Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 519/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 519/ DOSAR Nr-
Ședința publică de la 30 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lorența Butnaru
JUDECĂTOR 2: Clara Elena Ciapă
JUDECĂTOR 3: Maria
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B și de pârâta CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE împotriva sentinței civile nr.322/CA din 18.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov -secția comercială și de contencios administrativ în dosarulnr-, având ca obiect "litigiu privind funcționarii publici" (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 23 iunie 2009, când părțile au lipsit. Încheierea de ședință din acea zi, face parte integrantă din prezenta, iar instanța în baza art.146 alin.1 Cod procedură civilă, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, în conformitate cu art.260 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 30 iunie 2009.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 322/CA/18.03.2008, Tribunalul Brașov -Secția comercială și de contencios administrativ a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune privind plata suplimentului postului și suplimentul treptei de salarizare.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtele Casa Județeană de Pensii B și Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale și, în consecință, obligat intimatul 1 Casa Județeană de Pensii B să plătească reclamantei suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare pe perioada 01.01.2004 - 22.01.2007, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației și dobânda legală la data plății efective. De asemenea, a obligat intimata 2 Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale să pună la dispoziția intimatei 1 Casa Județeană de Pensii B sumele necesare plății drepturilor de mai sus.
A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune privind plata sporului pentru condiții novice sau periculoase pentru pretențiile anterioare datei de 31 decembrie 2005 și a respins ca prescrise pretențiile reclamantei la plata sporului pentru condiții nocive sau periculoase anterioare datei de 31 decembrie 2005 și ca neîntemeiate pretențiile reclamantei la plata sporului pentru condiții nocive sau periculoase pentru perioada 31.12.2005 - 22.01.2007.
A respins restul pretențiilor și a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a avut în vedere că prin cererea introductivă, reclamanta a chemat în judecată pârâtele Casa Județeană de Pensii B și Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, solicitând obligarea pârâtei 1 la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, fiecare in procent de câte 25% din salariul de bază, începând cu data de 01.01.2004 până la data 22.01.2007, sume actualizate cu indicele inflației și dobânda legală, obligarea pârâtei 1 la plata sporului pentru condiții nocive și periculoase în cuantum de 10 % din salariul de bază, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației și dobânda de referință a, obligarea pârâtei 2 să pună la dispoziția CJP B sumele necesare plății drepturilor salariale.
Din cuprinsul motivării acestei acțiuni, instanța de fond a reținut susținerile reclamantei potrivit cu care aceasta a fost funcționar public in cadrul Casei Județene de Pensii B în perioada și, potrivit dispozițiilor art 31 al 1 lit c și d din Legea nr 188/1999, pentru activitatea desfășurată, are dreptul și la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, drept care a fost suspendat prin mai multe acte normative, până la data de 01.01.2007.
De asemenea, susținerile reclamantei au fost și în sensul că, potrivit art 31 coroborat cu art 3 lit c,d și e din Legea nr 188/1999 i se cuvine și sporul pentru condiții nocive sau periculoase, întrucât funcționarii publici care desfășoară activități cu publicul, activități cu stabilirea, recalcularea, plata și arhivarea dosarelor de pensii sunt expuși riscului de contaminare în timpul desfășurării activității cu germeni diverși, precum mucegaiuri.
Din întâmpinarea formulată de Casa Județeană de Pensii B s-a reținut invocarea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 31.12.2005 și pe fondul cauzei apărarea potrivit cu care dreptul invocat de reclamantă privind suplimentul postului și cel corespunzător treptei de salarizare a fost suspendat succesiv, sporul pentru condiții nocive nu este prevăzut de legislația specifică de salarizare aplicabilă funcționarilor publici.
