Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 536/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 536/ Dosar nr-
Sedința publică din 11 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Marcela JUDECĂTOR 2: Georgeta Beijnaru Mihoc
- - - -președinte secție - - JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr.300/CA/ din 15.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici statutari.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 2 septembrie 2008, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 9 septembrie 2008, respectiv pentru astăzi 11 septembrie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că, prin sentința civilă nr.300/CA/15.04.2008 a tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune și, in consecință a fost respinsă acțiunea reclamanților și in contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului B pentru perioada 01.02.2003 - 12.02.2005, ca fiind prescrisă; a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative; au fost respinse restul pretențiilor reclamanților și in contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului B ca nefondate.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative este nefondată, sens în care a fost respinsă, întrucât, față de dispozițiile. 218/2002, acesta este ordonator principal de credite, Inspectoratul de Poliție al Județului B, in cadrul căruia își desfășoară activitatea reclamanții fiind ordonator terțiar, în subordinea pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune este fondată față de dispozițiile art. 3 din Decretul 167/1958 (care prevăd un termen de 3 ani pentru introducerea acțiunii), de data introducerii acțiunii (12.02.2008) și data de la care se solicită norma de hrană 12B ( 01.02.2003), sens în care a fost admisă excepția si a respins acțiunea reclamanților cu privire la norma de hrană 12B, pentru perioada 23.01.2003 - 12.02.2005, ca fiind prescrisă.
Pe fondul cauzei, acțiunea este nefondată. Art. 1 din HG 65/2003 prevede că personalul aparținând structurilor Ministerului Internelor și Reformei Administrative căruia i se aplică Statutul Polițistului beneficiază, pentru perioada in care se află in activitate de o alocație de hrană zilnică in limita unor plafoane calorice, diferențiate pe categorii, care constituie norme de hrană. Însuși textul legal arată, din, că alocația zilnică de hrană nu este uniformă, egală pentru toți polițiștii, ci diferă in funcție de activitatea pe care o desfășoară fiecare polițist, motiv pentru care s-au și prevăzut mai multe categorii de norme de hrană.
Acordarea normei de hrană 12B numai anumitor categorii este justificată de un efort deosebit pe care-l depun anumiți polițiști, de împrejurarea că participă la misiuni sau că își desfășoară activitatea in ture. Nu se creează, in acest mod, o discriminare - în accepțiunea prevăzută de nr.OG 137/2000 - între cei care beneficiază și cei care nu beneficiază de norma de hrană 12B, atâta vreme cât nici activitatea desfășurată de cele două categorii nu este identică.
De altfel, și practica instanței de contencios constituțional a stabilit constant, că egalitatea in fața legii, ca principiu consacrat de legea fundamentală, nu înseamnă uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
Doar calitatea de funcționari publici cu statut special nu îi îndreptățește pe reclamanți să beneficieze de norma de hrană 12B, fiind necesar să îndeplinească și condiția apartenenței la unul din serviciile limitativ enumerate de Anexa 1 HG 65/2003 sau de Ordinul MAI 440/2003 ori să îndeplinească una din activitățile prevăzute in aceste acte normative.
Reclamanții nu au făcut decât dovada că sunt funcționari publici cu statut special, dar nu și dovada că justifică, prin activitatea pe care o desfășoară, acordarea și acestui supliment reprezentat de norma de hrană 12B.
Pe cale de consecință, față de argumentele expuse, prima instanță a respins restul pretențiilor reclamanților, pentru perioada neprescrisă, ca neîntemeiate.
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat recurs reclamanții și iar în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în anexa la HG nr. 65/23.01.2003 sunt prevăzute normele de hrană zilnice, plafoanele calorice și categoriile de personal pentru care se acordă alocația zilnică de hrană, iar reclamanții nu au beneficiat de acest supliment de hrană (12 B). Se mai arată că în mod greșit au fost respinse pretențiile reclamanților pentru perioada 1.02.2003 - 14.01.2005, precum și restul pretențiilor, deoarece reclamanții îndeplinesc condițiile pentru acordarea acestui drept.
La dosar au depus întâmpinare intimatul Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței primei instanțe ca legală și temeinică.
Analizând actele și lucrările dosarului de fond, raportat la sentința atacată și la motivele de recurs invocate de recurenți, precum și din prisma dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, se constată recursul reclamanților este fondat în parte.
Reclamanții, prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâților la plata sumelor de bani reprezentând valoarea normei de hrană 12 B începând cu data nașterii dreptului, precum și pe viitor arătând că sunt beneficiarii dispozițiilor nr.HG 65/2003.
Prima instanță, în mod corect a respins acțiunea reclamanților pe baza excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1.02.2003 - 14.01.2005, deoarece, conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție este de trei ani.
Se poate deci reține că pentru intervalul 23.01.2003 - 12.02.2005, dreptul material la acțiune s-a prescris.
