Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 54/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 54/

Ședința publică de la 15 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Trofimescu

JUDECĂTOR 2: Dorina Vasile

JUDECĂTOR 3: Vasile Susanu

Grefier - -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ, cu sediul în F,-, jud.V, împotriva sentinței nr. 542 din 23.10.2008, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

Dezbaterile ce au avut loc în ședința publică din dat de 8 ianuarie 2009, au fost consemnate de către grefierul de ședință în încheierea de ședință din aceeași zi, când Curtea având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea în cauză la data de 15 ianuarie 2009.

CURTEA

Asupra recursului în contencios de față;

Prin sentința civilă nr. 542 din 23.10.2008, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, s-au respins ca prescrise drepturile cuvenite pentru perioada noiembrie 2004- mai 2005, fost admisă în parte acțiunea intentată de reclamanții, -, cu domiciliile în F,-, jud.V, în contradictoriu cu pârâta VN, cu sediul în F,-, jud.V, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999),cu obligarea pârâtei să plătească reclamantelor drepturile bănești cuvenite cu titlu de indemnizație de dispozitiv pentru perioada 01.06.2005 și până la încetarea raporturilor de muncă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut:

Prin cererea înregistrată la 13.06.2008 reclamantele și -, au chemat în judecată pârâtul DADR V-Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală V pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat să le plătească îndemnizația de dispozitiv pentru perioada noiembrie 2004- mai 2008 și în continuare până la încetarea raporturilor de muncă și să consemneze dreptul în carnetul de muncă.

Reclamanții au solicitat drepturile bănești cu titlu de indemnizație de dispozitiv începând cu noiembrie 2004.

Având în vedere dispozițiile art.166 alin.1 și 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, instanța a pus în discuție din oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada noiembrie 2004 - mai 2005 și față de data introducerii acțiunii, urmează a respinge ca prescris dreptul reclamanților pentru drepturile cuvenite pentru această perioadă.

Pe fond, potrivit art.13 din Legea 138/1999, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civile beneficiază de o indemnizație de dispozitiv de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.

Conform art.1 din Legea 138/1999 dispozițiile se aplică personalului militar și civil din Ministerul Internelor.

În temeiul art.9 alin.4 din OUG 63/2003 a emis Ordinul 496/2003 potrivit căruia indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, în acest fel asigurându-se egalitate de tratament salarial a personalului din cadrul aceleiași autorități.

Art.47 din Legea 138/1999 definește personalul civil ca fiind format din funcționari publici și personal contractual.

Cum pârâtul reprezintă o autoritate publică iar reclamantele au calitatea de funcționari publici, urmează să se constate că au dreptul la indemnizația prevăzută de art.13 din Legea 138/1999, să se admită acțiunea doar în ce privește drepturile bănești începând cu iunie 2005 și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta V, cu următoarea motivare:

În mod greșit, consideră că instanța de fond a admis acțiunea principală promovată de către funcționarii publici. Motivarea cererii s-a făcut în conf.cu disp.art. 18 din 138/1999 care precizează că, salariații civili care desfășoară activități deosebite, care prin natura muncii lucrează peste programul normal de lucru, inclusiv în zilele în care, conform cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, au dreptul la o indemnizație de 5-25% din solda lunară.

În aceeași manieră legiuitorul, la rt.26 al.1 din același act normativ, prevede că personalul civil care lucrează în condiții de pericol în unități de fabricare, experimentare analiză sau depozitare a munițiilor, pulberilor sau substanțelor toxice speciale beneficiază de un spor, în funcție de gradul de pericol existent în locurile de muncă de până la 16%.

Curtea analizând actele dosarului constată:

Recursul este fondat.

Sporul la dispozitiv se acordă doar personalului civil din cadrul instituțiilor prevăzute la art.1 din 138/1999 -M Ap.N; MI;;;; și MJ.

Ordinul nr. 496/2003 al Ministrului Administrației și Internelor este inopozabil, întrucât nu a fost publicat în Monitorul Oficial. Pe de altă parte pentru acordarea acestui spor către salariații civili din instituțiile amintite, se are în vedere situația comparabilă a acestora cu cea a personalului militar aflat sub incidența Legii nr.138/1999.

Deci, indemnizația de dispozitiv se acordă numai personalului militar și civil din instituțiile enumerate la art.1 din 138/1999.

Ca atare, având în vedere și disp.art.312 Cod procedură civilă, urmează a admite recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ, cu sediul în F,-, jud.V, împotriva sentinței nr. 542 din 23.10.2008, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

Modifică sentința nr. 542/2008 a Tribunalului Vrancea în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 15 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red./03.03.2009

Tehnored./2ex./04.03.2009

Fond -

Președinte:Mariana Trofimescu
Judecători:Mariana Trofimescu, Dorina Vasile, Vasile Susanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 54/2009. Curtea de Apel Galati