Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 572/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 572
Ședința publică de la 14 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Apostu Dr. - - - președinte secție
JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu
JUDECĂTOR 3: Angelica Ciobotaru
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții, domiciliată în B,-, domiciliat în B,-, domiciliată în B,-, domiciliată în B,-, împotriva sentinței nr.99/ din data de 20.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recurenta a depus concluzii scrise la dosar, și a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, după care;
CURTEA
Asupra recursului în Contencios Administrativ Fiscal de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Brăila - Secția, reclamanții, și, în calitate de consilieri juridici, în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B, au solicitat ca pe calea contenciosului administrativ, să fie obligată pârâta să emită decizie la actul administrativ de numire în funcție prin care să li se acorde un spor de mobilitate și confidențialitate în procent total de 50% din salariul de bază brut lunar (compus din 25% - spor de mobilitate și 25% - spor de confidențialitate) începând cu data de la care au fost numiți fiecare dintre reclamanți în funcția publică de consilier juridic.
În motivarea acțiunii reclamanții au susținut că ocupă funcții publice de consilieri juridici în cadrul Biroului Juridic al Casei de Asigurări de Sănătate B, funcții în care au fost numiți prin act administrativ în condițiile Legii nr.188/1999 și au solicitat pârâtei acordarea sporurilor menționate în petitul cererii însă aceasta nu le-a răspuns în termenul legal de o lună prevăzut de Legea nr.554/2004 astfel că s-au adresat instanței de contencios administrativ. Au arătat reclamanții ca potrivit art.69 din Statutul de consilier juridic, pentru activitatea sa profesională consilierul juridic poate negocia prestații suplimentare în bani reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate, deosebit de remunerația de bază, în considerarea specificului muncii și a importanței sociale a serviciilor profesionale. S-a mai precizat de reclamanți că, indiferent dacă profesia de consilier juridic este exercitată în baza unui contract de muncă sau este numit în funcție publică, le sunt opozabile aceleași prevederi legale și au aceleași drepturi și obligații specifice ce decurg din Legea nr.514/2003 și Statutul profesiei de consilier juridic. Printre aceste obligații se enumeră și cea de a păstra secretul profesional conform clauzei de confidențialitate. Au precizat reclamanții că prin art.25 și 26 din Codul muncii sunt definite clauzele de mobilitate și confidențialitate, iar Legea nr.53/2003 completează prevederile Legii nr.188/1999 conform art.93 în sensul că raportul de serviciu al funcționarului public este o formă a raportului juridic de muncă reglementat de Codul muncii. Un alt argument prezentat de reclamanți a fost acela al discriminării consilierilor juridici cu statut de funcționari publici față de consilierii juridici angajați prin contract individual de muncă contrar principiilor dreptului în egalitate de șanse și de tratament, al egalității în fața legii și a autorităților publice instituite prin Legea nr.53/2003, Legea nr.188/1999, OUG nr.137/2000 și Constituția României.
Prin întâmpinarea formulată în termen procedural, pârâta Bas olicitat respingerea acțiunii introductive motivat de faptul că reclamanții beneficiază de drepturile salariale prevăzute de art.29 din Legea nr.188/1999. În aceste condiții, Casa de Asigurări de Sănătate B nu are prerogativa de a negocia cu funcționarii publici - consilieri juridici sporurile salariale cu atât mai mult cu cât ordonatorul principal de credite nu a prevăzut și acordat aceste sume în bugetul CA.
La termenul din data de 07.02.2008, instanța, din oficiu, a dispus citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în vederea respectării prevederilor art.27 alin.3 din OG nr.137/2002 republicată.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri anexate de reclamanți la cererea introductivă.
Prin sentința nr.99/20.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila - Secția, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții, și, cu domiciliul ales în B,-, județul B, împotriva pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate B, cu sediul în B,-, județul B și în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1.
Pentru a pronunța această sentință s-a avut în vedere următoarele:
Cadrul legal al salarizării reclamanților îl reprezintă Legea nr.188/1999 - care reprezintă legea specială în raport cu Legea nr.53/1999 ce constituie legea generală, acest aspect rezultând atât din faptul că se separă funcționarii publici de celelalte persoane care au încheiat contracte individuale de muncă precum și din prev.de art.117 din Legea nr.188/1999 care prevăd că dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, în măsura în care nu conferim legislației specifice funcției publice.
Legea nr.188/1991 nu prevede posibilitatea acordării sporurilor de mobilitate și confidențialitate solicitate de reclamanți.
Potrivit art.25 și 26 din Legea nr.53/2005 nu este obligatoriu ca angajatorul să acorde drepturi bănești suplimentare, acestea putând rezulta ca urmare a unor eventuale negocieri inițiată de consilierul juridic.
De asemenea instanța de fond a avut în vedere și Decretul nr.LXXVIII din 5.11.2007 a - dispoziții obligatorii pentru instanță în speță Tribunalul.
Împotriva sentinței nr.99//20.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila - Secția, au declarat în termen legal recurs reclamanții, criticând sentința instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată de reclamanți.
Prin motivele de recurs reclamanții recurenți au învederat instanței că drepturile solicitate sunt prevăzute expres în normele legale invocate fără nici o condiționare.
Instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ susțin recurenții și nu a acordat dreptul de a negocia cu B - sporurile prevăzute în acte normative.
Privitor la decizia, reclamanții au considerat că nu e aplicabilă speței deoarece la momentul motivării sentinței nu era publicată în Monitorul Oficial.
Recursul este nefondat.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu se constată că prima instanță a efectuat o justă cercetare asupra probelor dosarului pronunțând o sentință temeinică și legală.
Reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Casei de Asigurări de Sănătate B - funcționând în cadrul Biroului Juridic-Contencios.
Potrivit statului profesiei de consilier juridic - deosebit de remunerația de bază, în considerarea specificului muncii și a importanței sociale a serviciilor profesionale potrivit art. 25 și 26 din Legea nr.53/2003 - Consilierul juridic poate negocia prestații suplimentare în bani reprezentând sporul de mobilitate și confidențialitate.
Legea nr.188/1999 - este legea specială în raport cu Legea nr.53/1999 ce constituie legea generală din acest punct de vedere se separă funcționarii publici de celelalte persoane care au încheiat contracte individuale de muncă.
Referitor la disp.art.60 alin.2 din Statutul profesiei de consilier juridic - această reglementare nu impune o obligativitate angajatorului de a acorda drepturi bănești suplimentare, acestea putând rezulta doar ca urmare a unei negocieri inițiată de consilierul juridic. Din textul de mai sus nu reiese procentul care poate fi acordat de angajator raportat la salariul de bază sau cel puțin limitele acestuia.
Corect a reținut instanța de fond că în cauză nu este încălcat principiul nediscrimiării.
Decizia din 5.11.2007 se interpretează în sensul că nu se pot negocia de consilierii juridici cu statut de funcționari publici prestații suplimentare în bani reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate în condițiile art.25 și 26 din Codul muncii.
Față de cele de mai sus în cauză nu sunt întrunite disp.art.304 Cod proc.civilă, potrivit art.312 Cod proc.civilă, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanți împotriva sentinței nr.99//20.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila - Secția
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de reclamanții, toți cu domiciliul social ales în localitatea B,-, împotriva sentinței nr.99/ din data de 20.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Octombrie 2008.
Președinte, Dr. | Judecător, | Judecător, |
Grefier, - - |
Red.IA/27.11.2008
Tehno 2.12.2008
ex.2
Fond:
Președinte:Ioan ApostuJudecători:Ioan Apostu, Mariana Trofimescu, Angelica Ciobotaru