Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 544/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 544/ Dosar nr-
Sedința publică din 11 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Comșa Marcela JUDECĂTOR 2: Georgeta Beijnaru Mihoc
- - - -președinte secție - - JUDECĂTOR 3: Maria
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțare asupra recursurilor declarate de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative și chematul în garanței Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr. 365/CA din 06 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 02 septembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de09.09.2008, apoi pentru 11.09.2008.
CURTEA:
Asupra recursurilor de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 365/CA/06.05.2008 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților datoriile bănești reprezentând sporul de fidelitate aferent anului 2005, drepturi actualizate cu rata inflației și dobânda legală la data plății efective.
S-a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de pârâtul
A fost obligat Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce pârâtului fondurile necesare achitării drepturilor bănești de mai sus.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că în fapt, reclamanții și sunt angajați în cadrul Poliției Municipiului, fiind funcționari publici cu statut special, potrivit înscrisurilor depuse ( f 16,19 dosar ), aspect necontestat de către pârâți.
În drept, instanța de fond apreciat că, în cadrul raportului de serviciu existent între reclamanți și pârâții Inspectoratul Județean de Poliție B și Ministerul Internelor și Reformei Administrative pe perioada anului 2005, pârâților Inspectoratul Județean de Poliție B și Ministerul Internelor și Reformei Administrative le incumbă obligația corelativă dreptului prevăzut de prevederile art. 6 din OG nr. 38/2003, care stabilește că "pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne ", astfel că, în ipoteza cererii reclamanților de obligare la plata sumelor reprezentând sporul de fidelitate pentru anul 2005, proporțional cu vechimea și cu celelalte criterii prevăzute prin ordinul ministrului, aceste instituții au calitate procesuală pasivă, revenindu-le obligația corelativă dreptului menționat.
Pe fondul acestei cereri, instanța de fond a considerat că, deși prin efectul OUG 118/24.11.2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Administrației și Internelor - art. 2, exercițiul dreptului de a încasa sporul de fidelitate, prevăzut de prevederile art. prevederile art.6 din OG nr.38/2003, a fost suspendat în anul 2005, totuși această împrejurare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării prerogativelor sale în intervalul de timp pentru care s-a suspendat exercițiul dreptului.
Dreptul continuă să existe până la momentul adoptării unei dispoziții legale exprese contrare, deoarece, în materia dreptului muncii, este pe deplin aplicabil principiul derivând din "teoria a drepturilor câștigate", astfel încât nu poate fi acceptată ipoteza unei abrogări implicite a unei prevederi legale care a instituit un drept. Cum raportul de serviciu al funcționarului public este similar unui raport de muncă în ceea ce privește drepturile legale, acest principiu este pe deplin aplicabil și în situația funcționarilor publici.
Ca atare, orice restrângere adusă acestui drept, categorie în care intră și suspendarea, poate avea loc numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 53 din Constituție (fostul art. 49 ). Or, actul normativ prin care s-a suspendat exercitarea dreptului la sporul de fidelitate nu întrunește cerințele impuse de textul legii fundamentale, nefiind adoptate pentru apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor sau pentru desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. Prevederile legale prin care s-a suspendat acordarea sporului de fidelitate în anul 2005 au avut caracter temporar, iar în prezent nu mai sunt în vigoare, astfel încât nu mai pot forma obiectul controlului de neconstituționalitate, conform Legii nr. 47/1992, republicată.
Instanța de fond, analizând textele în discuție, în aplicarea principiului prevăzut de art. 3 Cod civil, a apreciat că dispozițiile privind suspendarea nu au produs niciun efect sub aspectul existenței dreptului la sporul de fidelitate, și deci, nu au avut drept consecință suprimarea acestuia în materialitatea sa pentru perioada în care au fost în ființă. Această suspendare nu poate echivala cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Deși nu se poate nega dreptul legiuitorului de a suspenda aplicarea anumitor dispoziții legale, acest drept trebuie exercitat cu respectarea cerințelor impuse de art. 56 și 64 din Legea nr. 24/2000.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune să se rețină că dreptul la sporul de fidelitate al polițiștilor în baza OG nr. 38/2003, instituit prin art. 6, fost introdus în acest act normativ încă de la adoptarea sa și și-a produs efectele începând din 01 ianuarie 2004, continuând să existe și în prezent, și producând consecințe și in anul 2006.
