Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 549/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativi Fiscal
Decizia nr. 549/ Dosar Nr-
Sedința publică din 11 septembrie2008
PREȘEDINTE: Comșa Marcela JUDECĂTOR 2: Georgeta Beijnaru Mihoc
- - - -președinte secție - - JUDECĂTOR 3: Maria
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și pârâtul - chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin B împotriva sentinței civile nr. 342/CA din 29 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 02 septembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de09 septembrie, apoi pentru
11 septembrie 2008.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin Sentința civilă nr. 342/CA din 29.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brașovs -a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Brașov invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii; s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MEF invocată de acesta și s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât; s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării ca fiind lipsită de obiect deoarece Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a fost citat în temeiul art. 27 din OG 137/2000 și nu în calitate de pârât. S-a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov. S-a constatat că prin hotărârea nr. 262/21.06.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a stabilit și constatat că salarizarea funcționarilor publici din cadrul departamentelor economico- financiare și administrative din cadrul instanțelor de judecată reprezintă un tratament diferențiat. A fost obligat pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să vireze pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașova sumelor necesare plății drepturilor salariale reprezentând diferența de salariu pe perioada 01.01.2008-04.03.2008 și în continuare, calculate conform anexei nr.1 din OG nr.6/2007 și anexei nr.1 din OG nr.9/2008 și obligă pe pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov să îi plătească reclamantei sumele mentionate, actualizate cu indicii de inflație până la data plății. Au fost obligați pârâți să îi acorde în continuare drepturile salariale menționate; să includă în bugetul propriu sumele necesare plății acestor drepturi salariale către reclamantă. A fost obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel să refacă decizia de încadrare a reclamantei potrivit dispozitiilor prezentei hotărâri și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
S-a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei si Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție și în consecință a fost obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor cuvenite reclamantei, conform prezentei hotărâri.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Acțiunea reclamantei are ca obiect pretenții salariale fiind întemeiată în realitate pe prevederile Legii nr.188/1999 nefiind o cerere în despăgubiri în baza nr.OG137/2000 și în consecință competența de soluționare revine Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și nu judecătoriei, fiind aplicabile prevederile art.109 din Legea nr.188/1999, motiv pentru care s-a respins excepția de necompetență materială a instanței sesizate invocată prin întâmpinare.
S-a respins de asemenea și excepția de inadmisibilitate a acțiunii pentru neândeplinirea procedurii plângerii prealabile administrative prev. de art.7 din Legea nr.554/2004 pentru considerentul că reclamanta nu solicită anularea vreunui act administrativ ci recunoașterea unor drepturi salariale.
Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului National Pentru Combaterea Discriminării ca fiind fără obiect având în vedere că acesta în mod eronat a fost citat în calitate de pârât fiind citat în realitate în calitate de expert în temeiul art.27 din OG nr.137/2000.
fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei si Finanțelor cu consecința respingerii acțiunii formulate împotriva acestui pârât, pentru considerentul că între reclamantă și acest pârât nu există raporturi juridice obligationale, de serviciu sau de altă natură.
Pe fond acțiunea reclamantei a fost admisă pentru considerentele expuse în continuare:
Reclamanta este angajată la pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel B în functia publică de consilier juridic, respectiv îndeplinind atribuții de manager economic similare celorlalți manageri economici din cadrul departamentelor economico- financiare și administrative ale altor parchete și instanțe, cu aceleași atribuții de serviciu indiferent de gradul de organizare ierarhic.
Argumentul adus de pârâtul Ministerul Public invocând prevederile art.4 din OG nr.6/2007 si anexa nr.1 din acest act normativ, cu referire în special la nivelul organului sau instituției la care functionarul public își desfășoară activitatea - nu poate fi primit atâta vreme cât prin Hotărârea nr.262/21.06.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a statuat că salarizarea diferentiată a functionarilor publici din cadrul departamentelor economico- financiare și administrative din cadrul instanțelor de judecată reprezintă un tratament diferențiat și în consecință neechitabil contravenind art.4 din Carta socială europeană ratificată de România prin Legea nr.74/1999.
Astfel, prin diferențierea salarizării functionarilor publici în funcție de nivelul central sau local la care se prestează activitatea, fără alte temeiuri, respectiv în condiții identice privind nivelul studiilor, felului și complexității muncii, în care promovarea în instituții de nivel central este lipsită de transparență, se încalcă principiul salariului egal pentru o muncă egală.
Ca urmare, pentru considerentele reținute acțiunea reclamantei a fost admisă sub aspectul tuturor petitelor formulate.
