Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 587/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativi Fiscal
Decizia nr. 587/ Dosar Nr-
Sedința publică din 23 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
- - - - judecător - - - judecător
- grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Primăria Orașului prin Primar împotriva sentinței civile nr. 370/CA din 7 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic - pentru recurenta pârâtă Primăria orașului prin Primar, consilier juridic pentru intimatul reclamant Sindicatul Salariaților din.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Consilier juridic -, depune la dosar delegație de reprezentare, taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei și 0,15 lei timbru judiciar.
Consilier juridic, depune la dosar delegație de reprezentare, învederând instanței că sentința atacată a fost comunicată la data de 13.06.2008 conform dovezii de comunicare de la fila 59 dosar, recursul a fost înregistrat la data de 2.07.2008, ultima zi pentru declararea recursului fiind în data de 30.06.2008, motiv pentru care invocă excepția tardivității declarării recursului.
Instanța, pune în discuția contradictorie a părților excepția tardivității declarării recursului.
Consilier juridic, solicită admiterea excepției.
Consilier juridic -, arată că față de excepția tardivității declarării recursului invocată de intimatul reclamant, urmează a lasă la aprecierea instanței.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității declarării recursului.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 370/CA/7.05.2008 s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Salariaților din în contradictoriu cu pârâta Primăria Orașului. A fost obligată pârâta la plata către membrii de sindicat, G, A, C, și, a indemnizației de dispozitiv în cuantum de 25 % din salariul de bază, începând cu data de 31 martie 2005 până în prezent și continuare până la încetarea calității de funcționari publici sau noi dispoziții, sume ce vor fi achitate cu rata inflației la data plății efective, precum și la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale membrilor de sindicat.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Membrii de sindicat prevăzuți în anexa 1 la acțiune au calitatea de personal civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice locale, respectiv, sunt funcționari publici ai Primăriei orașului așa cum rezultă din înscrisurile depuse la fila 54 din dosar.
Potrivit art. 13 din Legea nr. 138/1999, cadrele militare în activitate, militarii, angajații pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25 % din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.
În temeiul art. 9, alin. 4 din nr.OUG 63/2003, Ministrul Administrației și Internelor a emis Ordinul nr. 496/28.07.2003, prin care a fost completat Ordinul nr. 275/2002, în sensul introducerii pct. 9.2. având următorul conținut: "Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce -și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice locale."
Față de aceste dispoziții, instanța constatat că membrii de sidicat - personal civil în cadrul administrației publice locale a orașului sunt îndreptățiți la indemnizația dispozitiv de 25 % din salariul de bază, începând cu data de 31.03.2005 până în prezent și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu.
Hotărârea a fost comunicată pârâtei Primăria orașului în data de 13.06.2008 conform dovezii de primire de la fila 59 din dosarul Tribunalului Brașov. Dovada este semnată și stampilată de primitor.
Pârâta Primăria orașului a declarat recurs împotriva sentinței civile menționate criticând- pentru nelegalitate și netemeinicie.Cererea este înregistrată la Tribunalul Brașov în 3.07.2008, cu viză datată 2.07.2008.
Conform art. 301 Cod procedură civilă " termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel ".
Sentința atacată a fost comunicată recurentei în data de 13.06.2008 conform dovezii de primire semnate și ștampilate de la dosar.
Ultima zi pentru declararea recursului calculată conform prevederilor art. 101 Cod procedură civilă era 30.06.2008 ( termenul prelungindu-se până la sfârșitul primei zile de lucru următoare, deoarece se împlinea într-o zi de legală ).
Recurenta a înregistrat recursul în data de 2.07.2008 conform rezoluției
( pe ștampila Tribunalului Brașov este menționată data de 3.07.2008), deci după expirarea termenul prevăzut de lege.
Pentru aceste considerente Curtea urmează să respingă recursul ca tardiv formulat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECI D E:
Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de recurenta pârâtă Primăria prin primar împotriva sentinței civile nr. 370/CA/7.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în Dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 23.09.2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - - - -
Grefier
Red. /23.09.2008
Dact./29.09.2008/ 2 ex.
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă, Silviu Gabriel Barbu