Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 575/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 575/CA
Ședința publică de la 02 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurelia Gheorghe
JUDECĂTOR 2: Iustinian Obreja Manolache
JUDECĂTOR 3: Dan
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe recurenții:, -, -, -, -, -, -, toți cu domiciliul procedural ales la sediul Cabinet avocat, în V, str.-, bloc 321,.G,.2,.11, județul V, în contradictoriu cu intimații: Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă V, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999), recurs împotriva sentinței numărul 189/CA din 29.06.2009 a Tribunalului Vaslui.
La apelul nominal, făcut în ședința publică,
Procedura legal îndeplinită.
Se referă, de către grefier, că, prin încheierea de ședință de la 26 octombrie 2009, ce face parte integrantă din această hotărâre, s-a dispus, din lipsă de timp pentru deliberare, amânarea pronunțării pentru astăzi 02 noiembrie 2009.
După deliberare
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.l89/CA/ din 29 iunie 2009, Tribunalul Vaslui, respingând excepția tardivității, a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanții a, în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Portei de Muncă V, obligând-o pe aceasta să plătească fiecărui reclamant drepturile bănești constând în actualizarea cu indicele de inflației a sumelor achitate cu titlu de prime de vacanță, pentru perioada 2003-2006, de la data de 18.06.2007, până la data de 23.10.2007, când au fost plătite efectiv primele de vacanță aferente perioadei 2003-2006, respingând, astfel cum s-a menționat în încheierea de îndreptare a erorii materiale din 28 iulie 2009, pretențiile reclamanților privind actualizarea cu indicele de inflație pentru perioada 24.10.2007-27.10.2008.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanții au avut calitatea de funcționari publici în cadrul Agenției pentru Ocuparea Portei de Muncă V, în perioada 2003-2006, că, prin sentința civilă nr.57/0A/ din 12.03.2007, rămasă irevocabilă prin decizia nr.249/18.06.2007 a Curții de Apel Pași, pârâta Vaf ost obligată să plătească reclamanților primele de vacanță cuvenite pentru perioada 2003-2006, căror acordare a fost suspendată prin acte juridice succesive, până la data de 31.12.2006, și că aceste drepturi au fost plătite de către pârâtă la data de Z3.10.2007, fapt recunoscut de către reclamanți prin chiar petitul acțiunii de față.
Prima instanța a reținut de asemenea că, potrivit art.161 al.4 din Codul muncii, care se aplică, în lipsa unor norme derogatorii, și funcționarilor publici, întârzierea nejustificată a plății salariului (în care se includ și primele)poate conduce la obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru recuperarea prejudiciului cauzat salariatului și că, în cauză, plata cu întârziere a primelor de vacanță, la data de 23.10.2007, în condițiile in care ar fi trebuit achitate la data de 1.01.2007, când a încetat măsura suspendării exercițiului dreptului, dă dreptul reclamanților de a cere daune moratorii, constând în actualizarea cu rata inflației a sumelor achitate, până la data plății efective a primelor, ca urmare a prejudiciului cauzat acestora prin deprecierea monedei naționale, intervenise între momentul la care trebuia efectuată plata și momentul efectuării acesteia.
Raportat la aceste considerente, prima instanță a admis în parte acțiunea reclamanților, obligând pârâta să achite fiecărui reclamant drepturile bănești constând în actualizarea cu indicele de inflație sumelor achitat cu titlu de prime de vacanță, pentru perioada 2003-2006, de la data de 18.06.2007, cum au solicitat reclamanții prin petitul acțiunii, până la data de 23.10.2007, când a fost achitat debitul,respingându-se pretențiile pentru perioada de după momentul la care debitul a fost achitat.
Împotriva acestei sentințe au introdus recurs reclamanții,. și ceilalți, menționați în listele anexe, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că sumele cuvenite nu au fost actualizate cu indicele de inflație din 2003, de când au rămas neplătite primele de vacanță, până la data de 23 octombrie 2007, când a fost efectuată plata, cu precizarea că "nu înțelegem de ce apar în hotărâre datele de 18.06.2008 și 27.10.2008, prin hotărârea de îndreptare eroare materială", întrucât "nu am cerut actualizarea pentru perioada 24.10,2007-27.10.2008" și că "în situația în care această plată nu s-ar acorda, ar genera o situație discriminatorie între funcționarii care au obținut aceste drepturi prin hotărâri judecătorești și cei care le-au primit prin emiterea OG 146/2007".
