Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 543/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMI ȘOARA Operator 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--19.06.2008

DECIZIA CIVIL NR.543

Ședința public din 09.04.2009

PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu

JUDECTOR: - -

JUDECTOR: - LIBER

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul Penitenciarul Timi șoara împotriva sentinței civile nr.457/08.04.2008 pronunțat de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamantul intimat și alții, pârâții intimați Administrația Național a Penitenciarelor, Penitenciarul d e maxim siguranț A, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.

La apelul nominal fcut în ședinț public, lips prțile.

Procedura de citare este legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care, vzând lipsa prților precum și faptul c la dosar a fost formulat cerere de judecare în lips în conformitate cu prevederile art.242 Cod procedur civil, instanța reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de faț, constat urmtoarele:

Prin sentința civil nr.457/08.04.2008 pronunțat de Tribunalul Arad în dosarul nr-, a fost admis acțiunea în contencios administrativ exercitat și precizat de reclamanții 1., 2., 3., 4. G, 5., 6., 7., 8. G, 9., 10., 11., 12., 13., 14., 15., 16., 17., 18., 19., 20., 21., 22., 23., 24., 25., 26., 27., 28. G, 29., 30., 31., 32., 33., 34., 35., 36., 37., 38., 39. Motiu a, 40., 41., 42., 43., 44., 45., 46., 47., 48., 49., 50., 51. A, 52., 53., 54., 55., 56., 57., 58., 59., 60. G, 61., 62., 63., 64., 65., 66., 67., 68., 69., 70., 71., 72., 73., împotriva Administrației Naționale a Penitenciarelor, Penitenciarul cu Regim de Maxim Siguranț A, Penitenciarul cu Regim de Maxim Siguranț T și Penitenciarul cu Regim de Maxima Siguranț Jilava.

Au fost obligați pârâții Administrația Național a Penitenciarelor și Penitenciarul cu Regim de Maxim Siguranț A, s plteasc reclamanților despgubiri civile reprezentând prima de concediu de odihn aferent anilor 2004, 2005, 2006 actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și pân la achitarea efectiv a sumelor, dup cum urmeaz:

1. - 2.830 lei; 2. - 2.555 lei; 3. - 3.311 lei; 4. G - 2.621 lei; 5. - 2.831 lei; 6. - 2.207 lei; 7. -4.654 lei; 8. G-2.194 lei; 9. -1.921 lei; 10. - 2.494 lei; 11. - 2.882 lei; 12. -2.754 lei; 13. -1.064 lei; 14. - 2.387 lei; 15. -645 lei; 16. -2.592 lei; 17. -5.421 lei; 18. -2.927 lei; 19. -3.517 lei; 20. -615 lei; 21. -2.703 lei; 22. - 2.245 lei; 23. - 2.745 lei; 24. -2.950 lei; 25. -2.196 lei; 26. - 2.394 lei;27. -4.714 lei; 28. G-3.220 lei; 29. -2.543 lei; 30. - 1.386 lei ( pentru anul 2005 și 2006) 31. -2.068 lei; 32. - 2.448 lei; 33. - 2.885 lei; 34. - 2.807 lei; 35. -385 lei; 36. -1.098 lei; 37. -1.022 lei; 38. -583 lei; 39. Motiu a-2.557 lei; 40. -4.189 lei; 41. - 2.600 lei; 42. -2.072 lei; 43. -5.334 lei; 44. - 1.079 lei; 45. - 2.783 lei; 46. - 996 lei; 47. - 5.944 lei; 48. - 2.923 lei; 49. -2.764 lei; 50. - 1.819 lei ( pentru anii 2005, 2006); 51. A -1.983 lei; 52. - 2.798 lei; 53. - 2.792 lei; 54. - 2.650 lei; 55. -4.463 lei; 56. -2.361 lei; 57. - 1.974 lei; 58. -2.583 lei; 59. -2.508 lei; 60. G -2.180 lei; 61. -2.616 lei; 62. -2.627 lei; 63. -2.271 lei; 64. - 3.111 lei; 65. - 2.299 lei; 66. - 5.486 lei; 67. - 4.374 lei; 68. - 2.310 lei; 69. -2.998 lei; 70. - 2.522 lei; 71. - 2.717 lei; 72. - 4.150 lei; 73. - 918 lei.

Au fost obligați pârâții Administrația Național a Penitenciarelor și Penitenciarul cu Regim de Maxim Siguranț T s plteasc reclamantului prima de concediu de odihn aferent anului 2004 în sum de 507 lei, calculat pentru perioada 15 ianuarie 2004 - 31 ianuarie 2005.

