Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 601/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 601
Ședința publică de la 02 Octombrie 2008
PREȘEDINTE dr. - -
JUDECĂTOR 1: Ioan Apostu
JUDECĂTOR 2: Angelica Ciobotaru
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul domiciliat în B, str. G-ral, - 13,. 13, jud. B, împotriva sentinței nr. 232/26.06.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 02.10.2008 când susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Brăila - Secția comercială și contencios administrativ reclamantul domiciliat în B, strada G-ral. -.13,.13, a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul Județean de Jandarmi B pentru a se dispune anularea Hotărârii din 07.02.2008 a Consiliului de Judecată prin care Inspectoratul Județean de Jandarmi Bah otărât trecerea sa în rezervă; reintegrarea în funcția deținută anterior emiterii acestui act administrativ; obligarea la plata drepturilor salariale pentru perioada 07.02.2008 și până la reintegrarea în funcția deținută actualizată cu rata inflației; obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubei cauzate ca urmare a emiterii actului administrativ și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale reclamantul a arătat că a fost militar profesionist (subofițer - jandarm) în cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi B în perioada 01.10.2006 - 07.02.2008, fiind angajat în urma unui concurs organizat de către această instituție pe care l-a promovat primul dintre cei peste 70 de concurenți. Statul său este reglementat de Legea nr.80/1995 privind Statul cadrelor militare, modificată din care rezultă că a fost funcționar public și că nu i se aplică prevederile Codului Muncii.
La data de 08.12.2007, ora 0247s-a efectuat din partea conducerii unității un control, în urma căruia s-a constatat că ar fi executat serviciul de pază din interiorul obiectivului, încălcând astfel dispozițiile din mapa cu atribuții, în sensul că ar fi trebuit să execute paza din exterior.
Considerându-se că a săvârșit abateri grave, s-a întrunit Consiliul Județean al Inspectoratului Județean de Jandarmi B care a hotărât la data de 11.01.2008, trecerea sa în rezervă.
Împotriva hotărârii a formulat o contestație, înregistrată la Inspectoratul Județean de Jandarmi B sub nr.- din 14.01.2008, care a fost trimisă spre soluționare Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. În termen legal, organul ierarhic superior a soluționat contestația, în sensul admiterii acesteia și dispunerii de luare a măsurilor de rejudecare la același nivel local, în Consiliul de Judecată al Inspectoratului Județean de Jandarmi B, unde fusese deja judecat.
Inițial prin hotărârea din 11.01.2008 a fost judecat pentru dezinteres și îndeplinirea sarcinilor de serviciu, conform art.75 lit."a" din ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr.400/29.10.2004 și comiterea de abateri grave de la prevederile regulamentelor militare, ordinelor și instrucțiunilor Ministerului Administrației și Internelor, conform art.75 lit."b" din același ordin nr.400/2004, în sensul că a raportat despre luarea în primire a serviciului și eventualele probleme constatate conform atribuțiilor din mapa cu atribuții, ca a înțeles să execute serviciul din interiorul clădirii și că s-a prezentat să dea raportul echipat neregulamentar, iar în urma admiterii contestației a fost rejudecat doar cu privire la neexecutarea serviciului din exteriorul clădirii conform îndatoririlor generale și a schemei de patrulare (constituind, după opinia conducerii, abatere gravă conform art.75 lit."b" din ordinul MIRA nr.400/2004).
La data de 20.02.2008, a adresat un memoriu la Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin care a solicitat reintegrarea sa în funcția deținută cu consecințele ce decurg la care nu a primit nici un răspuns.
Pe cale de excepție, reclamantul a invocat nelegalitatea Hotărârii din 07.02.2008 a Consiliului de Judecată al Inspectoratului Județean de Jandarmi B, deoarece acest act administrativ a fost emis în baza ordinelor aceluiași comandant de la nivel local, contrar prevederilor art.79 alin.2 din nr.400/2004 care stipulează că: "Cadrele militare care se numesc în componența Consiliilor de Judecată, pot fi de la eșaloanele unde funcționează Consiliile respective, cât și din direcțiile, marile unități, instituțiile și formațiunile subordonate acestora. De regula, 1-2 cadre vor fi din unitatea unde este încadrat cel care urmează să fie judecat". În speță, același comandant a desemnat prin ordin atât la prima judecată din 11.01.2008 cât și la a doua din 07.02.2008, componența Consiliului de Judecată care este alcătuit potrivit OMIRA nr.400/2004 din 3 membri. Din aceste Consilii de Judecată au făcut parte doar cadre militare din Inspectoratul Județean de Jandarmi B, iar prevederile legale stipulează că din componența Consiliului va face parte și un membru de la eșalonul superior sau subordonat eșalonului superior, dar altul decât cel din care provine militarul judecat.
