Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 5260/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5260
Ședința publică de la 10 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu
JUDECĂTOR 2: Mitru Carmina
JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță
Grefier-- -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții -, C, G, scu, -, împotriva sentinței nr. 1145 din data de 10 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal s-au prezentat avocat pentru recurenții reclamanții și consilier juridic pentru intimata pârâtă Casa De Asigurări De Sănătate
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier, arătându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen legal.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul părților prezente asupra recursului.
Avocat pentru recurenții reclamanții pune concluzii de admitere a recursului, modificare sentinței, în sensul admiterii acțiunii.
Consilier juridic pentru intimata pârâtă Casa De Asigurări De Sănătate D pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de față,
Prin sentința nr. 1145 din data de 10 iunie 2009, Tribunalul Dolja respins acțiunea formulată de reclamanții -, C, G, scu, -, -, în contradictoriu cu pârâta Casa De Asigurări De Sănătate
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că reclamanții au calitatea de funcționari publici, fiind salarizați în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Analizând temeinicia susținerilor reclamanților privind plata drepturilor bănești solicitate, instanța a reținut că dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, s-a pus problema aplicării dispozițiilor art. 31 din 188/1999 rep. În vederea aplicării și interpretării unitare a legislației în materia contenciosului administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. 126 alin. 3 din Constituție și ale art. 18 alin. 2 din 304/2004 privind organizarea judiciară, Înalta Curte de Casație și Justiție - plenul judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a adoptat, în ședința din 6 aprilie 2009, ca soluție pentru unificarea practicii judiciare neunitare sub aspectul acordării suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, soluția de principiu a respingerii cererii având ca obiect acordarea acestor componente ale salariului funcționarilor publici.
Având în vedere rolul instanței supreme de a reglementa contradicțiile existente în jurisprudență cu privire la aplicarea unor dispoziții legale ce au comportat interpretări diferite date de instanțele de fond, (cauza Beian împotriva României, cererea nr. 30658/2005) instanța are în vedere considerentele expuse de în adoptarea soluției pentru unificarea practicii judiciare. Astfel, apreciază că, în interpretarea art. 31 alin. 1 lit. c și lit. d din 188/1999 republicată, este neîntemeiată solicitarea funcționarilor publici de a li se plăti retroactiv și pentru viitor drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pentru a fi posibilă acordarea respectivelor sporuri în primul rând este absolut necesară posibilitatea cuantificării celor două sporuri, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici. Având în vedere lipsa unei astfel de cuantificări în cuprinsul textului de lege menționat, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea sau executarea art. 31 alin.1 lit. c și d din 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor menționate din 188/1999.
Sub acest aspect, practica judiciară este în sensul că, în condițiile art. 1 din 554/2004, este inadmisibilă cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special (decizia nr. 1257/28.02.2007, în Jurisprudența Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a pe anul 2007 - semestrul I, pag. 17-20).
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, suntem în prezența unui drept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor sporuri ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte, cuantificarea de către instanță în raport de diverse criterii stabilite pe cale jurisprudențială. Procedând în această modalitate, ar însemna ca instanțele să nesocotească Decizia Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținutexpresis verbiscă "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". Totodată instanțele nu au competența de a substitui legiuitorului ori executivului, în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Cu privire la solicitarea reclamanților privind acordarea premiului lunar de 10% din cheltuielile cu salariile aferente funcțiilor publice, instanța reține că nu este întemeiată, urmând a fi respinsă.
Astfel, potrivit art. 19 alin. 1 din OG 6/2007,Ordonatorii de credite pot acorda premii lunare în limita a 10% din cheltuielile cu salariile aferente funcțiilor publice prevăzute în statul de funcții, cu încadrarea în fondurile aprobate anual prin buget cu această destinație. se pot acorda în cursul anului funcționarilor publici care au realizat sau care au participat direct la obținerea unor rezultate în activitate, apreciate ca valoroase. Sumele neconsumate pot fi utilizate în lunile următoare, în cadrul aceluiași an bugetar", iar alin. 3 al aceluiași articol prevede că,individuale se stabilesc de către ordonatorii de credite în limita sumelor alocate cu această destinație de către ordonatorii principali de credite, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, cu consultarea reprezentanților funcționarilor publici, acolo unde nu sunt astfel de organizații sindicale".
