Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 52/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 52/

Ședința publică de la 08 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Trofimescu

JUDECĂTOR 2: Dorina Vasile

JUDECĂTOR 3: Vasile Susanu

GREFIER- - -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanții, V, și de pârâta SERVICIUL PUBLIC LOCAL DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ FOCȘANI, împotriva sentinței nr. 550 din 29.10.2008, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 8 ianuarie 2009, de către grefier, când Curtea având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 15 ianuarie 2009.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr- reclamanțiiCiobotaru, V, și -, toți funcționari publici în cadrul Serviciul Public Local de Asistență Socială au chemat în judecată pe pârâtul Serviciul Public Local de Asistență Socială, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare de 25 % din salariul de bază, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, 21.04.2003 și până la data plății efective.

Au solicitat acordarea acestor sume și pentru viitor până la încetarea raporturilor de serviciu sau până la menținerea în vigoare a dispozițiilor Legii nr.188/1999.

În motivarea acțiunii lor reclamanții au arătat că aceste sporuri sunt reglementate de art.31 aliniat 1 litera și d din Legea nr.188/1999, dar ulterior prin acte normative succesive aceste sporuri au fost suspendate, ajungându-se practic la negarea dreptului la aceste sume de bani.

Au mai arătat că s-au adresat pârâtei în vederea acordării acestor sume de bani, dar prin adresa nr. 16038/24.09.2008 pârâta a refuzat acordarea acestor drepturi.

Au solicitat în consecință și anularea acestui act, adresa nr. 16038/24.09.2008.

Au depus la dosar decizii de speță.

Prin Întâmpinarea depusă la dosar la data de 29.10.2008 pârâtul Serviciul Public Local de Asistență Socială a solicitat respingerea acțiunii ca nefondate motivat de faptul că dispozițiile art.31 aliniat 1 din Legea nr.188/1999 au fost suspendate, iar în fondul de salarii nu au fost prevăzute sumele necesare achitării acestor sporuri, iar în lipsa unui sistem unitar de salarizare s-au adoptat în fiecare an Ordonanțe de Guvern prin care s-au reglementat drepturile salariale și alte drepturi pentru funcționarii publici.

Examinând înscrisurile depuse la dosar cât și legislația pertinentă, Tribunalul reține următoarele:

Reclamanții sunt toți funcționari publici în cadrul Serviciul Public Local de Asistență Socială

În această calitate, reclamanții pretind acordarea sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în cuantum de câte 25 % fiecare din salariul de bază.

Aceste suplimente sunt reglementate de dispozițiile art.31 din Legea nr.188/1999, legea privind statutul funcționarilor publici, după cum urmează:

"(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:

a) salariul de bază;

b) sporul pentru vechime în muncă;

c) suplimentul postului

d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare."

Aceste dispoziții legale au fost suspendate prin articolul 44 din OUG nr.92/2004 aprobată prin Legea nr.76/2005; prin articolul 48 din OG nr.2/2006 aprobată prin Legea nr.417/2006, suspendare care a operat până în decembrie 2006.

Prin aceste suspendări succesive s-a ajuns practic la negarea unui drept fundamental, dreptul la plata corespunzătoare muncii prestate, drept accesoriu celui la muncă, fapt contrar dispozițiilor art.53 din Constituția României.

Potrivit acestui text legal,
"(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății."

Cum în cauză nu s-a justificat în sensul dispozițiilor aliniatului 2 al articolului 53 din Constituție caracterul necesar și proporționalitatea restrângerii cu situația care a determinat-o, tribunalul nu poate conchide decât că prin aceste suspendări succesive s- ajuns la negarea și încălcarea unui drept.

Mai mult, cu privire la aceste drepturi Curtea de APEL GALAȚI, în calitatea sa de unificator al practicii judiciare a decis în sensul acordării acestor sume, dovadă fiind de exemplu Decizia nr.496/R/18.09.2008, pronunțată în dosarul nr-.

Cum această decizie poate fi interpretată ca o dezlegare dată unor probleme de drept, extrapolând și dispozițiile art.315 Cod procedură civilă, care instituie obligativitatea acestor dezlegări de drept, Tribunalul apreciază că reclamanții au dreptul la aceste sume de bani reprezentând cele două sporuri.

Cu privire la perioada pentru care se acordă sporuri, Tribunalul reține că reclamanții au solicitat acordarea începând cu data de 21.04.2003, data intrării în vigoare a Legii nr.161/2003 privind măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea funcțiilor publice, la zi și în continuare până la modificarea legii sau până la încetarea raporturilor de serviciu.

