Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 575/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA nr. 575/
Ședința publică din 26 mai 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- - Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanții, cu domiciliul ales în S- județul H, împotriva sentinței civile nr.157/29.01.2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul procedural, fiind timbrat cu o taxă judiciară în sumă de 50,00 lei și cu un timbru judiciar în valoare de 3,80 lei, iar intimatul-pârât a depus întâmpinare, solicitând judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
De asemenea, se mai constată depunerea unui exemplar al recursului promovat de recurenți cu toate semnăturile acestora, astfel că se acoperă viciul privind lipsa semnăturilor recurenților de pe cererea de recurs.
În raport de acele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 857/29 ianuarie 2009 Tribunalului Harghita, s-a respins acțiunea reclamanților formulată în contradictoriu cu pârâtul Primarul orașului S, reținându-se în considerentele hotărârii atacate că, deși reclamanții sunt funcționari publici, dispozițiile Legii nr.138/1999 în executarea căreia au fost emise ordine ale ministrului de interne (nr.275/2002 și nr.496/2003) nu le sunt aplicabile în ceea ce privește acordarea drepturilor solicitate.
Aceasta întrucât, deși Ordinul nr.496/2003, de care se prevalează reclamanții, este dat în aplicarea Legii nr.138/1999, acesta nu este aplicabil reclamanților, întrucât într-o atare interpretare s-ar ajunge la ipoteza în care se adaugă la lege și, mai mult, s-ar încălca dispozițiile art.157 din Codul muncii, dat fiind că între reclamanți și ministrul administrației și internelor nu există raporturi juridice.
S-a mai arătat că, deși la nivelul Curții de APEL TÂRGU MUREȘ există o divergență jurisprudențială fiind creat un tratament diferit între reclamanți și alte persoane aflate în aceeași situație, nu se poate susține că există o discriminare deoarece aceasta are la bază o justificare obiectivă și rezonabilă, care constă în asigurarea siguranței juridice printr-o practică judiciară unitară.
Impotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, reclamanții, criticând hotărârea atacată ca nelegală, susținând, în esență, că, într-adevăr, cererea acestora a fost justificată de Ordinul nr.496/2003, emis tocmai pentru uniformizarea salarizării diferitelor categorii de personal; că în cauză există o diferență de tratament, discriminatoriu, instanța făcând astfel o aplicare greșită a legii, fiind realizate motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.4, 7 și 8 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, primarul municipiului Sas olicitat respingerea recursului, întrucât acordarea sporului solicitat nu a fost cuprinsă în contractul colectiv de muncă; că sumele necesare plății acestor sporuri nu au fost prevăzute în buget, fiind invocat în acest sens și principiul autonomiei locale prin prisma delimitării organelor administrației publice centrale de cele ale administrației publice locale.
Analizând actele de la dosar, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și în raport cu dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă ce reglementează principiul devolutiv al acestei căi de atac extraordinare, instanța de recurs reține următoarele:
Este de netăgăduit calitatea de funcționari publici a reclamanților, dar cererea acestora se impune a fi cercetată prin prisma natura instituției publice unde își desfășoară activitatea, respectiv Instituția primarului.
Aceasta înseamnă că întreaga activitate, organizarea și funcționarea acestei structuri funcționale este în sarcina consiliului local, ca administrație publică locală, iar cadrul reglementar, inclusiv în ce privește salariații, funcționari publici sau personal contractual, este prevăzut prin acte normative emise de consiliul local. Cu excepția, desigur, a acelor acte normative în care sunt prevăzute drepturile, inclusiv cele salariale, și obligațiile specifice funcționarilor publici prin actele normative comune funcționarilor publici.
Cu alte cuvinte, este evident că un ordin al ministrului administrației și internelor, ce conduce o autoritate a administrației publice centrale, nu poate avea incidență în ce privește funcționarii publici al unei instituții publice subordonată altei autorități publice constituționale.