Soluția adoptată de prima instanță cu privire la primul petit al acțiunii a fost motivată de următoarele considerente:
- reclamanta a fost funcționar public in cadrul Casei Județeane de Pensii B;
- Legea nr 188/1999, inițial prin art. 29 al 1 lit. c și și apoi prin art 31, instituit dreptul funcționarilor publici la un salariu compus, în afară de salariul de bază și sporul de vechime, și din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare;
- dispozițiile art 29 și apoi 31 al 1 lit c,d din Legea 188/1999 au fost suspendate succesiv prin OUG 92/2004 pentru anul 2005 și OUG 2/2006 pentru anul 2006;
- deși prin efectul acestor acte normative, exercițiul dreptului de a încasa cele două sporuri, a fost suspendat până la sfârșitul anului 2006, această împrejurare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării prerogativelor sale în intervalul de timp pentru care s-a suspendat exercițiul dreptului;
- făcându-se referire la teoria drepturilor câștigate, la similitudinea raportului de serviciu al funcționarului public cu cel de de muncă și, prin raportare la dispozițiile art 53 din Constituție, s-a concluzionat că prevederile legale prin care s-a suspendat acordarea primei celor două sporuri în perioada 2005 și 2006 au avut caracter temporar, iar în prezent nu mai sunt în vigoare, astfel încât nu mai pot forma obiectul controlului de neconstituționalitate, conform Legii nr 47/1992, republicată,
- s-a concluzionat totodată ca, prin prisma prevederilor art 15 al 2 din Constituția României, ce consacră principiul neretroactivității legii civile, actele normative care au abrogat succesiv drepturile salariale ce fac obiectul cauzei contravin acestui principiu din care derivă faptul ca unui drept deja câștigat nu i se pot aduce îngrădiri prin acte normative ulterioare;
- s-a mai reținut pe de altă parte că aceste acte normative nu desființează dreptul la acordarea celor două suplimente, ci doar suspendarea exercițiului acestuia care nu suprimă un drept recunoscut de lege și nu echivalează cu abrogarea acestuia;
- s-a avut în vedere de instanța de fond și modul în care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat printr-o decizie în interesul legii ( în legătură cu suspendarea acordării primelor de vacanță - nr 23/2005 ) și anume că pentru ca un drept prevăzut să nu devină obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada celor 2 ani pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, într-un alt mod ajungându-se la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de valoare;
- la pronunțarea hotărârii s-a dat valență și art 38 din Codul muncii prin care se prevede în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu;
- concluzia instanței de fond raportat la considerentele expuse este în sensul că normele prin care s-a dispus suspendarea acordării suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare pentru funcționarii publici sunt contrare Constituției, reclamanții putându-și valorifica dreptul din moment ce existența lui nu a fost înlăturată;
- ca urmare, prima instanță a admis acțiunea formulată, dispunând obligarea pârâtei conform solicitărilor reclamantei, fără însă a se dispune acordarea procentului de 25%, față de împrejurarea că acesta nu este prevăzut de legiuitor, iar practica judecătorească invocată nu este izvor de drept;
- cererea privind acordarea dobânzii legale a fost considerată întemeiată față de dispozițiile art 1084, în vederea acoperii prejudiciului nerealizat de reclamantă;
- cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile aferente anului 2004, s-a apreciat că aceasta este neîntemeiată, atâta timp cât s-a dispus suspendarea acordării drepturilor și pentru anul 2004 prin art 44 din nr.OUG92/2004, iar pentru perioada 01.01.2005-31.12.2005, deși acțiunea a fost promovată la data de 31.12.2008, urmare a suspendării acordării acestor drepturi pe anul 2005 s-a constat că s-a suspendat și dreptul la acțiune.
Respingerea celei de a doua cereri formulată de reclamantă a avut loc ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 31.12.2005, raportat la termenul general de prescripție de 3 ani, și ca urmare a aprecierii pe fondul cauzei, că pretențiile privitoare la perioada 31.12.2005-22.01.2007 sunt neîntemeiate față de împrejurarea că acest spor nu este prevăzut de legislația specifică de salarizare aplicabilă funcționarilor publici Legea nr 188/1999.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâtele Casa Județeană de Pensii B și Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale care au criticat-o sub aspectul greșitei admiteri a acțiunii privind suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prima recurentă a criticat afirmația primei instanțe potrivit cu care dreptul la suplimentul postului și la suplimentul corespunzător treptei de salarizare a existat în perioada supusă discuției, arătându-se că dreptul nu a fost exercitat în fapt și că urmare, că se poate vorbi despre restrângerea exercițiului unui drept doar atunci când acesta a intrat în vigoare și nu a fost aplicat în fapt.
S-a mai invocat,de asemenea, în susținerea acestui argument, că instituției recurente nu i-au fost alocate fonduri bugetare necesare acoperirii unor astfel de cheltuieli suplimentare, făcându-se referire și la dispozițiile art 14 aș 3 și art 21 al 1 din Legea nr 500/2002.
Cea de a doua recurentă, solicitând pe calea admiterii căii de atac, modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii reclamantei, a adus următoarele critici în recurs:
CNPAS nu are calitate procesuală pasivă întrucât este o instituție publică autonomă de interes național care administrează și gestionează sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, având în subordine casele teritoriale de pensii, nu are calitate de ordonator de credite privind drepturile salariale ale angajaților caselor teritoriale de pensii și are obligația de a plăti drepturi salariale doar angajaților proprii.