Cu privire la momentul de la care aceste drepturi pot fi pretinse nu există dubii și nici nu se poate pune problema prescripției din moment ce aceste drepturi au fost suspendate, fiind suspendat și dreptul la acțiunea derivând din aceste drepturi.

La data de 24 ianuarie 2007 se publică în Monitorul Oficial OG nr.6/2007 privind salarizarea funcționarilor publici, modificată și completată ulterior prin OG nr.9/2008.

Potrivit articolului 4 din acest act normativ, care nu a suferit modificări "Salariul de baza se stabileste in functie de categorie, de clasa, care reflecta nivelul studiilor necesare exercitarii functiei publice, si, dupa caz, de gradul profesional al functiei publice, precum si in raport cu nivelul la care se presteaza activitatea, respectiv la nivel central sau local, potrivit anexelor nr. 1- 6. "

Rezultă astfel, că prin intrarea în vigoare a cestui act normativ în salariul de bază al funcționarului public au fost incluse aceste sporuri, cât timp se arată că salariul de bază se stabilește în funcție de categorie, de clasa, care reflectă nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice, si, dupa caz, de gradul profesional al functiei publice, precum si in raport cu nivelul la care se presteaza activitatea.

Acest lucru a fost subliniat și de Ministerul Muncii prin adresa nr.10939/31.07.2008, atașată la dosar din oficiu.

Prin urmare, Tribunalul apreciază că momentul până la care se pot acorda aceste sume este ianuarie 2007 inclusiv.

acestei date, reclamanților nu li se mai cuvin aceste sporuri prin intrarea în vigoare a OG nr.6/2007, act normativ necontestat de reclamanți.

Cu privire la cuantumul sporurilor solicitate Tribunalul reține că reclamanții au cerut angajatorului aceste sporuri în cuantum de câte 25 % fiecare din salariul de bază, cunatum asupra căruia pârâta nu a formulat nici un fel de obiecții nici prin adresa prin care a răspuns reclamanților la cererea lor și nici prin Întâmpinarea depusă în cauză, rezultând astfel acordul său implicit cu privire la acest nivel al sporurilor.

Prin urmare, Tribunalul a admis acțiunea în parte, în sensul că a obligat pârâta la plata acestor sporuri în cuantumul solicitat începând cu data de 21.04.2003 și până în ianuarie 2007 inclusiv, sume care se vor actualizate cu indicele de inflație de la momentul plății efective, și a fost respinsă ca neîntemeiată solicitarea de acordare a acestor sume la zi și în continuare, fiind rămasă fără efect adresa nr.- /24.09.2008 emisă de pârâtă.

Împotriva sentinței nr.550/2008 a Tribunalului Vrancea în termen legal au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare, recurenții au arătat că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit sau vădit neîndoielnic al acestuia, hotărârea pronunțată fiind lipsită de temei legal și dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Astfel, OG nr.6/2007 prin art.4 nu a limitat și nu a interzis aplicabilitatea art.31 al.1 lit.c și d din Lg. nr.188/1999, instanța de fond în mod eronat apreciind că prin intrarea în vigoare a acestui act normativ au fost incluse în salariu aceste sporuri solicitate prin prezenta acțiune.

Împotriva aceleiași sentințe în termen legal a declarat recurs și pârâtul Serv.Public Local de Asistența Socială F, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare recurentul a arătat că sentința a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.

Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici prevede la art. 31, alin. (1), lit. c suplimentul postului și la lit. d suplimentul treptei de salarizare.

Prin Adresa Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei nr. 10939/31.07.2008, se precizează expres că suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare nu au fost incluse in salariul funcționarilor publici nici în cursul anului 2008, prin prevederile Ordonanței Guvernului nr. 6/2007.

La același articol 31 al Legii nr. 188/1999, la alin. (3), se prevede că Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici."

Ori, până în acest moment nu a fost adoptat un sistem unitar de salarizare pentru funcționarii publici.

Drept urmare, în fiecare an s-au adoptat Ordonante de Guvern, prin care i s-au reglementat drepturile salariale și alte drepturi pentru funcționarii publici.

Aceste acte normative sunt:

OUG 192/2002, aprobata prin Legea nr. 228/27 mai 2003, care la art.1 prevede: "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgețăa se aplică în anul 2003 funcționarilor publici din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau, parțial de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale."

