Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 597/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 597/R-
Ședința publică din 13 Iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Miriță
JUDECĂTOR 2: Dumitru
JUDECĂTOR 3: Ioana Bătrînu
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, reucursul formulat de recurentul - pârât INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN, cu sediul în Rm. V,-, județ V, împotriva sentinței civile nr. 452 din 18.03.2008, pronunțată în dosarul nr-, intimat - pârât fiind MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, sector 1, nr. 1A, intimat - chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, intimat - reclamant fiind, cu domiciliul în Rm. V,-, - 4.. A.14, județ
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru intimatul - chemat în garanție, celelalte părți fiind lipsă.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru judiciar de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că la dosar a fost depusă, prin biroul registratură, întâmpinare din partea recurentului.
Curtea constată recursul în stare de judecată și aordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul intimatului - chemat în garanție, având cuvântul, referitor la excepția de autoritate de lucru judecat invocată de recurentă prin intâmpinare arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea acesteia și totodată, solicită admiterea recursului așa cum a fost fomulat în scris.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 22.12.2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al județului V solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea acestora, în solidar, la plata primelor de concediu cuvenite pe anii 2004 - 2005, actualizarea lor cu rata inflației, de la data nașterii drepturilor și până la plata efectivă a acestora.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că potrivit art. 37 pct. 2 din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, s-a prevăzut că la plecarea în concediu aceștia primesc o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
De la data intrării în vigoare a nr.OG 38/2003, ce reglementează salarizarea polițiștilor, reclamantul nu a beneficiat de primele de vacanță, întrucât aceasta a fost suspendată odată cu intrarea în vigoare, însă în prezent suspendarea nu mai există și ca atare, se impune obligarea pârâților la plata primelor de concediu cuvenite pe anii 2004 - 2005.
Se precizează că potrivit art. 41 pct. 2 din Constituția României, salariații au dreptul la protecția socială a muncii, măsurile de protecție privind concediul de odihnă care este plătit pentru prestarea muncii în condiții grele, precum și în alte situații specifice.
Suspendarea aplicării prevederilor legale care consacră dreptul la prima de concediu echivalează cu nesocotirea dispozițiilor constituționale menționate mai sus și, prin urmare, aduce atingere unei componente esențiale a dreptului la muncă, încălcându-se prevederile art. 53 din Constituția României.
Prin întâmpinarea formulată la data de 19.02.2008, IPJ Vai nvocat excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă, iar, pe fond, a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.
Pârâtul MIRA a solicitat introducerea în cauză, în calitate de chemat în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
La data de 7.03.2008, reclamantul a depus precizare de acțiune, prin care a solicitat plata despăgubirilor și pentru perioada 2001 - 2004, conform art.7 din OUG nr.146/2007, precum și plata sporului de fidelitate de 20% din salariul de bază.
Tribunalul Vâlcea - complet specializat în contencios administrativ fiscal - prin sentința nr.452/18.03.2008 a admis în parte acțiunea reclamantului, a obligat pârâții la plata primelor de concediu pe anii 2004 - 2005, în cuantumul prevăzut de lege, actualizat de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă, a respins acțiunea reclamantului pentru plata sumelor solicitate pentru anii 2001 - 2003, ca nefondată, a respins cererea de chemare în garanție a, a obligat pârâții la plata sporului de fidelitate pentru a nul 2005, în cuantumul prevăzut de lege, actualizat din momentul nașterii dreptului și până la plata efectivă.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut, mai întâi, asupra excepției inadmisibilității, că potrivit art.7 alin.1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior dacă acesta există.
La rândul său, art. 8 alin. 1 din același act normativ, prevede că doar persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorității publice emitente sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut de lege poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului și repararea pagubei cauzate.
Din actele și probele dosarului a rezultat că reclamantul s-a conformat acestei obligații prevăzută de lege, întrucât a formulat o cerere către autoritatea administrativă pentru a i se acorda drepturile solicitate ( a se vedea fila 4 dosar ) și, prin urmare, excepția invocată de V este nefondată. Prin cererile de la filele 5-6 și 26-27 dosar reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat primele de concediu și pentru perioada 2001-2003, precum și plata sporului de fidelitate pe anul 2005.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că, potrivit art.37 alin.2 teza 1 din nr.OG 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Ulterior, după apariția nr.OG 38/2003, prin art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004, ale art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005 și ale art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006, aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă până la data de 31.12.2004, 31.12.2005 și, respectiv, 31.12.2006.
