Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 545/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 545

Ședința publică de la 9 octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Angelica Ciobotaru

JUDECĂTOR 2: Vasile Susanu

JUDECĂTOR 3: Mariana Trofimescu

Grefier - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta-chemată în garanție MINISTERUL INTERNELOR SI RFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, sector 1, - -, nr. 1A, împotriva sentinței nr. 372 din 29.05.2008, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind:intimatul reclamant, intimatul pârât INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDETULUI V, intimatul chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR PUBLICE și recurentul pârât-chemat în garanție - MINISTERUL INTERNELOR SI RFORMEI ADMINISTRATIVE.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat, timbrat, intimatul a depus la dosar întâmpinare, iar recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;

Curtea, având în vedere că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă,prin cererea formulată, reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului în contencios administrativ și fiscal de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată;

Prin acțiunea înregistrată sub nr- la 17.04.2008, reclamantul, a solicitat în contradictoriu cu și prima de vacanță aferentă concediului de odihnă efectuat în perioada 2001-2003, actualizat cu rata inflației din momentul plății efective.

În motivare a arătat că este angajat al din anul 1985, iar începând cu 24.08.2002 și până în prezent are statut de funcționar public (civil) cu statut special, fiindu-i aplicabile dispozițiile Legii nr. 360/2002.

Potrivit art. 33 al. 2 din Legea nr. 188/1999 are dreptul la plecarea în concediu la o primă egală cu salariul din luna anterioară plecării în concediu.

Cum acordarea acestei prime a fost suspendată succesiv prin legile anuale de buget pentru anii 2004-2006, respectiv Legea nr. 507/2003 și Legea nr. 511/2004, consideră că i-au fost încălcate acest drept consfințit de lege și de Constituție.

A mai arătat că suspendările succesive nu pot echivala cu înlăturarea drepturilor acestora atât timp cât nici o dispoziție legală nu a înlăturat existența sa.

A solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, în dovedirea temeiniciei și legalității primei de concediu invocând dispozițiile Deciziei nr. XII/2007 și nr. XXIII/2005 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și dispozițiile art. 41 al. 2, art. 53 din Constituție.

V, prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivat de faptul că prevederile legale ce acordau drepturile de natură salarială solicitate au fost suspendate temporar prin acte normative succesive și pe care acesta l-a respectat.

Prin întâmpinare și cerere separată, pârâtul Vaf ormulat în temeiul art. 60-63 cod procedură civilă cerere de chemare în garanție a și Ministerul Economiei și Finanțelor, și a apreciat că în cazul în care vor fi recunoscute pretențiile reclamantului.J V nu deține fondurile bănești necesare acordării acestor drepturi de natură salarială.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la 13.05.2008, V pentru, în baza mandatului nr. 10606/29.04.2008, invocă excepția lipsei calității pasive a acestei instituții, având în vedere că între acesta și reclamant nu a existat un raport juridic de muncă.

A mai arătat că atât cât și sunt ordonatori principali de credite iar potrivit art. 47 al. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator de credite.

De asemenea s-a mai arătat că pârâta, în calitate de ordonator principal de credite nu are cum să asigure unui alt ordonator principal de credite fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale ale angajaților proprii.

Prin sentința civilă nr.372/29.05.2008 pronunțată de Tribunalul Vranceas -a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta

S-a admis acțiunea reclamantului, domiciliat în, str. -,. 2,. A,. 3,. 9, jud. V, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, cu sediul în sector 1,- și V cu sediul în F, având ca obiect litigiul privind funcționarii publici.

Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei contravaloarea primei de vacanță pe perioada 2001-2003, actualizată în raport de rata inflației din momentul plății efective.

Pentru a pronunța această sentință s-au avut în vedere următoarele;

Prima de vacanță aferentă concediului de odihnă efectuat este prevăzută de art. 37 alin. 2 din nr.OG 38/2003.

S-a mai reținut că aplicarea acestui articol a fost suspendată succesiv prin legile bugetului de stat.

