Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 59/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMANIA

CURTEA DE APEL

Secția de contencios Administrativ i Fiscal

DECIZIA NR. 59/ DOSAR NR-

Sedința publică din 05 februarie 2008

PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche

- - -JUDECĂTOR 3: Georgeta

- -- -președinte secție

- grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 114 din 11.09.2007, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 29 ianuarie 2008, când părțile au fost lipsă, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru astăzi 05 februarie 2008.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința civilă nr. 114/11.09.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr- a fost respinsă excepția prescripției invocată de pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul de Poliție al Județului B și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului B, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.

Pentru a pronunța această sentință, instanță de fond a reținut următoarele:

Reclamantul a solicitat obligarea pârâților Ministerul Administratiei și Internelor și Inspectoratul de Poliție al Județului B la plata diferenței de impozit reținută nejustificat pe anii 2002 - 2006, având în vedere că a fost decorat cu Ordinul "Meritul Militar" și cu semnul onorific "În Serviciul Patriei", ceea ce conform art.10 din Legea nr.80/1995 privind Statutul cadrelor militare îi dădea dreptul să beneficieze de reducerea impozitului pe venit cu 30%, 40% sau 50%, după caz.

În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune invocată de pârâți, pentru partea ce depășește 3 ani de la data introducerii acțiunii, instanța de fond respins această excepție, întrucât în materie de impozite și taxe, termenul de prescripție este de 5 ani.

În fond, s-a constatat că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:

Este adevărat că art.10 din Legea nr.80/1995 privind Statutul cadrelor militare prevedea posibilitatea reducerii impozitului pe venit cu 30%, 40% sau 50% pentru acele cadre militare și respectiv polițiști decorate cu Ordinul "Meritul Militar" și cu semnul onorific "În Serviciul Patriei", clasele III, II,

Aceste dispoziții însă au fost abrogate prin art.86 din OG nr.73/1999 și prin OG nr.7/2001.

Faptul că prin Legea nr.206/2002 a fost respinsă OG nr.73/1999, nu duce la concluzia că dispozițiile art.10 din Legea nr.80/1995 au fost repuse în vigoare, deoarece respingerea OG nr.73/1999 s-a realizat după abrogarea ei prin OG nr.7/2001, astfel că măsura respectivă nu a produs nici un efect din moment ce, legea dispunând numai pentru viitor, nu se putea respinge un act normativ deja abrogat.

În ce privește trimiterea la excepția de la art.60 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă, se constată că acestea nu sunt aplicabile în cauză deoarece excepția referitoare la respingerea de către Parlament a Ordonanțelor guvernului a fost introdusă după anul 2004, prin art.62 (3).

Nu poate fi reținută nici trimiterea pe care o face reclamantul la dispozițiile art.12 din Legea nr.573/14.12.2004, conform cărora ofițerii și funcționarii publici (polițiști) beneficiază de prevederile Legii nr.80/1995, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu prevederile art.11 alin.4, pct. IX, poz.6 din Legea nr.29/2000 privind sistemul național de decorații al României, deoarece dispozițiile respective fac referire la Legea nr.80/1995, modificată și completată, deci fără beneficiul reducerii impozitului pe venit reglementat de art.10, care așa cum s-a menționat mai sus, a fost abrogat.

Este de reținut și faptul că, de la 1 ianuarie 2004 intrat în vigoare Legea nr.571/2003 - Codul fiscal, care nu conține dispoziții referitoare la reducerea impozitului pe veniturile cadrelor militare și ale polițiștilor, iar prin art.298, pct.44 abrogă orice dispoziții contrare.

Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată. A respins cererea de chemare în garanție, fiind rămasă fără obiect.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul, iar în dezvoltarea motivelor de recurs a arătat că prevederile Legii nr.80/1997 în legătură cu reducerea impozitului pe salariile cadrelor militare au fost parțial abrogate prin art. 86 punctul 9 din nr.OUG 73/1999, dar acest act normativ a fost respins tot prin Legea nr. 206/2002, iar ulterior respingerii nr.OUG 73/1999 a fost abrogată prin nr.OG 7/2001. Faptul că.OUg nr. 73/1999 a fost respinsă în procedura aprobării de către Parlament, duce la concluzia că și norma conținută de această ordonanță, prin care au fost abrogate prevederile art. 9 lit. c și art. 10 din Legea nr. 80/1995 a avut aceeași soartă. Abrogarea pretinsă de nr.OUG 73/1999 printr-o normă respinsă de Parlament, nu are ca efect crearea unor situații juridice definitive, ci dimpotrivă are consecința repunerii în vigoare a textelor normative, pe care nu a reușit să le abroge.

