Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 516/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 25.03.20087
DECIZIA CIVILĂ NR. 516
Ședința publică din 23 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 2: Olaru Rodica
JUDECĂTOR 3: Pătru Răzvan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor (prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C S) și Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 739/12.12.2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată și pârâta intimată Casa de Asigurări de Sănătate Reșița, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din 16.04.2008, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul CSs ub nr-, din data de 27.09.2007, reclamanta a chemat în judecată pârâta Casa de Asigurări de Sănătate CSs olicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați pârâții să îi acorde drepturile salariale reprezentând prima de concediu de odihnă aferentă anilor 2005-2006, cu actualizarea sumei cu rata inflației de la data scadenței până la data plății efective.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat, în esență, că drepturile solicitate, prima de concediu, sunt reglementate de art. 34 al.2 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind Statutul funcționarilor publici, devenit art. 35 al.2 din Legea nr. 188/1999, republicată în nr. 365/28.05.2007.
Se mai arată că Legea nr. 379/20015 prevede că aplicarea prevederilor art. 34 al.2 din Legea nr. 188/1999 se suspendă până la data de 31.12.2006 și, ținând seama de suspendarea prevăzută în Legea nr. 379/205 a bugetului de stat pe anul 2006, dreptul de a cere prima de concediu s-a născut începând cu data de 1.01.2007.
Prin sentința civilă nr. 739/12.12.2007, pronunțată în dosarul nr-,Tribunalul CSa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate și excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de aceeași pârâtă; a admis acțiune formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Casa de Asigurări de Sănătate C S, Ministerul Economiei și Finanțelor și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, pentru calculul drepturilor salariale și în consecință a obligat pârâții să acorde reclamantei drepturile bănești reprezentând prima de concediu cuvenită pentru anii 2002-2006 cu actualizarea sumei la data plăți efective, în funcție de arta inflației.
Instanța de foind a reținut că reclamanta este salariata pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate C
În baza dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă instanța de fond s-a pronunțat mai întâi asupra excepției lipsei calități procesuale pasive invocate de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate și a respins-o constatând că există raporturi de muncă între părți, reclamanta fiind angajată în subordinea pârâtei.
Aceasta are calitate de ordonator de credite față de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate C S, și potrivit art. 1 din OUG nr. 22/2002 aprobată de Legea nr. 288/2002 executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Analizând problematica prescripției extinctive a dreptului la acțiune a reclamantei în realizarea drepturilor materiale de creanță, și în baza dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă, instanța de fond a constatat că este formal motivul prescripției întrucât termenul general de prescripție de trei ani a fost prorogat prin efectele art. 3 al.2 din OUG nr. 33/2001 " pe termen de un an", actul normativ invocat suspendând plata primei de concediu. O altă situație de fapt și de drept face inoperantă prescripția, întrucât aceasta nu curge atâta timp cât o dispoziție legală ori o împrejurare mai presus de voința părți o împiedică pe aceasta să acționeze. În speță, cursul prescripției s-a suspendat prin efectul OUG nr. 33/2001,m sub imperiul căruia acțiune reclamantei nu putea fi primită sau, judecarea sa s-ar fi suspendat pentru un termen ulterior. Prin legile privind bugetul de stat cu numerele: 743/2001, 631/2002, 507/2003 și 511/2004, aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, precum și a celor ale art. 32 al.2 din Legea nr. 188/1999 s-au suspendat până la data de 31.12.2005. prin urmare, pe perioada cât o dispoziție legală sau o împrejurare mai presus de voința părții o împiedică pe aceasta să acționeze, cursul prescripției s-a suspendat. În același mod a dispus și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin deciziile pronunțate în recursul în interesul legii nr. XXIII/2005 și XII/2007.
Pe fond, potrivit art. 40 al.2 lit. c din Codul Muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv pârâtei Ordonatorii de credite sunt pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
În acest context reclamanta, având calitatea de funcționar public, este salarizată în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 și are dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, și prima de concediu, așa cum este reglementată prin art. 34 al.2 din actul normativ citat, devenit art. 35 al.2 după republicare.
