Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 604/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 604/R-CONT
Ședința publică din 29 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător
JUDECĂTOR 2: Gina Achim
JUDECĂTOR 3: Andreea Tabacu
Grefier: - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de contestatorul, domiciliat în Râmnicu V, str. - cel, -.12, județul V, împotriva sentinței nr. 93/CAF din 20 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN, cu sediul în-, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 15 mai 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea asupra recursului s-a amânat la data de 22.05.2009, și apoi pentru astăzi, când în urma deliberării s-a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA:
Constată că la data de 27 martie 2008, a solicitat anularea dispoziției nr.90040/15 februarie 2008 emisă de Inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție Județean V prin care a fost sancționat cu diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 20% pentru o perioadă de 3 luni.
În motivare a susținut că îndeplinește funcția de agent șef de poliție la Biroul Poliției urbane, Compartimentul siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Rm.V, iar prin dispoziția de mai sus, a fost sancționat potrivit art.57 lit.b din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului și art.12 alin.1 lit.b din Ordinul nr.400/2004 privind regimul disciplinar al personalului, reținându-se că a săvârșit abaterea disciplinară constând în neglijență manifestată în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate de lege.
În concret, i s-a imputat că a acționat cu superficialitate și lipsă de profesionalism prin propunerea de clasare directă a actelor întocmite în lucrarea C/-/9 martie 2007, înregistrată inițial ca petiție, în condițiile în care primise termen pentru primele verificări din care au rezultat fapte cu caracter penal, situație în care era obligat să reînregistreze lucrarea ca dosar penal.
Contestatorul a susținut că dispoziția de sancționare a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art.26 din Ordinul nr.400/2004, deoarece cercetarea prealabilă nu a fost efectuată de către persoana competentă, respectiv de către șeful unității sau de către șeful desemnat de acesta, ci de către un ofițer din cadrul Inspectoratului General al Poliției desemnat de către Inspectorul general.
În acest mod, au fost încălcate dispozițiile art.59 din Legea nr.360/2002 și art.36 din Ordinul nr.400/2004, sancțiunea aplicată pe baza cercetării prealabile dispusă de o persoană necompetentă echivalând cu lipsa acesteia.
Deosebit, au fost încălcate dispozițiile art.27 din Ordinul nr.400/2004 privind aducerea la cunoștință a materialului de sesizare, deoarece după ce inițial convocarea s-a făcut global pentru 17 polițiști cercetați, ulterior au fost citați individual, însă prezentarea materialului cercetării s-a făcut în comun.
În aceeași ordine de idei, cu prilejul cercetării prealabile, a fost încălcat dreptul său la apărare, nefiindu-i permis să fie asistat pe parcursul desfășurării procedurii de către un avocat ales, așa cum și-a exprimat intenția.
Pe fondul contestației a susținut că fapta pentru care a fost sancționat nu există, iar în subsidiar nu îndeplinește condiția vinovăției, fiind încălcate dispozițiile art.55 și art.57 din Legea nr.360/2002, constând în neglijență manifestată în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ori a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici, deoarece a propus clasarea directă a unor acte.
În acest context a susținut că soluționarea petiției în discuție s-a făcut pe baza probelor administrate, funcție și de poziția petentului, neconturându-se indicii cu privire la săvârșirea unei infracțiuni și fiind confirmată de către procurori.
Concluziile raportului de cercetare cu privire la necesitatea înregistrării în penal a petiției respective, încalcă principiul de drept penal potrivit căruia numai polițistul și procurorul de caz se pot pronunța pe baza temeiurilor de drept a probelor administrate și propriei convingeri, în legătură cu modalitatea de soluționare.
Tribunalul Vâlcea, prin sentința nr.93/CAF/20 ianuarie 2009 a respins contestația, reținând următoarele:
Prin dispoziția nr.90040/15 februarie 2008 emisă de Inspectorul șef al Inspectoratului Județean de Poliție V, contestatorul, agent II al Poliției urbane, Compartimentul siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Rm.V, a fost sancționat cu diminuarea drepturilor salariale cu 20% pe o perioadă de 3 luni.