Au fost obligați pârâții Administrația Național a Penitenciarelor și Penitenciarul cu Regim de Maxim Siguranț Jilava, s calculeze și s plteasc reclamantului prima de concediu de odihn aferent perioadei 07.07. - 31.12.2004 și 01.01. - 01.09. 2005, sum ce se va actualiza cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și pân la data efectiv a sumelor.

A luat act de renunțarea la judecat a reclamantei, a acțiunii formulate împotriva pârâților Penitenciarul cu Regim de Maxima Siguranț A, Administrația Național a Penitenciarelor, Ministerul Justiției, și Ministerul Economiei si Finanțelor privind plata drepturilor bnești aferente anilor 2004, 2005, 2006, reprezentând prima de concediu.

A respins acțiunea reclamanților faț de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.

Pentru a hotrî astfel, Tribunalul Arada reținut urmtoarele:

Reclamanții sunt funcționari publici la Administrația Național a Penitenciarelor - Penitenciarul cu Regim de Maxim Siguranț A și potrivit art. 33 alin. 2 din Legea 188/1999 în vigoare începând cu data de 8 decembrie 1999 și potrivit art. 34 alin. 2 din Legea 188/1999 republicat, în vigoare începând cu data de 25.03.2004, au dreptul pe lâng indemnizația de concediu la o prim egal cu salariul de baz din luna anterioar plecrii în concediu care se impoziteaz separat.

Aplicarea prevederilor acestui text de lege a fost suspendat succesiv ca efect al adoptrii legilor bugetului național dup cum urmeaz: art. 10 alin. 3 din Legea 631/2002 suspend pân la data de 31.12.2003; art. 9 pct 7 din Legea 507/2003 suspend pân la data de 31.12.2004; art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 suspend pân la data de 31.12.2005; art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005 suspend pân la 31.12.2006.

Analizând toate dispozițiile legale menționate, instanța a constatat c suspendarea plții primei de concediu a avut un caracter temporar, legiuitorul folosind sintagma "se suspend pân la 31 decembrie 2004, respectiv 31 decembrie 2005 și 31 decembrie 2006 cât are aplicabilitate legea bugetului respectiv".

Cum termenul de suspendare succesiv a expirat doar la 31 decembrie 2006, dreptul la acțiune al reclamantei pentru primele de concediu aferente perioadei 2001 - 2006, s-a nscut doar de la aceast dat, astfel c nu este prescris.

Revenind la fondul acțiunii, instanța a constatat c Legea nr. 486/2006 a bugetului de stat pe anul 2007 nu mai prevede o nou suspendare a primei de vacanț așa cum stipula art. 34 alin. 2 din Legea 188/1999 rezultând fr putinț de tgad faptul c la data expirrii ultimei suspendri, dispoziția art. 34 alin. 2 din Statutul funcționarilor publici a reintrat în vigoare.

Suspendarea plții primei de concediu având un caracter temporar limitat, odat cu încetarea suspendrii temporare a plții, se naște dreptul patrimonial al funcționarilor publici reglementat de Statutul funcționarilor publici, lege organic, potrivit art. 73 lit.j din Constituția revizuit la plata anual a primei de concediu conferit prin art. 34 alin. 2 din legea 188/1999.

Atâta timp cât printr-o lege anterioar s-a conferit dreptul la prim pentru concediul de odihn iar ulterior exercițiul acestui drept a fost suspendat cu consecința amânrii plții instanța a constatat c dreptul exist și c nu a fost afectat în însși ființa lui cât timp prin nici o dispoziție legal nu i-a fost înlturat existența, de la instituire, pân azi.

În argumentarea acestei soluții, instanța a avut în vedere și prevederile art. 64 din Legea 24/2000 privind tehnica legislativ care în alin. 2 prevede imperativ c, la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectat de suspendare reintr de drept în vigoare și care se afl în deplin consonanț cu art. 1 alin. 5 din Constituție care garanteaz realizarea principiului constituțional al supremației legii și cel al caracterului excepțional al limitrii unor drepturi, principii pe care autoritțile și instituțiile publice sunt chemate s le respecte. Aceste dispoziții constituționale se afl de asemenea într-un perfect acord cu reglementrile date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru aprarea drepturilor omului și a libertților fundamentale aplicabil și în dreptul nostru intern.

Prin neplata sumelor reprezentând contravaloarea primelor de concediu s-a creat reclamanților un prejudiciu determinat de devalorizarea monedei naționale astfel c pentru acoperirea integral a prejudiciului suferit de reclamanți se impune obligarea pârâtei în condițiile prev. de art. 161 alin. 4 și art. 295 alin. 2 din Legea 531/2002 aplicabile și funcționarilor publici la plata sumelor actualizate cu indicele de inflație la momentul plții, cu indicele adecvat.