A fost admisă și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei si Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție având în vedere că potrivit Legii nr.500/2002 chematul în garanție gestionează bugetul de stat iar activitatea pârâților este finanțată din acest buget potrivit Legii nr.304/2004, art.131 pct.(1).
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casați și Justiție și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice.
În dezvoltarea motivelor de recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție arată că:
1) Hotărârea judecătorească a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe. Potrivit art. 27 alin.1 din OG137/2000 cererea de despăgubiri se judecă potrivit dreptului comun, deci cererea trebuie trimisă la judecătorie și timbrată la valoare.
2) Instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei plângerii prealabile ( inadmisibilității acțiunii). Având în vedere calitatea de funcționar public a reclamantei și față de dispozițiile Legii 188/1999 în speță trebuia să se solicite inițial autorității publice emitente revocarea actului și apoi reclamanta să se adreseze instanței de judecată. Nu s-au respectat prevederile art. 7 alin.1 din Legea 554/2004 și art. 109 alin.2 Cod procedură civilă. Potrivit art. 92 din Legea 188/1999 cauzele având ca obiect litigii de muncă ale funcționarilor publice se judecă de instanța de contencios administrativ cu procedura aferentă acestei materii.
3) Pe fondul cauzei consideră că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Salarizarea funcționarilor publici din cadrul departamentelor economic - financiar și administrativ din cadrul instanțelor și parchetelor, cum este și situația reclamantei, se realizează conform OG 6/2007 în funcție de nivelul la care prestează activitatea. Nu este vorba de o discriminare deși Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut această activitate la nivel central este mai complexă și presupune supravegherea și coordonarea activității mai multor parchete. Curtea Constituțională a statuat că prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite, în raport cu natura deosebită a raporturilor reglementate; egalitatea în fața legii nu înseamnă uniformitate. Practica CEDO este constantă în a aprecia că a distinge nu înseamnă a discrimina și că diferența de tratament devine discriminare numai dacă intervine în cazuri similare. Acordarea unei salarizări unitare, nediferențiate pentru toți funcționarii publici indiferent de nivelul la care prestează activitatea este de competența exclusivă legiuitorului.
4) Instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu rata inflației în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru cheltuiala respectivă. Se citează dispozițiile art. 14 alin.(2); art.29 alin.3 și art. 47 din Legea 500/2002. Instanța stabilește în aceste condiții obligații imposibile în sarcina sa. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate de lege.Aplicarea indicelui de inflație este un mijloc de constrângere pentru debitor să-și execute obligația.
5) În mod nejustificat s-a dispus obligarea și pentru viitor a diferențelor de drepturi salariale solicitate adăugând la legea specială de salarizare a funcționarilor publici. Acest capăt de cerere este inadmisibil. Doar puterea legislativă poate interveni în acest caz.
În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 304 pct.3, pct.5 și pct. 9 Cod procedură civilă și art. 304/1 Cod procedură civilă.
II. Chematul în garanție - Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Baa rătat prin motivele sale de recurs următoarele:
1)În mod greșit s-a admis cererea sa în garanție, el nu are nici o obligație față de Ministerul Public. Nu sunt întrunite cerințele art. 60-63 Cod procedură civilă.
Faptul că ordonatorul principal de credite Ministerul Public nu a acordat îndemnizațiile cuvenite reclamantei nu-i conferă acesteia nici o garanție față de Ministerul Economiei și Finanțelor. Atât Ministerul Economiei și Finanțelor cât și Procurorul General al României sunt ordonatori principali de credite, iar conform art. 23 alin.3 din Legea 72/1996 privind finanțele publice " creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite ". Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să vireze sume de bani Ministerului Public, el poate doar grupa solicitările tuturor ministerelor și de a înainta proiectul de buget spre aprobare. Raporturile de muncă existente între Ministerul Public și reclamanta în litigiu, în mod greșit s-a dispus virarea fondurilor către Ministerul Economiei și Finanțelor.
2)Referitor la fondul cauzei arată că legiuitorul a prevăzut în mod expres și limitativ categoria persoanelor care beneficiază de prevederile anexei 1. Reclamantei îi sunt aplicabile prevederile anexei 3 din OG 9/2008. Nu există discriminare întrucât nu se află în situații comparabile.
Drepturile salariale solicitate nu sunt datorate față de legea bugetului de stat. Legea 500/2002 prevede că nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există o bază legală pentru acestea.
În drept își întemeiază cererea pe prevederile art. 304/1 Cod procedură civilă.