Intimata nu a depus întâmpinare,
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea reține că, prin sentința civilă nr.57/CA din 12 martie 2007, Tribunalul Vasluia admis acțiunea formulată de și alți 62 de reclamanți, în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă V, pe care a obligat-o să plătească reclamanților prima de vacanță cuvenită pe perioada 2003-2006, că recursul introdus împotriva acestei hotărâri a fost respins de către Curtea de APEL IAȘI, prin decizia nr.249/CA din 18 iunie 2007, și că, la data de 23 octombrie 2007, debitorul a achitat creditorilor sumele cuvenite în baza acestui titlu executoriu.
Curtea constată de asemenea că, la data de 12 noiembrie 2007, prin cererea aflată la fila 107 dosar nr-, "Salariații V, în calitate de reclamanți", au solicitat, în baza art.281 alin.l Cod procedură civilă, "îndreptarea erorii materiale( lămurirea dispozitivului)"sentinței civile nr.57/CA/ din 12.03.2007, pe motiv că "instanța a obligat - V la plata primelor de vacanță pentru perioada 2003-2006, fără a specifica în mod expres actualizarea sumelor respective, cu toate că în motivarea hotărârii s-a specificat acest lucru".
Această cerere, vizând completarea dispozitivului sentinței civile menționate, în sensul ca debitorul sa fie obligat sa plătească reclamantei primele de vacanță cuvenite pentru perioada anilor 2003-2006 actualizate cu indicele de inflație, a fost respinsă de către Tribunalul Vaslui, prin sentința civila nr.224/CA/ din 22 septembrie 2008, ca tardivă, hotărâre ce a rămas irevocabilă prin nerecurare.
La scurt timp după ce această hotărâre a fost comunicată reclamanților, respectiv la data de 1 octombrie 2008, aceștia, în loc să exercite calea de atac arătată în cuprinsul dispozitivului sentinței civile nr.224/CA din 22.09.2008, au promovat, la data de 28 octombrie 2008, această nouă acțiune, împotriva V, solicitând "obligarea pârâtei la plata sumelor cuvenite potrivit indicelui de inflație calculat până la data de 23.10.2007", "folosindu-se de dispozițiile OUG146/2007".
Raportat la această situație de fapt, Curtea constată că, deși dreptul salarial, solicitat inițial de reclamanții din prezenta cauza,nu a fost cuantificat, pentru fiecare persoană în parte, prin sentința civilă nr. 57/CA/2007 a Tribunalului Vaslui, aceștia confirmă, prin acțiunea de față, că, prin plata efectuată la data de 23 octombrie 2007, obligația stabilită prin titlul executoriu ce s-a emis a fost stinsă în condițiile prevăzute de art.1092 Cod civil, în sensul plății primelor de concediu cuvenite pentru anii 2003, 2004, 2005 și 2006.
În condițiile în care datoria recunoscută prin sentința nr.57/CA/ 2007 fost stinsă prin plată, reclamanții, prin cererea de față, nu fac altceva decât să reia cererea pe care au adresat-o Tribunalului Vaslui la data de 12.11.2007, cerere prin care solicitau ca în hotărârea prin care cauza a fost soluționată în fond să se specifice "în mod expres actualizarea sumelor respective".
Cum această cerere, calificată ca fiind o cerere de"lămurire a dispozitivului", a fost respinsă printr-o hotărâre trecută în puterea lucrului judecat, Curtea apreciază că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.1201 Cod civil, având în vedere că cea de a doua cerere de chemare în judecată are același obiect(actualizarea primelor de concediu), este întemeiată pe aceiași cauză(neacordarea drepturilor conferite de art.34(actualul art.35 alin.2) din Legea nr.188/1999)și privește aceleași părți( V figurând în ambele cauze în calitate de pârâtă).
Mai mult decât atât, prin respingerea recursului ce s-a introdus împotriva sentinței civile nr.57/GA/ din 12 martie 2007, Curtea de APEL IAȘI, prin decizia nr.249/CA/ din 18.06.2007, a constatat implicit că cele reținute în considerentele hotărârii atacate, în ceea ce privește faptul că "deoarece aplicarea dreptului la primă de concediu a fost suspendată prelungit, sau repetat, până la 31.12.2006, prin legile bugetelor anuale, cererea formal iregulată de plată actualizată a acestor drepturi este nejustificată legal în perioada suspendării aplicării art.34 alin.2
din Legea nr. 188/1999", sunt temeinice și legale.
