Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 5254/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5254
Ședința publică de la 10 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu
JUDECĂTOR 2: Carmina Mitru
JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul Sindicatul Lucratorilor din Agricultură A Jud, împotriva sentinței nr.1292 din data de 20 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța din oficiu a invocat excepția de perimare a recursului întrucât din vina părților dosarul a rămas în nelucrare timp de un an, apreciind cauza în stare de soluționare, trece la deliberări:
CURTEA
Asupra recursului de față,
Prin sentința nr. 1292 din data de 20 mai 2008, Tribunalul Dolja respins excepția necompetenței materiale a instanței, excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei capacității procesual pasive a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării rurale.
A respins acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Lucrătorilor Din Agrigultura Jud.D Pt.Membrii De Sindicat, Vătău, Vătău, G, HG, Nuncă, în contradictoriu cu pârâții Direcția Agricolă și Dezvoltare Rurală D, Ministerul Agriculturii Și Dezvoltării Rurale, Și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că potrivit art. 8 din OUG1/2006 privind unele măsuri pentru întărirea capacității administrative a României pentru integrarea în Uniunea Europeană personalul de specialitate din cadrul structurilor care au ca obiect de activitate gestionarea asistenței financiare din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat, rambursabile sau nerambursabile, precum și a altor credite sau împrumuturi similare beneficiază de drepturile salariale prevăzute de Legea 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările ulterioare, respectiv de salarii de bază majorate cu 75% față de cele prevăzute de lege, iar potrivit art. 7 din Legea nr. 1/2004, privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Industrie Alimentară și Dezvoltare Rurală astfel cum a fost modificat prin G 71/2006 și Legea 479/2006, " funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Agenției și sucursalelor județene ale acesteia beneficiază de majorarea salariilor de bază cu 75%".
De asemenea, potrivit art. 4 din HG543/2006, salariile de bază ale personalului de conducere și personalului de execuție, având atribuții în procesul de gestionare a asistenței financiare nerambursabile comunitare sau care desfășoară activități adiacente, de natură financiar-contabilă și juridică, precum și al altor categorii de personal care realizează activități de audit și/sau control al gestionării asistenței financiare nerambursabile comunitare din cadrul structurilor organizatorice ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale care au ca obiect de activitate gestionarea asistenței financiare nerambursabile comunitare acordate României de către Comunitatea Europeană se majorează potrivit art. 8 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2006 privind unele măsuri pentru întărirea capacității administrative a României pentru integrarea în Uniunea Europeană, potrivit bugetului aprobat al fiecărei structuriorganizatorice, dacă atribuțiile specifice domeniului gestionării asistenței financiare nerambursabile comunitare,prevăzute în fișa postului, reprezintă minimum 75% din totalul obiectivelor și atribuțiilor de serviciu sau minimum 75% din timpul alocat îndeplinirii tuturor atribuțiilor de serviciu prevăzute în fișa postului.
Dispozițiile legale citate anterior, prevăzând majorarea salariilor personalului menționat, în considerarea importanței activității desfășurate și pentru stimularea acestora, condiționează aplicarea majorărilor salariale de exercitarea unui anumit gen de atribuții specifice unor structuri organizatorice expres și limitativ prevăzute, precum și de prevederea acestor cheltuieli în bugetul aprobat al fiecărei structuri organizatorice.
Astfel, potrivit art. 2 din G 543/2006 structurile din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale care au ca obiect de activitate gestionarea asistenței financiare comunitare sunt: Direcția generală dezvoltare rurală, care îndeplinește funcțiile de Autoritate de Management pentru Programul SAPARD; Autoritate de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală; de programare pentru Programul SAPARD și pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală; de monitorizare, evaluare și control al Programului SAPARD; implementarea măsurilor de asistență tehnică și formare profesională din Programul SAPARD, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, care îndeplinește funcțiile de Autoritate de Management pentru Programul pentru Pescuit; programare pentru Programul pentru Pescuit; Autoritatea Competentă pentru Agențiilor de Plăți pentru Agricultură, Dezvoltare Rurală și Pescuit și a al Agențiilor de Plăți pentru Agricultură, Dezvoltare Rurală și Pescuit.
Majorările salariale, vizează personalul contractual sau funcționari publici care desfășoară potrivit fișei postului atribuții specifice domeniului gestionării asistenței financiare nerambulsabile comunitare în cadrul celor trei structuri organizatorice ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
Ori, în speța de fată, reclamanții, funcționari publici în cadrul Direcției Agricole și Dezvoltării Rurale D, nu desfășoară activitate în cadrul niciuneia din cele trei structuri organizatorice și nu au reușit să probeze că atribuțiile specifice domeniului gestionării asistenței financiare nerambulsabile comunitare sunt prevăzute în fișa postului și reprezintă 75% din totalul obiectivelor și atribuțiilor de serviciu sau minim 75% din timpul alocat îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.
Faptul că, așa cum arată reclamanții, la solicitarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Direcția Agriculturii și Dezvoltării Rurale Daa cordat sprijin acestei instituții prin desemnarea unor specialiști în diferite acțiuni desfășurate, nu echivalează cu includerea reclamanților în structura pentru a determina aplicarea dispozițiilor legale invocate, sprijinul realizat în îndeplinirea unor atribuții neputând fi confundat chiar cu îndeplinirea acestora.
De asemenea, este irelevant faptul că unii dintre reclamanți au fost detașați sau delegați în cadrul pentru a derula diverse acțiuni solicitate de aceasta, având în vedere că, beneficiind pe perioada detașării sau delegării de drepturile prevăzute de art. 89 din Legea 188/1999, aceștia nu pot beneficia de aceleași drepturi salariale și după încetarea modificării intervenite în raporturile de serviciu.
Instanța nu a putut reține existența unei discriminări între reclamanți și personalul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, salarizarea diferită a celor două categorii de personal fiind justificată de criterii obiective bazate pe atribuțiile desfășurate de fiecare din aceste categorii.
De altfel, chiar faptul că pentru desfășurarea de către reclamanți activităților solicitate Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală D de către a fost necesară emiterea unor decizii de către conducătorul instituției, demonstrează faptul că aceștia nu îndeplinesc în mod obișnuit, potrivit fișei postului, atribuții specifice domeniului gestionării asistenței financiare nerambulsabile comunitare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Sindicatul Lucratorilor din Agricultură A Jud A, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
La curtea de APEL CRAIOVA recursul a fost înregistrat la data de 11 iulie 2008 sub nr-.
Prin încheierea de ședință din data de 06 noiembrie 2008, această instanță a suspendat judecata acțiunii potrivit art. 242 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă pentru lipsa nejustificată a părților.
Având în vedere referatul serviciului arhivă, din oficiu, cauza a fost repusă pe rol, în vederea constatării perimării recuruslui.
Excepția perimării este fondată.
Potrivit art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Având în vedere că în speța de la data de 06 noiembrie 2008, când cauza a fost suspendată, a trecut mai mult de un an în care timp acțiunea a fost lăsată în nelucrare, fără ca partea interesată să fi făcut cerere de repunere pe rol, urmează a se constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamantul Sindicatul Lucratorilor din Agricultură A Jud A, împotriva sentinței nr.1292 din data de 20 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
17 2009
Jud.fond.
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu, Carmina Mitru, Magdalena Fănuță