Suspendarea acordării unui drept stabilit nu se încadrează nici în disp. art. 53 din Constituție, iar în nr.OUG 146/19.12.2007 sunt învederate categoriile de personal căruia îi sunt aplicabile prevederile Ordonanței de Urgență.

Împotrivasentinței civile nr. 378/29.05.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în termen legal a declarat recurs pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, criticând sentința instanței de fond sub aspectul nelegalității și netemeiniciei,solicitând admiterea recursului,modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamant.

Prin motivele de recurs s-au învederat instanței următoarele,

În perioada 01.01.2001 - 23.08.2002, în structura Ministerului d e Interne sau, a Poliției Române nu existau funcționari publici - a se vedea Legea nr.40/1990.

Drepturile și obligațiile cadrelor militare, ofițerii și subofițerii erau stabilite de Legea nr.80/1995 - act normativ ce nu prevede prima de concediu.

Legea nr. 360/2002, a consacrat calitatea polițiștilor de funcționari publici, cu statut special care nu a intrat în vigoare decât la 24.07.2002.

OG nr. 38/2003 privind salarizarea și drepturile polițiștilor a intrat în vigoare la data de 01.01.2004.

Apoi art. 78 alin. 2 din Legea nr. 360/2002 prevede că până la intrarea în vigoare a legii privind salarizarea polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile legii referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar sau instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională - aspecte neavute în vedere de instanța de fond.

Recursul este fondat.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu se constată următoarele.

Instanța de fond trebuie să analizeze acțiunea formulată de reclamant pe perioade de timp - având în vedere reglementările în vigoare a acestei categorii de salariați.

În perioada 01.01.2001 - 23.08.2002 în structura Ministerului Internelor sau a Poliției Române nu existau funcționari publici. Polițiștii aveau calitatea de cadre militare, iar drepturile și obligațiile erau cele stabilite de Legea nr. 80/1995.

Legea nr. 360/2002 a consacrat calitatea polițiștilor de funcționari publici cu statut special și a intrat în vigoare la 24.07.2002, reclamantul intimat până la această dată a avut calitatea de militar și a beneficiat de drepturi salariale aferente acestei categorii profesionale.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002 polițiștii care aveau calitatea de cadre militare au dobândit calitatea de funcționari publici cu statut special.

Prevederile legale aplicabile erau Legea nr. 350/2002 completată cu Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

OG nr. 38/2003 cu privire la salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor la art. 37 prevăzut dreptul polițiștilor la prima de concediu act normativ intrat în vigoare la 01.01.2004.

Deci se observă că în perioada 24.08.2002 data intrării în vigoare a Legii nr.360/2002 și 01.01.2004, salarizarea polițiștilor s-a făcut în conformitate cu art. 78 alin. 2 din Legea nr. 360/2002, care dispune că până la intrarea în vigoare a legii privind salarizarea polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională - făcându-se trimitere la Legea nr. 138/1999, lege care nu prevede acordarea indemnizației de concediu.

Dreptul la prima de concediu pentru polițiști a fost stabilit prin nr.OUG 146/2007 care prevede acordarea indemnizației de concediu pe anii 2004-2005-2006, nicidecum pe perioada care a acordat-o prima instanță 2001-2003.

Față de cele de mai sus, se constată că prima instanță nu a efectuat o corectă apreciere a probelor dosarului în cauză.

Potrivit art. 312 Cod procedură civilă, urmează a admite recursul declarat de intimatul pârât

Se va modifica în tot sentința nr. 372/29.05.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea și în rejudecare va respinge acțiunea reclamantului ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta-chemată în garanție MINISTERUL INTERNELOR SI RFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, sector 1, - -, nr. 1A, împotriva sentinței nr. 372 din 29.05.2008, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, ca fondat.

Modifică în tot sentința nr. 372/29.05.2008 a Tribunalului Vrancea și în rejudecare,respinge acțiunea reclamantului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 Octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. /15.10.2008

Tehnored. 2 ex. /16.10.2008 /Fond:

Președinte:Angelica Ciobotaru
Judecători:Angelica Ciobotaru, Vasile Susanu, Mariana Trofimescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 545/2008. Curtea de Apel Galati