Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 518/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 518
Ședința publică din data de 23 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Eugenia Ion
JUDECĂTOR 2: Cristina Petrovici
JUDECĂTOR 3: Monica Niculescu
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul - reclamant reprezentat de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro ", împotriva sentinței civile nr. 2926/04.11.2008, pronunțată de Tribunalul București -Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE COMUNITARĂ SECTOR 6
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul- reclamant, prin avocat, și intimata-pârâtă, prin consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin registratura secției, la data de 06.02.2009.
Curtea rectifică citativul în sensul că are calitate de recurent reprezentat de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro " și comunică recurentului-reclamant, prin avocat, o copie a întâmpinării depuse la dosar.
Recurentul-reclamant, prin avocat, solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de întâmpinare, arătând că se află în imposibilitate de a mai rămâne în sala de ședință întrucât trebuie să ajungă la o audiere la Penitenciarul București.
Curtea respinge cererea recurentului-reclamant, prin avocat, având în vedere că întâmpinarea a fost depusă la data de 06.02.2009, astfel încât avea timp să ia cunoștință de conținutul acesteia. Dispune reluarea cauzei.
La a doua strigare a cauzei au răspuns ambele părți, prin reprezentanți.
Curtea pune în discuție excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare.
Recurentul-reclamant, prin avocat, solicită respingerea excepției nulității recursului, astfel cum a fost invocată, arătând că recursul a fost motivat atât în fapt cât și în drept.
Curtea, văzând că alte cereri nu mai sunt de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea, respectiv în combaterea motivelor de recurs.
Recurentul-reclamant, prin avocat, solicită admiterea recursului și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, în sensul anulării deciziei de sancționare. Cu privire la primul motiv de recurs, arată că decizia atacată este nelegală pentru că nu cuprinde elementele prevăzute de art. 50 alin 3 din G nr.1344/2007, dispoziții incidente în cauză. Conform acestor dispoziții, este prevăzută sub sancțiunea nulității absolute arătarea instanței competente la care poate fi contestat actul administrativ prin care s-a dispus sancțiunea disciplinară, nefiind analizat acest aspect.
Apreciază că instanța de fond a încălcat și dreptul la apărare, în mod nelegal și neîntemeiat, respingând proba cu doi martori, solicitată de reclamant, ori, instanța de fond avea obligația să administreze toate probele necesare pentru justa soluționare a cauzei. Pe fond, solicită să se cenzureze faptul că se reține în culpa recurentului reclamant părăsirea postului mobil înainte de ora 1400, arată că există acte din care rezultă că armamentul se depune între ora 1400și 1415, deci i se dădea posibilitatea să părăsească postul înainte de ora 1400, pentru predarea armamentului. De asemenea, se va analiza dacă poate fi apreciată ca abatere disciplinară încadrarea în programul de lucru (600- 1400) ori se cere depășirea programului de lucru. Arată că este vorba despre o procedură internă care ar trebui reglementată de șeful ierarhic superior, cu respectarea drepturilor celor în cauză. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimata-pârâtă, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului, arătând că decizia de sancționare atacată cuprinde toate mențiunile prevăzute sub pedeapsa nulității. Pe fond, arată că a depus acte din care rezultă programul de lucru al recurentului-reclamant și programul orar de depunere a armamentului din dotare, iar transportul acestuia se face cu mașina și nu pe jos, astfel încât exista timpul necesar depunerii respectivului armament, în timpul programului de lucru.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2926/04.11.2008 a Tribunalului București, a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul reprezentat de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro ", în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE COMUNITARĂ SECTOR 6 B, acțiune prin care reclamantul solicitase anularea deciziei de sancționare disciplinară nr. 864/27.05.2008.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că pârâta a derulat în mod legal procedura cercetării disciplinare, din această perspectivă neexistând nici un motiv de nelegalitate a deciziei contestate.
Decizia de sancționare cuprinde descrierea faptei imputate, cu indicarea temeiului legal, criteriile de individualizare a sancțiunii, dacă s-au luat în considerare circumstanțele reale și personale ale contestatorului, adică toate elementele impuse de lege.