Așa fiind și cum, în raport cu principiul activității legii civile, ce decurge din art. 15 din Constituție și din art. 1 din Codul civil, dispozițiile art. 6 din OG nr. 38/2003 fiind în vigoare în toată această perioadă, rezultă că dreptul la sporul de fidelitate acordat polițiștilor prin acest text a existat și în perioada anului 2005, fiind în ființă în întreaga perioadă menționată și, fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția anterioară [art. 41 alin. (2) din Constituția revizuită în 2003, nu s-a constatat că ar fi neconstituționale.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/24.11.2004, prin care s-a suspendat până la data de 31 decembrie 2005 aplicarea acestor prevederi, neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la sporul de fidelitate, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia, nu pot fi considerate nici ele că ar înlătura însăși existența lui.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anul 2005, in condițiile acordării acestui spor atât in anul 2004,cât și in anii 2006 și 2007.
Suspendarea ulterioară, a acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară, pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la spor de fidelitate, iar acesta a continuat să fie prevăzut și anterior,și ulterior perioadei în care s-a suspendat aplicarea lui, nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada respectivă deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anului 2005, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Ca urmare, ordonatorilor principali de credite și, după caz, ordonatorilor de credite de inferior le revine obligația să plătească polițiștilor, pentru anul 2005, sporul de fidelitate cuvenit acestora în conformitate cu art. 6 din OG nr. 38/2003.
Față de considerentele expuse, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanți in contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean de Poliție B și, pe cale de consecință, au fost obligați acești pârâți la plata către reclamanți a sporului de fidelitate pentru anul 2005, actualizată în raport cu rata inflației și dobânda de la data nașterii dreptului până la data plății efective, având în vedere faptul că în materia raporturilor de serviciu, similar raporturilor de muncă, se prezumă punerea în întârziere a angajatorului, odată cu data nașterii dreptului, sarcina probei revenindu-i acestuia raportat la data nașterii prejudiciului.
Cu privire la cererea de chemare in garanție formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, aceasta fiind fondată a fost admisă, având in vedere că Ministerul Economiei și Finanțelor este, față de dispozițiile Legii 500/2002 și HG 208/2005 singurul in măsură să prevadă și să aloce in bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele necesare efectuării plății sumelor stabilite prin prezenta hotărâre.
Pe cale de consecință, chematul în garanție a fost obligat să aloce pârâtului fondurile necesare achitării sporului de fidelitate solicitat.
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat recurs chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice și pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative În dezvoltarea motivelor de recurs Ministerul Economiei și Finanțelor arată că în mod greșit a fost admisă acțiunea reclamantului și cererea de chemare în garanție deoarece nu sunt întrunite condițiile art.60 - 63 din Codul d e procedură civilă, iar între cele două ministere nu există nici o obligație de garanție, iar chemarea în garanție nu poate fi admisă în cadrul acțiunilor personal nepatrimoniale și nici în cazul litigiilor de muncă.
Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative în motivele de recurs arată că în mod greșit a fost acordată dobânda legală.
Recursul formulat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor precum și de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative sunt nefondate.
Prima instanță în mod corect a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative B deoarece recurentul, în baza dispozițiilor art. 19 lit. a din Legea nr. 500/2002 și a art. 42 alin. 1 din Legea nr. 511/2004, răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat în baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative are sarcina de a aviza bugetele de venituri și cheltuieli ale instituțiilor subordonate în calitate de ordonator principal de credite. Ca atare, fiecare din cele două ministere au atribuții specifice dar, în același timp au obligația de a asigura, fiecare, resursele necesare angajatorului în vederea efectuării plăților restante către reclamant.
