Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 5079/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5079
Ședința publică de la 02 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru Judecător
- - - - Judecător
- - - - Judecător
Grefier: -
XXXXX
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ D și reclamanta împotriva sentinței nr. 901 din 28 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta pârâtă AJOFM D și recurenta reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind alte cereri, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări:
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin Sentința nr. 901 din data de 28 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta -, în contradictoriu cu pârâtul AJOFM
Obligă pârâta să plătească reclamantei suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază pentru perioada 20.11.2008-28.04.2009, actualizate potrivit indicelui de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Respinge cererea privind acordarea drepturilor bănești pentru viitor.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că în perioada 10.04.2006 - 28.04.2009, reclamanta a avut calitatea de funcționar public în cadrul unității pârâte și nu a primit suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază.
Potrivit art. 31 din Legea 188/1999, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului".
Ultimele două drepturi salariale, suplimentul postului și suplimentul gradului au fost suspendate succesiv, după cum urmează: pentru anul 2005 prin art. 44 din OUG 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, pentru anul 2006 prin art. 48 din OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici.
Ori, având în vedere faptul că suspendarea prevăzută de OUG 92/2004 și OG nr. 2/2006 a fost înlăturată și faptul că potrivit art. 37 alin. 3 din OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, prin analogie de la plata primelor de vacanță, care s-au acordat din anul 2001, prin OUG 146 din 19.12.2007, suplimentul sporului și suplimentul gradului solicitat prin acțiune se impune a fi acordat.
OG 6/2007 nu au abrogat prevederile art. 31 alin 1 din Legea 188/1999, ci dimpotrivă, în art. 48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999, republicată, astfel că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Acordarea acestor sporuri se circumscrie prevederilor legale indicate și, cum suspendarea dispusă își încetează aplicabilitatea, dreptul revine în patrimoniul reclamantului devenind actual.
Este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, astfel că autoritățile publice să asigure plata drepturilor salariale, în concordanță cu principiul general constituțional prevăzut în art. 1 (5) din Constituție, potrivit căruia în România respectarea Constituției, a supremației legii, este obligatorie.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale". Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de "bun" se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
În speța de față, salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, elemente cu conținut economic pe baza cărora reclamantul, în lipsa suspendărilor periodice, ar fi putut să aibă în patrimoniu în mod efectiv și licit sumele aferente, așa încât se impune ca după încetarea suspendării acesta să beneficieze de drepturile salariale prevăzute în favoarea sa de dispozițiile legale amintite anterior.
De asemenea, potrivit art. 1082 Cod civil, reclamantul are dreptul la plata daunelor interese echivalente cu actualizarea sumelor cu rata inflației la data plății efective.
Referitor la cererea privind acordarea drepturilor bănești solicitate și pentru viitor, instanța urmează să o respingă, întrucât creanța nu îndeplinește cumulativ cele trei condiții prevăzute de art.379 de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de serviciu existente între părți.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta, cât și pârâta D, criticând- pentru netemeinicie și nelegalitate.
Reclamanta a arătat în esență, în motivele de recurs formulate, că sentința recurată cuprinde motive contradictorii, în sensul că prima instanță nu a obligat pârâta la acordarea sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare și pentru viitor.
A solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii primei instanțe în sensul obligării pârâților la plata suplimentului postului de 25% din salariul de bază, precum și a suplimentului treptei de salarizare în cuantum de 25% din salariul de bază și pentru viitor.
În recursul promovat de către pârâta D s-a arătat în esență, că sunt incidente în cauză motivele de recurs prevăzute de art.304 pct. 4 și 9 Cod proc. civilă, prima instanță pronunțând o hotărâre cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, sentința fiind lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.
S-a susținut, în ceea ce privește cuantificarea suplimentelor solicitate de reclamant, că nu este posibilă negocierea individuală privind sporurile salariale, iar actul normativ care să prevadă un sistem unitar de salarizare a funcționarilor publici nu este în vigoare la această dată, astfel că solicitarea reclamantei ca instanțele judecătorești să reglementeze o omisiune legislativă ar echivala cu transformarea puterii judecătorești într-un legislator pozitiv, ceea ce contravine dispozițiilor art.61 din Constituție.
Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursul formulat, modificarea sentinței pronunțate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând recursul formulat de pârâtă, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamantul are calitatea de funcționar public, fiind salarizată în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant în petitul cererii lor fiind arbitrar și fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamantul este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin.3 ) și art.27 alin.1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantului privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).Prin urmare, creanța invocată de reclamantă nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamanta nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Recursul reclamantei va fi respins ca nefondat, pentru aceleași considerente.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va respinge recursul reclamantului, va admite recursul formulat de pârâta și va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul reclamantei, împotriva sentinței nr. 901 din 28 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Admite recursul pârâtei AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ D, împotriva aceleiași sentințe.
Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 2009.
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru - - | JUDECĂTOR 2: Carmen Ilie - - | JUDECĂTOR 3: Sanda Lungu - - |
Grefier, |
Red. SL
Tehn. MI 2 ex/16.12.2009
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Carmen Ilie, Sanda Lungu
