Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 55/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.55/R/
Ședința publică de la 24 ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Trofimescu
JUDECĂTOR 2: Dorina Vasile
JUDECĂTOR 3: Vasile Susanu
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE ȘI INSTITUȚIA PREFECTULUI - JUDEȚUL G, împotriva sentinței civile nr. 2000 din 18.09.2007, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, ca nefondate.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimații reclamanți reprezentantul legal consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că a fost depus la dosar originalul chitanței ce reprezintă achitarea taxei de timbru, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentatul intimaților solicită respingerea recursului pentru considerentele arătate pe larg în întâmpinarea depusă la dosar. Consideră ca legală și temeinică hotărârea pronunțată de Tribunalul Galați și depune o copie de pe OUG 146/2007, privind aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, actualizate cu indicele de inflație la data efectuării plății efective.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată sub nr- reclamantii, -, C, G, -, toți reprezentați de către, în calitate de functionari publici au solicitat obligarea pârâtelor Institutia Prefectului G, B si B, la plata drepturilor salariale reprezentând prime de vacantă cuvenite functionarilor publici pentru perioada 2001-2005, actualizată cu indicele de inflatie, până la data plătii efective.
În motivarea cererii au arătat următoarele:
În fapt își desfășoară activitatea în cadrul Instituției Prefectului Județului G iar după intrarea în vigoare a Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici au fost numiți funcționari publici prin Ordin al Prefectului.
În conformitate cu prevederile art.34 alin.1 și 2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici, republicată cu modificările și completările ulterioare, funcționarii publici au dreptul la concediu de odihnă, la concedii medicale și la alte concedii; de asemenea, au dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Deși au dreptul la plata primei de vacanță, conform textului de lege citat, nu au beneficiat niciodată de aceste drepturi.
Au menționat că nu au renunțat la aceste drepturi bănești. Mai mult, având în vedere prevederile art.38 din Codul Muncii "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi sunt lovite de nulitate absolută.
În conformitate cu art.40 alin.2 lit.c din Codul Muncii angajatorul este obligat să plătească salariaților drepturile ce decurg din lege, contracte colective de muncă sau contracte individuale de muncă și în conformitate cu prevederile art.165 din Codul Muncii "acceptarea fără rezerve a unei plăți din drepturile salariale sau semnarea actelor de plată în astfel de situații nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce li se cuvin în integralitatea lor, potrivit dispozițiilor legale".
În aceeași ordine de idei, potrivit art.37 alin.2 din OG 6/2007: " funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, cu excepția reținerilor din salariu efectuate în conformitate cu prevederile legale. Orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută".
Chiar dacă acest principiu nu este prevăzut în mod expres în Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, acesta devine aplicabil și în cazul funcționarilor publici în temeiul art.93 din Legea 188/1999, potrivit căruia "dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civil".
Au arătat că aplicarea prevederilor privind acordarea primei ce se acordă cu ocazia plecării în concediu, a fost suspendată succesiv până la data de 31.12.2006.
Au mai arătat că actele normative menționate sunt legi bugetare care, potrivit principiului anualității bugetului de stat, își încetează aplicabilitatea odată cu încheierea exercițiului bugetar corespunzător perioadei reglementate, iar prevederile acestora nu pot nici retroactiva și nici ultraactiva.
Odată cu închiderea anului pentru care au fost adoptate, prevederile cu privire la suspendarea dreptului la prima de vacanță pentru funcționarii publici încetează, aceste drepturi devenind active și putând fi solicitate de cei îndreptățiți.
În acest an măsura suspendării primei de vacanțe nu mai este prevăzută de Legea nr.486/2006 privind legea bugetului de stat.