Ca atare, a primi cea de a doua acțiune a reclamanților echivalează cu o acceptare a modificării indirecte a unor hotărâri trecute în puterea lucrului judecat, în cauză neinteresând că acțiunea nu a fost redactată într-o manieră în care voința reclamanților să fi fost corect reflectată, sau considerentele pentru care cererea de actualizare cu rata inflației nu și-au găsit finalitatea urmărită,nici cu ocazia pronunțării sentinței nr.57/CA din 12 martie 2007 și nici u ocazia pronunțării sentinței nr.224/A din 22 septembrie 2008, aceste hotărâri urmând a produce efecte depline, în ceea ce privește părțile în litigiu, ca unele ce au trecut în puterea lucrului judecat.
Cât privește cererea reclamanților-recurenți de se face aplicațiunea dispozițiilor G nr.146/2007, Curtea constată că acest act normativ nu exista la data soluționării litigiului și respectiv la data la care obligația născuta din hotărârea pronunțata de Tribunalul Vasluis -a stins prin plată.
Ori, raportat la prevederile art.12 alin,2 din Constituția României, legile(categorie în care se includ și ordonanțele, și respectiv ordonanțele de urgență emise de Guvern)produc efecte doar pentru viitor, fiind interzisă aplicarea lor retroactivă, astfel că nu există suportul legal pentru a se face aplicațiunea G nr.146/2007 într-un raport obligațional stins în condițiile legii, chiar dacă s-ar invoca o pretinsă "situație discriminatorie între funcționarii care au obținut aceste drepturi prin hotărâri judecătorești și cei care le-au primit prin emiterea acestei ordonanțe de urgență".
In atare situație, Curtea apreciază că în mod justificat prima instanța nu a primit cererea reclamanților în ceea ce privește pretențiile pentru perioada anterioară datei la care hotărârea ce se constituie în titlul lor de creanță (sentința nr.57/CA/ din 12.03.2007)a rămas irevocabilă, prin pronunțarea deciziei nr.249/CA/ din 18 iunie 2007 Curții de APEL IAȘI (dată a cărei semnificație nu au "înțeles-o"), întrucât doar pentru perioada cuprinsă între data la care a fost soluționată cererea de recurs și data plății debitorul se consideră a fi în culpă pentru întârziere.
De altfel trimiterile pe care prima instanță le face la dispozițiile art. 161 alin.4 din Codul muncii sunt pe deplin justificate, întrucât, prin acest act normativ, cu care Legea nr.188/1999 se completează,se stabilește că doar "întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de
daune - interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului".
Cum măsura suspendării acordării primei de vacanță, prin legile de aprobare a bugetului de stat, în perioada de referință, nu poate fi imputată angajatorului și cum atât Tribunalul Vaslui, cât și instanța de control judiciar au reținut, prin hotărâri trecute în puterea lucrului judecat, că pe perioada în care aplicarea dreptului la prima de concediu a fost suspendată prin lege, este nejustificată actualizarea acestor drepturi, în mod justificat s-a apreciat că dreptul salariaților la repararea prejudiciului, produs prin întârzierea plații sumelor recunoscute prin titlul de creanță ce s-a emis, nu poate acoperi decât perioada cuprinsă între momentul soluționării irevocabile a litigiului și data plății.
Ga atare, constatând că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, Curtea, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, urmează a respinge recursul promovat de către reclamanți, ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul introdus de recurenții:, -, -, -, -, -, - mpotriva sentinței numărul 189/CA din 29.iunie.2009 a Tribunalului Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 02 noiembrie 2009.
Președinte, - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Cu opinie separată
Red. Jud.TD/04.11.2009
Tehnored.gref.TN/13.11.2009
2 exemplare
Jud.fond- Tribunalul Vaslui judecător
Dosar nr-
Opinie separată
În ceea ce privește autoritatea de lucru judecat.
Pentru a exista autoritate de lucru judecat este necesar, în conformitate cu prevederile art. 1201 din Codul civil, să existe tripla identitate de acest text: de persoane, de obiect și de cauză.