S-a reținut că acesta a săvârșit abaterea prevăzută de art.57 lit.b din Legea nr.320/2002 constând în neglijență manifestată în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, deoarece prin superficialitate și lipsă de profesionalism a propus clasarea directă a unor acte înregistrate inițial ca petiție, deși din conținutul acestora rezultau fapte cu caracter penal.
Contestația formulată împotriva dispoziției evocate, potrivit dispozițiilor art.65 din Ordinul nr.400/2004 a fost respinsă prin dispoziția nr.972/14 martie 2008.
Instanța a motivat că potrivit art.20 alin.1 din Ordinul nr.400/2004, cercetarea disciplinară prealabilă se poate efectua de șeful unității sau de către ofițerul desemnat de către acesta, însă textul instituie o normă cu caracter dispozitiv și nu imperativ.
În acest sens, în baza alin.4 al aceluiași articol, înainte de începerea cercetării prealabile, ofițerul desemnat dacă provine din alt eșalon, este obligat să informeze asupra misiunii, șeful unității din care face parte polițistul ce urmează a fi cercetat și să organizeze activitatea de cercetare, ceea ce conduce la concluzia că procedura prealabilă poate fi efectuată din ofițeri din cadrul structurilor ierarhic superioare.
În cauză, cercetarea prealabilă a fost efectuată de ofițeri din cadrul Inspectoratului General al Poliției cu respectarea dispozițiilor art.26 alin.2 din ordin, numiți prin dispoziția Inspectorului General al Poliției Române, urmare raportului Corpului de control din data de 14 noiembrie 2007, aprobat de Ministrul Internelor și Reformei Administrative, iar sancțiunea a fost aplicată de persoana competentă în conformitate cu art.62 din Ordin.
Așa fiind, instanța a înlăturat apărarea contestatorului în sensul că cercetarea disciplinară prealabilă a fost efectuată de o persoană necompetentă, ceea ce conduce la nulitatea actului administrativ întocmit pe baza acesteia.
În privința susținerii că actele cercetării nu i-au fost aduse la cunoștință în mod individual, ci împreună cu alți 17 polițiști cercetați, convocați laolaltă, instanța a reținut că la dosar se află dovada citării personale a contestatorului care a semnat de primire.
Potrivit art.27 alin.2 din Ordin, citarea polițistului cercetat se face prin înștiințare scrisă înmânată personal cu semnătură de primire sau prin scrisoare recomandată expediată la domiciliul sau reședința acestuia, din acest punct de vedere legea fiind respectată, chiar dacă toți cei 17 polițiști cercetați au fost convocați în același loc și la aceeași oră.
Instanța nu a reținut nici încălcarea dreptului la apărare, pe parcursul cercetării prealabile, motivat de faptul că nu i s-a permis să fie asistat de un apărător ales, reținând că potrivit art.59 din Legea nr.360/2002, dreptul la apărare presupune ascultarea celui în cauză și consemnarea obligatorie a susținerilor sale, precum și dreptul de a cunoaște în întregime actele cercetării și de a solicita probe în apărare.
Sub acest aspect, dreptul analizat a fost respectat contestatorului, care a fost informat asupra aspectelor ce i-au fost imputate prin raportul Corpului de control și prezentându-i-se conținutul acestui raport.
Comisia de disciplină a respins însă probele solicitate de contestator, care a solicitat audierea unui număr de aproximativ 25 persoane pentru a dovedi modul de lucru privind înregistrarea petițiilor la Poliția Municipiului Rm.V, deoarece nu erau necesare și utile.
Și în fine, instanța a mai motivat că în cauza respectivă, polițiștii cercetați au fost asistați de un alt polițist potrivit art.59 alin.2 din Legea nr.360/2002 și că potrivit acestui act normativ, precum și Ordinului nr.400/2004 nu este reglementată posibilitatea de a fi asistat de un avocat, pe timpul cercetării prealabile.