Prin măsura suspendării primelor de vacanțe cuvenite funcționarilor publici:
a fost încălcat continuu dreptul legal la primele de vacanță stabilit prin art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici:
II. s-au încălcat dispozițiile art.53 alin.2 din Constituția României (Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără duce atingere existenței dreptului sau a libertății."), măsura suspendării primelor de vacanță neîncadrându-se în situațiile expres prevăzute la art.53 alin.1;
Potrivit art.64 raportat la art.56 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă, la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare intră de drept în vigoare.
Deoarece începând cu 01.01.2007 nu mai există nici o cauză legală de suspendare a prevederilor art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999, aceste dispoziții au reintrat în vigoare și trebuie respectate.
În perioada 2001-2006, dreptul la plata acestor prime a fost afectat de termene suspensive; în conformitate cu disp. art.7 alin.3 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune pentru plățile respective s-a născut la expirarea acestor termene, adică la data de 31.12.2006.
Practic, prescripția a început să curgă de la data de 01.01.2007, nemaiexistând nici o cauză de suspendare.
În drept si-au întemeiat cererea pe disp. art. 34 alin. 2 din legea nr. 188/1999.
Prin întâmpinare, pârâtul Bai nvocat exceptia lipsei calitătii procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neântemeiată, întrucât aceste drepturi au fost suspendate temporar.
În aceeași cauză Baf ormulat si cerere de chemare în garantie a B, întrucât în cazul admiterii cererii chematul în garantie să fie obligat să vireze către sumele solicitate de reclamanti.
Prin întâmpinare. pârâta chemată în garantie a invocat lipsa calitătii procesuale pasive, întrucât reclamantii revendică anumite drepturi ca angajati ai altor institutii.
La dosarul cauzei s-a depus de către pârâta Institutia Prefectului judetului G tabel privind data nașterii dreptului la prima de vacantă pentru fiecare dintre reclamanți.
Analizând si coroborând ansamblul probator administrat în cauză, instanța a retinut următoarele:
Cererea de chemare în garanție a Ba fost respinsă pentru lipsă calitate procesuală pasivă întrucât B dispune doar măsuri pentru aplicarea politicii fiscale bugetare, însă, răspunderea pentru realizarea acestei politici o are Guvernul, care supune spre aprobare bugetul de stat.
Așadar, nu există nici o obligație de garanție între MEF și pârâta MIRA întrucât acesta nu alocă drepturile necesare cheltuielilor ci prin bugetul de stat pârâtul este cel care trebuie să fundamenteze toate cheltuielile inclusiv fondurile de salarii din care se plătește prima de vacanță, potrivit art.6 alin.1 din Legea nr.340/2004.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei MIRA, a fost respinsă ca nefondată întrucât acesta potrivit art.6 alin.1 din Legea 340/2004 are obligația finanțării instituției prefectului de la bugetul acestuia.
Pe fondul cauzei s-au reținut următoarele:
Reclamanții au fost angajați ai pârâtului Instituției Prefectului jud. G în calitate de funcționari publici, conform adresei nr. 5257/14.08.2007(fila 236 dosar).
Fată de aceștia, dreptul de a beneficia de prima de concediu s-a născut după cum urmează:
1. - - 2001;
2. -2001;
3. -1.08.2000; -2001;
4. -2001;
5. -2001;
6. -2001;
7. -2002;
8. - - 2004;
9. -2001;
10. -2006;
11. -2001;
12. -2001;
13. -2001;
14. -2003;
15. -2003;
16. -2004;
17. - 2001;
18. -2001;
19. -2001;
20. -2001;
21. -2003;
22. -2006;
23. C -2001;
24. -2003;
25. - 2006;
26. -2004;
27. - 2001;
28. -2001;
29. -2001;
30. -2001;
31. -2001;
32. -2001;
33. -2004;
34. -2001;
35. -2003;
36. -2003;
37. G - 2006;
38. - - 2006.