Același text prevede dreptul ordonatorului de credite de a stabili premiile individuale și cuantumul sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia. Textul condiționează așadar acordarea acestui spor de existența unui act administrativ al ordonatorului de credite, în limita sumelor alocate cu această destinație de către ordonatorii principali de credite și cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, cu consultarea reprezentanților funcționarilor publici, acolo unde nu sunt astfel de organizații sindicale.
Totodată, așa cum arată alineatul 1 din textul de lege indicat, acordarea acestor premii implică aprecierea realizărilor funcționarilor publici în activitatea desfășurată.
Textul de lege stabilește că premiul poate fi în limita a 10 %, situație în care instanța nu poate să se substituie autorității și să stabilească procentul concret al cuantumului acestui procent și nici să aprecieze activitatea funcționarului public.
De asemenea, prin condiționarea încadrării în limita sumelor alocate cu această destinație de către ordonatorii principali de credite se instituie o altă limitare a posibilității acordării acestui spor, cu atât mai mult cu cât pârâta a arătat că începând cu luna 2007 nu s-a mai acordat premiul lunar din cauza lipsei de fonduri cu această destinație.
De altfel, acordarea acestui premiu nu este obligatorie, ci facultativă, în limita fondurilor destinate în acest scop, și lăsată la aprecierea ordonatorilor de credite.
Din întreaga economie a textului care reglementează acordarea premiului de 10% rezultă că legiuitorul a acordat competențe exclusive ordonatorului de credite, fără ca instanța să se poată substitui atribuțiilor acestuia.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului reclamanții au arătat că în mod greșit prima instanță a reținut că plata sporului de dispozitiv nu este prevăzută imperativ într-un act normativ cu putere de lege, dar că acest drept poate fi încadrat la categoria alte drepturi, în condițiile în care Ordinul Mai nr.496/2003, care reglementează acest spor, a fost emis în aplicarea prevederilor OUG nr.63/2003 și Legii nr.138/1999.
Au mai arătat că prin acordarea sporului de dispozitiv tuturor categoriilor de personal și nu numai celor care-și desfășoară activitatea la Evidența populației se realizează principiul constituțional al egalității cetățenilor, ținând seama că toți desfășoară activitate în domeniul administrației publice.
Cu privire la premiul lunar de 10%, au precizat că acest spor este reglementat de dispozițiile art.19 din OG nr.6/2007 și că îndeplinesc condițiile de acordare, mai ales că le-a fost plătit până la 30.11.2007.
Au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii în totalitatea ei.
Examinând recursul formulat de reclamanți, Curtea îl găsește nefondat, așa cum se va arăta în continuare.
Criticile cu privire la sporul de dispozitiv, prevăzut de Ordinul MAI 496/2003 nu pot fi reținute deoarece prin acțiunea introductivă reclamanții nu au cerut acordarea acestui spor, ci acordarea suplimentului postului și suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% pentru fiecare, precum și a premiului lunar de 10% din cheltuielile cu salariile aferente funcțiilor publice prevăzute în ștatul de funcții.
Prin urmare, aceste critici sunt străine de obiectul cauzei deduse judecății.
Referitor la plata suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare, în mod corect prima instanță a respins acest petit.
Astfel, reclamanții au calitatea de funcționari publici, fiind salarizați în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant în petitul cererii sale fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamanții sunt în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr. 820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art. 1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamanților privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamanți nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de Apel Craiova în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, s-a apreciat că reclamanții nu au făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Referitor la premiile lunare de 10%, se constată că este reglementat de dispozițiile art.19 alin.1 din OG nr.6/2007, care prevăd căpot fi acordatede către ordonatorii de credite, cu încadrarea în fondurile acordate anual prin buget cuaceastă destinație, funcționarilor publici care au realizat sau care au participat direct la obținerea unor rezultate în activitate, apreciate ca valoroase.
Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că acest premiu lunar poate fi în limita a 10% din cheltuielile cu salariile aferente funcțiilor publice prevăzute în ștatul de funcții, limită care, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, poate fi stabilită doar de către ordonatorul de credite, care de asemenea este îndreptățit să aprecieze dacă activitatea funcționarului public îndeplinește condițiile cerute de dispozițiile mai sus arătate, iar acordarea lor se încadrează în fondurile aprobate prin buget cu această destinație.
Cum recurenții reclamanți nu au făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, în mod temeinic și legal acțiunea acestora cu privire la acest spor a fost respinsă.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va respinge recursul reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanții -, C, G, scu, -, împotriva sentinței nr. 1145 din data de 10 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
2 ex./17 2009
Jud.fond.
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu, Mitru Carmina, Magdalena Fănuță
