Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 5123/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 5123
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță
JUDECĂTOR 2: Carmina Mitru
JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu
GREFIER - - -
XXX
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta PRIMĂRIA ORAȘULUI PRIN PRIMAR împotriva sentinței nr.1885 din data de 04 septembrie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalul Gorj.
La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic consilier juridic G, pentru recurenta pârâtă PRIMĂRIA ORAȘULUI PRIN PRIMAR și intimatul pârât PRIMARUL ORAȘULUI, lipsind intimatul pârât CONSILIUL LOCAL și intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen.
Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părții prezente.
Consilier juridic consilier juridic G, pentru recurenta pârâtă PRIMĂRIA ORAȘULUI PRIN PRIMAR și intimatul pârât PRIMARUL ORAȘULUI, admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.1885 din data de 04 septembrie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalul Gorj Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local și respinge acțiunea față de Consiliul Local.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului orașului și respinge acțiunea față de aceasta.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei orașului și respinge acțiunea față de această pârâtă pentru perioadele 22.06.2006 - 31.08.2007, 02.05.2008 - 31.05.2008, respectiv 25.06.2008 și în continuare.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul domiciliat în orașul,-, județul G față de Primăria orașului, județul G și o obligă la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și treptei de salarizare aferente perioadelor 01.09.2007 - 01.05.2008 și 01.06.2008 - 24.06.2008.
Asupra excepțiilor lipsei calității procesuale pasive invocate;
Din examinarea copiei carnetului de muncă depusă de către reclamant la dosarul cauzei se observă de către instanță că începând cu data de 01.03.2006 reclamantul a fost detașat la Direcția de Servicii Comunale (poziția 81), iar detașarea a expirat la data de 01.09.2007 (poziția nr.86), dată de la care s-a dispus revenirea în funcția inițială deținută în cadrul Primăriei orașului.
Așadar, pentru perioada 22.06.2006 - 31.08.2007, nici una dintre instituțiile chemate în judecată de reclamant nu a avut calitatea de angajator al acestuia, astfel încât excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâte sunt fondate.
În continuare, se observă că în perioada 01.09.2007 (poziția nr.86) - 01.05.2008 (poziția nr.89), reclamantul a fost angajat ca funcționar public consilier superior în cadrul Primăriei orașului, pentru această perioadă urmând a supune examinării pe fondul cauzei acțiunea reclamantului.
Începând cu data de 01.05.2008, raporturile de serviciu ale părților au fost suspendate pentru o lună, după care raporturile de serviciu s-au reluat pentru perioada 01.06.2008 - 24.06.2008.
La poziția nr.90 în carnetul de muncă al reclamantului s-a făcut mențiunea "Suspendate raporturile de serviciu".
În consecință, cum pentru perioadele în care reclamantul nu a fost salariat al pârâtelor, respectiv pentru perioadele în care raporturile de muncă au fost suspendate, în mod corect acestea au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, ele neputând fi obligate la plata unor drepturi salariale restante.
Asupra fondului cauzei, acțiunea este întemeiată în parte.
Astfel, potrivit art.31 din Legea nr.188/1999, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului.
Acordarea ultimelor două drepturi salariale, suplimentul postului și suplimentul gradului, a fost suspendată succesiv, după cum urmează: pentru anul 2005 prin art.44 din nr.OUG92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, iar pentru anul 2006 prin art.48 din nr.OG2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici.
Ori, având în vedere faptul că ulterior, pentru anii 2007-2008 suspendarea prevăzută de aceste două acte normative nu a mai fost menținută, iar potrivit art.37 alin.3 din nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, se reține de către instanță că dreptul la aceste sporuri subzistă, iar după încetarea suspendării el devine actual, suspendarea neavând efectul încetării acestor drepturi.
Așadar, neplata celor două sporuri fiind o situație temporară, la acest moment se impune acordarea acestora retroactiv.
Cu toate acestea, instanța constată că prin nici un act normativ ulterior Legii nr.188/1999 nu este reglementat mecanismul de stabilire a componentelor salariale suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Ori, în aceste condiții de vid de reglementare, cuantificarea de către instanța de judecată în raport de diverse criterii obiective sau prin aplicarea unor principii ce țin de dreptul procesual, ar echivala unei adăugări la lege, ceea ce nu este permis, determinând crearea unor norme juridice pe cale judiciară sau aplicarea unor acte normative care nu sunt incidente în cauză.
Din modul în care este stabilită vocația funcționarilor publici la plata acestor suplimente bănești prin legea cadru rezultă fără echivoc faptul că legislativul a avut în vedere să lase în seama administrației, ce are ca activitate fundamentală organizarea executării și executarea în concret a legii, stabilirea criteriilor de cuantificare a acestor suplimente bănești.
Așa fiind, în lipsa unui act normativ emis sau adoptat de administrație, prin care să fie stabilit cuantumul celor două suplimente solicitate prin acțiune, orice determinare de către instanța de judecată a întinderii acestor drepturi ar încălca principiul separației puterilor în stat, consacrat de art.1 alin.4 din Constituția României.
În același sens, pronunțându-se asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.1, art.2 alin.(3) și art.27 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prin decizia nr.820 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr.537 din 16.07.2008, Curtea Constituțională a stabilit că "a conferi instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.(4) din Constituție, ca și prevederile art.61 alin.(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea dea realiza justiția - art.126 alin.(1) din Legea fundamentală -,adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective".
În consecință, instanța nu poate obliga la plata sporurilor bănești în cuantumul pretins de reclamant, care nu poate face în nici un fel dovada provenienței acestui cuantum, fiind în sarcina instituției obligată la plată să identifice nivelul plății acestor sporuri în raport cu activitatea concretă desfășurată de reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs de pârâta PRIMĂRIA ORAȘULUI PRIN PRIMAR.
A criticat sentința apreciind că prin admiterea acțiunii au fost încălcate dispozițiile legale ce privesc drepturile de natură salarială. A arătat că actele normative nu reglementează drepturile de natură salarială ale funcționarilor publici pentru anul 2007 și 2008, nu menționează că funcționarii publici au dreptul la suplimentul postului, suplimentul gradului și treptei de salarizare.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și rejudecând cauza să respingeți acțiunea.
Examinând recursul formulat de pârâtă, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamantul are calitatea de funcționar public, fiind salariza în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclama nt în petitul cererii lui fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamantul este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantului privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclama nt nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclaman tul nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va admite recursul formulat de pârâta PRIMĂRIA ORAȘULUI PRIN PRIMAR și va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D E:
Admite recursul declarat de pârâta PRIMĂRIA ORAȘULUI PRIN PRIMAR împotriva sentinței nr.1885 din data de 04 septembrie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalul Gorj.
Modifică sentința recurată, respinge acțiunea.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 03 2009
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
/2ex/ 11 2009
Fond
Președinte:Magdalena FănuțăJudecători:Magdalena Fănuță, Carmina Mitru, Teodora Bănescu
