Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 512/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 512

Ședința publică de la 25 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmina Mitru

JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu

JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță

Grefier - -

Pe rol, rezultatul dezbaterilor privind cererea de revizuire formulată de revizuienta, în contradictoriu cu intimații GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU - COMISARIATUL REGIONAL, intimat GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU - COMISARIATUL REGIONAL

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din 18.02.2010, care face parte integrantă din prezenta.

CURTEA

Asupra cererii de revizuire de față:

Prin sentința nr. 534 din 2.07.2009 Tribunalul Olta admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisariatului Județean de Mediu O și a respins cererea față de aceasta.

S-a admis cererea reclamantei, în contradictoriu cu pârâta Garda Națională de Mediu - Comisariatul Regional, și a dispus anularea raportului de evaluare a performanțelor profesionale individuale privind perioada 06.08.2008 - 31.12.2008.

A obligat intimata la 800 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

În considerentele sentinței s-a reținut că prin raportul de evaluare a performanțelor profesionale individuale privind perioada 06.08.2008 - 31.12.2008 în urma notării fiecărui criteriu, respectiv îndeplinirea obiectivelor și criteriile de performanță utilizate în evaluare, a fost acordată nota finală a evaluării, respectiv 4,34 și calificativul evaluării, acela de "bine".

Raportul de evaluare respectiv a fost contestat de către reclamantă printr-o contestație adresată Comisarului General al Gărzii de Mediu și ulterior instanței de judecată, cu referire în special la punctajul acordat pentru "capacitatea de a lucra în echipă" (nota 3), pentru "capacitatea de a rezolva urgent problemele" (nota 4) și pentru "capacitatea de asumare a responsabilităților" (nota 4).

Așa cum s-a reținut din actele dosarului, pentru perioada supusă evaluării, reclamanta a îndeplinit funcția publică de consilier juridic clasa I, grad asistent după transformarea postului de consilier juridic clasa I, grad profesional debutant, având atribuții și cu privire la viza controlului financiar preventiv, precum și atribuții ce revin funcționarului de securitate, cu toate că reclamanta se afla în perioada stagiului, fapt neconsemnat în raportul de evaluare.

S-a constatat de instanță, că obiectivele în perioada evaluată au fost realizate în proporție de 100% (mai puțin asigurarea cunoașterii legislației unde s-a reținut un procent de 90%) acordându-se note de 4 sau 5 pentru obiective realizate în aceeași proporție de 100%, neputându-se reține justificarea referitoare la faptul că respectivele obiective au fost realizate în procent de 100% doar din punct de vedere cantitativ nu și calitativ, neexistând mențiuni în acest sens în raportul de evaluare.

Față de faptul că aceste obiective au fost realizate în proporție de 100% s-a reținut că apar ca nejustificate notele acordate pentru criteriile de performanță utilizate în evaluare, respectiv: capacitate de implementare - nota 4; capacitate de a rezolva urgent problemele - nota 4; capacitate de asumare a responsabilităților - nota 4; capacitate de analiză și sinteză - nota 4; creativitate și spirit de inițiativă - nota 4; capacitate de planificare și de a acționa strategic - nota 4; capacitatea de a lucra independent - nota 4; capacitatea de a lucra în echipă - nota 3, cu atât mai mult cu cât însuși evaluatorul a menționat la rubrica "dificultăți obiective întâmpinate în perioada evaluată" - faptul că reclamanta a reprezentat comisariatul în instanță în dosare cu complexitate ridicată în raport cu vechimea în specialitate.

A rezultat așadar, că deși s-a recunoscut gradul de dificultate al lucrărilor raportat la vechimea în specialitate a reclamantei, apreciindu-se și ponderea realizării obiectivelor în perioada evaluată ca fiind de 100% (un singur caz de 90%), criteriile de performanță au fost notate cu note de 3 și 4 (în doar două situații s-a acordat nota 5), intimata însăși menționând în întâmpinare faptul că reclamanta nu ar fi putut pune concluzii la instanțele superioare.

Faptul că o serie de lucrări întocmite de către reclamantă prin care s-au formulat recursuri ori întâmpinări adresate instanțelor de judecată au fost corectate sau modificate de către conducătorul instituției s-a reținut de asemenea că nu constituie un argument care să justifice acordarea notelor respective, având în vedere gradul profesional al reclamantei și experiența acesteia raportat la experiența conducătorului instituției și la diferențele de abordare a unei situații juridice.