Pe fond, reclamantul a susținut că Hotărârea Consiliului de Judecată din 07.02.2008 este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În data de 07.02.2008 a fost judecat în Consiliul de Judecată cu privire la neexecutarea serviciului din exteriorul clădirii conform îndatoririlor generale și a schemei de patrulare (considerată de către Consiliul de Judecată abatere gravă conform art.75 lit."b" din OMIRA nr.400/2004).
La acea dată el deținea o adeverință medicală eliberată în data de 31.10.2007 de către dr.civil, specialist reumatolog, șefă a secției de reumatologie a Spitalului Județean B - Corp B, prin care s-a recomandat evitarea efortului fizic, frigului și a umezelii în urma diagnosticării cu 1.dorsago acut și maladia. Această adeverință medicală a fost adusă la cunoștința medicului subcomisar de la Centrul Medical Județean B și la Compartimentul Resurse Umane din cadrul aceluiași inspectorat.
Având la bază adeverința medicală din 31.10.2006, medicul de la Centrul Medical județean Bae mis o scutire medicală de efort fizic, eludând celelalte recomandări ale medicului civil și nerecomandând imediat verificarea diagnosticului de către un medic specialist din cadrul Spitalului Militar d e Urgență G, lucru care s-a întâmplat abia după data controlului obiectiv din 08.12.2007, când a fost trimis de urgență la această unitate spitalicească din G pentru investigații. La 18.12.2007 a fost internat la Spitalul Militar d e Urgență G, iar în urma investigațiilor medicale s-a recomandat evitarea frigului, umezelii și efortului fizic, tratament de recuperare balneară, concediu medical 14 zile, reluarea activității la expirarea concediului conform încadrării. Diagnosticul dat de dr. a fost confirmat prin expertiza medicală militară, concediu medical 14 zile, reluarea activității la expirarea concediului conform încadrării. Diagnosticul dat de dr. a fost confirmat prin expertiza medicală militară, care l-a încadrat din punct de vedere medico-militar ca limitat în timp de și război, așa cum rezultă din biletul de ieșire nr.8727/18.12.2007.
Din această cauză reclamantul a efectuat serviciul de pază din interior, afară fiind frig și ceață.
A precizat reclamantul că pârâtul cunoștea starea sănătății sale, cu atât mai mult cu cât a contactat boala în timpul efectuării unei misiuni în și că avea obligația să dispună verificarea diagnosticului de către medicii specialiști militari, lucru pe care l-a făcut de altfel, însă după efectuarea controlului din 18.12.2007. Totodată, reclamantul a pretins că nu a primit echipament corespunzător.
În susținerea apărărilor sale, a invocat și instructajul de protecția muncii pe luna ianuarie la Inspectoratul Județean de Jandarmi B pe care l-a luat la cunoștință prin semnătură, ca și nr.1366/2006 art.1 lit."i", "j", "m", art.22 și Legea nr.319/2006 art.5 lit."j", "k", "i" care dispune că militarul "poate să refuze întemeiat executarea unei sarcini de muncă, dacă aceasta ar pune în pericol de accidente sau îmbolnăvire profesională persoana sa sau a celorlalți participanți la procesul de muncă".
Pe fond a susținut că abaterile reținute în sarcina sa nu sunt grave.
Reclamantul a precizat că este continuu interesat de pregătirea sa, demonstrând prin faptul că pe lângă cele 15 clase și cele 2 certificate de absolvire cursuri de calculatoare este în prezent înscris la Facultatea de Psihologie anul I și Facultatea de Drept anul II.