Pe fondul cauzei s-a arătat că dispozițiile art 31 al 1 lit c li d din Legea nr 188/1999 au fost suspendate în perioada 2004-2006, măsură dispusă întrucât bugetul de stat a fost deficitar pentru acordarea acestor sporuri, iar aceste sporuri vor fi acordate la o dată ulterioară când bugetul asigurărilor sociale va permite acest lucru.
A fost invocată și citarea părții în recurs cu nerespectarea dispozițiilor imperative ale art 114/1 al 2 teza I cod procedură civilă față de faptul că citațiile emise la termenele din 04.02.2009 și 04.03.2008 nu au însoțit o copie a acțiunii de chemare în judecată.
Reclamanta a formulat întâmpinare în recurs solicitând respingerea celor două recursuri pentru considerentele expuse în cererea introductivă.
Tot în recurs intimata reclamantă a formulat cerere de renunțare la judecată față de pârâta CNPAS, întemeiată pe dispozițiile art 246 cod procedură civilă, motivele invocate de aceasta având legătură cu susținerile recurentei prin care s-a arătat că nu i-a fost comunicată acțiunea și că nu are calitate procesuală pasivă.
Cu privire la cererea formulată de intimata reclamantă, se constată că, potrivit art 246 al ultim cod procedură civilă, când părțile au intrat în dezbaterea fondului, renunțarea la judecată nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părți. Întrucât cererea de renunțare a fost formulată în recurs, pârâtei CNPAS i-a fost comunicat un exemplar al cererii, fără însă ca aceasta să-și exprime acordul în acest sens.
Ca urmare, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege, Curtea va respinge cererea formulată de reclamantă privind renunțarea la judecată față de pârâta CNPAS.
Analizând actele și lucrările dosarului sub toate aspectele de fapt și de drept, prin prisma dispozițiilor art 304/1 cod procedură civilă și a motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursurile formulate sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Articolul 29 al 1 din Legea nr 188/1999 privind statutul funcționarilor publici avea, în forma reglementată prin legea nr 161/2003, următorul cuprins: " pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: a) salariul de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d ) suplimentul gradului ". Prin Legea nr 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, art I pct 30, s-a procedat la modificarea art 29 al 1 lit d în sensul înlocuirii terminologiei cu " suplimentul corespunzător treptei de salarizare ". odată cu publicarea legii de modificare s-a procedat la renumerotarea statutului funcționarilor publici, art 29 devenind art 31 cu modificarea menționată.
Această dispoziție legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată succesiv prin OUG nr 92/2004 și OG nr 2/2006, la data de 1.01.2007 dreptul funcționarilor publici fiind din nou aplicabil, urmare a încetării la data de 31.12.2006 a suspendării sale.
Ca urmare, pe durata suspendării dispozițiilor legale prevăzute de art 29 al 1 lit c și d devenit ulterior art 31 al 1 lit c și d din Legea nr 188/1999, a fost suspendat și cursul prescripției dreptului la acțiune al destinatarilor acestei reglementări, fiind vorba despre aplicarea dreptului comun în materie, respectiv a dispozițiilor art 13 lit a din Decretul nr 167/1958. Chiar dacă, într-o interpretare teleologică a acestor dispoziții, doctrina a statuat că situațiile prevăzute de lege sunt limitative și nu pot fi extinse prin analogie, urmare a trecerii timpului de la momentul intrării în vigoare a decretului menționat și a diversității conduitei in plan juridic precum și normativ, pentru echitate, noțiunea de forță majoră se impune a fi extinsă și la alte situații care au pus destinatarii unor drepturi în situația echivalentă de a nu le putea valorifica printr-o acțiune in fața instanței, fiind evident că și împiedicarea beneficiarilor unei norme legale de a se bucura de un drept legiferat urmare a suspendării acesteia, pune acele persoane in aceeași situație cu cei aflați intr-un caz de forță majoră și, ca urmare, îl lipsește de posibilitatea întreruperii cursului prescripției extinctive.
Această suspendare a dispozițiilor legale mai sus menționate nu echivalează, astfel cum a statuat și ÎCCJ într-o decizie de admitere a unui recurs în interesul legii vizând o situație similară din punct de vedere juridic (suspendarea drepturilor privind indemnizația de concediu - nr XXIII din 2005), cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Ca urmare, dreptul funcționarilor publici la acordarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare a existat și pe perioada suspendării, neexistând vreo normă legală cu referire la o eventuală desființare a acestuia, suspendarea exercițiului dreptului ori prelungirea acesteia neputând conduce la înlăturarea existenței lui. Nicio dispoziție legală nu a restrâns exercițiul acestui drept, existând în materialitatea sa dreptul la acțiune al reclamanților.