Raportat la susținerea reclamantului referitoare la faptul că a plecat mai repede din post întrucât era la o distanță prea mare de bază și trebuia să predea armamentul din dotare nu constituie o scuză "legală și pertinentă" a reclamantului, aceste aspecte neținând de îndeplinirea sarcinilor sale de serviciu. De altfel, reține instanța de fond, predarea armamentului se face în afara orelor de program instituite.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, reprezentat de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro ", solicitând instanței modificarea ei în sensul admiterii acțiunii sale astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului său, reclamantul a reiterat motivul de nelegalitate invocat și în fața instanței de fond, care a omis însă să îl cerceteze, anume cel privind nemenționarea, în dispoziția de sancționare, a instanței competente la care se poate contesta măsura sancționării, obligație impusă de art. 50 alin. 3 din HG nr. 1344/2007 sub sancțiunea nulității absolute.
De asemenea, deși instanța impută reclamantului că nu ar fi făcut proba celor susținute, ea însăși a respins cererea acestuia privind administrarea de probe testimoniale, apreciate ca neconcludente.
Acuzația de părăsire a postului înainte de terminarea programului este falsă, reclamantul plecând la ora 13,30 pentru predarea armamentului din dotare; ținând cont că deplasarea de la postul Parc S până la bază se face în aproximativ 30 de minute, reclamantului nu a făcut altceva decât să respecte programul de predare a armamentului.
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei în data de 6 februarie 2009, intimata pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE COMUNITARĂ SECTOR 6 B s-a opus admiterii prezentului recurs, invocând mai întâi excepția nulității recursului, pentru nemotivarea în fapt și în drept a acestuia.
Pe fondul pricinii, după ce redă din nou starea de fapt, invocă legalitatea și temeinicia dispoziției de sancționare și, implicit, a sentinței tribunalului, care a apreciat-o ca atare.
Examinând cauza sub toate aspectele sale potrivit disp. art. 3041.pr.civ. și cu precădere prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
1. Abordând mai întâi excepția nulității recursului din perspectiva art. 306 alin. 1.pr.civ. potrivit căruia "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. 2", Curtea o apreciază ca neîntemeiată.
Astfel, reclamantul și-a motivat recursul, arătând în mod explicit criticile pe care le aduce hotărârii instanței de fond, nefiind obligat a se rezuma la motivele de casare/modificare instituite de art. 304.pr.civ, fiind incidente prevederile art. 3041.pr.civ. care permit cercetarea cauzei "sub toate aspectele sale".
Instanța observă că însăși intimata, cu titlu de argumentare a acestei excepții, în fapt încearcă să demonteze susținerile recurentului cu privire la starea de fapt, astfel cum acesta a invocat-
2. În ceea ce privește fondul litigiului, instanța de recurs observă că prima critică a sentinței vizează neindicarea în dispoziția de sancționare a instanței competente la care poate fi atacat actul de sancționare.
Potrivit disp. art. 50 alin. 3 lit. e din HG nr. 1344/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină, dispoziția de sancționare trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității absolute, printre altele, și "instanța competentă la care poate fi contestat actul administrativ prin care s-a dispus sancțiunea disciplinară".
Examinând decizia de sancționare nr. 864/27.05.2008 ( 55 dosar fond), curtea observă mențiunea din art. 2 al dispozitivului, anume "în caz de nemulțumire cu privire la sancțiunea aplicată, acesta o poate contesta la instanța de contencios administrativ, cerând anularea sau modificarea, după caz, în termen de 30 de zile de la data comunicării".
instanța de contencios administrativ ca instanță competentă, pârâta și-a onorat obligația impusă de lege, nicăieri neprecizându-se cât de detaliată trebuie să fie o atare indicare.
În această ordine de idei, pârâta s-a rezumat la a indica instanța competentă, astfel cum este aceasta determinată prin lege, Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, unde - în art. 80 - se face trimitere la "instanța de contencios administrativ".