Cu privire la despăgubirile solicitate, reclamantul a considerat că cererea sa este întemeiată pentru că emiterea actului administrativ a produs consecințe greve în viața sa de familie, survenind în momentul întemeierii unei familii, înaintea căsătoriei și când soția este însărcinată. În plus i se îngrădește dreptul la perfecționarea profesională, prin lipsirea sa de mijloacele materiale continuării celor două facultăți particulare la care este student simultan.
În drept, reclamantul a invocat art.1 și următoarele din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ. În probațiune a depus acte: fișa de consultații medicale nr.137; scrisoare medicală din 31.10.2007; bilet de ieșire din spital nr.8727/18.12.2007; certificat medical anexa 5; factura fiscală nr.02 și chitanța nr.08/21.01.2008; examen radiologic din 18.12.2007; memoriu expediat la Ministerul Internelor și Reformei Administrative; chitanța seria --1 nr.-/20.02.2008 - dovada expedierii memoriului.
Prin întâmpinare pârâtul a invocat excepția prematurității cererii, întrucât reclamantul nu a respectat prevederile art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ referitor la îndeplinirea procedurii prealabile, în sensul că înainte de a se adresa instanței de judecată competente, acesta trebuia ca în termen de 30 zile de la data când a luat cunoștință de actul ce face obiectul prezentului litigiu să solicite instituției emitente, respectiv Inspectoratului de Jandarmi Județean B, revocarea acestuia sau, autorității ierarhic superioare adică Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
De altfel chiar și în situația în care s-ar aprecia că reclamantul s-a adresat unei autorități ierarhic superioare, urmare a memoriului adresat Ministerului Internelor și Reformei Administrative, se observă că acesta nu a așteptat termenul legal de 30 zile de la data comunicării actului, adresându-se prematur instanței de judecată.
În acest sens, pârâtul a arătat că memoriul a fost înaintat în data de 20.02.2008 conform chitanței seria --1 nr.-, eliberată de Oficiul Poștal nr.1 B, anexată chiar de reclamant, iar acțiunea a fost introdusă la aceeași dată.
În fapt pârâtul a arătat că plutonierul a fost încadrat în funcția de subofițer pază principal II la Inspectoratul de Jandarmi Județean B cu data de 01.10.2006, din sursă externă, în urma concursului organizat.
După absolvirea cursului de inițiere în carieră în perioada 12.03.2007 - 24.08.2007, reclamantului i s-a încredințat misiunea de pază a obiectivului Direcției Județene a Arhivelor Naționale, conform fișei postului, semnată de către reclamant în calitate de titular al postului.
Încă din primele luni de activitate, în data de 12.01.2007, reclamantul a fost sancționat cu avertisment pentru neexecutarea ordinelor primite și lipsa de respect manifestată față de superiori, sancțiune ce a fost adusă la cunoștința reclamantului prin adresa nr.-/12.01.2007.
În data de 31.07.2007 reclamantul a fost din nou sancționat conform art.33 din Legea nr.80/1995 privind Statutul Cadrelor Militare, Disciplinei Militare, dar de data aceasta cu mustrare scrisă - pentru lipsa de respect manifestată față de comandanți, superiori, egali sau inferiori în grad și portul neregulamentar al uniformei, gradelor și însemnelor militare, aspect comunicat reclamantului prin adresa nr.- din data de 31.07.2007.
În data de 05.02.2008, reclamantul a fost iarăși sancționat conform art.33 din Legea 80/1995 privind Statul Cadrelor Militare, Disciplinei Militare, cu "mustrare scrisă" pentru lipsa de respect față de superiori și inferiori în grad, în sensul că aflându-se în biroul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Baî nceput să țipe și să amenințe, adresându-se cu formula "vă fac eu și avocații mei".
Prin enumerarea sancțiunilor disciplinare aplicate reclamantului, pârâtul a precizat că într-o perioadă scurtă de timp de la încadrare, acesta a avut un comportament care contravine regulilor de disciplină și conduită militară, aceste măsuri fiind aplicate în mod gradual și culminând cu trimiterea sa pentru prima oară în fața Consiliului de Judecată constituit la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean B, pentru dezinteres în îndeplinirea atribuțiilor și sarcinilor de serviciu și comiterea de abateri grave de la prevederile regulamentelor militare, ordinelor și instrucțiunilor Ministerului Internelor și Reformei Administrative, fapte prevăzute de art.75 lit."a" și "b" din ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr.400/2004 privind Regimul Disciplinar al Personalului din
Astfel că în data de 08.12.2007, la controlul efectuat de către comandantul de detașament al Detașamentului 2 Jandarmi Pază și Protecție Instituțională, la sediul Direcției Județene a Arhivelor Naționale, reclamantul a fost găsit executând serviciul în interiorul obiectivului încălcând astfel atribuțiile de serviciu consemnate în fișa postului, Particular al Postului, cu atribuțiile personalului de serviciu de la Direcția Județeană a Arhivelor Naționale, atribuții de care a luat cunoștință sub semnătură, acesta trebuind să execute serviciul în exteriorul clădirii.
