Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 582/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - Legea nr. 188/1999 -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 582

Ședința publică din26 martie 2009

PREȘEDINTE: Grosu Cristinel

JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana

JUDECĂTOR 3: Nastasi Dorina

Grefier - -

Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat de reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S - pentru, cu sediul în S,-, jud. S, împotrivasentinței nr. 1292 din 17.12.2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Luând act că atât reclamanta recurentă cât și pârâtul intimat au solicitat judecarea în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, trece la soluționarea acestuia.

După deliberare:

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal la data de 25.08.2008, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, a solicitat revizuirea în temeiul art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă a sentinței nr. 1338/11.10.2007 a Tribunalului Botoșani, în contradictoriu cu intimatul motivat de faptul că după rămânerea irevocabilă a sentinței a fost descoperit un înscris doveditor care, dacă ar fi fost cunoscut, ar fi condus în mod categoric la respingerea acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată.

În motivarea cererii, revizuienta arată că înscrisul doveditor este reprezentat de Decizia civilă nr. 78 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 05.11.2007 și publicată în Monitorul Oficial la data de 22.07.2008 și că se consideră în termenul prevăzut de art. 324 alin. 1, pct. 4 Cod procedură civilă pentru formularea cererii de revizuire, calculat de la data publicării acestei decizii.

Prinsentința nr. 1292 din 17 decembrie 2008, Tribunalul Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sentința nr. 1338 din 11 octombrie 2007, Tribunalul Botoșania admis cererea reclamantului și a obligat pârâta să emită decizia de acordare a sporului de mobilitate și confidențialitate în cuantum de 30%, să-i plătească aceste drepturi cu începere de la 26.06.2007, actualizate cu indicele de inflație și să suporte cheltuielile ocazionate de reorganizarea profesiei de consilier juridic, reținând că reclamantul este membru al Asociației Consilierilor Juridici B, iar susținerile acestuia că își desfășoară activitatea, în marea majoritate a programului de lucru, în afara instituției la care este angajată și că este obligată să păstreze confidențialitatea asupra activității ei, sunt dovedite prin însăși textele de lege invocate.

Sentința a rămas irevocabilă ca urmare a respingerii recursului promovat de către pârâta B prin decizia nr. 251 din 14.02.2008 a Curții de APEL SUCEAVA - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, dosar nr-.

În motivarea soluțiilor instanțele au avut în vedere faptul că reclamanții sunt consilier juridici și că drepturile bănești acordate sunt prevăzute în Legea nr. 514/2003, Statutul profesiei de consilier juridic și Codul Muncii.

Instanța de fond a reținut că decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu constituie "act nou" în accepțiunea art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă; că o decizie pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, nu are efect asupra hotărârilor judecătorești pronunțate anterior datei publicării în Monitorul Oficial.

Direcția Generală a Finanțelor Publice B prin Sad eclarat recurs împotrivasentinței nr. 1292 din 17.12.2008considerând-o ca nelegală. A solicitat admiterea recursului, admiterea cererii de revizuire și respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată.

În motivarea recursului, s-au arătat următoarele:

Decizia nr. 78/05.11.2006 privește litigiile al căror obiect este plata sporurilor de mobilitate și de confidențialitate; prin această decizie - pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, deci având putere obligatorie - s-a stabilit că cele două sporuri nu se pot negocia de consilierii juridici cu statut de funcționari publici.

Totodată recurenta arată că înscrisul doveditor a fost descoperit odată cu publicarea acestuia în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 553 din 22.07.2008, dată de la care curge și termenul de revizuire prevăzut de art. 324 alin. 1 pct. 4 Cod procedură civilă.

Din acest înscris doveditor rezultă că Instanța Supremă a avut în vedere considerentele expuse de Procurorul general, potrivit cărora, în conformitate cu disp. art. 2 din Legea nr. 514/2003, modificată prin Legea nr. 246/2006 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, consilierul juridic poate să fie numit în funcție sau angajat în muncă, în condițiile Legii.

Recursul care în drept se încadrează conform art. 304 pct. 9 și art. 304^1 Cod procedură civilă este nefondat.

Cererea de revizuire fost întemeiată pe prev. art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă - dacă, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților - invocându-se ca act nou Decizia 78 din 5 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în soluționarea unui recurs în interesul legii.

Prevederea cuprinsă în art. 322 Cod procedură civilă este de strictă interpretare, ea condiționând admiterea cererii de revizuire de descoperirea ulterioară judecății a unor acte noi și imposibilitatea înfățișării lor în instanță datorită unor împrejurări mai presus de voința părți. În înțelesul art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, înscrisul doveditor pe baza căruia se poate cerere revizuirea trebuie să fi fost "descoperit" după darea hotărârii în sensul că el a existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere.

Decizia 78/5.11.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu se încadrează în cerințele prev. de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă ca act nou. La data pronunțării sentinței a cărei revizuire se solicită - 1338/ 11.10.2007- nu era pronunțată Decizia nr.78/2007.

Trebuie, însă, de precizat, că apariția unei decizii dată în recurs în interesul legii care constituie un veritabil izvor de drept de la publicarea în Monitorul Oficial, poate, eventual, să constituie o chestiune prejudicială în ceea ce privește executarea hotărârii pe viitor, problemă care îl privește strict pe ordonatorul de credite și care excede prezentului cadru procesual.

Așa fiind, față de cele sus-menționate recursul este nefondat urmând ca în baza art. 312 Cod procedură civilă să fie respins ca atare.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE,

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S - pentru, cu sediul în S,-, jud. S, împotrivasentinței nr. 1292 din 17.12.2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 26 martie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud. -

Tehnored.

Ex. 2/31.03.2009

Președinte:Grosu Cristinel
Judecători:Grosu Cristinel, Bratu Ileana, Nastasi Dorina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 582/2009. Curtea de Apel Suceava