Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 586/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 586

Ședința publică de la 16 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vasile Susanu

JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu

JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile

Grefier - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de MINISTERUL INTERNELOR SI RFORMEI ADMINISTRATIVE cu sediul în B,- -, nr. 1, împotriva sentinței nr. 335/14.05.2008 (încheierii din 14 mai 2008) pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul, lipsă fiind reprezentanții intimatelor INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDETULUI V, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR PUBLICE și al recurentei MINISTERUL INTERNELOR SI RFORMEI ADMINISTRATIVE.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Intimatul arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pentru dezbateri.

Intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din 14 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, cu domiciliul în com.Cîmpineanca, jud. V, împotriva pârâților MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B,- A, sector 1 și IPJ V, cu sediul în F, str. -, nr.12, jud. V, pentru acordare drepturi bănești - prima de concediu pentru perioada 2001-2003.

S-a dispus obligarea pârâților IPJ V și MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE la plata primei de concediu cuvenită reclamantului pentru perioada 2001-2003, actualizată potrivit indicelui de inflație la data plății efective.

S-a respins cererea de chemare în garanție a MEF, formulată de pârâtul IPJ V, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr-, reclamantul, cu domiciliul în com. Cîmpineanca, jud. Vas olicitat, în contradictoriu cu IPJ obligarea la plata drepturilor salariale cuvenite pe anii 2001-2003, reprezentând primele de concediu actualizate potrivit indicelui de inflație.

Reclamantul a solicitat acordarea primei de concediu pentru perioada 2001-2003.

Pentru admisibilitatea cererii, instanța a verificat calitatea de funcționar public a reclamantului și prevederea dreptului în legislația generală sau specială.

În ce privește calitatea de funcționar public, aceasta este indubitabilă, începând cu luna iunie 2002, data apariției Legii 360, când la art. 1 fost prevăzut în mod expres, ca fiind funcționar cu statut special.

Pentru perioada anterioară, respectiv 2001, aceasta se deduce din dispozițiile Legii 126/1994 art. 16, coroborat cu dispozițiile Legii 188/1999 art. 2 al.1 astfel: art. 2 al.1 menționează că " funcționarul public este persoana numită într-ofuncție publică", iar la art. 16 " polițistul este învestit cu exercițiul autorității publice".

Sub aspectul prevederii dreptului de către legislație, instanța reține că, pentru perioada ianuarie 2001- ianuarie 2004, le sunt aplicabile disp. Legii 188/1999, având în vedere calitatea de funcționar public cu statut special.

Pârâtul IPJ V invocă în apărare art. 78 al.1, 2 din Legea 360/2002, susținând că în această perioadă i-ar fi fost aplicabile disp. art. 78 al.2 din Legea 360/2002, referitoare la salarizarea personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, care nu au prevăzut acest drept.

Nu poate fi primită această interpretare, deoarece disp. art. 78 al.1 dispun în sensul că acestea se completează cu dispozițiile Legii 188/1999, în situațiile în care nu sunt reglementate înlegislația specifică polițistului, Legea 360/2002 nefiind specifică acestei categorii profesionale.

Pe de altă parte, Legea 188/1999 este un act normativ aplicabil funcționarilor publici, iar reclamantul avea și această calitate, în perioada de referință.

În ce privește cererea de chemare în garanție, aceasta este întemeiată în parte, doar în ce privește MIRA, în calitate de ordonator principal de credite.

În ce privește MEF, cererea de chemare în garanție este neîntemeiată, având în vedere disp. art. 289 al.3 din Legea 500/2002, precum și împrejurarea că între reclamant și chematul în garanție nu există nici un fel de raporturi juridice.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Ministerul Internelor și Reformei Administrative cu următoarea Motivare:

Instanta nu s-a pronuntat asupra asupra prescripției dreptului la acțiune deși mentioneaza in cuprinsul hotararii ca aceasta a fost ridicata de catre parati.

de aceasta exceptie, solicită sa se constatate ca in conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat, "dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege".

De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 3 alin. 1 din actul normativ sus-mentionat, termenul de prescriptie este de 3 ani, astfel ca, in situatia de, avand in vedere data introducerii actiunii de catre reclamant, dreptul acestuia de a solicita achitarea unor eventuale sume reprezentand primele de concediu aferente anilor 2001 -2003 este prescris.

În perioada 01.01.2001 -23.08.2002:

In aceasta perioada, institutia purta denumirea de Ministerul d e Interne, organizarea si functionarea ei fiind reglementate prin Legea nr. 40/1990.