Recurentul trebuie să aibă în vedere la elaborarea proiectului de buget și aceste sume cuprinse în hotărârile judecătorești, astfel că acesta nu a fost obligat să plătească drepturile bănești angajaților Inspectoratului de Poliție al Județului B, ci să aloce sumele necesare îndeplinindu - și atribuțiile ce-i revin conform Legii nr. 500/2002.
Cauza în speță este un litigiu patrimonial care nu se desfășoară în sfera raporturilor de muncă reglementate de codul muncii, ci în cea a raporturilor de serviciu reglementate de Legea nr. 360/2002 și Legea nr.188/1999.
Pe fondul cauzei se constată că potrivit art.6 din nr.OG 38/2003, pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personalul contractual, polițiștilor și se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne. Rezultă că dreptul la sporul de fidelitate s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor prerogativelor de a pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut, să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a da o anumită sumă de bani.
Dreptul la sporul de fidelitate pentru anul 2005, acesta a fost suspendat conform dispozițiilor art.2 alin.1 din OUG nr.118/2004.
Textele prin care a fost suspendat sporului de fidelitate pentru anul 2005 nu mai sunt în vigoare dar se constată că legiferarea s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, deoarece dreptul la sporul de fidelitate nu a fost înlăturat ci îngrădit, atingând chiar existența dreptului. Cenzurarea legalității acestei suspendări revine, potrivit art.29 alin.1 din Legea 47/1992, instanței de judecată, iar nu Curții Constituționale, deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței.
Ca atare, instanța este chemată să analizeze legalitatea normelor de suspendare mai sus arătate, putându-se reține că acestea contravin prevederilor art.16, 41 și 53 din Constituția României, neputându-se suspenda, retroactiv, un drept câștigat sub imperiul OG nr.38/2003.
Sporul de fidelitate reprezintă un drept de remunerare care face obiectul raporturilor de serviciu dintre angajator și reclamant, iar acest drept, atâta timp cât a fost prevăzut de lege, nu poate fi restrâns sau îngrădit pe motivul existenței unor prevederi bugetare sau a lipsei fondurilor necesare, deoarece s-ar afecta inclusiv dreptul la muncă al reclamanților.
Referitor la recursul formulat de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative se constată că acesta este de asemenea nefondat.
Prima instanță în mod corect a acordat dobânzile legale aferente debitului principal la data plății efective a acestuia, deoarece, dobânzile sunt daune interese moratorii și reflectă prejudiciul suferit ca urmare a neexecutării la termen a obligației de plată a unei sume de bani.
Creditorul nu este obligat să facă dovada că prin întârzierea la executare i s-a cauzat un prejudiciu în cazul obligației de a da o sumă de bani, întrucât lipsa de folosință a sumei provoacă creditorului un prejudiciu continuu în cuantumul dobânzilor legale datorate pe perioada întârzierii la executare. Deci, dobânzile sunt datorate din momentul scadenței fiecărei sume lunare și până la plata efectivă a acesteia.
sumei cu rata inflației reprezintă un mijloc de reparare a prejudiciului efectiv suferit, în vreme ce dobânda legală reprezintă beneficiul nerealizat. Actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești, în vreme ce dobânda este prețul lipsei de folosință.
Ca atare, actualizarea este o formă de intervenție legală asupra creanței care se practică de drept iar dobânzile, ca daune interese moratorii, reflectă prejudiciul suferit ca urmare a neexecutării la termen a obligației de plată a unei sume de bani. Astfel, în mod corect prima instanță a dispus în baza art.1082-1084 cod civil actualizarea sumelor reprezentând prima de concediu cu rata inflației și de asemenea corect a dispus acordarea și a dobânzilor legale calculate până la plata efectivă a sumelor.
Față de aceste considerente curtea va respinge recursurile formulate, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, pentru casarea sau modificarea sentinței atacate.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, împotriva sentinței civile nr. 365/CA/6.05.2008 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 11.09.2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - -
Grefier
Red. / 11.09.2008
Dact./15.09.2008/2 ex.
Jud. Fond:
Președinte:Comșa MarcelaJudecători:Comșa Marcela, Georgeta Beijnaru Mihoc, Maria