De asemenea, este necesar ca prin prima hotărâre, rămasă irevocabilă, să fi fost rezolvat în fond procesul dintre părți.
Prin urmare, în cazul în care cererea privind actualizarea unui drept de creanță a fost formulată pentru prima dată în cadrul unei cereri de completare a dispozitivului hotărârii judecătorești, cerere respinsă ca tardivă, fără a se fi discutat temeinicia fondului cererii de actualizare, este evident că nu există nici un impediment pentru introducerea unei acțiuni care să aibă ca obiect actualizarea drepturilor solicitate și obținute în cadrul primei acțiuni, din moment ce această cerere de actualizare nu a fost analizată niciodată pe fond de către o instanță de judecată.
Invocarea autorității de lucru judecat în condițiile în care reclamanților recurenți nu li s-a dat niciodată posibilitatea de a-și apăra pe fond dreptul la actualizarea unor sume de bani și nici măcar ocazia de a-și exprima opinia în legătură cu această problemă de drept, a intervenirii autorității de lucru judecat, are ca efect împiedicarea reclamanților de a accede la o justiție echitabilă.
În ceea ce privește fondul cauzei, nu poate fi primită opinia potrivit căreia angajatorul nu are obligația de plăti diferența dintre primele de concediu actualizate și sumele de bani efectiv plătite pe motiv că nu ar exista nici o culpă în întârzierea plății primelor de concediu de odihnă.
Suspendarea prin acte normative succesive a plății primei de concediu de odihnă nu este de natură a înlătura răspunderea angajatorului pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat reclamanților. Prin neplata la timp a primei de concediu de odihnă, reclamanții suferă un prejudiciu constând în diferența semnificativă dintre puterea de cumpărare pe care moneda națională o avea în momentul în care reclamanții ar fi trebuit să primească primele și puterea de cumpărare a monedei naționale în momentul în care se face plata efectivă.
De aceea, plata cu întârziere a primei de concediu fără actualizarea ei în funcție de indicele de inflație pe motiv că întârzierea a fost cauzată de procesul legislativ are ca efect punerea reclamanților într-o situație injustă care putea fi reparată, în prezenta cauză, de intervenția instanței judecătorești.
Dar în cauză erau aplicabile prevederile art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2007 potrivit cărora primele de concediu de odihnă plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează cu indicele de inflație publicat în luna în care se face plata față de luna pentru care se calculează, pe baza datelor comunicate de Institutul Național de Statistică.
Acest text de lege nu face nici o diferență între persoanele cu drepturi stabilite prin hotărâri judecătorești și cele care nu dețin astfel de titluri, ci se referă la primele de concediu a căror plată a fost suspendată în perioada 2001-2006 prin acte normative. Ca atare, unde legea nu distinge, nici instanței de judecată nu îi este permis să distingă. Prin urmare, în cazul în care angajatorul refuză să facă aplicarea acestui text de lege, persoana interesată se poate adresa instanței de judecată pentru a obține valorificarea dreptului său.
Faptul că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2007 a intrat în vigoare după data la care reclamanții au obținut hotărâre judecătorească nu are nici o relevanță juridică.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2007 a recunoscut dreptul la actualizarea primelor de concediu de odihnă indiferent dacă angajatul are sau nu o hotărâre judecătorească prin care i se recunoaște dreptul la prima de concediu de odihnă. Așa fiind, orice angajat care se consideră îndreptățit poate formula o cerere de actualizare a primei de concediu în baza acestui act normativ.
Prin urmare, de vreme ce dreptul la actualizarea primei de concediu de odihnă constituie obiectul unui raport juridic nou, născut în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 146/2007, este de neconceput că această lege se aplică unui raport obligațional stins.
Stingerea obligației corelative dreptului la actualizarea primei de concediu de odihnă are loc doar prin executarea obligației de plată a diferenței rezultând dintre primele de concediu de odihnă actualizate și sumele de bani efectiv plătite, or, în prezenta cauză această plată nu s-a realizat.
Față de cele ce preced, Curtea trebuia să admită recursul, să modifice sentința atacată și să îl oblige pe angajator să actualizeze sumele cuvenite reclamanților cu titlu de primă de concediu de odihnă și pentru perioada 2003-2006.
Judecător
--- -
Grefier
opinie separată:
Președinte:Aurelia GheorgheJudecători:Aurelia Gheorghe, Iustinian Obreja Manolache, Dan
