Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 517/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 517

Ședința publică de la 03 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie

JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 3: Adina Calotă

Grefier

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul - împotriva sentinței nr.1801 din 17 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul reclamant - și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termenul legal și este scutit de taxa judiciară de timbru.

S-a arătat că intimatul pârât a depus întâmpinare.

S-a referit că recurentul reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art. 242 alin.2

Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 1801 din 17 septembrie 2007, pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Gorja respins acțiunea formulată de reclamantul - împotriva pârâților, și

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că pentru polițiști nu a existat în anii 2002, 2003 o reglementare expresă care să le acorde prima de concediu, aceste drepturi nefiind contrare statutului de funcționar public, însă fiind determinant ca drepturile să fie cuantificate și nominalizate într-un act normativ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul -, susținând că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În motivarea recursului a invocat prevederile art.28 alin.1 din Legea 360/2002, art.78 alin.1 și 2 din aceeași lege.

Examinând actele cauzei, precum și legislația aplicabilă, Curtea reține următoarele:

A precizat reclamantul în acțiune că prin legea 360/2002 privind statutul polițistului au fost reglementate drepturile polițiștilor și că același act normativ prevedea în art.78 alin.1 că dispozițiile acestuia se completează cu prevederile Legii 188/1999, situație în care în baza art.35 alin.2 din această lege polițiștii au dreptul la prima de concediu.

De asemenea, în acțiune s-a arătat că până la intrarea în vigoare a OG 38/2003 sunt aplicabile prevederile art.35 alin.2 din Legea 188/1999 și că în caz contrar s-ar ajunge la o îngrădire a exercitării dreptului.

Recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru motivele care se vor expune în continuare:

Salarizarea polițiștilor a fost reglementată expres și unitar prin OG 38/2003, act normativ care a intrat în vigoare, conform art.60, la 01 ianuarie 2004.

În conformitate cu art.37 alin.2 din OG 38/2003, la plecarea în concediu, polițistul are dreptul la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Din analiza prevederilor art.60 și art.37 alin.2 din OG 38/2003, Curtea constată că funcționarii publici cu statut special, care se încadrează în categoria polițiștilor, au dreptul să primească primă de concediu începând cu 1 ianuarie 2004.

Pentru perioada anterioară acestei date, sunt aplicabile în materia salarizării polițiștilor prevederile din Legea 138/1999.

Instanța de fond, examinând cererea reclamanților, a apreciat că nu sunt fondate susținerile acestora privind aplicabilitatea prevederilor art.35 din Legea 188/1999 privind statutul funcționarului public.

La analiza cererii reclamantului trebuie să se aibă în vedere reglementarea cuprinsă în alin.2 al art.78 din Legea 360/2002, reglementare care conține norma tranzitorie în materia salarizării polițiștilor.

Astfel, textul respectiv dispune că, până la intrarea în vigoare a Legii privind salarizarea polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.

Față de modul în care este redactat textul citat și de conținutul acestuia, se constată că în materia salarizării polițiștilor nu sunt aplicabile prevederile Legii 188/1999, ci acelea conținute în Legea 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.

Legea 138/1999, aplicabilă de la data intrării în vigoare a statutului polițistului, respectiv Legea 360/2002, și până la 01.01.2004, când a intrat în vigoare art.37 alin.2 din OG 38/2003, nu a prevăzut acordarea primei de concediu pentru personalul care intra sub incidența acestei legi.

Curtea arată că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art.35 alin.2 din Legea 188/1999, deoarece în materia salarizării polițiștilor, în baza art.78 alin.2 din Legea 360/2002, erau aplicabile dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, drepturi reglementate prin Legea 138/1999.

Față de împrejurarea că dreptul la primă de concediu a fost instituit prin OG nr. 38/2003 care a intrat în vigoare la 01 ianuarie 2004 este evident că până la data intrării în vigoare a acestuia act normativ personalul care intră sub incidența legii nr. 360/2002 nu are vocație și nici dreptul de a i se acorda prima de concediu de odihnă.

Pentru valorificarea unui drept se impune ca acesta să existe legal în patrimoniul unui subiect de drept, în sensul ca acesta să fie prevăzut într-un act normativ.

În cauza de față însă nu a existat o astfel de reglementare până la data intrării în vigoare a OG nr. 38/2003, numai după data intrării în vigoare a acestui act normativ, polițiștii au dreptul de a primi prima de concediu

Având în vedere considerentele prezentei hotărâri, în baza art.312 Cod pr.civilă, se va respinge recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul - împotriva sentinței nr.1801 din 17 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI

Deciziei irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Februarie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red. jud. -

Tehn. 2ex/16 Februarie 2009

Jud. fond

Președinte:Costinel Moțîrlichie
Judecători:Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti, Adina Calotă

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 517/2009. Curtea de Apel Craiova