Acordarea notei 3 pentru criteriul de performanță referitor la capacitatea de a lucra în echipă s-a arătat că nu este justificată în nici un mod de către intimată, iar susținerea intimatei privind faptul că acordarea calificativului "bine" nu împietează cu nimic posibilitatea reclamantei de a-și dezvolta în condițiile legii cariera profesională ca funcționar public, aceasta nu poate fi reținută, art. 70 din Legea 188/1999 prevăzând ca o condiție în cadrul sistemului de promovare rapidă în funcția publică și pe aceea de obținere a calificativului foarte bine la evaluarea performanțelor profesionale individuale din ultimul an.

Având în vedere faptul că reclamanta a dovedit cu actele depuse la dosar modul în care și-a exercitat atribuțiile de serviciu și ținând cont de considerentele reținute anterior referitoare la faptul că notele acordate pentru criteriile de performanță nu sunt justificate raportat la obiectivele din perioada evaluată și gradul de realizare a acestora, s-a apreciat că cererea reclamantei este întemeiată, așa încât aceasta va fi admisă, în contradictoriu cu Comisariatul Regional.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisariatului Județean Oaf ost admisă ținându-se cont de dispozițiile HG 112/2009 privind organizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în cauză recurenta pârâtă GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU - COMNISARIATUL REGIONAL, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea recursului s-a arătat că în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, raportul de evaluare reprezintă un act administrativ care poate fi contestat de către persoana nemulțumită, în fata instanței de contencios administrativ competentă în condițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările si completările ulterioare, să se pronunțe cu privire la legalitatea acestuia.

Or, instanța de fond, fără a retine vreun motiv de nelegalitate a acestui act administrativ, a dispus anularea raportului de evaluare și întocmirea unui alt raport care sa aibă în vedere punctele de vedere exprimate de părți și susținute de documente.

S-a mai arătat că instanța nu se poate substitui persoanei competente de a realiza evaluarea performanțelor profesionale ale funcționarului public evaluare fiind cu totul atributul evaluatorului.

S-a apreciat că nu se impune întocmirea unui alt raport de evaluare întrucât au fost prezentate în mod detaliat o serie de înscrisuri ce susțin în mod pertinent apărarea noastră, cu atât mai mult cu cât, instanța de fond nu a reținut vreun motiv de nelegalitate a actului administrativ contestat.

Chiar dacă obiectivele au fost realizate in proporție de 100%, așa cum a reținut instanța de fond, aceasta nu înseamnă ca au fost realizate cel puțin corespunzător.

În concluzie s-a solicitat să se constate netemeinicia si nelegalitatea sentinței pronunțată de către prima instanță, cu consecința menținerii Raportul de evaluare întocmit intimat-contestatoarei pentru perioada 06.08.2008-31.12.2008.

În drept au invocat dispozițiile art. 299 si următoarele, art. 304, pct. 9. proc. civ. Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici; nr.HG 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea si dezvoltarea carierei funcționarilor publici; nr.HG 1173/2008 privind modificarea si completarea nr.HG 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea si dezvoltarea carierei funcționarilor publici.

La data de 20. 2009 intimata reclamantă, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat în cauză.

Motivând întâmpinarea intimata a arătat că prin cererea de chemare în judecată, am formulat contestație împotriva Raportului de Evaluare a performanțelor profesionale pt. perioada 06.08.2008 - 31.12.2008 în contradictoriu cu Comisariatul Regional V - J O al M, solicitând anularea acestuia pe motivul netemeiniciei și nelegalității deoarece aprecierile consemnate nu corespund realității, evaluarea fiind subiectivă și nu obiectivă.

Intimata a precizat și faptul că Raportul de Evaluare nu a fost contrasemnat de către contrasemnatar, respectiv Comisarul General al

De asemenea a precizat că pentru perioada supusă evaluării, a îndeplinit funcția publică de consilier juridic, clasa 1, grad asistent, având și atribuții cu privire la viza p, precum și atribuții ce revin funcționarului de securitate, cu toate că se afla în perioada de stagiu (conf. Statutului Consilierului Juridic), fapt neconsemnat în Raportul de Evaluare.

Raportat la definiția stagiului, intimata a susținut că în mod abuziv și încălcând legislația subsecventă, în vigoare, i-au fost repartizate pe lângă atribuțiile specifice postului (consilier juridic stagiar) și atribuții privind exercitarea controlului financiar preventiv propriu, precum și atribuții ce revin funcționarului de securitate, pentru care era în incompatibilitate prin neîndeplinirea condițiilor de vechime conform legislației în vigoare. Despre aceasta a informat în scris conducerea instituției, cât și superiorii ierarhici din cadrul Comisariatului General, dar a continuat să îndeplinească sarcini pentru care un stagiar, conform dorinței legiuitorului, nu era compatibil.