Potrivit disp. art.33 alin.2 din Legea nr.188/1999, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Această prevedere legală, a fost suspendată succesiv până la data de 31.12.2005 prin următoarele texte legale: art.3 alin.1 din OUG nr.33/2001, art.12 al.4 din Legea nr.743/2001, art.10 al.3 din Legea nr.631/2002, art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003, art.8 al.7 din Legea nr.511/2004.
Deoarece normele legale de suspendare mai sus invocate, nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței, cenzurarea legalității acestor suspendări succesive revine potrivit art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, instanței de fond și nu Curții Constituționale.
Astfel, instanța apreciat că acest norme legale de suspendare contravin prevederilor art.41 și art.53 din Constituție. Dreptul la prima de concediu, constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental al dreptului la muncă. Ca atare, potrivit art.53 din Constituție, acest drept nu poate f restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică.
Totodată, normele legale de suspendare contravin și art.16 alin.1 din Constituție (reclamanții fiind discriminați față de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă) precum și art.15 alin.2 din Constituție, deoarece aceste norme legale sunt retroactive, suspendând retroactiv un drept câștigat sub imperiul Legii nr.188/1999.
Deși exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu a fost suspendat pentru perioada 2001-2006, această suspendare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Din moment ce dispozițiile legale prin care s-a suspendat acordarea primei de concediu au caracter temporar, rezultă că suspendarea dreptului la prima de concediu nu se poate transforma într-o măsură cu caracter permanent, pentru că aceasta ar însemna însăși înlăturarea acestui drept.
Față de aceste considerente, instanța apreciază ca lipsite de efecte suspendarea nelegală a acordării primei de vacanță pentru anii 2001-2006 și în consecință, văzând și disp. art.91 indice 1 din Legea nr.188/1999 coroborate cu art.18 din Legea 554/2004 a admis cererea și a obligat pârâții Instituția Prefectului jud.G și MIRA la plata primei de concediu pe anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005, 2006, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la acțiune corespunzător perioadei în care reclamanții au exercitat funcția publică până la data plății efective.
Împotriva sentinței nr. 2000/2007 a Tribunalului Galați în termen legal au declarat recurs Instituția Prefectului jud.G și MIRA B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare recurenta Instituția Prefectului a arătat că în cauză a intervenit prescripția dreptului la acțiune, iar pe de altă parte, acordarea drepturilor solicitate de reclamanți a fost suspendată pentru perioada 2001-2006, astfel încât nu puteau fi acordate.
În motivarea recursului declarat, MIRA Baa rătat că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată, a fost în mod greșit respinsă, deoarece instituția prefectului are personalitate juridică, patrimoniu și buget propriu, astfel încât MIRA nu poate dispune cu privire la plata unor drepturi salariale pentru angajații unei alte instituții cu personalitate juridică.
Pe fondul cauzei, recurenta a arătat că aplicare prevederilor referitoare la acordarea primei de concediu a fost suspendată prin mai multe legi succesive, astfel încât acordarea acestor drepturi ar constitui o încălcare a respectivelor legi bugetare, precum și a Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și a Legii nr.500/2002 privind finanțele publice.
Sentința atacată este dată cu încălcarea art.304 pct.4 pr.civ. singurul organ abilitat de lege să se pronunțe cu privire la neconstituționalitatea unei legi este Curtea Constituțională, instanța de fond încălcându-și competența legală.
În mod greșit a fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de MIRA în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor.
Potrivit art.1 din OG nr.22/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conf. art.304 ind.1 pr.civ. Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică a cărei reformare nu se impune.
Stabilind adevăratele raporturi juridice dintre părți, instanța a dat o corectă dezlegare pricinii.
Potrivit art.33 alin.2 din Legea nr.188/1999 ce reglementează statutul funcționarilor publici, funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Prin urmare, dreptul la prima de vacanță s-a prin lege ca un drept subiectiv afectat de un termen suspensiv care conferă titularilor acestui drept prerogativele în virtutea cărora pretinde subiectului pasiv al raportului juridic, născut să efectueze o anumită prestație pozitivă și anume aceea de a plăti suma de bani cu titlu de primă de vacanță, începând cu data la care a expirat termenul.