Reclamanta nu a primit până în prezent prima de vacanță pentru anii 2002-2006. este de principiu că o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiuni de exista a legilor să aibă doar caracter formal. Suspendarea dreptului nu echivalează cu anularea lui, fiind doar amânată executarea lui.
Mai mult, potrivit art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Dreptul reclamantei la indemnizația de concediu este un drept de creanță și, prin urmare, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția menționată și este protejat prin acest act normativ.
Potrivit art. 1082 Cod civil, pârâta a fost obligată la plata de daune interese echivalente cu actualizarea sumelor cu rata inflației până la data plății efective.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Economiei și Finanțelorprin Direcția Generală a Finanțelor Publice C
Prin recursul formulat pârâta recurentă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, pârâta recurentă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că, în conformitate cu prevederile art. 268 din Legea nr. 95/2006, Casa Națională de Asigurări de Sănătate este instituție publică, autonomă, de interes național, cu personalitate juridică, iar potrivit art. 2167 din același act normativ, casele de asigurări sunt instituții publice cu bugete proprii în subordinea Existența unui raport juridic de subordonare al caselor de asigurări de sănătate județene față de Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu presupune și preluarea de către aceasta a drepturilor și obligațiilor acestora, în consecință legitimarea procesuală pasivă în prezenta cauză nu aparține, ci Casei de Asigurări de Sănătate C S, aceasta fiind titulara raportului juridic dedus judecății.
Pe fondul cauzei, pârâta recurentă arată potrivit dispozițiilor Legi nr. 188/1999, art. 33 al.1, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
În conformitate cu reglementările exprese ale legilor bugetare anuale, prevederile normative în vigoare referitoare la primele care se acordă cu ocazii aplecări în concediu au fost suspendate până la data de 31.12.2006, în conformitate cu aceste prevederi legale CAS CSa vea obligația legală de a respecta aceste prevederi legale imperative și de strictă interpretare a acestor dispoziții legale ar fi însemnat o încălcare flagrantă a legii.
În sensul prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, reglementate în Capitolul 6, art. 62, în cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un act normativ de același nivel sau de nivel superior, urmând ca în această situație să se prevadă, în mod expres, data la acare se produce suspendarea, precum și durata ei determinată.
Dispozițiile alineatelor 2 și 3 ale art. 62 prevăd faptul că la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare, iar prelungirea suspendării ori modificarea sau abrogarea actului normativ, ori a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării.
Prin recursul formulat Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul scoaterii din cauză a Ministerul Economiei și Finanțelor, având în vedere lipsa calității procesuale pasive a acestuia.
În motivarea recursului, pârâtul recurent Ministerul Economiei și Finanțelor arată că cererea de chemare în garanție est inadmisibilă deoarece Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate avea calitate procesuală pasivă ca și chemat în garanție întrucât: Ministerul Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu Statul Român și cu bugetul de stat, Ministerul Economiei și Finanțelor este ordonator principal de credite așa cum este și Ministerul Public, Ministerul Economiei și Finanțelor neputând fi obligat la plata salariaților altor instituții; atribuții în angajare și salarizarea reclamanților le are Ministerul Public.
De asemenea pârâtul recurent arată că instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubiri, ceea ce nu există în sarcina, deoarece între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Public nu există o astfel de obligație, faptul că ordonatorul principal de credite nu a corectat periodic, în mod nejustificat, indemnizațiile cuvenite de drept reclamantelor, nu îi conferă acestuia nici o garanție egală din partea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru eventualele sume ce ar fi trebuit să le pălească într-un raport de muncă izvorând din contractul de muncă.
Reclamanta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
Recursurilepârâților Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C S au fost inițial înregistrate la Curtea de Apel Timișoara - Secția Litigii de muncă și Asigurări Sociale, și au format obiectul dosarului nr- al Curții de Apel Timișoara - Secția Litigii de muncă și Asigurări Sociale.
Prin încheierea civilă nr. 485/19.03.2008, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de Apel Timișoara - Secția Litigii de muncă și Asigurări Sociale a dispus scoaterea cauzei de pe rolul secției de litigii de muncă și asigurări sociale și trimiterea cauzei, spre competentă soluționare, secției contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Timișoara.