S-a reiterat și că deși, obiectivele în perioada evaluată au fost realizate în proporție de 100% (mai puțin unul singur 90%), prin raportul de evaluare contestat s-au acordat note de 4 sau 5 pentru obiective realizate în aceeași proporție de 100%, neputându-se reține o justificare referitoare la faptul că respectivele obiective au fost realizate în procent de 100% doar din punct de vedere cantitativ și nu calitativ, neexistând mențiuni în acest sens în Raportul de Evaluare.

Față de faptul că, obiectivele au fost realizate în proporție de 100%, apar nejustificate.

S-a învederat și că Raportul de Evaluare a fost întocmit în data de 09.01.2009, fiind adus la cunoștința intimatei în data de 12.01.2009 fiind astfel încălcate prevederile art. 116. alin. 1 din HG 611/2008, procedura de evaluare continuând mult după 48 ore, astfel încât consemnarea evaluatorului la rubrica "dificultăți obiective întâmpinate în perioada evaluată", fiind evidențiate în data de 13.01.2009, Raportul de Evaluare transmis pentru a fi contrasemnat în data de 15.01.2009, dată evidențiată în textul acestuia.

S-a susținut și că fișa postului corespunzătoare funcției de consilier juridic, clasa I, gradul profesional asistent, i-a fost comunicată mult după întocmirea Raportului de Evaluare, la cererea ințiatei din data de 23.03.2009, ulterior introducerii contestației Raportului de Evaluare din data de 20.02.2009.

În opinia intimatei, punctajul acordat pentru criteriile de performanță (pct.2,3,5,6,7,8,9), nu este corect, notele acordate nefiind justificate, fiind infirmate și de rezultatele obținute, complexitatea cauzelor în raport cu vechimea în specialitate recurenta însăși precizând faptul că nu intimata ar fi putut pune concluzii la instanțele superioare, precum și număr mare de dosare soluționate favorabil.

S-a mai argumentat că instanța de fond s-a pronunțat în sensul că, acordarea notei referitoare la capitolul lucrul în echipă, nu este justificată în nici un mod de către recurentă ceea ce intră în contradicție cu scopul evaluării performanțelor individuale ale funcționarilor publici acela de a stabili îndeplinirea obiectivelor și criteriilor de performanță în vederea identificării necesităților de instruire.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 115 - 118.c Cod Penal, Legea nr. 188/1999, republicată, HG 611/2008 pt. aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici cu modificările ulterioare.

Curtea de APEL CRAIOVA, prin decizia nr.4765/16.11.2009 a admis recursul declarat de recurenta pârâtă GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU - COMNISARIATUL REGIONAL, a modificat sentința și a respins acțiunea.

Pentru a pronunța această decizie, s-a reținut că potrivit prevederilor Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și ale nr.HG 611/2008 cu modificările și completările ulterioare, raportul de evaluare reprezintă un act juridic administrativ care poate fi contestat de către persoana nemulțumită, în fața instanței de contencios administrativ, care este competentă, în condițiile Legii privind contenciosul administrativ, să se pronunțe cu privire la legalitatea acestuia, însă în speță instanța de fond, fără a reține vreun motiv de nelegalitate a acestui act administrativ, l-a anulat numai pentru aspecte de netemeinicie.

S-a apreciat că procedând în acest mod, instanța de fond s-a substituit în mod nelegal persoanei competente și a realizat în realitate o adevărată evaluare a funcționarului public, cu încălcarea dispozițiilor legale citate mai sus, în condițiile în care din motivarea sentinței recurate rezultă că evaluatorul ca urmare a reevaluării activității reclamantei nu ar putea decât să acorde acesteia calificativul "foarte bine".

Referitor la aspectele de nelegalitate indicate de intimata reclamantă prin întâmpinare s-a constatat că acestea nu pot fi reținute, deoarece termenul de 15 zile prevăzut de art. 120 alin. 2 din nr.HG 611/2008, pentru soluționarea contestației nu poate fi reținut decât ca un termen de recomandate, neputându-se constata în contextul dispozițiilor nr.HG 611/2008, că nerespectarea acestuia ar pute atrage nulitatea sau anularea actului administrativ prin care a fost soluționată contestația funcționarului public împotriva raportului de evaluare.

Referitor la necontrasemnarea raportului de evaluare s-a reținut că potrivit art. 118 alin. 1 teza a II-a din nr.HG 611/2008, raportul de evaluare nu se contrasemnează în situația în care calitatea de evaluator o are conducătorul autorității sau instituției publice, situație care se regăsește în speța dedusă judecății.

