Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 554/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--16.03.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.554
Ședința publică din 09.04.2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Claudia LIBER
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Finanțelor prin A împotriva sentinței civile nr.302/05.03.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat G și pârâții intimați Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului A, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtului recurent Ministerul Finanțelor, prin A, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus concluzii scrise iar pârâtul intimat Inspectoratul de Poliție al Județului Aad epus întâmpinare.
Reprezentanta pârâtului recurent Ministerul Finanțelor prin A depune delegație.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta pârâtului recurent Ministerul Finanțelor prin A solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului față de Ministerul Economiei și Finanțelor, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.302/05.03.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Arada admis acțiunea formulată de reclamantul -., în parte, față de pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție A pe care l-a obligat la plata sporului de 30% din salariul de bază lunar, pe perioada 01.09.2002-30.09.2005, actualizat cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la plata efectivă.
A admis acțiunea reclamantului față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B pe care l-a obligat să includă în bugetul de stat pe anul 2008 și să repartizeze Ministerului Internelor și Reformei Administrative B, sumele reprezentând sporul de 30%, iar pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative să vireze aceste sume în contul Inspectoratul Județean de Poliție
A admis acțiunea față de Inspectoratul General al Poliției Române B și Inspectoratul Județean de Poliție A, pe care i-a obligat să facă mențiunile corespunzătoare în evidențele salariale ale reclamantului.
A respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive ale Ministerului Economiei și Finanțelor și a prescripției dreptului la acțiune. Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărâ astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a exercitat funcția de ofițer de poliție în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție A, desemnat ca organ de cercetare a Poliției Judiciare prin Ordinul Ministrului Internelor și Reformei Administrative cu avizul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Potrivit art. 28 din OUG nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, cu modificările și completările ulterioare, ofițerii de poliție judiciară detașați la DNA primesc un spor de 30% din salariul de bază lunar, spor care a fost prevăzut de lege și pentru procurorii DNA și pentru judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție, spor ce a fost menținut și după intrarea în vigoare a OUG nr. 24/2004.
Conform art. 6 din Codul Muncii, tuturor salariaților care prestează o muncă, le sunt recunoscute drepturi la plată egală pentru muncă egală. Acest principiu este instituit și de art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar OG nr. 137/2000 aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr. 27/2004, prevăd în art. 1 alin. 2 principiul egalității între cetățeni, caz în care, excluderea privilegiilor și discriminării sunt garantate, în special în exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Din interpretarea acestor prevederi, rezultă că reclamantul este îndreptățit la acordarea acestui spor, iar prin neacordarea lui a avut loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce a încălcat dispozițiile legale în materie.
Apărarea pârâților în sensul că nu a existat o discriminare ci dispoziții legale speciale care instituie drepturi unor categorii de ofițeri de poliție judiciară, în raport de natura deosebită a raporturilor reglementate a fost considerată neîntemeiată, deoarece prin instituirea unor asemenea sporuri în favoarea unor categorii de ofițeri de poliție judiciară s-a creat o inegalitate, un tratament diferențiat în ce privește drepturile salariale și deci o discriminare.
În consecință, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B, avându-se în vedere tocmai rolul acestuia în gestionarea bugetului de stat în virtutea căruia a fost obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor în cauză.
În ce privește excepția prescripției, aceasta a fost respinsă, apreciindu-se că, avându-se în vedere că situația discriminatorie a fost constatată prin Hotărârea nr.219/1.08.2007 (fila 17), a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, iar conform art. 21 alin. 2 din OG nr. 137/2000, termenul curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
Față de aceste considerente, instanța a admis acțiunea formulată de reclamantul -., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Județean de Poliție A, Inspectoratul General al Poliției Române, Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și Ministerul Economiei și Finanțelor B, pentru plata sporului de 30% din salariul brut actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective, a obligat pârâții Inspectoratul Județean de Poliție A, Inspectoratul General al Poliției Române B, Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, să plătească acest spor reclamantului, pe perioada 1.09.2002-30.09.2005; a obligat pârâții Inspectoratul Județean de Poliție A și Ministerul Internelor și Reformei Administrative B să efectueze retroactiv mențiunile corespunzătoare în evidențele salariale ale reclamantului; a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B să repartizeze Ministerului Internelor și Reformei Administrative B fondurile necesare plății acestui drept, în temeiul art. 48 alin. 1 lit. a raportat la art. 19 alin. 1 lit. a din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, iar pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative să vireze suma în contul Inspectoratului Județean de Poliție A; a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor B și a prescripției dreptului la acțiune.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cât și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
În motivarea recursului său, pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a arătat, în esență, că în mod greșit prima instanță a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune de vreme ce termenul de prerscripție este de 3 ani, potrivit dispozițiilor art.3 din Decretul nr.167/1958, art.166 alin.1 Codul Muncii și art.21 alin.1 și 3 din OG nr.137/2000; că în ceea ce privește fondul cauzei, prima instanță a pronunțat o hotărâre cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, adăugând la lege o altă categorie de personal care să beneficieze de sporul de 30%, art.28 alin.5 din OUG nr.43/2002 se referă doar la polițiștii "detașați" în cadrul; că salarizarea reclamantului intimat nu se poate face decât potrivit OG nr.38/2003, act normativ care nu prevede acordarea dreptului solicitat; că nu sunt îndeplinite cerințele constatării unei discriminări, astfel cum este definită de art.2 alin.1 și 2 din OG nr.137/2000; că diferența de tratament în favoarea polițiștilor detașați se justifică prin aceea că prin detașare se modifică raporturile de muncă; că prin Deciziile nr.271/05.09.2007, nr.419/27.11.2007, nr.418/28.11.2007 și nr.164 din 11.03.2008 ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat că "polițiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție nu se află într-o situație analogă cu ceilalți polițiști din cadrul poliției judiciare, existând o justificare obiectivă a diferențierii."