În această situație, pârâții nu au beneficiat de sumele necesare pentru a face plata primelor de concediu la data efectivă a plecării în concediu a beneficiarilor.
OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor a intrat în vigoare cu 01 ianuarie 2004 și, prin urmare, ea nu poate să producă efecte cu privire la situații anterioare intrării în vigoare potrivit principiului neretroactivității legii prevăzut de Constituția României.
Din analiza actelor depuse la dosar, tribunalul a reținut că reclamantul are calitatea de funcționar public cu statut special, respectiv polițist la Inspectoratul de Poliție județean V, și potrivit art. 28 din Legea nr. 360/2002, privind statutul polițistului, acesta are dreptul la un salariu lunar compus din salariul de bază, indemnizații, sporuri, premii și prime, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege.
Ulterior, prin art. 37 alin. 2 din nr.OG 38/2003, legiuitorul a prevăzut că polițiștii au dreptul al o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, însă aplicarea acestei dispoziții a fost suspendată succesiv prin legile bugetului de stat până la data de 31.XII.2006.
Suspendarea aplicării art. 37 alin. 2 din nr.OG 38/2002 a fost legală conform art. 64 din Legea nr. 24/2000, republicată, în care se arată că în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ, de același nivel sau de nivel superior, situație în care se prevede în mod expres data când se produce suspendarea și durata ei determinată, la expirarea acesteia din urmă actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintrând de drept în vigoare.
Totodată, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici-o dispoziție legală nu s-a prevăzut încetarea existenței dreptului.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și practic, să devină lipsit de orice valoare.
Potrivit dispozițiilor art. 53 din Constituție, exercițiul unor drepturi poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății și a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, pentru desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică.
Nici unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de textul constituțional, privind posibilitatea restrângerii exercițiului dreptului nu se regăsește în cauză.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
În calitatea sa de funcționar public cu statut special, reclamantul beneficiază de prevederile art. 37 alin.2 din nr.OG 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, respectiv are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Prin urmare, dispozițiile legale succesive, privind suspendarea aplicării prevederilor art. 37 alin. 2 din nr.OG 38/2003, vin în contradicție cu dispozițiile art. 53 alin. 2 din Constituție, întrucât reprezintă o restrângere a unui drept recunoscut de lege, în sensul imposibilității exercitării acestuia.
Având în vedere împrejurarea că plata sumelor de bani reprezentând prime de concediu pentru anii 2004 și 2005 nu a fost făcută în termen, respectiv la plecarea în concediu a reclamantului achitarea acestor sume în prezent la nivelul exclusiv al cuantumului din anul respectiv, ar prejudicia pe acesta întrucât valoarea economică a sumelor nu mai este aceeași în momentul de față, datorită devalorizării intervenită în timp. Din acest motiv, pentru fiecare dintre anii menționați pârâții sunt obligați să plătească reclamantului actualizarea sumelor cu indicele de inflație, până la data plății efective.
Întrucât Legea nr. 486/2006 privind bugetul de stat pe anul 2007 nu a mai făcut nici o referire cu privire la suspendarea art. 37 alin. 2 din nr.OG 38/2003, iar suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu înlăturarea lui, atâta timp cât prin nici o dispoziție legală nu s-a prevăzut încetarea existenței dreptului, se constată că acțiunea reclamantului este întemeiată în ceea ce privește primele de concediu pentru anii 2004 și 2005.
Prin urmare, instanța a obligat pârâții la plata primelor de concedii pentru anii 2004 și 2005 și a respins acțiunea reclamantului pentru anii 2001- 2003, întrucât pentru anii respectivi reclamantul nu beneficia de primele de concediu solicitate, actul normativ care reglementează acest drept (OG nr. 38/2003) intrând în vigoare începând cu 1 ianuarie 2004.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de Inspectoratul de Poliție Județean V, având în vedere că chematul în garanție nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale solicitate de reclamant, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată.