Cauza a fost înregistrată din nou la Curtea de Apel Timișoara - Secția Contencios Administrativ și Fiscal sub nr-, la data de 25.03.2008.
Analizând actele dosarului, criticile recurenților Ministerul Economiei și Finanțelor (prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C S) și Casa Națională de Asigurări de Sănătate prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Cu privire la recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor, respectiv cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, Curtea constată că, într-adevăr, nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Casa de Asigurări de Sănătate C S, în cadrul căreia își exercită funcția doamna.
Totodată, Curtea remarcă rolul important al Ministerului Economiei și Finanțelor în evaluarea și redactarea actelor normative cu implicații financiare, conform art. 19 alin. 1 lit. j) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, stfel cum a fost modificată prin Legea nr. 314/2003 și prin Legea nr. 96/2006. Potrivit acestui text legal,"în domeniul finanțelor publice Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: - j)avizează, în fază de proiect, acordurile, memorandumurile, protocoalele sau alte asemenea înțelegeri încheiate cu partenerii externi, precum șiproiectele de acte normative, care conțin implicații financiare."
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. 1 lit. l) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor "blochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite".
Date fiind acest dispoziții legale, Ministerul Economiei și Finanțelor are posibilitatea de a bloca orice alocare a unor sume propuse prin bugetul altor ordonatori de credite, inclusiv a sumelor ce ar trebui alocate Casei de Asigurări de Sănătate CSp entru plata drepturilor solicitate de reclamantă în prezenta cauză.
Pe de altă parte, posibilitatea Ministerului Economiei și Finanțelor de a refuza avizarea actelor normative cu implicații financiare nu poate constitui sursa unei obligații a acestui minister de a aloca sumele solicitate de alți ordonatori de credite bugetare.
Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului, în calitate de funcționar public, de a-i fi acordate anumite drepturi cu caracter salarial.
Or, în condițiile în care reclamantul are calitatea de funcționar public, respectiv de consilier superior în cadrul Casei de Asigurări de Sănătate C S, debitorul din raportul juridic dedus judecății este instituția competentă să efectueze plata drepturilor salariale, iar nu Ministerul Economiei și Finanțelor, care nu are calitatea de angajator în acest raport juridic.
Curtea subliniază că nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Casa de Asigurări de Sănătate C S, ambele instituții având calitatea de ordonatori de credite bugetare.
Obligația Ministerului Economiei și Finanțelor constă, eventual, în avizarea pozitivă a proiectului de act normativ de alocare către Casa de Asigurări de Sănătate CSa sumelor necesare pentru efectuarea plății sumelor datorate reclamantei.
O asemenea obligație nu se confundă cu obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a aloca, respectiv de a plăti din bugetul său, sumele respective.
Totodată, obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a aloca sumele necesare plății unor drepturi salariale ale unui funcționar public salariat de un alt ordonator de credite bugetare contravine și dispozițiilor art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, stfel cum a fost modificată prin Legea nr. 314/2003 și prin Legea nr. 96/2006, conform cărora "creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. De asemenea, creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
În concluzie, Curtea apreciază că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății, respectiv că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Având în vedere cele arătate mai sus - respectiv faptul că nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Casa de Asigurări de Sănătate C S - Curtea consideră că dispozițiile din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice nu autorizează concluzia că Ministerul Economiei și Finanțelor are obligația de a plăti sumele datorate de alți ordonatori de credite bugetare, în cazul în care aceștia ar fi obligați la plata unor sume în prezentul litigiu.
Date fiind acest considerente, Curtea apreciază ca fiind neîntemeiată solicitarea de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la plata sumelor datorate reclamantei de Casa de Asigurări de Sănătate C S în vederea asigurării executării hotărârii judecătorești.
Necesitatea punerii în executare a hotărârii judecătorești de obligare a unui ordonator de credite bugetare nu poate autoriza ideea transferării acestei obligații și altui ordonator de credite bugetare.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat că Ministerul Economiei și Finanțelor are obligația de a plăti sumele datorate de Casa de Asigurări de Sănătate CSr eclamantei, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 739/12.12.2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și va respinge cererea reclamantei de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la plata sumelor solicitate de aceasta.