3. Recurentul susține, de asemenea, că instanța i-a respins cererea în probațiune testimonială și, cu toate acestea, a apreciat ca nedovedite susținerile reclamantului în sensul îndeplinirii programului de lucru și a atribuțiilor de serviciu corespunzător, până la orele 14,00.
Instanța de recurs nu vede nici o contradicție în poziția adoptată de tribunal, divergența de interpretare provenind din ceea ce se consideră, în mod diferit, de reclamant pe de o parte, de pârâtă și instanță pe de altă parte, a constitui îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
Astfel, starea de fapt nu este contestată, pentru a se fi impus audierea martorului pe faptele probatorii propuse de reclamant, soluționarea pricinii depinzând de cum se consideră sau nu că reclamantul trebuia să rămână în post până la orele 14,00, de terminare a programului, și apoi să plece pentru predarea armamentului din dotare, sau la orele 14, 00 trebuia să fie liber, adică în acest interval să fi și predat armamentul.
În această ordine de idei, trebuie subliniat că însuși reclamantul recurent a recunoscut că a plecat din Parcul S la orele 13,30, către bază, pentru predarea armamentului.
4. În ceea ce privește interpretarea la care am făcut referire mai sus, instanța de recurs o împărtășește pe cea a pârâtei și instanței de fond.
Textul care instituie pentru funcționarul public din Poliția Comunitară interdicția pentru nerespectarea căreia a fost sancționat reclamantul este art. 34 lit. d dinHG nr. 2295/2004 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a Poliției Comunitare, care interzice în timpul executării serviciului "să părăsească postul înainte de ora stabilită prin consemn sau înainte de a fi schimbat, atunci când serviciul de pază se execută pe mai multe schimburi".
Prin urmare, după cum se poate observa, obligația instituită de lege nici măcar nu se raportează la sfârșitul programului, ci la "ora stabilită prin consemn" sau "înainte de a fi schimbat". Instituția a organizat de așa manieră schimburile încât să se asigure finalizarea schimbului unui funcționar la sfârșitul programului său de lucru.
În acest sens, s-a și pus la dispoziția funcționarilor publici din Poliția Comunitară care fac serviciul de patrulare o mașină care, în cel mai scurt timp, să îi ducă la bază în vederea predării armamentului.
Astfel, schimbul reclamantului urma să vină la ora 14,00, oră până la care însuși reclamantul a solicitat de altfel numitului să rămână singur în post o J de oră până la sosirea schimbului.
Față de cele arătate mai sus, chiar dacă am aprecia că o întârziere de 15 minute precum cea necesară pentru deplasarea la bază, cu mașina de serviciu, ar greva timpul liber al reclamantului, în nici un caz nu părăsirea postului era soluția de urmat, acesta având posibilitatea de a aduce la cunoștința instituției nemulțumirea sa în legătură cu această situație, eventual de a solicita plata de ore suplimentare, dacă ar fi apreciat că este îndreptățit, aspecte pe care instanța nu le va cerceta, nefiind relevante în cauză.
Prin urmare, instanța reține justețea imputării faptei reținute în sarcina reclamantului ca abatere disciplinară.
5. recurentului la accepțiunea postului din Legea nr. 333/2003 nu au nici un fundament, legea nedefinind în nici un mod postul, cu atât mai puțin de maniera sugerată de reclamant, prin urmare trebuie avută în vedere accepțiunea care se desprinde implicit din prevederile HG nr. 2295/2004, în raport de atribuțiile Poliției Comunitare.
În lumina tuturor considerentelor expuse, Curtea apreciază recursul reclamantului ca nefondat, astfel că - în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. - îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția nulității recursului.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul reprezentat de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro ", împotriva sentinței civile nr. 2926/04.11.2008, pronunțată de Tribunalul București -Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE COMUNITARĂ SECTOR 6
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 23 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./dact.2 ex.MN/MN
Jud. fond
Președinte:Eugenia IonJudecători:Eugenia Ion, Cristina Petrovici, Monica Niculescu