Pe fond, a reținut că indubitabil, contestatorul a săvârșit abaterea disciplinară prevăzută de art.57 lit.b din Legea nr.360/2002, întrucât deși a primit termen pentru primele verificări din care au rezultat fapte cu caracter penal, fiind obligat să înregistreze petiția primită în lucru ca dosar penal și de aos oluția cu propunerea corespunzătoare, acesta a propus clasarea directă a actelor întocmite în lucrarea respectivă.
Chiar dacă din cuprinsul raportului de cercetare și din declarația martorului rezultă că la nivelul Poliției Municipiului Rm.V există practica ca pentru anumite fapte de un pericol social mai redus să nu fie înregistrate dosare penale decât dacă există certitudinea acestora, nu se justifică încălcarea dispozițiilor art.218 alin.2 din Codul d e procedură penală și ale Ordinului comun al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Administrației și Internelor din data de 29 ianuarie 2004 privind înregistrarea și circuitul dosarelor penale, precum și evidența unitară a activității de urmărire penală.
Potrivit acestora, plângerile și denunțurile prin care se reclamă comiterea de infracțiuni se evidențiază ca dosare penale și se înregistrează ca atare, încunoștințându-se parchetul competent în vederea atribuirii numărului unic, acesta fiind cel care reflectă activitatea unității de poliție.
Or, tocmai crearea practicii evocate, la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție V, prin care se evita înregistrarea și atribuirea numărului unic, a determinat efectuarea unei inspecții în vederea evaluării multidisciplinare a activității, rezultatul acesteia fiind concretizat în raportul Corpului de control.
Așa fiind, vinovăția contestatorului este evidentă, deoarece a înregistrat mai puține dosare penale, care ar fi presupus verificări amănunțite și descoperirea autorului, procedând conform practicii defectuoase, cristalizate la nivelul unității din care face parte.
Contestatorul a declarat recurs împotriva sentinței de mai sus, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, precum și art.3041Cod procedură civilă.
Dezvoltând criticile aduse sentinței, a susținut următoarele:
Instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare prin revenirea asupra unei probe încuviințate, respectiv extrasul din raportul de cercetare prealabilă al șefilor săi, câtă vreme înscrisul respectiv făcea dovada nevinovăției sale și a absenței faptei pentru care a fost sancționat.
Sentința a fost pronunțată cu încălcarea art.26 din Ordinul nr.400/2004, potrivit căruia cercetarea prealabilă se efectuează de către persoane competente, respectiv cele prevăzute de art.20 din Ordin și art.59 alin.3 din Legea nr.360/2002, adică șeful unității sau ofițerul desemnat de către acesta, dispozițiile legale instituit o normă imperativă și nu una dispozitivă, așa cum greșit a reținut tribunalul.
Prin urmare, cercetarea disciplinară prealabilă a fost viciată, ceea ce echivalează cu lipsa ei, deoarece a fost efectuată de către un ofițer din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, desemnat de Inspectorul General și nu de șeful unității ori de către înlocuitorul acestuia, așa cum era corect.
În aceeași ordine de idei, s-au încălcat norme imperative și pentru că deși cercetarea prealabilă a fost dispusă de Șeful Inspectoratului General al Poliției, sancțiunea a fost aplicată de șeful Poliției Județene V, art.36 din Ordinul nr.400/2004, statuând că sancțiunea disciplinară se aplică de către persoana care a dispus cercetarea prealabilă.
Contestatorul a mai susținut că prin sentința pronunțată instanța a încălcat și dispozițiile art.27, 25 și 28 din Ordinul nr.400/2004, precum și art.59 alin.6 din Legea nr.360/2002, referitoare la cercetarea prealabilă.
În acest sens, a arătat că aducerea la cunoștință a materialului de sesizare s-a făcut în cadrul unei adunări comune și nu individual, i-a fost încălcat dreptul constituțional la apărare, fiindu-i interzis să fie asistat de avocat și i s-a refuzat cererea pentru administrarea probelor solicitate.
Deosebit, s-a susținut, nelegalitatea și netemeinicia sentinței prin prisma stabilirii greșite a situației de fapt, deoarece fapta considerată drept abatere disciplinară nu există și nu s-a făcut dovada vinovăției sale, fiind încălcate dispozițiile art.11 și 12 din Ordinul nr.400/2004 și art.55 și art.57 din Legea nr.360/2002, precum și art.3 din Ordinul nr.190/2004.