Cu privire la recursul formulat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, respectiv cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Curtea constată că reclamanta - doamna - are calitatea de funcționar public, respectiv de consilier superior în cadrul Casei de Asigurări de Sănătate C
În privința relației dintre Casa de Asigurări de Sănătate C S și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Curtea reține că aceasta este reglementată prin Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006, privind reforma în domeniul sănătății, care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, fiind ulterior modificată prin mai multe acte normative, ultimul dintre acestea fiind Legea nr. 388/2007.
Conform art. 266 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, "CNAS este instituție publică, autonomă, de interes național, cu personalitate juridică, care administrează și gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate în vederea aplicării politicilor și programelor Guvernului în domeniul sanitar și are sediul în municipiul B, Calea nr. 248, sectorul 3 ".
În privința caselor de asigurări, art. 267 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 prevede: " casele de asigurări sunt instituții publice, cu personalitate juridică, cu bugete proprii, în subordinea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate".
Conform art. 280 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, "președintele CNAS este ordonator principal de credite pentru administrarea și gestionarea fondului și reprezintă CNAS în relațiile cu terții și pe asigurați în raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, componente ale sistemului asigurărilor sociale de sănătate", iar potrivit art. 288 alin. (2), "directorul general al casei de asigurări este ordonator de credite, în condițiile legii".
Curtea reține, așadar, că, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate este ordonator principal de credite, iar directorul general al pârâtei Casei de Asigurări de Sănătate CSe ste ordonator secundar de credite.
Așadar, Curtea reține că există o relație de subordonare financiară între Casa Națională de Asigurări de Sănătate și pârâta Casa de Asigurări de Sănătate C S, dată fiind și dispoziția art. 21 alin. 1 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, conform căreia " ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii".
Pe de altă parte, această relație de subordonare financiară nu implică obligația Casei Naționale de Asigurări de Sănătate de a plăti din bugetul său, sumele datorate cu titlul de drepturi salariale de un ordonator de credite bugetare din subordinea sa.
Obligația Casei Naționale de Asigurări de Sănătate constă în aprobarea alocării către Casa de Asigurări de Sănătate CSa sumelor necesare pentru efectuarea plății sumelor datorate reclamantei, însă o asemenea obligație nu se confundă cu obligația Casei Naționale de Asigurări de Sănătate de a plăti din bugetul său sumele respective.
În speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantei, în calitate de funcționar public, de a-i fi acordate anumite drepturi cu caracter salarial.
Or, așa cum s-a arătat anterior, în condițiile în care reclamanta are calitatea de funcționar public, respectiv de consilier superior în cadrul Casei de Asigurări de Sănătate C S, debitorul din raportul juridic dedus judecății este instituția competentă să efectueze plata drepturilor salariale - respectiv Casa de Asigurări de Sănătate C S, iar nu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care nu are calitatea de angajator în acest raport juridic.
Date fiind acest considerente, Curtea apreciază, de asemenea, ca fiind neîntemeiată solicitarea de obligare a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate la plata sumelor datorate reclamantei de Casa de Asigurări de Sănătate C S în vederea asigurării executării hotărârii judecătorești.
Curtea reiterează concluzia anterior expusă, conform căreia necesitatea punerii în executare a hotărârii judecătorești de obligare a unui ordonator de credite bugetare nu poate autoriza ideea transferării acestei obligații și altui ordonator de credite bugetare.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat că pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate are obligația de a plăti sumele datorate de Casa de Asigurări de Sănătate CSr eclamantei, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 739/12.12.2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și va respinge cererea reclamantei de obligare a acestei pârâte și Finanțelor la plata sumelor solicitate de aceasta.
Curtea va menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate, constatând legalitatea acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor (prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C S) și Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 739/12.12.2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Modifică sentința civilă nr. 739/12.12.2007 a Tribunalului C S în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Economiei și Finanțelor și Casa Națională de Asigurări de Sănătate și respinge cererea reclamanților de obligare a acestor pârâți la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu.
Menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./22.05.2008
Tehnored. /03.06.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul C
Judecători:,
Președinte:Barbă IonelJudecători:Barbă Ionel, Olaru Rodica, Pătru Răzvan