La art. 4, alin. (1), aceeași Ordonanță de Urgență a Guvernului prevede că:"Sistemul de salarizare a funcționarilor publici, stabilit conform prezentei ordonanțe de urgență, are în vedere următoarele:

a)crearea unui sistem unitar de salarizare aplicabil tuturor functionarilorpublici;

b)crearea unei ierarhizari a sistemului de salarizare pe categorii, clase si grade;

c)salarizarea funcționarilor publici în raport cu activitatea depusa și cu importanța acesteia"

Legea 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în
exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri,
prevenirea și sancționarea corupției, modifică art. 29 din Legea nr. 188/1999, în sensul că prevede expres suplimentul postului și suplimentul gradului, însă, precizează că:"Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici."

rdonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005,

aprobată prin Legea 76/18 aprilie 2005, prevede la art. 2"Prezenta ordonanță de urgență se aplică funcționarilor publici numiți în temeiul Legii nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare."

Ordonanța Guvernului nr. 2 din 12 ianuarie 2006, privind reglementarea

drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006,

cup rinde de asemenea prevederea că se aplică funcționarilor publici numiti în

temeiul Legii nr. 188/1999.

Ordonanța Guvernului nr. 6 din 24 ianuarie 2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici la intrarea în vigoare a Legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată prin Legea nr. 232/2007 și modificată prin OG. 9/2008, precizează faptul că se va aplica funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a Legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici.

Ori, prin Adresa Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și familiei nr. 10939/31.07.2008, se precizează expres ca suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare nu au fost incluse în salariul funcționarilor publici nici în cursul anului 2008, prin prevederile Ordonanței Guvernului nr. 6/2007.

Se observa așadar, că toate actele normative sus amintite precizează că reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a Legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele conf. art.304 /1 C.pr.civ. Curtea constată că recursul este întemeiat recursul declarat de reclamanți, motivele de recurs invocate de pârât fiind nefondate pentru considerentele ce se vor expune.

Drepturile care fac obiectul cererii noastre, suplimentul postului si suplimentul treptei de salarizare, sunt prevăzute de art. 31 alin.l lit. c) si d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicata, potrivit căruia: pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:

a) salariul de bază;

b) sporul de vechime în muncă;

c) suplimentul postului;

d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Până la republicarea din anul 2007 Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului publici, când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare erau prevăzute la art.29 al 1 lit. c) și d) din Lege.

Drepturile care fac obiectul prezentei acțiuni au luat naștere prin intrarea în vigoare a Legii nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției(21 aprilie 2003). Acest act normativ a modificat vechiul art. 29 din Legea nr. 188/1999 in sensul ca prevede, la art. XIII, pct. 21, dreptul funcționarilor publici la "suplimentul postului"și "suplimentul gradului".

" Suplimentul gradului" a devenit ulterior, prin art. I pct. 30 din Legea nr. 251/2006 "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".

La 23 noiembrie 2004, prin intrarea in vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici, prevederile art. 29 care prevedea dreptul nostru la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare (al

"gradului") au fost suspendate, conform art. 44.

Ulterior, conform art. XIII din Legea nr. 251/2006 care modifică și completează Legea nr. 188/1999, prevederile art. 29 (inclusiv alin.l lit. c) și d) care se referă la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare) din Legea nr. 188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007: "Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art. 29, 56, 57, 58, ind.l și ale art. 60/1 al.l lit. b din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege,care intră în vigoare la data de 01.01.2007".

Ca urmare, la data prezentei acțiuni, conform Legii nr. 188/1999, atât înainte de modificarea ei prin Legea nr. 251/2006, cât și după republicare( Partea I nr. 365 din 29 mai 2007), reclamanții sunt îndreptățiți la aceste sporuri, fără nici o condiționare.

Prin urmare, se impune a se stinge următoarele perioade în legătură cu aplicarea prevederilor legale care conferă dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare:

- de la 21 aprilie 2003 la 23 noiembrie 2004 - legea prevede drepturile și obligația corelativă a instituției de a plăti suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

- de la 23 noiembrie 2004 la 1 ianuarie 2007- drepturile de a primi sumele respective au fost suspendate, conform art. 44din nr.OUG 92/2004.

- de la 1 ianuarie 2007 pana in prezent - legea prevede drepturile respective și obligația corelativă a instituției de a plăti suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare prin reintrarea în vigoare a art. 29 din Legea nr. 188/1999, conform art. XIII din Legea nr. 251/2006 care prevede expres acest lucru.

Prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune nu a curs în perioada 23 noiembrie 2004 - 1 ianuarie 2007 întrucât exercițiul dreptului a fost suspendat printr-o normă legală expresă (art. 44 din NR.OUG 92/2004) până la încetarea acestei suspendări conform art. XIII din Legea nr. 251/2006.