Astfel în fișa postului la capitolul D - Descrierea sarcinilor, îndatoririlor și responsabilităților postului, la munca de fiecare zi se prevede: "execută paza și protecția obiectivului prin patrulări în curtea interioară a acestuia", în cu atribuții la capitolul C - . specifice conform consemnului particular al postului se prevede clar că locul unde se execută serviciul este dispus în curtea Direcției Județene a Arhivelor Naționale deci în exteriorul clădirii.
În consecință, urmare a încălcării acestor atribuții de serviciu, în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr.400/2004 privind regimul Disciplinar al Personalului din, s-a dispus trimiterea acestuia în Consiliu de Judecată care a analizat faptele în raport cu cele mai sus menționate și a declarat vinovăția acestuia, cu propunerea de trecere în rezervă.
În urma desfășurării procedurii de judecată a militarului, consiliul numit a adoptat hotărârea "vinovat cu propunere de trecere în rezervă", conform art.92 alin.1 lit."c" din ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.400/2004 privind Regimul Disciplinar al Personalului din
Atât hotărârea adoptată cât și procedura de contestare a acesteia au fost aduse la cunoștință celui în cauză pe bază de semnătură în data de 11.01.2008.
La data de 14.01.2008, reclamantul contestă hotărârea adoptată de Consiliul de Judecată, aceasta fiind înaintată spre competentă soluționare eșalonului superior - Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, conform art.95 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.400/2004, care a admis și a dispus rejudecarea cauzei de către un alt Consiliu de Judecată, care a avut loc în data de 07.02.2008.
Rejudecarea contestației s-a făcut pentru faptele prevăzute de art.75 lit."b" din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.400/2004 privind Regimul Disciplinar al Persoanelor din, respectiv "comiterea de abateri grave de la prevederile regulamentelor militare, ordinelor și instrucțiunilor Ministerului Internelor și Reformei Administrative" în sensul că în data de 08.12.2007, la controlul efectuat de către comandantul de detașament al Detașamentul 2 Jandarmi Pază și Protecție Instituțională, la sediul Direcției Județene a Arhivelor Naționale, reclamantul a fost găsit în interiorul obiectivului, acesta încălcând astfel atribuțiile de serviciu.
În urma ședinței Consiliului de Judecată, care în baza studierii probelor existente și a audierii martorilor a pronunțat o hotărâre definitivă și anume vinovat cu propunere de trecere în rezervă, ce a fost adusă la cunoștință reclamantului pe bază de semnătură, conform art.93 alin.4 din nr.400/2004. În conformitate cu prevederile aceluiași articol în luarea hotărârii, Consiliul de Judecată a avut în vedere "caracterul abaterii, împrejurările în care a fost săvârșită comportarea anterioară a celui judecat".
Pârâtul a învederat instanței că trecerea în rezervă a fost făcută și în conformitate cu prevederile art.85 lit."j" din Legea nr.80/1995 ce prevede în mod clar și evident că "trecerea în rezervă sau direct în retragerea se face la propunerea consiliilor de judecată, în condițiile de la lit."i" și "j".
Cu privire la excepția referitoare la nelegalitatea hotărârii Consiliului de Judecată numit pentru rejudecarea cauzei, pârâtul a precizat că articolul invocat respectiv art.79 alin.2 nu reține că "obligativitatea" constituirea consiliului de judecată la o altă unitate (eșalon superior) folosind sintagma "pot", "cadrele militare care se numesc în componența Consiliului de Judecată pot fi de la eșaloanele unde funcționează consiliile respective cât și din Direcțiile, Unități, Unitățile, Instituțiile și formațiunile subordonate acestora. De regulă 1-2 cadre vor fi din unitatea unde este încadrat cel care urmează a fi judecat".