Recursul este fondat în raport de considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Primul motiv de recurs prin care s-a susținut încălcarea dreptului la apărare al contestatorului motivat de faptul că instanța a revenit asupra probei cu înscrisuri, încuviințată anterior este nefondat.
Sub acest aspect, instanța prin încheierea de ședință din data de 13 ianuarie 2009, a reținut că prin proba solicitată contestatorul tinde să dovedească săvârșirea și de către alte persoane a abaterii disciplinare pentru care a fost sancționat.
Așa fiind, instanța a apreciat că proba în discuție nu este concludentă și pertinentă revenind corect asupra administrării ei, situație în care este inexact că în acest mod i-a fost încălcat dreptul la apărare.
Și cel de-al doilea motiv de recurs prin care contestatorul a susținut că cercetarea prealabilă s-a făcut de către o persoană necompetentă, ceea ce duce la nulitatea măsurii aplicate și pe cale de consecință a dispoziției în care s-a concretizat, este nefondat.
Din acest punct de vedere s-a arătat că potrivit art.20 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr.400/2004 și art.59 alin.3 din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului, cercetarea prealabilă a polițistului se poate efectua de către șeful unității sau de către ofițerul desemnat de către acesta.
În cauză, cu încălcarea acestor dispoziții care au caracter imperativ cercetarea prealabilă s-a făcut de către un ofițer din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române desemnat de către Inspectorul general deși contestatorul lucrează în cadrul Inspectoratului de Poliție V care la interogatoriu a recunoscut că șeful acestei instituții nu a dispus cercetarea sa prealabilă.
primei instanțe în sensul că cercetarea prealabilă a polițistului în cauză de către o persoană din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române nu încalcă legea, ci este conformă acesteia, deoarece art.37 din Ordinul nr.400/2004, permite această posibilitate, este corectă.
Astfel, se menționează că sancționarea polițistului se poate face și la propunerea Corpului de Control al Ministrului, a Corpului de Control al Inspectoratului General (similar pentru structurile din subordine) în urma evaluării pe timpul inspecțiilor de fond și tematice, precum și a verificării și sesizărilor la adresa polițistului.
În alin.2 se precizează în continuare, că actele întocmite de ofițerii care fac parte din structurile prevăzute la alin.1 constituie acte de cercetare prealabilă dacă sunt întocmite cu respectarea procedurii cercetării prealabile.
În cauză s-a acționat întocmai acestor dispoziții legale, contestatorul fiind cercetat urmare a unei sesizări adresate Inspectoratului General al Poliției care a efectuat controlul, actele întocmite de ofițerii respectivi având valoare de cercetare prealabilă.
Și în fine potrivit alin.3, dosarul cercetării se transmite unității din care face parte polițistul cercetat, în acest fel procedându-se în cauză, astfel că sancțiunea a fost aplicată de Inspectorul al Inspectoratului de Poliție Județean
Prin urmare, deși regula este că cercetarea abaterii disciplinare și aplicarea sancțiunii sunt atributele organului de conducere al unității cu care funcționarul public a legat raportul de serviciu, expresie a principiului simetriei actelor juridice, prin excepție legea conferă prerogativa efectuării cercetării prealabile și altor organe, superioare acestora.
În concluzie, critica referitoare la competența persoanei împuternicite cu efectuarea cercetării prealabile a contestatorului, cuprinsă în cel de-al doilea motiv de recurs nu se susține.
C de-al treilea motiv de recurs este însă fondat, refuzul intimatului de a nu permite contestatorului să fie asistat de avocat în faza cercetării prealabile și omisiunea de a-l convoca corect pentru a-i aduce la cunoștință învinuirile și actele cercetării ca și de a-i încuviința probele solicitate, reprezentând o încălcare gravă a dreptului la apărare, ceea ce face ineficientă cercetarea prealabilă.