În acest sens sunt dispozițiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă care prevede: "Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune de a cere executarea silită". 3 al articolului stipulează: "Dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul".

Pe de alta parte, prescripția extinctivă sancționează starea de pasivitate a titularului dreptului. Însă, starea de pasivitate a reclamanților nu s-a datorat unor aptitudini personale pur subiective, ci a fost generată de acte, fapte și împrejurări mai presus de voința acestora, respectiv de apariția unor acte normative. În această ordine de idei, apreciem că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 13 lit. a din Decretul nr. 167/1958 coroborat cu art. 15 din același act normativ privind suspendarea cursului prescripției.

Trebuie arătat și faptul că norma legală de suspendare (art. 44 din nr.OUG 53 din Constituția României care prevede ca: (1) Exercițiul unor drepturi sau unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz pentru: apărarea securității naționale, a odinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unor calamități naturale, ale unui dezastru, ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".

Astfel, drepturile noastre de natură salarială reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost restrânse în mod abuziv, fără justificare și contrar principiilor specifice unor societăți democratice, așa cum au fost statuate la art. 53 din Constituție.

Dispozițiile art. 38 din Legea nr. 53/2000 - Codul Muncii (lege organică) prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.

Față de consecințele expuse, se poate aprecia ca un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă ( în sensul său larg ), odată câștigat, nu mai poate fi anulat.

Față de cele expuse, motivele invocate de recurenta pârâtă sunt nefondate, dreptul reclamanților fiind prevăzut de lege și în consecință datorat.

În mod greșit prima sentință a limitat acordarea acestor drepturi până în luna ianuarie 2007, apreciind în mod eronat ca prin intrarea în vigoare a OG nr.6/2007 aceste drepturi bănești sunt incluse în salariul de bază.

Așa fiind, constatând că este vorba de drepturi salariale prevăzute de lege, Curtea apreciază că se impune acordarea acestora până la încetarea raporturilor de muncă ale fiecărui reclamant, atâta timp cât sunt prevăzute de norma legală.

Față de cele expuse, constatând că nu există alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței recurate de natură a fi luate în discuție și din oficiu, în temeiul art.312 pr.civ. Curtea va admite recursul declarat de reclamanți și va modifica sentința atacată în sensul acordării drepturilor respective până la încetarea raporturilor de muncă ale fiecărui reclamant, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței recurate.

Pentru motivele expuse, va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

CU MAJORITATE DE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanții, V, împotriva sentinței nr. 550 din 29.10.2008, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

Modifică în parte sentința nr. 550/2008 a Tribunalului Vrancea în sensul că obligă pârâta la plata sporurilor respective până la încetarea raporturilor de muncă al fiecărui reclamant.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

Respinge recursul declarat de pârâta SERVICIUL PUBLIC LOCAL DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ FOCȘANI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 15 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - - -

GREFIER

- -

Red./02.02.2009

Tehnored./2ex./03.02.2009

Fond-

CU OPINIE SEPARATĂ

În sensul admiterii recursului Serviciului Public Local de Asistență Socială F, modificării sentinței nr.550/29 octombrie 2008 Tribunalului Vrancea și în rejudecare, respingerea acțiunii reclamanților și respingerii recursului reclamanților.

OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu opinia membrilor de judecată, apreciem că soluția corectă în cauză era aceea de admitere a recursului, modificare a sentinței instanței de fond și în rejudecare, prin reaprecierea dispozițiilor legale aplicabile cauzei de față, se impunea respingerea acțiunii reclamanților.

Actele normative la care se referă reclamanții nu prevăd și baza legală pentru calcularea și acordarea suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare.

Pentru a fi posibilă cuantificarea acestor suplimente de salarizare ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea Legii nr.188/1999, atribuție ce revine însă legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din legea menționată.

Sub acest aspect practica Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul inadmisibilității în condițiile art.1 din Legea nr.554/2004 cererea de chemare în judecată, prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special.

Modalitatea de calculare nefiind reglementată, acordarea acestor drepturi presupune pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume imposibil de calculat, iar din alt punct de vedere, eventuala cuantificare de către instanță în raport de diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008 în care s-a reținut că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, astfel că nu au competența de a se substitui legiuitorului sau executivului în privința acordării unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este posibil de exercitare efectivă.

JUDECĂTOR

- -

Red.opinie separată jud./03.02.2009

Tehnored./2ex/ 09.02.2009

Președinte:Mariana Trofimescu
Judecători:Mariana Trofimescu, Dorina Vasile, Vasile Susanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 52/2009. Curtea de Apel Galati