Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 605/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 605/R-CONT
Ședința publică din 29 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
- - -, judecător
- -, judecător
, grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, în nume propriu și în reprezentarea DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în Rm.V, str. G-ral, nr.17, împotriva sentinței nr.1033 din 23 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul SINDICATUL FINANȚE PUBLICE Rm. și pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 22 mai 2009, fiind consemnate în încheierea de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea asupra recursului s-a amânat pentru astăzi, când în urma deliberării s-a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând, constată următoarele:
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 08.04.2008 în dosarul nr- a fost disjunsă cererea formulată de reclamantul Sindicatul "Finanțe" V și înaintată spre soluționare Secției comerciale și de contencios administrativ a Tribunalului Vâlcea, unde a fost înregistrată sub nr-.
Prin cererea formulată, reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice V, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata unei despăgubiri egale cu prejudiciul încercat ca urmare a neacordării salariului de bază nemajorat cu 75% în perioada 30.06.2006 până la data introducerii prezentei acțiuni, actualizată și indexată până la plata efectivă a acestora și să fie obligați ca pentru viitor să acorde salariul de bază majorat cu 75% până la încetarea discriminării.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin art.25 alin.2 din Legea nr.188/1999 s-a statuat că este interzisă orice discriminare între funcționarii publici pe criterii politice, de apartenență sindicală, convingeri religioase sau de orice altă natură, iar potrivit art.29, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariu de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului.
Aceleași drepturi sunt recunoscute prin disp. art.6 alin.2 din Codul muncii și art.20 din Constituție.
S-a mai arătat, în motivarea cererii, că prin art.9 din OUG nr.30/2006 privind funcția de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziție publică, salariații Ministerului Finanțelor Publice care vor verifica aspectele procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziție publică beneficiază de salarii de bază majorate cu 75% față de cele prevăzute de lege, iar prin art.1, pct.3 din Legea nr.479/2006 s-a statuat că funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Agenției și Județene beneficiază de majorarea salariilor cu 75%.
Reclamantul a mai arătat că atâta timp cât salariații pe care îi reprezintă îndeplinesc aceleași funcții cu cei menționați în actele normative indicate anterior, este firesc să primească un salariu egal cu aceștia, în caz contrar existând o discriminare directă, prin încălcarea principiului egalității între salarii pentru o muncă de aceeași valoare, consacrat de disp.art.2 pct.1, 23 și art.29 pct.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului precum și art.6 alin.2 din Codul muncii.
Potrivit art.21 din Legea nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea formelor de discriminare, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, în speță prejudiciul creat salariaților din cadrul DGFP V fiind consecința atitudinii culpabile a Ministerului Finanțelor Publice care a contrasemnat actul normativ ce a generat această stare de fapt.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat prin întâmpinare excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a sa și a DGFP.
Prin sentința nr.1033 din 23 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul "Finanțe" V, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În consecință, a obligat pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE să plătească reclamantului, pentru funcționarii publici, despăgubiri egale cu 75% din salariul de bază lunar, calculate pentru perioada 30.06.2006- până la data introducerii acțiunii, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și în continuare până la încetarea discriminării.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, instanța a reținut că xcepțiile invocate de pârâți, prin întâmpinare sunt nefondate, deoarece Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă, deoarece potrivit Legii nr.500/2002 și HG nr.208/2005, coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar, calitate care se justifică și prin dispozițiile art.1 din OG nr.22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a DGFP V, instanța a reținut că această pârâtă are o astfel de calitate, întrucât membrii de sindicat, funcționari publici, se află în raporturi directe de serviciu cu pârâta.
Excepția inadmisibilității acțiunii față de dispozițiile art.31 din OG nr.6/2007 și faptul că reclamanții ar solicita pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună extinderea unor dispoziții legale, a fost apreciată, de asemenea, ca nefondată, prin raportare la dispozițiile art.27 alin.1 din OG nr.137/2000. Față de dispozițiile acestui text de lege s-a conchis că instanța de judecată poate fi sesizată fără îndeplinirea obligatorie a vreunei formalități prealabile.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul este reprezentantul legal al funcționarilor publici din cadrul pârâtei DGFP V, iar în temeiul art.1, art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999 R, ca și al art.3, rezultă că salarizarea funcționarilor publici trebuie făcută în cadrul unui sistem unitar de salarizare.
Prin OUG nr.30/2006 privind funcția de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziție publică, s-a stabilit că salariații ( funcționari publici) ai Ministerului Finanțelor Publice care vor verifica procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică beneficiază de salarii de bază majorate cu 75% față de cele prevăzute de lege, iar prin Legea nr.479/2006 privind aprobarea OUG nr.71/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, s-a statuat că funcționarii publici și personalul contractual din cadrul agenției și sucursalelor județene ale acesteia beneficiază de majorarea salariilor de bază cu 75%.
Prin adoptarea și intrarea în vigoare a acestor acte normative s-a creat o inegalitate vădită între nivelul salariilor totale ale reclamanților - funcționari publici - și cel al funcționarilor publici vizați de actele normative respective, în contradicție cu principiul egalității cetățenilor în fața legii prevăzut de art.16 alin.1 din Constituția României republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin art.23 alin.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului precum și cu cel al interzicerii oricărei discriminări statuat prin art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Prin urmare diferențierile care s-au făcut au fost fără justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în sensul art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat cu toate particularitățile domeniilor în care s-au reglementat salarii mai mari.