La rândul său, pârâtul recurent Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Aac riticat sentința civilă atacată arătând că, raportat la lipsa calității sale de ordonator de credite în raport de reclamant, nu are calitate procesuală pasivă, în mod greșit respingând prima instanță această excepție și că, potrivit art.166 alin.1 din Legea nr.53/2003, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani, astfel că, raportat la acest text de lege, prima instanță a pronunțat o soluție greșită respingând excepția prescripției.
Pe fondul cauzei, pârâtul recurent Ministerul Economiei și Finanțelor a arătat că reclamantului îi sunt aplicabile dispozițiile OG nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor iar nu dispozițiile art.28 din OUG nr.43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție deoarece acesta nu a avut niciodată calitatea de ofițer de poliție judiciară și nici nu a fost detașat în cadrul Direcției Naționale Anticorupție.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului în baza probelor aflate la dosarul cauzei, concluzii scrise prin care a arătat că, fiind în prezența unui act discriminator, nu se poate reține prescripția dreptului la acțiune, că în mod corect a reținut prima instanță calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor întrucât nu a solicitat obligarea acestui pârât la plata drepturilor salariale altei instituții ci alocarea sumelor necesare acordării drepturilor saalariale.
Pe fondul cauzei, intimatul reclamant a arătat că a desfășurat activități specifice poliției judiciare, așa cum rezultă din adeverința emisă de Biroul resurse umane al Inspectoratului de Poliție al Județului
Totodată intimatul reclamant invocă în favoarea sa practica judiciară, depunând la dosarul cauzei copia Deciziei Civile nr.590/21.05.2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate de către recurente, cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, care impun analizarea cauzei sub toate aspectele, Curtea apreciază că acestea sunt întemeiate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Tribunalul Arada reținut că, față de împrejurarea că situația discriminatorie a fost constatată prin Hotărârea nr.219/01.08.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, raportat la dispozițiile art.21 alin.2 din OG nr.137/2000, dreptul la acțiune al reclamantului nu ar fi prescris.
O atare interpretare este greșită nu numai în raport de dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1958, art.166 alin.1 din Codul Muncii, dar chiar și raportat la dispozițiile pe care prima instanță și-a întemeiat soluția de respingere a excepției prescripției, respectiv art.21 alin.2 din OG nr.137/2000, potrivit cărora termenul curge de la data săvârșirii faptei sau de la data de la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
Or, OUG nr.43/2002 care a instituit sporul de 30% pentru polițiștii detașați în cadrul Direcției Naționale Anticorupție a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 04.04.2002, dată de la care reclamantul a luat la cunoștință și avea posibilitatea să supună analizei instanțelor eventualele discriminări la care face referire acesta în acțiune.
A considera altfel ar echivala cu instituirea unui nou caz de întrerupere a prescripției, altul decât cele prevăzute la art.16 din decretul nr.167/1958 și care ar fi lăsat în totalitate la aprecierea titularului dreptului la acțiune, de vreme ce hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării este pronunțată ca urmare a petiției adresate de persoana care se consideră discriminată. Această idee nu poate fi acceptată întrucât ar lăsa lipsită de eficiență întreaga reglementare a prescripției extinctive tocmai prin concluzia eronată a imprescriptibilității dreptului la care s-ar ajunge printr-o atare interpretare.