Într-adevăr, potrivit art. 60 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau despăgubire.
Față de dispozițiile legale citate a rezultat că nu sunt îndeplinite cerințele pentru ca Ministerul Economiei și Finanțelor să fie chemat în garanție, din moment ce acesta răspunde numai de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și a proiectelor bugetelor locale, cu respectarea procedurii prevăzută de Legea nr. 500/2002.
În ceea ce privește plata sporului de fidelitate pe anul 2005 tribunalul a constatat că este justificat. Potrivit art.6 alin.1 din nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor "pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de 20% din salariul de bază în condițiile stabilite prin ordin al Ministerului d e Interne".
Acest drept prevăzut de lege a fost suspendat prin dispozițiile art. 2 alin.1 din G nr.118/2004, pentru anul 2005, iar începând cu anul 2006 el a fost acordat ca urmare a faptului că măsura suspendării a încetat.
Dreptul reclamantului la plata sporului de fidelitate, suspendat pentru anul 2005, este practic un drept afectat de un termen suspensiv, ceea ce presupune că începutul exercitării lui și implicit exercitarea obligației corelative, se amână, întârzie, până la încetarea cauzei de suspendare.
Acesta este și sensul prevederilor art. 62 din Legea nr. 24/2000, privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, unde la alineatul 2 se arată că "la expirarea duratei de suspendare intră de drept în vigoare" și în consecință de la această dată se poate pretinde plata drepturilor cuvenite reprezentând sporul de fidelitate.
Cum dreptul subiectiv a fost suspendat pentru anul 2005, dreptul reclamantului la acțiune s-a născut de la data intrării în vigoare a Legii bugetului pentru anul 2006, unde dreptul nu mai este suspendat - Legea nr.380/2005.
Împotriva acestei hotărâri, s-a formulat recurs, în termen legal, de către Inspectoratul de Poliție jud. V, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând excepția autorității de lucru judecat, prin aceea că, pe rolul Tribunalului Vâlceaa existat Dosarul nr-, având același obiect cu prezentul dosar, în care, numitul a figurat ca reclamant, și în care s-a pronunțat sentința nr.72/22.01.2008, rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare, pe care a anexat-o spre dovadă.
Examinând recursul, prin prisma criticii aduse, pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, dar și sub toate aspectele, conform art.3041Cod pr.civilă, curtea reține că este fondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Într-adevăr, potrivit art.163 Cod pr.civilă, nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte înaintea unei alte instanțe.
Iar potrivit art.1201 Cod civil, este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.
În speță, analizând sentința cu nr.72/22.01.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea (54-59), se constată că intimatul - - a figurat ca reclamant în dosarul nr-, alături de ceilalți funcționari publici din cadrul IPJ V, fiindu-le admisă în parte acțiunea privind plata primelor de concediu pentru perioada 2004 -2006, în funcție de perioada lucrată, actualizată cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului și până la plata efectivă, precum și sporul de fidelitate, în cuantumul prevăzut de lege, actualizat pentru anul 2005.
Or, obiectul acțiunii pentru care s-a pronunțat sentința nr.452/18.03.2008 în favoarea reclamantului, este aceeași, astfel că excepția invocată de recurentul - pârât este justificată.
Față de cele ce prevăd, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 și 3 Cod pr.civilă, coroborat cu dispozițiile art.163 Cod pr.civilă și 1201 Cod civil, urmează să admită recursul, să modifice în tot sentința în sensul că va respinge acțiunea, pentru autoritate de lucru judecat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN, cu sediul în Rm. V,-, județ V, împotriva sentinței civile nr. 452 din 18.03.2008, pronunțată în dosarul nr-, intimați fiind pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, sector 1, nr. 1A, chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,- și reclamantul fiind, cu domiciliul în Rm. V,-, - 4.. A.14, județ
Modifică în tot sentința, în sensul că respinge acțiunea, în cauză existând autoritate de lucru judecat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
/4 ex/19.06.2008.
Jud.fond G;
Președinte:Ioana MirițăJudecători:Ioana Miriță, Dumitru, Ioana Bătrînu