În continuarea succesiunii actelor normative având ca obiect drepturile salariale ale funcționarilor publici, prin art 1 al 2 din OG nr 7/2007 privind reglementarea drepturilor salariale și ale altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, s-a statuat că sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare circumscriindu-se noțiunii de sporuri care fac parte din structura salariului funcționarilor publici. Ordonanța menționată nu a abrogat art 31 al 1 lit c și d prin care s-a stabilit structura salariului funcționarilor publici, ci prin art 48 prevăzut că dispozițiile sale se completează cu Legea nr 188/1999, iar prin art 37 prevăzut că salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorităților sau instituțiilor publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, efectuarea cu încălcarea acestui principiu fiind lovită de nulitate absolută. Ca urmare, aceste dispoziții legale vin să întărească dreptul reclamanților la primirea unui salariu în structura completă prevăzută de art 31 al 1 din Legea nr 188/1999.
Fiind vorba despre o suspendare a aplicării dispozițiilor legale care nu echivalează din punct de vedere juridic cu desființarea dreptului sau cu abrogarea dispozițiilor legale, ci doar cu o amânare a acordării acestora din motive de politică financiară, urmare a încetării suspendării, dreptul revine în patrimoniul destinatarilor, fiind din nou actual și impunându-se a fi acordat.
Obiectul prezentei acțiuni se circumscrie și prevederilor art 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, parte a dreptului intern, prioritar acestuia urmare a ratificării Convenției de către România prin Legea nr 30/1994.
În această analiză prin prisma CEDO, se impune a fi expuse și dispozițiile art 11 din Constituția României potrivit cu care statul român are obligația de a îndeplini întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. Judecătorul național al statului membru CEDO aplică în mod direct prevederile referitoare la protecția drepturilor omului care au prioritate față de dreptul intern.
Conform art 1 din Protocolul 1 care garantează protecția proprietății, " Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor ".
Conținutul acestui drept este mult mai nuanțat, limitele inițiale fiind însă depășite de practica aplicării lui. Domeniul de aplicare al noțiunii de " bun " s-a lărgit de-a lungul timpului, aceasta având o semnificație autonomă fără a se limita numai la protecția bunurilor corporale. În acest context, referitor la dreptul de creanță, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis cu valoare de principiu ( cauza Wittek contra Germaniei din 2002 ) ca drepturile de creanță constituie un bun în sensul art 1 din Protocolul nr 1. Se impune a fi precizat sub acest aspect, că există o diferență între acțiunile unor reclamanți pendinte pe rolul jurisdicțiilor interne prin care se urmărea eventualitatea dobândirii unei creanțe și cele formulate în vederea obținerii plății unui drept de creanță. Astfel că, pentru exemplificarea practicii CEDO în această paralelă, frazei extrase de recurent din contextul deciziei - contra Spaniei din 2002 ( " o creanță nu poate fi considerată un bun în sensul art 1 din Protocolul nr 1 decât dacă a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat " ) îi va fi alăturată dispoziția statuată în jurisdicția europeană în alte cauze ( Gaygusuz contra Austriei din 1996 sau Willis contra - din 2002 ) prin care se arată că un drept pecuniar ( ex o alocație de urgență sau o indemnizație de văduvă ), în măsura în care este prevăzut în legislația națională în materie, este un drept patrimonial în sensul art 1 din Protocolul 1.
Pornind de la caracterul autonom al noțiunilor utilizate de Convenție și de protocoalele sale adiționale, Curtea a extins noțiunea de " bun " la situațiile în care apar puse în discuție interese economice ale unui subiect de drept, persoană fizică sau juridică, care pot să se prezinte sub forma unor speranțe legitime la obținerea unor indemnizări. Ca urmare, reglementarea celor două componente ale salariului prin Legea nr 161/2003 i-a făcut pe reclamanți titularii unui interes substanțial proteguit prin art 1 din Protocolul 1 adițional. Această speranță legitimă este conturată ca valoare patrimonială de dreptul prevăzut de lege care este clar, se referă la componentele salariului, a fost suspendat, iar apoi a devenit din nou actual și nu există controverse legate de interpretarea și aplicarea normelor de drept interne.
În concluzie, și prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul reclamanților din prezenta cauză poate fi calificat drept " bun " protejat de art 1 Protocolul 1 adițional la Convenția ratificată de România, pentru toate considerentele anterior expuse acțiunea reclamanților fiind admisibilă.