Aplicarea oricărei sancțiuni disciplinare este precedată de cercetarea prealabilă pentru a garanta dreptul la apărare al celui în cauză și respectarea legii, cât și pentru a preveni săvârșirea unor abuzuri din partea angajatorului, neefectuarea acestei proceduri în conformitate cu dispozițiile legale care o reglementează conducând la nulitatea absolută a actului sancționator.
S-a reținut că Legea nr.360/2002 și Ordinul nr.400/2004 nu prevăd că polițistul poate fi asistat de către un avocat, iar instanța împărtășind acest punct de vedere a considerat că acesta nu a fost vătămat, mai ales că s-a asigurat potrivit legii, apărarea prin alt polițist.
Este adevărat că cele două acte menționate nu prevăd decât posibilitatea asistării polițistului, prin alt polițist, deși în forma inițială Legea nr.360/2002 stabilea că acesta poate apela și la un avocat, posibilitate de altfel permisă în cazul altor legi speciale, precum Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și Legea nr.293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor.
Curtea apreciază că, chiar dacă legea specială aplicabilă nu mai prevede în mod expres, această omisiunea este complinită de Ordinul nr.400/2004 care în art.3 alin.1 prevede că pentru funcționarii publici, procedura privind cercetarea și aplicarea sancțiunii disciplinare și desfășurarea activității specifice, se face conform Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și nr.HG1210/2003 privind organizarea și funcționarea Comisiilor de disciplină și a comisiilor paritare din cadrul autorităților și instituțiilor publice și a altor acte normative date în aplicarea acestora.
HG nr.1210/2003 a fost înlocuită prin Hotărârea nr.1344/31 octombrie 2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină, care în art.30 alin.4 prevede că funcționarul public poate fi asistat sau reprezentat la cercetarea prealabilă de către avocat.
Dar chiar în lipsa acestei reglementări, refuzul intimatului de a nu da contestatorului posibilitatea să se prezinte la cercetarea prealabilă însoțit de avocat, așa cum a solicitat, constituie o încălcare flagrantă a dreptului la apărare, prevăzut de art.24 din Constituție și art.6 alin.3 lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care se aplică cu prioritate.
Deosebit, potrivit art.59 alin.6 din Statut, polițistul cercetat are dreptul să cunoască în întregime actele cercetării și să solicite probe în apărare, iar potrivit art.27 alin.1 din Ordin, ofițerul desemnat să efectueze cercetarea prealabilă va proceda la citarea polițistului cercetat pentru a-i aduce la cunoștință materialul de sesizare și a-i solicita rapoarte explicative în scopul clarificării tuturor aspectelor semnalate.
Dispozițiile evocate au fost înfrânte în cauză, pentru că după ce inițial contestatorul a fost chemat telefonic, împreună cu alți 17 polițiști cercetați, în sala de ședințe a unității, în același moment, în urma nemulțumirii exprimate a fost citat individual dar la aceeași oră și în același loc cu ceilalți polițiști.
În aceste condiții, aducerea la cunoștință a învinuirilor s-a făcut în comun, în cadrul unei adunări, absolut formal, eludându-se conținutul normei care stabilește această procedură și dreptul persoanei cercetate de a se apăra, mai ales că ulterior i-au fost respinse probele solicitate.
Față de cele prezentate este indiscutabil că intimatul a nesocotit dispozițiile legale referitoare la realizarea cercetării prealabile și la respectarea dreptului la apărare al contestatorului, ceea ce are drept urmare, nulitatea actului administrativ de sancționare emis în aceste condiții, analiza criticilor aduse sentinței cu privire la fondul cauzei, nemaimpunându-se.
În consecință, urmează ca în baza art.312 Cod procedură civilă, să admită recursul și să modifice sentința, iar pe fond să admită acțiunea și să anuleze dispoziția de sancționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de contestatorul, împotriva sentinței nr.93/CAF din 20 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN
Modifică sentința iar pe fond admite acțiunea și anulează dispoziția de sancțiune.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
,
Grefier,
Red./11.06.2009
GM/4 ex./Jud.fond:
Opinie separată
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Gina Achim, Andreea Tabacu