Astfel în cel de al doilea Consiliu de Judecată au fost numite alte cadre, procedându-se la o rejudecare a contestației cu un alt complet, astfel încât nu se poate susține și mai ales proba, că acestea au fost influențate în vreun fel de membrii celeilalte comisii.
Consiliul de Judecată ar fi fost numit la nivel de M Unitate în situația în care la Inspectoratul de Jandarmi Județean B nu ar fi existat cadre militare (ofițeri, subofițeri) care să îndeplinească condițiile legale pentru a fi numite în componența consiliilor de judecată, condiții prevăzute de art.78 lit."f" și art.79 alin.1 din nr.400/2004 în care se prevede că "în consiliile de judecată se numesc cadre militare care se remarcă prin probitate și integritate morală, precum și prin componența profesională", condiții care au fost îndeplinite cumulativ atât la judecarea cât și la rejudecarea cauzei reclamantului.
Referitor la starea de sănătate pe care o invocă reclamantul pentru care prezintă o serie de documente medicale, pârâtul a precizat că reclamantul este clasat limitat în timp de și război, fiind diagnosticat cu "scolioză lombară" conform Certificatului Medical din data de 18.12.2007, iar fapta pentru care a fost judecat s-a petrecut în data de 08.12.2007.
În ceea ce privesc despăgubirile solicitate, pârâtul a susținut că nu se justifică deoarece nu au fost argumentate și dovedite.
Ulterior, la 09.06.2007 reclamantul a completat obiectul cererii invocând nulitatea absolută a Ordinului nr.S/650/08.02.2008 emis de Inspectoratul de Jandarmi Județean B precizând totodată că de existența acestuia a lua cunoștință după ce a fost depus de pârât la dosarul cauzei.
Reclamantul a considerat că acesta este nul absolut deoarece: nu este precizată, încadrată și nici descrisă fapta, nu se arată temeiul legal; nu se indică instanța competentă la care poate fi atacat, lipsește indicativul unității militare emitente și se dispune retroactiv trecerea în rezervă. A mai susținut reclamantul că Ordinul nr. S/650/08.02.2008 nu este motivat și nu i-a fost comunicat.
Prin sentința nr. 232/FC/26.06.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila - Secția comercială și de contencios administrativ a respins ca nefondată acțiunea pe calea contenciosului administrativ formulată de reclamantul, cu domiciliul în B, strada G-ral. -.13,.13, județul B, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean de Jandarmi B, cu sediul în B,-, județul
Pentru a pronunța această sentință s-a avut în vedere următoarele:
La controlul efectuat de către comandantul de detașament al Detașamentului 2 Jandarmi Pază și Protecție instituțională, la sediul Direcției Județene a Arhivelor Naționale, reclamantul a fost găsit executând serviciul în interiorul obiectivului încălcând astfel atribuțiile de serviciu consemnate în Fișa Postului, Particular al Postului, cu atribuțiile personalului de serviciu de la Direcția Județeană a Arhivelor Naționale, atribuții de care a luat cunoștință sub semnătură, acesta trebuind să execute serviciul în exteriorul clădirii, ca urmare a încălcării acestor atribuții s-a dispus trimiterea reclamantului în Consiliul de Judecată și s-a adoptat hotărârea "vinovat cu propunere de trecere în rezervă" conform art. 92 alin. 1 lit. c din Ordinul nr. 400/2004 privind Regimul Disciplinar al Personalului din
S-a reținut de instanță că trecerea în rezervă a fost făcută conform prevederilor art. 185 lit. j din. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare care prevăd că trecerea în rezervă sau direct în retragere se face la propunerea Consiliului de judecată în condițiile de la lit. i și
Cu privire la starea de sănătate instanța de fond a avut în vedere că reclamantul este limitat pe timp de și război fiind diagnosticat cu scolioză lombară conform certificatului medical din 18.12.2007.
Ordinul NS/650/08.02.2008 - cuprinde descrierea și încadrarea juridică a faptei - aceasta produce efecte juridice de la data Hotărârii Consiliului de Judecată a Inspectoratului Județean de Jandarmi
Împotriva sentinței nr. 232//26.06.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila - Secția comercială și de contencios administrativ în termen legal a declarat recurs reclamantul criticând sentința instanței de fond sub aspectul nelegalității și netemeiniciei solicitând admiterea recursului modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii contestației așa cum a fost formulată.