Fiind vorba despre un drept actual, în ființă, cererea privind acordarea acestui drept și pe viitor este întemeiată, în mod corect prima instanță obligând pârâta Casa Județeană de Pensii B, pe întreaga perioadă solicitată, respectiv de la data nașterii drepturilor și până la încetarea raporturilor de serviciu, la plata acestora până la intervenirea vreunei modificări de drept sau de fapt a situației juridice conturată de legislație precum și de calitatea de funcționar public.
Astfel cum s-a arătat anterior, ceea ce reclamanta urmărește prin acțiunea obiect al analizei este obligarea pârâtei la îndeplinirea unei obligații corelative unui drept al funcționarilor publici, obligație pe care pârâta refuză să o execute. Faptul că de la momentul nașterii dreptului și până în prezent legiuitorul nu a reglementat modul de cuantificare a celor doua componente ale salariului nu poate conduce la respingerea acțiunii reclamanților, dar nici la adăugarea la lege de către instanță prin stabilirea unui cuantum fie aleatoriu, fie prin analogie, considerentele hotărârii atacate neoferind vreun criteriu al alegerii cuantumului de 25%. Astfel cum s-a statuat într-o decizie de speță a Curții Constituționale ( nr 820/2008 ), prin asimilare, dacă s-ar cuantifica de către judecător, în lipsa unor dispoziții și criterii legale, cuantumul acestor componente ale salariului funcționarilor publici, s-ar ajunge la crearea de norme legale, la substituirea acestora, fapt ce ar încălca principiul separației puterilor în stat consacrat de art 1 al 4 din Constituția României, dar și dispozițiile art 61 al 1 ale aceluiași act.
Ca urmare și sub acest aspect, al respingerii cererii de stabilire a cuantumului pentru fiecare dintre cele două componente ale salariului funcționarilor publici, hotărârea atacată este la adăpost de orice critică.
Conform art 1084 Cod civil, reclamanta are dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit prin neplata acestor sporuri prevăzute de lege, iar dobânda acordată reprezintă beneficiul nerealizat.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtei CNPAS, se constată că în cadrul atribuțiilor în domeniul financiar, această instituție are îndatorirea de a repartiza, în profil teritorial și pe trimestre, bugetul asigurărilor sociale de stat, aprobat potrivit legii, buget ce cuprinde, la capitolul cheltuieli și cele privind personalul.
Potrivit art 143 din Legea nr 19/2000 republicată, salarizarea personalului CNPAS, al caselor teritoriale de pensii, precum și indemnizațiile membrilor consiliului de administrație se stabilesc prin lege.
Cum încă nu a fost adoptat un act normativ în acest sens, prin dispozițiile art 177 lit a din Legea nr 19/2000 se prevede că până la intrarea în vigoare a legii salarizării prevăzute la art 143, salarizarea personalului CNPAS, al caselor teritoriale de pensii, precum și indemnizația membrilor consiliului de administrație se stabilesc după cum urmează: salariile, precum și veniturile sub forma altor drepturi salariale pentru personalul CNPAS, al unităților din subordinea acesteia și al caselor teritoriale de pensii se stabilesc pe baza reglementărilor în vigoare aprobate pentru aparatul propriu al Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei sau, după caz, pentru unitățile din subordinea sau din administrarea acestuia, iar potrivit alineatului al treilea al aceluiași act normativ cheltuielile privind salarizarea personalului CNPAS și al caselor teritoriale de pensii se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Ca urmare, argumentele aduse de recurenta CNPAS nu sunt în măsură să înlăture obligația stabilită de prima instanță privind avansarea sumelor la care Casa Județeană de Pensii Baf ost obligată către reclamantă, aceste dispoziții fiindu-i opozabile și prin prisma prevederilor art 4 din Legea nr 500/2002 privitoare la efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art 312 al 1 cod procedură civilă și art 20 din Legea nr 554/2004, va respinge recursurile formulate de pârâtele Casa Județeană de Pensii B și Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale.
Va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea formulată de intimata reclamantă de renunțare la judecată în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale.
Respinge recursurile formulate de pârâtele Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, cu sediul în B,-, sector 2 și Casa Județeană de Pensii B, cu sediul în B,-, jud.B, împotriva sentinței civile nr.322/CA/18.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 30 Iunie 2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Pt. -
aflată în concediu de odihnă
semnează
Grefier șef secție
Red: LB/20.07.2009
Dact: MD/ - 2 ex.
Jud.fond:
01 Iulie 2009
Președinte:Lorența ButnaruJudecători:Lorența Butnaru, Clara Elena Ciapă, Maria