Nici dispozițiile Legii nr. 138/1999 nu pot fi aplicate reclamanților, întrucât art. 1 din acest act normativ determină sfera salariaților cărora li se aplică dispozițiile acestei legi, printre ei nenumărându-se și funcționari publici ori personal contractul ce-și desfășoară activitatea la autorități ale administrației publice locale.
Or, chiar constituțional administrația publică centrală este prevăzută separat de autoritatea publică a administrației publice locale - administrația publică centrală este prevăzută la art. 116 - 119 din Constituție, iar administrația publică locală la art. 120 - 123 din Constituție.
Este de principiu că orice act administrativ, cum este și Ordinul nr. 496/28.07.2003 emis de ministrul administrației și internelor, nu se aplică decât sferei persoanelor față de care acest act are incidență și în raport cu care este să nască, modifice sau încheie raporturi juridice. În acest sens, Legea nr. 554/2004 definește la art. 2 lit. c actul administrativ ca fiind acel "act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizării executării legii sau a executării in concret a legii, care da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice".
Or, executarea legii care se referă Ordinul nr. 496/2003 este Legea nr. 138/1999, lege care nu se aplică funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul administrației publice locale (aici se are în vedere și instituțiile publice subordonate administrației publice locale).
De altfel, art. 47 din Legea nr. 138/1999 prevede imperativ că "ersonalul p. civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1 beneficiază de drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege.", ceea ce conduce la concluzia că legiuitorul a avut în vedere, prin dispozițiile Legii nr. 138/1999, ca sfera salariaților și a drepturilor salariale să fie doar în raport cu angajații din ministerele și instituțiile centrale, excluzând, astfel, administrația publică locală ca și instituțiile publice subordonate acesteia.
În acțiunea introductivă de instanță, pe de altă parte reclamanții susțin că dacă nu li s-ar acorda dreptul salarial concretizat în sporul de dispozitiv s-ar încălca principiul discriminării, așa cum este el consacrat de art. 1 alin. 2 din Ordonanța nr. 137/2000, rep. În acest sens, reclamanții susțin că personalul aparținând Ministerului Administrației și Internelor, dar care-și desfășoară activitatea în cadrul consiliilor locale și județene, beneficiază de acest spor și, astfel, se creează o discriminare nejustificată.
Apărarea acestora, însă, nu poate fi primită, ea nefiind fondată.
În primul rând, așa cum s-a arătat mai sus, actul administrativ invocat de aceștia, respectiv Ordinul nr. 496/2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor nu poate fi aplicabilitate în legătură cu sporul de dispozitiv, reclamanții neavând niciun raport juridic de serviciu sau de muncă cu Ministerul Administrației și Internelor.
În al doilea rând, aici nu poate fi vorba de o discriminare directă (art. 2 alin. 1 din Ordonanța nr. 137/2000 rep.) sau indirectă (art. 2 alin. 3 din Ordonanța nr. 137/2000) pentru simplul motiv că nu este vorba de restrângerea, excluderea etc. reclamanților de la acordarea dreptului salarial în cauză tocmai pentru că dreptul în cauză nu este prevăzut de lege, așa cum cere expres art. 2 alin. 1 din Ordonanța nr. 137/2000. De altfel, nici celelalte criterii nu se regăsesc în situația concretă în care se află reclamanții în raport cu dreptul salarial solicitat.
Pentru aceste considerente, curtea va respinge, potrivit art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul promovat în cauză, urmând a menține ca legală și temeinică hotărârea atacată, nefiind identificate motive care să atragă reformarea acesteia nici ca urmare a examinării din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de, cu domiciliul ales în S,-, județul H, împotriva sentinței civile nr.157/29.01.2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
IREVOCABILA.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 mai 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECĂTOR 1: Nemenționat
pt. -
fiind în concediu, semnează
președintele instanței,
GREFIER,
pt. fiind
în concediu medical, semnează
prim grefier
Red./Tehnored.
Jud.fond:
2 ex./01.07.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