Faptul că ulterior, prin acte normative succesive s-a dispus suspendarea exercițiului acestui drept, nu echivalează cu stingerea dreptului.
Dreptul în sine a existat și există, putând fi valorificat de către reclamanții beneficiari. În cazul în care am accepta ideea exprimată de recurentă, s-ar putea ajunge la situația în care dreptul se suspendă pe o perioadă nedefinită, succesiv, iar persoana titulară a dreptului să nu poată să îl exercite niciodată.
În acest caz, dreptul ar avea un caracter iluzoriu, abstract, fiind din îngrădit prin însăși imposibilitatea de a fi exercitat prin liber acces la justiție, iar această situație nu este în spiritul apărării drepturilor omului.
Mai mult decât atât, suspendarea succesivă a dreptului afectează însăși substanța dreptului respectiv, de altfel un drept câștigat prin intrarea în vigoare a actului normativ.
Ne raliem opiniei potrivit căreia dreptul la prima de vacanță, face parte din conținutul dreptului la muncă iar acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu.
Astfel art.53 din Constituția României arată clar,situațiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura să fie proporțională cu situația care a determinat-o să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Prin suspendarea succesivă a aplicării normei de drept, s-a ajuns la situația unei adevărate îngrădiri a dreptului câștigat și practic, la anularea obligației corelative, fără nici o justificare legală a acestei îngrădiri.
În acest context, hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea corectă a legii, respectiv în baza disp.art.33 al.2 din Legea nr.188/1999, iar așa cum am arătat mai sus, dreptul reclamanților intimați este născut și actual putând fi exercitat.
Sub aspectul pretinsei prescripții a dreptului la acțiune aparținând recurentei reclamante, curtea apreciază că suspendările succesive prevăzute pentru acordarea primelor de vacanță au avut ca efect inclusiv suspendarea termenului de prescripție extinctivă.
O altă interpretare nu aduce atingere, așa cum s-a mai arătat însuși dreptului ceea ce este în totală contradicție cu principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, se impune a se considera că dispozițiile art.10 al.3 din Legea nr.631/2002, art.9 al.7 din Legea nr.507/2003, art.8 al.7 din Legea nr.511/2004 și art.5 pct.5 din Legea nr.379/2005 au suspendat inclusiv cursul prescripției dreptului la acțiune a cărei aprobare a fost suspendată prin acte normative temporare emise datorită unor condiții financiare deosebite.
În mod corect a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de MIRA B, având în vedere prevederile art.6 al.1 din Lg.340/2004. Interpretarea instanței de fond în sensul că normele de suspendare invocate contravin prevederilor art.41 și art. 53 din Constituție este corectă, în spiritul drepturilor omului, dreptul la prima de vacanță neputând fi restrâns în mod discriminatoriu.
Pentru aceste motive interpretarea dată de instanță nu constituie o pronunțare asupra constituționalității legii, în sensul dispozițiilor legii nr.47/1992, astfel cum în mod nefundat susține recurenta.
De asemenea, este nefondată susținerea acesteia în sensul că cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor a fost greșit respinsă, instanța de fond apreciind în mod corect că această instituție nu are calitate procesuală pasivă în cauză, dispunând doar măsuri pentru aplicarea politicii fiscale bugetare.
Față de cele expuse, constatând că nu există alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței recurate, de natură a fi luate în discuție și din oficiu, în temeiul art. 312.pr.civ. Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de către pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSTITUȚIA PREFECTULUI - JUDEȚUL, împotriva sentinței civile nr. 2000 din 18.09.2007, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 24 ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./23.02.2008
Tehnored./2ex./23.02.2008
Fond - /
Președinte:Mariana TrofimescuJudecători:Mariana Trofimescu, Dorina Vasile, Vasile Susanu