Nu a putut fi reținut nici argumentul potrivit căruia intimata se afla în perioada de stagiu din punctul de vedere al profesiei de consilier juridic, deoarece aceasta a fost evaluată în condiții legale raportat la funcția publică deținută, consilier juridic, clasa I, gradul profesional asistent, avându-se în vedere întemeiat capitolul III Titul III din nr.HG 611/2008.

De asemenea, din întâmpinarea formulată s-a constatat că intimata face o confuzie între obiective individuale și criterii de performanță, componente distincte ale evaluării (art. 109 din HG nr. 611/2008), ce se notează în mod distinct (art. 113 alin. 1 din HG nr. 611/2008), astfel, că din aprecierea și notarea obiectivelor individuale nu se poate trage concluzia faptului că notarea acordată pentru îndeplinirea criteriilor de performanță este nejustificată, iar în ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 116 alin. 1 din HG nr. 611/2008, nu s-a reținut în sensul invocat de intimată, deoarece acesta se referă la modalitatea de desfășurare a interviului ca etapă a evaluării iar nu la termenele invocate re intimată.

Reclamanta a formulat cerere de revizuire, împotriva acestei decizii, invocând ca temei legal dispozițiile art.322 pct.5 Cod pr.civilă.

A susținut că prin hotărârea instanței de fond s-a apreciat că, față de faptul că obiectivele au fost realizate în proporție de 100%, apar nejustificate notele acordate pentru criteriile de performanță utilizate în evaluare și față de faptul că reclamanta se afla în perioada de stagiu, fiindu-i repartizate atribuții cu privire la viza de control financiar preventiv, precum și atribuții funcționarului de securitate, încălcându-se prevederile legale în vigoare.

A invocat revizuienta că între raportul de evaluare a cărui anulare s-a cerut și un alt raport de evaluare emis de către același evaluator pentru perioada 01.12.2007 - 31.12.2008 există diferențe majore, contradictorii, în sensul că, pentru obiectivele realizate în proporție de 100%, evidențiate în conținutul celor două rapoarte, notele acordate pentru criteriile de performanță sunt diferite.

În susținerea cererii de revizuire a depus la dosar raportul de evaluare a performanțelor profesionale individuale întocmit pentru perioada 01.12.2007 - 31.12.2008 funcționarului public

Examinând cererea de revizuire, în raport de dispozițiile art.322 pct.5 Cod pr.civilă, Curtea apreciază că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor legale invocate, revizuirea unei hotărâri rămase definitive la instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Actul invocat de revizuientă, respectiv raportul de evaluare a performanțelor profesionale individuale întocmit pentru perioada 01.12.2007 - 31.12.2008 nu îndeplinește condițiile cerute de dispozițiile legale arătate, deoarece este un act care nu o privește pe revizuientă, ci pe un alt funcționar public, respectiv pe numitul G, nu poate fi apreciat că ar fost reținut de partea potrivnică, sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința revizuientei, iar simplul fapt că a fost descoperit după soluționarea pe fond a cauzei nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire.

Prin urmare, nedepunerea actului la data soluționării cauzei în fond se datorează neglijenței revizuientei care, deși avea posibilitatea de a-l procura, a omis a-și formula o apărare în sensul celor invocate prin formularea cererii de revizuire.

De asemenea, pentru ca înscrisul ce se prezintă în cererea de revizuire să fie " înscris doveditor" în sensul dispoziției din art.322 pct.5 Cod pr.civilă, este necesar ca acesta, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării pricinii să fi putut duce la o altă soluție decât cea pronunțată.

Această condiție de asemenea nu este îndeplinită în cazul de față, deoarece, așa cum s-a arătat, chiar dacă a fost emis de același evaluator, întrucât privește evaluarea performanțelor profesionale individuale ale unui alt funcționar public, nu poate atesta o altă situație de fapt decât aceea cuprinsă în actele anterioare care au fost analizate cu ocazia judecării în fond.

Aceasta cu atât mai mult cu cât instanța de recurs care a evocat fondul, a avut în vedere la soluționarea cauzei aspectele de nelegalitate ale actului contestat de reclamantă și nu motivele de netemeinicie ale acestuia.

Față de cele expuse, se constată că cererea de revizuire este nefondată și pe cale de consecință urmează să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta, împotriva deciziei nr.4765 din 16.11.2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU - COMISARIATUL REGIONAL și GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU - COMISARIATUL REGIONAL

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Februarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud.TB

Ex.2//03.03.2010

26 Februarie 2010

Președinte:Carmina Mitru
Judecători:Carmina Mitru, Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 512/2010. Curtea de Apel Craiova