Prin motivarea cererii de recurs, reclamantul recurenta a învederat instanței următoarele:
Consideră recurentul că greșit a reținut instanța că a fost clasat ca urmare a diagnosticării "scolioză lombară", instanța a făcut referire deoarece ordinul de sancționare nu cuprinde elementele esențiale prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.
Greșit a reținut instanța de fond susține reclamantul recurent că efectele juridice ale trecerii în rezervă se produc la data Hotărârii Consiliului de Judecată 07.02.2008 și nu de la 08.02.2008 data Ordinului S/650.
Recursul este nefondat.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond prin prisma motivelor de recurs dar și din oficiu se constată că prima instanță a efectuat cercetare justă a probelor dosarului, pronunțând o sentință temeinică și legală.
La controlul efectuat de către comandantul de detașament al Detașamentului 2 Jandarmi Pază și Protecție instituțională, la sediul Direcției Județene a Arhivelor Naționale, reclamantul a fost găsit executând serviciul în interiorul obiectivului încălcând astfel atribuțiile de serviciu consemnate în Fișa Postului, Particular al Postului, cu atribuțiile personalului de serviciu de la Direcția Județeană a Arhivelor Naționale, atribuții de care a luat cunoștință sub semnătură, acesta trebuind să execute serviciul în exteriorul acesteia.
De reținut că în cu atribuții la Cap. "c" . specifice conform consemnului particular al postului prevede clar că locul unde se execută serviciul este dispus în curtea Direcției Județene a Arhivelor Naționale deci în exteriorul clădirii.
Recurentul reclamant a încălcat prevederile Cap. I lit. A . generale pct. 1 din cu atribuțiile personalului de serviciu de la Direcția Județeană a Arhivelor Naționale. Neexecutarea serviciului conform procedurii de pază - prin patrulare cu scurte opriri prin observare circulară și aspecte reglementate de Cap. I lit. C din . specifice conform consemnului particular al postului.
Prima instanță a avut în vedere caracterul abaterii în care a fost săvârșită fapta dar și comportarea anterioară a reclamantului recurent care de la primele lui activități a fost sancționat cu avertisment, apoi a mai fost sancționat conform art. 33 din. 80/1995 dând dovadă de un comportament ce contravine regulilor de disciplină și conduitei militare.
Trecerea în rezervă a reclamantului recurent a fost făcută conform art. 185 lit. J din. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare care prevede că trecerea în rezervă sau direct în retragere se face la propunerea Comisiei de Judecată în condițiile art. 85 lit. i și
Privitor la starea de sănătate a recurentului reclamant rezultă din actele depuse la dosar că acesta este clasat limitat în timp de și război, fiind diagnosticat cu "scolioză lombară" conform certificatului medical din 18.12.2007 iar fapta pentru care a fost judecat s-a petrecut la 08.12.2007.
Ordinul S/650/08.02.2008 emisă de Inspectoratul Județean de Jandarmerie B, este motivat, cuprinzând descrierea faptei și încadrarea juridică a acesteia, iar cu privire la retroactivitatea ordinului acesta a fost emis conform art. 85 alin. 2 din. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare în baza Hotărârii Consiliului de Judecată al Inspectoratului de Jandarmi Județean B - recurentul luând cunoștință de aceasta pe bază de semnătură.
Față de cele de mai sus în cauză nu sunt întrunite disp. art. 304.proc.civ. potrivit art. 312.proc.civ. urmează a respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de reclamantul domiciliat în B, str. G-ral, - 13,. 13, jud. B, împotriva sentinței nr. 232/26.06.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Octombrie 2008.
PREȘEDINTE: Ioan Apostu dr. - - | JUDECĂTOR 2: Angelica Ciobotaru - - | JUDECĂTOR 3: Vasile Susanu - - |
Grefier, - - |
Red. 14.11.2008/ Dact. 2 ex. 19 2008/ Fond -
Președinte:Ioan ApostuJudecători:Ioan Apostu, Angelica Ciobotaru, Vasile Susanu