Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 542/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE NR. 542/CA/2008
Ședința publică de la 30 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ștefan Făt
JUDECĂTOR 2: Carla Maria Cojocaru
JUDECĂTOR 3: Iosif Morcan
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul SINDICATUL SOLIDARITATEA 2001 pentru salariații D împotriva sentinței civile nr.1566/CA/11.10.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:dl. pentru reclamantul recurent, precum și pentru pârâta intimată DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ H, lipsă fiind salariații H și pârâtul intimat MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul de față este scutit de plata taxei de timbru conform art.15 lit.a din Legea nr.146/1997.
Din partea Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse s-a depus la dosar întâmpinare, din care 1 ex. se comunică cu reprezentantul reclamantului recurent.
Reprezentanta pârâtei intimate H s-a depus la dosar întâmpinare, din care 1 ex. se comunică cu reprezentantul reclamantului recurent.
Prealabil, întrebat fiind care este calitatea salariaților pe care îi reprezintă, dl. arată că au calitatea de funcționari publici.
Reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar: adresa nr.644/30.11.2007 emisă de prin care se menționează că la data de 22.11.2007 a fost înregistrat actul adițional la contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități înregistrat cu nr.355/06/15.02.2006, și comunicatul emis de ÎCCJ privind soluționarea recursului în interesul legii cu referire la acordarea tichetelor de masă.
Se comunică 1 ex. din actele depuse de reprezentantul reclamantei recurente cu reprezentanta
Nefiind alte cereri, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul reclamantului susține recursul, solicitând:admiterea acestuia, modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii reclamantului pentru salariații Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtei H solicită respingerea ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile atacate pentru motivele expuse în întâmpinarea depusă la dosar. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentința nr.1566/CA/11.10.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția comercială și contencios administrativ în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ, precizată, formulată de SINDICATUL SOLIDARITATEA 2001- în numele salariaților DIRECȚIEI DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ H - împotriva pârâtei DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ H, având ca obiect plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă.
În considerentele acestei sentințe prima instanță a reținut că potrivit Legii nr.142/1998, dreptul la acordarea alocației de hrană se stabilește numai dacă sunt întrunite două condiții cumulative: existența unui contract individual de muncă și capacitatea angajatorului de a suporta costul tichetelor de masă, astfel că, față de aceste prevederi acordarea tichetelor de masă pentru funcționarii publici nu reprezintă o obligație legală pentru angajator, ci doar o facultate a cărei punere în aplicare conduce la efectuarea unei plăți voluntare limitate la nivelul resurselor alocate de la bugetul de stat.
În afară de aceasta, a mai reținut prima instanță, prin art.3 din nr.OUG88/2006 pentru modificarea și completarea unor acte normative prin care se acordă drepturi sociale precum și unele măsuri în domeniul cheltuielilor de personal s-a prevăzut imperativ că instituțiile publice centrale și locale, așa cum sunt definite prin Legea finanțelor publice nr.500/2002 și prin Legea finanțelor publice locale nr.273/2006, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii,înființate pe lângă instituțiile publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă în anul 2007.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul SINDICATUL SOLIDARITATEA 2001, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost precizată.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că reclamanții au solicitat la data de 19.06.2007 acordarea retroactivă a tichetelor de masă pe ultimii 3 ani și pe viitor, fapt ce presupune cel puțin solicitarea pentru perioada 19.06.2004 până la 31.12.2006, dată de la care intră în vigoare prevederile OUG nr.88/2007, iar în afară de aceasta, potrivit art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială instituită de lege și, întrucât în cauză au fost încălcate prevederile art.16(2) din Constituție, cele ale Legii nr.142/1998 și cele ale OUG nr.88/2006, alături de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale - se impune admiterea recursului.
Pârâta intimată prin întâmpinarea depusă la dosar și concluziile orale expuse de reprezentantul său a cerut respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul de față în raport cu motivele invocate și actele dosarului, se constată că este nefondat, urmând să fie respins pentru considerentele ce se vor arăta.
Conform prevederilor art.1 din Legea nr.142/1998 privind tichetele de masă, salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator. Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, sau după caz,a bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Prin urmare, în sectorul bugetar acordarea tichetelor de masă este condiționată de existența fondurilor prevăzute expres cu această destinație în bugetul de stat.
În perioada pentru care reclamantul solicită contravaloarea tichetelor de masă, în bugetul de stat nu s-au prevăzut sume cu această destinație.
Astfel, prin OUG nr.14/1998 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe nul 1998, prin art.58 alin.1 din Legea nr.36/1999 privind bugetul de stat pe anul 1999, prin Legea nr.76/2000 privind bugetul pe anul 2000, prin Legea nr.216/2001 privind bugetul pe anul 2001, prin art.49 alin.3 din Legea nr.743/2001 privind bugetul pe anul 2002, prin art.39 alin.4 din Legea nr.631/2002 privind bugetul de stat pe anul 2004, prin art.40 din Legea nr.511/2004 privind bugetul de stat pe anul 2005 și prin art.24 din Legea nr.379/2005 privind bugetul de stat pe anul 2006, s-a prevăzut imperativ că în bugetul instituțiilor publice indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv ale activităților de pe lângă unele instituții publice cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație.
Și prin art.3 din OUG nr.88/2006 s-a prevăzut expres că instituțiile publice centrale și locale nu acordă tichete de masă pe anul 2007, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii.
Așa fiind, întrucât acordarea tichetelor de masă este limitată de existența resurselor alocate de la bugetul public, resurse ce nu s-au dovedit existente în perioada invocată de reclamant, în mod corect prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite prevederile Legii nr.142/1998.
Reclamantul mai susține că prin neacordarea alocației individuale de hrană este încălcat principiul egalității în drepturi a cetățenilor consacrat de art.16 alin.1 din Constituție, fiind discriminat față de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă, însă reclamantul nu face distincție de faptul că există diferență în ce privește natura raporturilor de muncă și condițiile specifice de încheiere ale contractului de muncă, motiv pentru care și regimul juridic aplicabil fiecărei categorii de salariați este diferit.
Principiul egalității impune aplicarea aceluiași regim juridic unor situații identice și, ca urmare, în situații diferite de fapt se aplică un regim juridic diferit, astfel că în speță nu este încălcat dreptul constituțional invocat de reclamant.
Pentru considerentele arătate, se constată că în cauză nu sunt motive de casare sau modificare a sentinței atacate, din cele prevăzute de art.304 și 3041Cod pr.civilă și, ca urmare, în baza art.312 al.1 din același cod, recursul de față se impune a fi respins ca nefondat.
Pârâta intimată nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul SINDICATUL SOLIDARITATEA 2001 pentru salariații D împotriva sentinței civile nr.1566/CA/11.10.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția comercială și contencios administrativ în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 Aprilie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact./2 ex./28.05.2008
Jud.fond,
Președinte:Ștefan FătJudecători:Ștefan Făt, Carla Maria Cojocaru, Iosif Morcan