Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 5039/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5039
Ședința publică de la 30 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Răescu
JUDECĂTOR 2: Robert Emanoil Condurat
JUDECĂTOR 3: Costinel
Grefier:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr.609 din 6octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează recursul a fost declarat în termen legal și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru
S-a arătat că recurentul reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform prevederilor art.242 alin.2 Cod pr. Civilă, după care constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la deliberări.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.609 din 6 octombrie 2009, Tribunalul Olta admis excepția lipsei contestației administrative și excepția prescripției dreptului la acțiune aferentă perioadei 01.11.2005 - 11.06.2006.
A respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că potrivit art. 1 alin l din. 554/2004 a contenciosului administrativ - orice persoană ce se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ ori prin nesoluționarea in termenul legal al unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ.
În calitate de persoană vătămată - reclamantul, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente - trebuia să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau in parte a acestuia.
S-a concluzionat că reclamantul nu s-a adresat ordonatorului de credite, inițial, anterior promovării acțiunii.
Potrivit dispoz. art 3l alin din OG 2/2006, dispoziție menținută și în /2007 se prevede că soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, sporurilor, premiilor și a altor drepturi este de competența ordonatorilor de credite, contestația depunându-se in termen de 5 zile de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici.
de credite le incumbă obligația potrivit alin. 3 al aceluiași articol să soluționeze contestațiile in termen de l0 zile de la înregistrare, cu avizul organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de autoritate, ori instituție publică,
Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin - persoana in cauza se poate adresa instanței de contencios administrativ, in termen de 30 zile de la data comunicării soluționării contestației.
Funcție de dispoz. art. 3 Decret l67/l954 - dreptul material la acțiune se prescrie în termen de 3 ani, ori prin raportare la solicitarea reclamantului, din acțiunea promovată ca drepturile respective să-i fie acordate începând cu ll.2005 și momentul promovării acțiunii ll.06.2009 urmează a se constata intervenită prescripția dreptului la acțiune pentru perioada ll.2005.- ll.06.2009.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că salarizarea funcționarilor publici se face conform dispoz. art 3l din Legea l88/99/ și revederilor legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare.
Până în prezent nu a fost adoptată o asemenea lege și anual prin ordonanțe ale Guvernului au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale acestei categorii profesionale, respectiv OUG nr. 92/2004, OG nr. 2/2006 și OG nr. 6/2007.
In cadrul acestor acte normative au fost enumerate sporurile, premiile, primele și alte drepturi de natură salarială ce se acordă funcționarilor publici precum și cuantumul acestora prin stabilirea unui procent din salariul de bază. Procentul celor două suplimente salariale nu a fost stabilit prin nici o lege, astfel încât orice cuantificare a acestora este arbitrară.
Pentru a fi posibilă cuantificarea celor două suplimente menționate în lege, ca părți componente ale salariului funcționarului public, este necesar legiferarea, respectiv emiterea unor dispoziții date în aplicarea și în executarea art. 31 alin. 1 lit. c și d din legea nr. 188/1999 R, atribuție ce revine fie legiuitorului printr-un act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului prin adoptarea unei hotărâri date în executarea prevederilor cuprinse în această lege.
În condițiile în care modalitatea de calculare a suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu are reglementare legală, acordarea acestor drepturi într-un cuantum arbitrar încalcă și dispozițiile deciziei Curții Constituționale nr. 820/3 iulie 2008, cât și competența instanței de judecată, care nu se poate substitui puterii legislative.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Cu privire la procedura administrativă, a arătat că prevederile art.31 din OG 2/2006 se aplică doar salariilor de bază, sporurilor, premiilor și a altor drepturi, care se acordă potrivit prevederilor OG 2/2006, neputând fi aplicată suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, aceste drepturi fiind prevăzute de Legea 188/199 R, și nu de OG 2/2006.
Reclamantul a arătat în motivele de recurs formulate că nstanța de fond a interpretat eronat actul dedus judecății și a pronunțată o sentință cu aplicarea greșită a legii.
A susținut recurentul că nu a contestat stabilirea în sine a drepturilor, ci a solicitat acordarea unor drepturi salariale prevăzute de o lege specială - Legea 188/1999 R, drepturi de care a fost lipsit.
Examinând recursul formulat, Curtea îl găsește nefondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamantul are calitatea de funcționar public, fiind salarizat în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamantă în petitul cererii lor fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamantul este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Astfel, deși jurisprudența Curții de Apel Craiova în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamantul nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va respinge recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr.609 din 6octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 2009
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.jud.-
LF/ 2 ex/11.12.2009
Jud.fond:
Președinte:Alina RăescuJudecători:Alina Răescu, Robert Emanoil Condurat, Costinel