Legea nr. 571/2003 nu conține nici o normă de anulare a facilităților deja acordate, iar Legea nr. 360/2002, la art. 6, face referire la același drept, iar prevederile acestui articol se coroborează cu cele ale art. 26 alin. 3 din aceeași lege și cu art. 12 din Legea nr. 573/2004.

S-a mai arătat că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală în cauză.

La dosar au depus întâmpinare pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice rașov și Inspectoratul de Poliție al județului B, prin care solicită respingerea recursului.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul promovat împotriva sentinței civile nr. 121/AF/18.09.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr- este nefondat.

Curtea, constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt și de drept dedusă judecății, pronunțând o sentință legală și temeinică.

Susținerile recurentului din motivele de recurs sunt nefondate, deoarece prevederile art. 9 lit. c și ale art. 10 din Legea nr. 80/ 1995, privind statutul cadrelor militare a fost abrogat prin art. 86 din nr.OG 73/1999, textul abrogat referindu-se la acordarea de scutiri sau reduceri la impozitul pe venit pentru persoanele prevăzute de Legea nr. 80/1995.

Conform art. 85 alin. 1 din nr.OG 7/2001 de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe se abrogă prevederile OG nr. 73/1997, iar, această din urmă ordonanță a fost abrogată ulterior de arlamentul p. României.

La data adoptării legii de respingere a nr.OG 73/1999, ordonanța era abrogată deci, nu mai exista din punct de vedere juridic, astfel că nu pot fi incidente nici prevederile art. 62 alin. 3 teza finală din Legea nr. 24/2002, în sensul că ar face excepție de la caracterul definitivă al abrogării ordonanțele guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către Parlament. Legea de respingere nu constituie o reglementare propriu-zisă, deoarece, în cazul nr.OG 73/1999 dispozițiile erau deja înlăturate prin abrogarea acestora de către nr.OG 7/2001, astfel că ordonanța abrogată nu a mai fost supusă legiferării.

prevăzute de art. 9 lit. c și art. 10 din Legea nr. 80/1995 nu se pot acorda, deoarece nu sunt prevăzute nici în Codul fiscal. În titlul III - care reglementează impozitul pe venit, legiuitorul nu a prevăzut nici un fel de facilitate pentru cadrele militare sau cele asimilate acestora și care au fost decorate, deoarece, conform art. 43 veniturile din salarii se impozitează cu o cotă de 16%, iar conform art. 55 alin. 2 lit. c, dreptul de soldă lunară, indemnizațiile, primele, premiile, sporurile și alte drepturi sunt asimilate salariilor.

În atare condiții, având în vedere considerentele mai sus arătate, nu pot fi reținute susținerile recurentei cu privire la abrogarea parțială a prevederilor Legii nr. 80/1995 în legătură cu reducerea impozitului pe salarii a cadrelor militare sau coroborarea cu alte dispoziții legale, respectiv Legea nr. 360/2002 și Legea nr. 573/2004.

În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.55/2007 pronunțată în recursul în interesul legii, decizie prin care s-a statuat că: art.10 din Legea nr.80/1995 privind Statutul cadrelor militare, potrivit căruia cadrele militare în activitate decorate cu Ordinul "Meritul militar" clasele a III-a, a II-a și I beneficiază de reducere a impozitului pe venit cu 30%, 40%, și respectiv, 50%, a fost abrogat, cu caracter definitiv, prin OG nr.73/1999 privind impozitul pe venit.

Curtea, având în vedere că motivele de recurs formulate în cauză sunt nefondate și neîntemeiate, va respinge, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă recursul reclamantului, nefiind îndeplinite condițiile art. 304 din Codul d e procedură civilă, pentru casarea sau modificarea sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurentul, cu domiciliul în B,-, -.2, împotriva sentinței civile nr. 114/AF/11 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 februarie 2008.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - - -

Grefier

Red. /06.02.2008

Dact./07.02.2008

2 ex.

Președinte:Clara Elena Ciapă
Judecători:Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche, Georgeta

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 59/2008. Curtea de Apel Brasov