa procesuală pasivă, în baza art. 274 raportat la art. 277 cod procedură civilă, instanța a dispus obligarea pârâților, și D, în solidar, să plătească reclamantului suma de 1.260 de lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, dovedit cu chitanța aflată la fila 40 din dosar.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră D și Ministerul Administrației și Internelor, invocând critici de nelegalitate și netemeinicie.
Au susținut că drepturile bănești solicitate de reclamant se acordă în limita fondurilor aprobate anual de Ministerul Administrației și Internelor, că ordonatorii de credite au obligația de a se încadra în cheltuielile de personal și că fondurile bugetare aprobate prin Legea nr.18/2009 cât și prin Legea nr.19/2009 au fost insuficiente, fiind utilizate în totalitate ca urmare a deschiderilor de credite bugetare efectuare în perioada ianuarie- aprilie 2009.
Referitor la cheltuielile de judecată, au susținut că la acordarea lor nu s-a ținut cont de complexitatea pricinii și prestația avocatului, conform art.132 alin.1 privind statutul profesiei de avocat.
Astfel acțiunea reclamantului având ca obiect acordarea unor drepturi bănești la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, nu poate justifica prin complexitate onorariul avocațial solicitat a fi achitat cu titlu de cheltuieli de judecată, având în vedere și faptul că potrivit art.275 Cod procedură civilă, pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată. condiție care în cauză nu a fost îndeplinită.
Pe cale de excepție, pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a invocat că dreptul reclamantului de a acționa nu s-a născut, în condițiile în care a fost pensionat anticipat, astfel că instituția nu putea preconiza în 2008 că reclamantul în anul 2009 își va manifesta intenția de a-și înceta raporturile de serviciu cu firma angajatoare.
Același pârât a precizat că dreptul de a acționa al reclamantului se naște numai dacă plata drepturilor solicitate nu vor fi acordate după aprobarea bugetului pe anul 2010.
Examinând sentința în raport de motivele invocate, cât și în raport de dispozițiile art.304 ind.1 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat.
Cei trei recurenți nu contestă legalitatea drepturilor bănești solicitate de reclamant în temeiul art.27 și 28 din Legea nr.38/2003 modificată și completată, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, însă apreciază că dreptul acestuia de a le solicita în instanță se naște în cazul neacordării lor după aprobarea bugetului pe anul 2010.
Aprecierea este greșită deoarece, din actele depuse la dosar, rezultă că reclamantul la încetarea raporturilor de serviciu avea o vechime efectivă ca militar d e 17 ani, 3 luni și 17 zile și s-a pensionat anticipat la 01.03.2009, iar la aproximativ 6 luni după pensionare a cerut pârâtului angajator plata acestor drepturi salariale prevăzute de dispozițiile legale mai sus arătate.
Aceste drepturi de care beneficiază funcționarul cu statut special la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept de pensie de serviciu, sunt reglementate de lege, iar obligativitatea plății lor rezultă din principiul general constituțional prevăzut de art.1 alin.5 din Constituție, care dispune că în România, respectarea Constituției, a supremației legii și a legilor este obligatorie.
Pentru ca acest drept să nu fie o simplă ficțiune ceea ce ar echivala cu înlăturarea lui, cu lipsirea de substanță, este necesar ca dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, sens în care autoritățile statului trebuie să asigure plata acestuia, nefiind justificată apărarea că sumele cerute nu au fost cuprinse în bugetul anului în care s-a pensionat reclamantul.
Alături de argumentele deduse din legislația națională, Curtea arată că în speța de față sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.
În conformitate cu prevederile art.11 din Constituția României, statul român are obligația de a îndeplini întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Urmare a acestei prevederi constituționale, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și protocoalele anexă se aplică în ordinea juridică internă a statelor contractante.
Potrivit principiului subsidiarității, garantarea drepturilor consacrate de Convenție, care presupune atât respectarea acestora de către autoritățile naționale, cât și înlăturarea consecințelor eventualelor încălcări suferite de titularii lor, se asigură, în primul rând, de fiecare stat contractant.
În consecință, primul judecător al Convenției este judecătorul național, care urmează să aplice direct prevederile convenționale, normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului au aplicabilitate directă în dreptul intern.
Așa cum s-a enunțat mai sus, potrivit prevederilor art.11 alin.2 din Constituția României revizuită, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern,ceea ce înseamnă că, după ratificare Convenția a devenit parte integrantă a sistemului român de drept și a dobândit în cadrul acestuia, aplicabilitate directă, dispozițiile Convenției având forță constituțională și supralegislativă.
Articolul 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului:" orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
Curtea constată că prin neacordarea efectivă a drepturilor aferente incetarii raporturilor de serviciu,prin pensionare, a avut loc o încălcare a art.1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României, se va acorda prioritate reglementării internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Neacordarea acestor drepturi prevăzute in mod expres în nr.OG38/2003, se circumscrie și încălcării art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil,în sensul consacrat prin jurisprudența CEDO.
În concepția jurisprudenței CEDO, instituțiile de drept public sunt asimilate, în dreptul intern într-o mare măsură statului, așa încât refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege se constituie în încălcarea art.1 din Protocolul 1 și art.6 din Convenție, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acest articol.
Astfel, partea a doua a articolului 1 din Protocolul 1 prevede trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a titularului dreptului asupra acelui bun: privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
În speța de față, niciuna dintre condițiile enunțate în textul Protocolului nu se regăsește și de altfel este necesar ca toate cele trei condiții să fie cumulativ îndeplinite.
În speța de față, reclamantul a avut o speranță legitimă, consacrată de însuși legiuitorul român privind plata ajutorului prevăzut la încetarea raporturilor de serviciu prin pensionare, acesta fiind titularul unor interese patrimoniale care intră sub protecția instituită de art.1 din protocolul 1, dreptul ei la a primi sporurile având o bază legală.
Curtea arată că în conformitate cu prevederile art.3 din Codul civil român, judecătorul care va refuza să judece pentru că legea nu prevede sau că este neîndestulătoare este susceptibil de denegare de dreptate, așa încât judecătorul nu va putea respinge acțiunea pe motiv că dreptul consacrat într-o lege nu a căpătat o reglementare suficient de clară ulterior.
Nici motivul privind lipsa fondurilor bugetare nu poate fi reținut ca motiv de modificare sau casare a instanței de fond.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, se constată că acordarea lor este justificată atât de complexitatea cauzei cât și de împrejurarea că anterior promovării acțiunii în instanță, recurenții pârâți au fost notificați în prealabil pentru plata drepturilor cuvenite de intimatul reclamant prin același apărător, conform adreselor cu confirmările de primire depuse la dosar, notificări care echivalează cu punerea în întârziere a acestora și care atrag aplicabilitatea dispozițiilor art.275 teza a II- a Cod procedură civilă.
Având în vedere aceste considerente, Curtea în temeiul art.312 alin.1 Cod. proced. Civilă, va respinge recursurile formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D E:
Respinge recursurile declarate de pârâții INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ, INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ D și MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR împotriva sentinței nr.1749 din data de 09.12.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj.
Obligă recurenții la 1260 lei cheltuieli de judecată către intimatul -..
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 25 Februarie 2010
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Președinte:Magdalena FănuțăJudecători:Magdalena Fănuță, Carmina Mitru, Teodora Bănescu