Pentru primul termen de judecată recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepția de necompetență materială a Curții de Apel Brașov în soluționarea recursului față de dispozițiile OUG 75/2008. Instanța a respins prin încheierea din 2.09.2008 această excepție. Prin art. 1 din OUG 75/2008 se prevede că "cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și potrivit Ordonanței Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, cu modificările ulterioare, sunt soluționate, în primă instanță, de curțile de apel ".
Reclamanta este salarizată în baza OG 6/2007 și respectiv OG 9/2008, deci nu se încadrează în categoriile vizate de actul normativ menționat.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate Curtea apreciază că ambele recursuri sunt nefondate.
Potrivit art. 27 alin.1 din OG 137/2000 " persoana care se consideră discriminată poate forma în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare potrivit dreptului comun". Recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție susține că în speță competența ar aparține Judecătoriei ca instanță de drept comun, fără a avea în vedere calitatea părților din litigiu respectiv reclamanta funcționar public și pârâții autorități publice și de asemenea temeiul cererii de chemare în judecată - despăgubiri constând în drepturi salariale neachitate ca urmare a unei încadrări discriminatorii.
Conform art. 109 din legea 188/1999 republicată " cauzele care au ca obiect raportul de serviciul al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor în care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe."
OG 137/2000 nu stabilește " expres " competența altei instanțe în cazul acțiunilor funcționarilor publici ce vizează situații de discriminare cu privire la modalitatea de încadrare și salarizare, ca elemente ale raportului de serviciu.
În consecință corect a respins prima instanță excepția de necompetență materială a Tribunalului Brașov.
2)În cel de-al doilea motiv de recurs se recunoaște implicit competența instanței de contencios administrativ în soluționarea cauzei și se invocă lipsa plângerii prealabile. Conform art. 7 din Legea 554/2004 prin plângerea prealabilă se solicită autorității publice emitente revocarea în tot sau în parte a actului administrativ considerat vătămător.
În speță reclamanta nu a solicitat revocarea unui act administrativ ci obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale.
Întradevăr reclamanta avea posibilitatea de a se adresa inițial angajatorului pentru a-i acorda aceste drepturi, dar față de poziția recurentului pârât cu siguranță nu ar fi obținut despăgubirile solicitate.
Pentru cererea de despăgubiri plângerea prealabilă nu este obligatorie.
3) Nici motivele de recurs invocate pe fondul cauzei nu sunt întemeiate.
Salarizarea reclamantei s-a făcut conform dispozițiilor OUG nr.82/2004, și deși, potrivit art. 125 -128 din Legea nr.304/2004, organizarea și funcționarea departamentelor economico - financiare și administrative din cadrul instanțelor judecătorești este uniformă pentru tribunale, curți, pentru Înalta Curte de Casație și Justiție, salarizarea funcționarilor din respectivele departamente a fost diferită.
Deși legiuitorul a stabilit condiții de recrutare și atribuții identice pentru managerul economic și pentru ceilalți funcționari publici din cadrul departamentului economico - financiar administrativ al instanțelor, indiferent de gradul acestora de jurisdicție, atribuțiile având același conținut, totuși salarizarea s-a efectuat în baza unor anexe diferite ale OUG nr. 82/2004, permițându-se astfel diferențieri salariale nejustificate. S-a creat astfel un tratament diferențiat între aceste categorii profesionale care își desfășoară activitatea în sistemul judiciar, care a fost perpetuat și în anii următori în baza OUG nr. 32/2005, OUG nr. 2/2006, OUG nr. 6/2007 și OUG 9/2008.
Acest tratament privind stabilirea grilei de salarizare pe anexe diferite a determinat situații inechitabile și discriminatorii referitor la salarizare, fapte constatate prin Hotărârea nr. 262/21.06.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Prin Hotărârea nr. 262/21.06.2007 a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a stabilit și constatat că salarizarea diferențiată a funcționarilor public din cadrul departamentelor economic - financiare și administrative din cadrul instanțelor de judecată reprezintă un tratament diferențiat.
Susținerile recurentului prin care se arată că instanța de judecată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești și că atribuții de legiferare are doar autoritatea legislativă, care poate stabili criterii diferite de salarizare, nu pot fi reținute de curte, deoarece atunci când instanța de judecată constată că o lege încalcă dispozițiile constituționale și prevederile reglementărilor internaționale are obligația de a restabili supremația legii, egalitatea cetățenilor în fața legii și să impună autorităților publice respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor ocrotite de legislația internă și internațională.
Astfel, recunoașterea " dreptului lucrătorilor și lucrătoarelor la o salarizare egală pentru muncă de valoare egală ", este prevăzut la punctul numărul trei al art. 4 din Carta Socială Europeană Revizuită, adoptată la Strasburg la 1 mai 1906, ratificată de România prin Legea nr. 74/1999. Declarația Universală a Drepturilor Omului, ratificată de România în anul 1955, la art. 23, prevede că " toți cetățenii au dreptul, fără nici o discriminare la salariu egal pentru muncă egală ".