Referitor la pretențiile reclamanților pentru perioada ulterioară datei de 12.02.2005, se constată că acestea sunt fondate în parte.
HG nr. 65/2003 stabilește drepturile de hrană, în timp de, ale personalului aparținând structurilor Ministerului Internelor și Reformei Administrative, căruia i se aplică Statutul polițistului.
Anexa la HG nr. 65/2003 prevede în mod expres și limitativ denumirea normelor de hrană, numărul de calorii și categoriile de personal pentru care se acordă, Norma nr. 12 "B" fiind denumită supliment pentru eforturi deosebite sau situații speciale iar, în considerentele sentinței primei instanțe s-au specificat categoriile de personal cărora se acordă.
Din adeverința cu nr.1743/12.05.2008 emisă de Inspectoratul de Poliție al Județului B depusă la dosar de recurentul, rezultă că în perioada 13.02.2005 - 01.12.2007. și-a desfășurat activitatea la Biroul Centrul Universitar - Siguranța publică, "situație care se încadrează în dispozițiile HG nr.65/2003, astfel că acesta era îndreptățit să primească, pentru această perioadă norma de hrană 12"B". Pentru celelalte perioade specificate în adeverință recurentul nu îndeplinește condițiile pentru a beneficia de acest drept.
Deci, pretențiile reclamantului sunt justificate pentru perioada 13.02.2005 - 01.12.2007, motiv pentru care pârâții vor fi obligați să plătească reclamantului sumele de bani cuvenite și neachitate ce reprezintă valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrană nr.12 "B", pentru această perioadă actualizată cu rata inflșației și dobânda legală de la data nașterii dreptului 13.02.2005 și până la plata efectivă a acestei sume.
Referitor la pretențiile reclamantului, se constată că din adeverința nr.1835/26.05.2008 emisă de Inspectoratul de Poliție al Județului B, rezultă că în perioada 13.02.2005 - 01.+1.2006 acesta și-a desfășurat activitatea la Secția 2 Poliție - Siguranța Publică și patrulare, în perioada 01.01.2006 - 15.12.2006 și-a desfășurat activitatea ca personal de serviciu, iar din 15.12.2006 și în prezent lucrează la Poliția mun.B - Biroul Poliției Rurale în program de 24 ore pe zi.
Se poate reține în aceste condiții că pentru perioadele mai sus arătate, precum și în continuare reclamantul era îndreptățit să primească norma de hrană 12"B", având în vedere specificul activităților desfășurate, precum și programul de muncă.
Dreptul reclamanților la norma de hrană 12"B" pentru perioadele mai sus arătate rezultă din adresa nr.-/09.01.2007 a inspectoratului General al Poliției Române nr.7/07.02.2008 anexate la dosar în recurs.
Față de aceste considerente, Curtea, va admite în parte recursul reclamanților, iar în baza art.304 pct.9 Cod procedură civilă, va modifica în parte sentința atacată în sensul că va obliga pârâții să plătească reclamantului sumele de bani cuvenite și neachitate ce reprezintă valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrană nr.12"B", pentru perioada 13.02.2005 - 01.12.2007, actualizată cu rata inflației și dobânda legală de la data nașterii dreptului 13.02.2002 și până la plata efectivă a acestei sume. De asemenea, pârâții vor fi obligați să plătească reclamantului valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrană nr.12"B", începând cu data de 13.02.2005 și până la pronunțarea prezentei decizii, actualizată cu rata inflației și dobânda legală.
Obligă pârâții să acorde reclamantului, și în continuare, norma de hrană 12"B", până la schimbarea condițiilor de fapt și de drept care justifică acordarea acesteia.
Instanța va respinge restul pretențiilor reclamanților și va menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte recursul reclamanților și declarat împotriva sentinței civile nr.300/CA/15.04.2008 a tribunalului Brașov Secția Comercială și de Contencios Administrativ pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții și împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean de Poliție B și în consecință:
Obligă pârâții să plătească reclamantului sumele de bani cuvenite și neachitate ce reprezintă valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrană nr.12"B" pentru perioada 13.02.2005 - 01.12.2007, actualizată cu rata inflației și dobânda legală de la data nașterii dreptului 13.02.2002 și până la data efectivă a acestei sume.
Respenge restul pretențiilor reclamantului.
Obligă pârâții să plătească reclamantului valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrană 12"B"începând cu data de 13.01.2005 și până la pronunțarea prezentei decizii, actualizată cu rata inflației și dobânda legală.
Obligă pârâții să acorde și în continuare reclamantului norma de hrană 12"B", până la schimbarea condițiilor de fapt și de drept care justifică acordarea acsteia.
Respinge restul pretențiilor reclamantului.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 11.09.2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - -
Grefier
Red, 11.09.2008/dact.VP 12.09.2008/2 ex
Judecător fond
Președinte:Comșa MarcelaJudecători:Comșa Marcela, Georgeta Beijnaru Mihoc, Maria