Instanța faț de precizrile de acțiune depuse la dosarul cauzei de ctre reclamantul și a avut în vedere c din adeverința nr. B/25319/14.01.2008, rezult c reclamantul s-a aflat în raporturi de serviciu cu Penitenciarul Timi șoara în perioada 15.01.2004 - 31.01.2005 iar cu Penitenciarul Arad din data de 01.02.2005 pân în prezent iar reclamantul a fost angajatul Penitenciarului Rahova în perioada 07.07.2004 - 31.08.2005 fiind în raport de serviciu cu Penitenciarul Arad din data de 01.09.2005 pân în prezent.

Totodat s-a avut în vedere și aspectul c prin adresa nr. 8002/21.01.2008 emis de ctre Penitenciarul Timi șoara, s-a comunicat instanței c despgubirile bnești aferente anului 2004 cuvenite reclamantului sunt de 554 lei, din care s-a achitat conform OP nr.287/12.02.2008 (fila 266 dosar), suma de 50 lei, iar cu adeverința nr. 5042/22.01.2008 pentru reclamantul, Penitenciarul Bucure ști Jilava a comunicat c, deși a fost angajat al acestei instituții pentru anul 2004 nu a beneficiat de concediu de odihn, instanța a luat act de cererea sa de renunțare la judecat pentru plata despgubirilor solicitate pentru anul 2004.

Având în vedere acest fapt, pentru perioada susmenționat instanța a admis acțiunea așa cum a fost formulat, faț de pârâții Administrația Național a Penitenciarelor și Penitenciarul cu Regim de Maxim Siguranț T, obligându-le pe acestea la plata contravalorii primei de concediu pentru anul 2004 cuvenite reclamantului, în sum de 507 lei sum ce se va actualiza cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și pân la data plții efective;

Pentru reclamantul de asemenea pârâții Autoritatea Național a Penitenciarelor și Penitenciarul d e Maxim Siguranț Jilava, au fost obligați s calculeze efectiv și s plteasc reclamantului prima de concediu de odihn aferent perioadei 01.01. -01.09.2005 sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului pân la data plții efective.

Pentru reclamanții nominalizați în acțiunea introductiv instanța a apreciat c acțiunea formulat este întemeiat astfel c a fost admis în sensul obligrii pârâtelor Administrația Național a Penitenciarelor - Penitenciarul cu regim de Maxim Siguranț A, la plata sumelor ctre reclamanți pentru perioada la care sunt îndreptțiți reprezentând prima de concediu aferent anilor 2004,2005,2006 conform tabelului anexat la dosarul cauzei - fila 108 dosar - sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului pân la data plții efective.

Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor de mai sus, acțiunea reclamanților a fost admis, cu consecința obligrii pârâtelor Administrația Național a Penitenciarelor - Penitenciarul cu Regim de Maxim Siguranț A, Penitenciarul cu Regim de Maxim Siguranț Jilava și Penitenciarul cu Regim de Maxim Siguranț T la plata sumelor de concediu la care aceștia sunt îndreptțiți, conform dispozitivului sentinței.

Având în vedere c între reclamanți și pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice nu exist raporturi de serviciu, instanța a admis excepția lipsei calitții procesuale pasive invocat și a respins acțiunea atât faț de Ministerul Justiției cât și faț de Ministerul Economiei și Finanțelor.

În temeiul art. 246 Cod procedur civil instanța a luat act de renunțare la judecat formulat de reclamanta prin precizarea de acțiune - fila 121 dosar, împotriva pârâților, privitor la plata diferențelor bnești aferente anilor 2004,2005, 2006.

În temeiul art. 275 Cod procedur civil, instanța a respins cererea reclamanților privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecat solicitate, întrucât pârâții au achiesat la pretențiile reclamanților.

Împotriva acestei hotrâri a declarat recurs pârâtul Penitenciarul Timi șoara, solicitând modificarea în parte a sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii în ceea ce îl privește pe reclamantul.

În motivarea cererii de recurs, recurentul pârât a artat c în mod greșit instanța a considerat c despgubirile bnești cuvenite reclamantului sunt de 554 lei, din care i s-a achitat 50 lei, rmânând de achitat 507 lei, întrucât angajatorul a procedat la calculul primei de concediu prin raportare la zilele de concediu neefectuate și la perioada cuprins între momentul intrrii în vigoare a legii privind Statutul funcționarilor publici (28.09.2004) și 31.12.2004, modalitatea de calcul fiind realizat în conformitate cu Decizia Administrației Naționale a Penitenciarelor nr.553/27.06.2007.

Intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului și artând, în esenț, c prima de concediu nu se acord ca o compensație în bani pentru concediul neefectuat, așa cum greșit a interpretat recurentul, ci cu ocazia efecturii concediului, argumentând totodat c Decizia Administrației Naționale a Penitenciarelor nr.553/27.06.2007 nu are aplicabilitate asupra unui drept nscut anterior, în cursul anului 2004.

Prin Notele de ședinț depuse de recurent la termenul din 27.11.2008, s-a artat c exist autoritate de lucru judecat, întrucât prin sentința civil nr.132/CA/21.02.2007, pronunțat de Tribunalul Timi ș în dosar nr-, irevocabil prin decizia civil nr.521/07.06.2007, pronunțat de Curtea de APEL TIMI ȘOARA, a fost admis acțiunea Sindicatului Național al Salariaților din Administrația Național a Penitenciarelor, fiind obligați pârâții la plata primelor de concediu pe anii 2004 (octombrie-decembrie), 2005 și 2006, c în urma acestei hotrâri s-a întocmit un tabel cu angajații Penitenciarului Timi șoara și c reclamantului intimat din prezenta cauz i s-a achitat suma de 50 lei, sum calculat proporțional cu concediul de odihn efectuat.

La termenul din 22.01.2009, Penitenciarul Arada formulat o cerere prin care și-a exprimat poziția faț de recursul promovat, solicitând admiterea acestuia și artând c a executat integral dispozițiile sentinței civile atacate în cadrul acestui recurs, îns sentința civil menționat a acordat drepturi necuvenite.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de ctre recurent cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041Cod procedur civil, Curtea apreciaz c acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmeaz a fi expuse:

Susținerea potrivit creia în cauz ar exista autoritate de lucru judecat în privința reclamantului este neîntemeiat întrucât sentința civil nr.132/CA/21.02.2007 pronunțat de Tribunalul Timi ș în dosar nr- nu se refer și la acest reclamant, printre reclamanții din litigiul ce a fcut obiectul dosarului menționat numrându-se într-adevr dou persoane cu același nume "" dar cu prenume diferite, respectiv "-" și "". Împrejurarea c în urma acelei sentințe irevocabile i-a fost achitat reclamantului intimat suma de 50 lei, fr ca acesta s fie prevzut în dispozitivul hotrârii, nu conduce la concluzia c ar exista autoritate de lucru judecat.

Neîntemeiate sunt de asemenea și criticile cu privire la cuantumul sumei de 507 lei, rest de achitat reclamantului, întrucât prima instanț a avut în vedere dispozițiile art.34 lit.f din legea nr.293/2004 care stabilesc modul de calcul al primei de concediu prin echivalare cu salariul de baz din luna anterioar plecrii în concediu.

În plus, din lecturarea textului legal menționat, Curtea reține c legiuitorul nu a înțeles s acorde prima de vacanț în mod fracționat în funcție de zilele de concediu de efectuat, pentru care se solicit plata primei, astfel c și aceste critici ale recurentei sunt înlturate, neputând fi reținut ca argumentație Decizia Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr.553/27.06.2007, aceasta constituind un act administrativ cu forț juridic inferioar Legii nr.293/2004 și fiind emis ulterior nașterii dreptului aferent anului 2004, neputând fi aplicat în mod retroactiv.

Cât privește susținerile pârâtului intimat Penitenciarul Arad formulate în cuprinsul actului depus la dosar la data de 22.01.2009, Curtea apreciaz c acestea nu mai pot fi analizate în condițiile în care în prezenta cauz doar Penitenciarul Timi șoaraa formulat recurs și doar cu privire la reclamantul intimat.

Se constat astfel c aspectele care vizeaz ceilalți reclamanți intimați în privința crora de altfel sentința civil atacat a și fost executat (filele 111 și urmtoarele din dosar) depșesc limitele și cadrul procesual cu care instanța de recurs a fost învestit prin cererea de recurs.

Având în vedere considerentele expuse, constatând neîntemeiat recursul, Curtea urmeaz a-l respinge ca atare în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedur civil, luând totodat act c nu au fost solicitate cheltuieli de judecat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de pârâtul Penitenciarul Timi șoara împotriva sentinței civile nr.457/08.04.2008 pronunțat de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamantul intimat și alții, pârâții intimați Administrația Național a Penitenciarelor, Penitenciarul d e Maxim Siguranț A, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor.

Fr cheltuieli de judecat.

Irevocabil.

Pronunțat în ședinț public azi, 09.04.2009.

PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECTOR

- - - - - - LIBER

GREFIER

Red./08.05.2009

Tehnored./12.05.2009

Ex.2

Prim instanț: Tribunalul Arad - judectori G,

Președinte:Maria Cornelia Dascălu
Judecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Claudia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 543/2009. Curtea de Apel Timisoara