Faptele de discriminare sunt combătute și interzise de art. 7 alin.1 lit.b din Decretul nr. 212/1974 pentru ratificarea Pactului Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale și Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Toate aceste acte normative ocrotesc dreptul la muncă și la asigurarea unei remunerații egale, pentru o muncă de valoare egală, excluzând discriminarea, astfel că, în baza art. 20 din Constituția României republicată, Curtea va avea în vedere, cu prioritate aceste reglementări internaționale.
Toate aspectele invocate de recurentul pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au fost pe larg analizate în decizia Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării menționată.
S-au avut în vedere criterii obiective respectiv: modul de recrutare al personalului și atribuțiile identice pentru a se stabili existența unui tratament diferențiat aplicat unor persoane aflate în situații comparabile. S-a constat că salarizarea se face diferit după nivelul instanțelor deși nu este justificată o diferențiere din punct de vedere obiectiv.
4)Actualizarea sumei cu indicele de inflație s-a dispus pentru a se păstra valoarea reală a obligației bănești.
Dobânda se acordă ca beneficiu nerealizat și ca " sancțiune " pentru întârziere. " Natura juridică este diferită pentru reactualizare și dobânda legală.
Sumele respective vor fi înscrise în buget în baza hotărârii judecătorești la capitolul bugetar aferent.
5)Instanța de fond nu a adăugat la lege, ci constatând existența tratamentului discriminatoriu a dispus acordarea de despăgubiri și anularea situației create prin discriminare.
Dispozițiile privind salarizarea și pe viitor în condiții de nediscriminare nu implică adăugarea la legea specială de salarizare a funcționarilor publici. În condițiile modificării situației de fapt și de drept avute în vedere de către instanță se vor putea modifica și elemente ale raportului de serviciu, inclusiv salariul.
II. Referitor la recursul chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, Curtea constată că și motivele acestuia sunt neîntemeiate.
1) Conform art. 19 din Legea nr. 500/2002 Ministerul Finanțelor Publice are următoarele atribuții: pregătește proiectele legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție; aprobă clasificările bugetare și modificările acestora, analizează propunerile de buget; asigură monitorizarea execuției bugetare; blochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite etc.
Ordonatorii de credite repartizează veniturile bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare potrivit art. 21. Ei au o serie de responsabilități prevăzute de art. 22.
Proiectele legilor bugetare se elaborează de Guvern prin Ministerul Finanțelor Publice ( art. 28 din Legea 500/2002 ). Chiar dacă aceste proiecte au la bază și propunerile de cheltuieli ale ordonatorilor principali de credite puterea de decizie o are conform legii Ministerul Finanțelor Publice care poate să cuprindă sau nu în proiectul legii bugetului cheltuielile propuse. De asemenea, doar acesta are posibilitatea de a propune rectificarea bugetară pentru repartizarea unor fonduri suplimentare pentru punerea în executare dispozițiilor hotărârilor judecătorești.
Recurentul nu a fost chemat în garanție pentru a plăti el drepturile salariale unor persoane angajate la instituții subordonate altor ordonatori de credite ( în speță Ministerul Public ) ci a fost obligat să asigure aceste sume prin cuprinderea lor într-un proiect de rectificare a bugetului în conformitate cu atribuțiile ce-i revin conform Legii privind finanțele publice.
Ministerul Public nu poate cere direct rectificarea bugetului său și alocarea unor fonduri suplimentare, aceasta trebuie să se realizeze prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice.
Nici trimiterea la dispozițiile Legii 500/2002 nu este pertinentă. Cheltuiala cu diferențele de salariu poate fi înscrisă în buget existând dispoziție legală pentru aceasta.
Corect a admis prima instanță cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
2)Nici criticile referitoare la modul de soluționare a fondului cauzei nu sunt întemeiate.
În mare parte ele au fost analizate anterior fiind invocate și de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Față de aceste considerente Curtea în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, raportat la art. 304 pct. 3, 5 și 9 și art. 304/1 Cod procedură civilă urmează să respingă recursurile declarate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B și să menține sentința atacată cu completarea motivării din prezenta decizie.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr. 342/CA/29.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 11.09.2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - -
Grefier
Red. /18.09.2008
Dact. /26.05.2008/ 2 ex.
Jud. Fond:
Președinte:Comșa MarcelaJudecători:Comșa Marcela, Georgeta Beijnaru Mihoc, Maria