Prin urmare, prima instanță trebuia să constate prescripția dreptului material la acțiune pentru solicitările anterioare datei de 27.12.2004, respectiv pentru solicitările anterioare intervalului de 3 ani înaintea introducerii acțiunii.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, Curtea apreciază însă ca aceasta a fost respinsă în mod corect, raportat la faptul că, deși Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate de ordonator principal de credite și nici nu există un raport juridic direct cu reclamantul intimat, trebuie avut în vedere ansamblul normelor instituite prin Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, din care rezultă atribuția Ministerului Economiei și Finanțelor de autorizare bugetară, potrivit art. 2 alin.1 pct.5 din actul normativ menționat, precum și rolul de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume pregătirea legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție, așa cum prevăd în mod expres dispozițiile art. 19 alin 1 lit. A din Legea nr. 500/2002. Dacă s-ar admite că recurentul nu are calitate procesuală pasivă, ar exista și riscul imposibilității punerii în executare a hotărârii judecătorești în situația în care ordonatorul principal de credite nu ar deține resursele necesare.
Prin urmare, Curtea constată că nu pot fi reținute apărările recurentului Ministerul Finanțelor cu privire la lipsa calității sale procesuale pasive.
Cât privește fondul cauzei, criticile formulate de ambii recurenți sunt întemeiate.
Prin art.28 din OUG nr.43/2002, pe care își întemeiază acțiunea reclamantul, a fost prevăzut un spor de 30% din salariul de bază lunar pentru ofițerii de poliție judiciară detașați la Direcția Națională Anticorupție.
Chiar dacă reclamantul a desfășurat activități de poliție judiciară, cea de a doua condiție prevăzută de art.28 din OUG nr.43/2002, aceea de a fi detașat în cadrul altei instituții, nu este îndeplinită, nefiind corectă reținerea primei instanțe cu privire la discriminare, de vreme ce situația ofițerilor nedetașați nu este echivalentă cu cea a ofițerilor detașați într-o altă instituție de nivel național, cu o competență mai largă din punct de vedere teritorial și cu atribuții specializate pe fapte grave, de corupție.
Mai mult decât atât, în contextul constatării neconstituționalității dispozițiilor OG nr.137/2000, pe care își întemeiază acțiunea reclamantul, chiar și în situația reținerii discriminării de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, instanța este ținută de aprecierile Curții Constituționale, în temeiul art.147 alin.4 din Constituția României care prevăd obligativitatea deciziilor Curții Constituționale.
În această ordine de idei, Curtea reține că prin Deciziile nr.818/03.07.2008, 819/03.07.2008, 820/03.07.2008, 821/03.07.2008, 997/07.10.2008 și 1325/04.12.2008 au fost constate neconstituționale dispozițiile OG nr.137/2000, acestea fiind apreciate ca încălcând Constituția României în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Tot astfel, prin ultima decizie menționată, Curtea Constituțională a reținut că este evident neconstituțional înțelesul dispozițiilor OG nr.137/2000 potrivit cărora instanțele ar avea competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, încălcând principiul separației puterilor, consacrat de art.1 alin.4 din Constituție.
Întrucât Hotărârea nr.219/01.08.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a fost emisă în baza dispozițiilor OG nr.137/2000, declarată neconstituțională prin deciziile mai sus enumerate ale Curții Constituționale, și întrucât acțiunea reclamantului a fost întemeiată juridic pe dispozițiile acestei ordonanțe de guvern, Curtea este pusă în situația de a da în speța de față eficiență Deciziei Curții Constituționale, aceasta fiind obligatorie pentru instanță și având o forță juridică superioară hotărârilor Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Tot astfel, practica judiciară invocată de către reclamantul intimat, respectiv Decizia Civilă nr.590/21.05.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA nu mai poate fi avută în vedere la soluționarea cauzelor tocmai în contextul declarării neconstituționalității OG nr.137/2000, act normativ în baza căruia a fost pronunțată decizia invocată în exemplificarea practicii judiciare.
Este de reținut că, în urma declarării neconstituționalității dispozițiilor OG nr.137/2000, practica judiciară a instanțelor judecătorești a fost reconsiderată față de constatările categorice ale Curții Constituționale cu privire la necesitatea respectării separației puterilor în stat.
Având în vedere aceste considerente, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează să admită recursurile formulate, să modifice în tot sentința civilă atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
Totodată, Curtea va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție al Județului A și Ministerul Finanțelor, prin A împotriva sentinței civile nr.302/05.03.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Modifică sentința civilă recurată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul G.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 09.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - LIBER
GREFIER
Red./08.05.2009
Tehnored./12.05.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Arad - judecători,
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Claudia