Potrivit art. 4 din acest act normativ "Din Ministerul d e Interne fac parte: politia, trupele dejandarmi, trupele de pompieri, unitatile de pasapoarte, controlul trecerii frontierei si evidenta strdinilor, precum si arhivele statului".

In ceea ce priveste personalul acestei institutii, art 8 prevede ca "Personalul Ministerului d e Interne se compune din militari si salariati civili" iar art. 22 stabileste ca militarii din Ministerul d e Interne au drepturile si obligatiile prevazute in normele legale pentru militarii fortelor armate ale Romaniei iar salariatii civili sunt supusi dispozitiilor Codului muncii si celorlalte norme legale referitoare la drepturile si indatoririle acestora.

Asadar, in perioada respectiva, in structura Ministerului d e Interne sau a Politiei Romane nu existau functionari publici.

aveau calitatea de cadre militare, aveau grade militare de ofiteri si subofiteri, iar drepturile si obligatiile lor erau cele stabilite de Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, si nu de Legea nr. 188/1999.

Intr-adevar, asa cum a retinut si instanta de fond, potrivit prevederilor Legii nr. 26/1994 privind organizarea si functionarea Politiei Romane, s-a prevazut ca politistul este investit cu exercitiul autoritatii publice, insa totodata, in acest act normativ se mai prevede la art 54 ca "In termen de 90 de zile de la adoptarea prezentei legi, Guvernul va prezenta Parlamentului spre aprobare proiectul de lege privind statutul politistului.".

Asadar, se dorea ca Legea nr. 26/1994 sa prefateze noua reglementare a statului politistilor, in cuprinsul careia urma sa se reglementeze demilitarizarea politiei.

Insa Legea nr. 360/2002, care a consacrat calitatea politistilor de functionari publici cu statut special nu a intrat in vigoare decat la data de 24.07.2002, iar pana la aceasta data reclamantul a avut calitatea de militar, a purtat grade militare si a beneficiat de drepturile salariale aferente acestei categorii profesionale.

În perioada 24.08.2002-31.12.2003:

Asa cum sa precizat mai sus, odata cu intrarea in vigoare a legii nr. 360/2002, politistii - care aveau calitatea de cadre militare - au dobandit calitatea de functionari publici cu statut special, realizandu-se inclusiv o echivalare a fostelor grade militare detinute cu noile grade profesionale, conform art 73 din Legea nr. 360/2002.

Curtea, analizând actele dosarului, constată:

Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune este de menționat faptul că în general acest drept a fost suspendat pentru funcționarii publici și ca atare persoanele îndreptățire nu au putut acționa, întrucât suspendarea normei de drept ce permitea acordarea dreptului la prima de concediu fiind un caz fortuir asimilabil forței majore, a condus și la suspendarea termenului de prescripție.

Pe fond însă recursul este fondat.

Într-adevăr, polițiștii din categoria cărora face parte și reclamantul - intimat a devenit funcționar public special, odată cu intrarea în vigoare a legii nr. 360/2002, deci de la data intrării în vigoare a acestei legi.

Au devenit aplicabile și dispozițiile legii 188/1999 a funcționarilor publici așa cum prevede art. 78 al. 1 din leg. 360/2002.

Salarizarea polițiștilor ca funcționari publici speciali, a fost reglementată prin nr.OG 8/2003, ale cărei dispoziții au intrat în vigoare la 01.01.2004.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul

În interesul legii, prin decizia nr. XII/05.02.2005 prin care s-a decis că în aplicarea dispozițiilor art. 37 al. 2 tz. II din nr.OG 38/2003, prima de concediu se cuvine pe perioada 2004 - 2006.

În concluzie având în vedere cele mai sus expuse șipe temeiul disp. art. 312.proc.civ. urmează a admite recursul Ministerului d e Interne și Reformei Administrative B, să modifice în parte încheierea(ce trebuia să fie sentință) și în rejudecare să respingă acțiunea ca nefondată.

Urmează să menționă celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de MINISTERUL INTERNELOR SI RFORMEI ADMINISTRATIVE cu sediul în B,- -, nr. 1, împotriva sentinței nr. 335/14.05.2008 (încheierii din 14 mai 2008) pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, ca fondat.

Modifică în parte sentința nr. 335/14.05.2008 (încheierii din 14 mai 2008) pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, în sensul că respinge acțiunea reclamantului.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. 08.12.2008

Dact. 2 ex.

Fond -

Președinte:Vasile Susanu
Judecători:Vasile Susanu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasile

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 586/2008. Curtea de Apel Galati