Împotriva sentinței, în termen legal a formulat recurs Ministerul Finanțelor Publice ( după reorganizarea fostului Minister al economiei și Finanțelor) în nume propriu și în reprezentarea Direcției generale a Finanțelor Publice V, susținând în esență că sentința este nelegală, pentru următoarele motive:
1.- greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, întrucât instanța de fond a adus argumente străine de natura pricinii, făcând referire la HG nr.208/2005, care a fost abrogat prin HG nr.386/2007, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.
Dispozițiile Legii nr.500/2002 nu au legătură cu prezenta cauză, pentru că ministerul nu are atribuții de a acorda un salariu în afara cadrului legal, pentru persoane cu care nu se află în raporturi juridice.
2.- greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, deși reclamantul nu a recurs la contestația prevăzută de art.31 din OG nr.6/2007.
3.- pe fond, nu există o discriminare în sensul OG nr.137/2000, deoarece reclamantul nu se află într-o poziție de inegalitate în raport cu majoritatea cetățenilor, în speță, existând elemente de diferențiere, cum ar fi complexitatea mărită, responsabilitatea crescută sau timpul mai mare de lucru.
Atunci când există o diferențiere, se poate mări salariul de bază al unei anumite categorii de salariați, în cadrul cărora nu se înscriu funcționarii publici reprezentați de reclamant, acest principiu regăsindu-se și la art.23 pct.3 prima teză din declarația universală a drepturilor omului.
Este inadmisibil să se recunoască și celorlalți funcționari publici dreptul de a primi un salariu majorat cu 75%, pentru că s-ar încălca principiul separațiilor puterilor în stat cât și disp.art.din OUG nr.75/2008, nesocotindu-se astfel prevederile obligatorii ale deciziei nr.818/2008 a Curții Constituționale, care interzic instanțelor judecătorești substituirea unor norme cuprinse în alte acte normative.
Au fost invocate cauza Ioannis și alți 106 împotriva Greciei, cauza Ouzounis împotriva Greciei, susținând că reclamantul nu deținea un bun, cât și hotărârile pronunțate de instanțe judecătorești române în cauze similare.
La data de 22 mai 2009 s-au depus concluzii scrise din partea intimatului - reclamant, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând succint că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă, ce decurge din HG nr.34/2009, că nu s-au depășit atribuțiile puterii judecătorești, instanța interpretând dispozițiile legale aplicabile în speță, cât timp s-a demonstrat că există o discriminare.
S-au depus, de către intimat, mai multe hotărâri judecătorești ce privesc acordarea suplimentului postului și a treptei de salarizare, o notă internă a Direcției Generală a Finanțelor Publice a Județului V și o adresă a Ministerului Finanțelor Publice, cât și Hotărârea din 6 decembrie 2007 pronunțată de CEDO în cauza Beian împotriva României.
La termenul de judecată din 22 mai 2009, apărătorul intimatului - reclamant a solicitat depunerea de recurent a mandatului de reprezentare acordata cestuia de DGFP V, copia mandatului fiind depusă la același termen de judecată, la a doua strigare.
La 28 mai 2009 s-au depus concluzii scrise din partea Ministerului Finanțelor Publice, prin care a reiterat argumentele din recurs, susținând în plus că prin art.VI din OUG nr.35/2009, art.9 din OG nr.30/2006 care prevedea majorarea salariilor de bază cu 75% pentru anumită categorie de funcționari, a fost abrogat.
S-a mai invocat că prin decizia din 27 mai 2009, Curtea Constituțională a constatat că există un conflict juridic între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, astfel că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice.
Și intimatul reclamant a formulat concluzii scrise, prin care a invocat lipsa calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice în a formula recurs în reprezentarea Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului V, pentru că nu există o procură specială pentru recurent, recursul fiind nul în temeiul art.247 Cod pr.civilă, arătându-se în plus că, în această situație, se renunță la orice pretenție față de Ministerul Finanțelor Publice. În continuare, s-a susținut că recursul acesteia este nefondat, pentru argumentele arătate în întâmpinare.
Examinând sentința prin prisma criticilor și apărărilor formulate, în baza art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată următoarele:
Excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice în a formula recurs în reprezentarea Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului V nu poate fi primită, în condițiile în care la dosar există delegația eliberată de această din urmă instituție - aflată de altfel în subordinea și în structura organizatorică Ministerului Finanțelor Publice - prin care se menționează expres că dl consilier juridic, din cadrul Direcției Generale Juridice, este împuternicit să reprezinte interesele DGFP V în acest dosar pe tot parcursul procesului, în sensul de a întreprinde toate actele procedurale necesare soluționării cauzei (14). Acest mandat confirmă solicitarea ce face obiectul adresei nr.5783/10.02.2009 (25), prin care aceeași direcție cerea întocmirea recursului și acordarea unui mandat de reprezentare unui consilier juridic din cadrul Direcției Generale Juridice sau din altă direcție generală a finanțelor publice.
Se constată, așadar, că a existat un mandat special, corespunzător disp.art.68 Cod pr.civilă, astfel încât excepția lipsei calității de reprezentant și implicit nulitatea recursului pentru acest motiv, vor fi respinse ca nefondate.
În ceea ce privește recursul, se constată că Ministerul Economiei și Finanțelor (devenit Ministerul Finanțelor după reorganizare) nu a fost obligat să aloce fondurile necesare, pentru a-i fi aplicabile disp.Legii nr.500/2002, ipoteză pentru care ar fi fost lipsit de calitate procesuală pasivă, ci a fost obligat să plătească reclamantului, alături de DGFP V, despăgubiri egale cu 75% din salariul de bază lunar, pentru perioada 30.06.2006 și până la data introducerii acțiunii, actualizate cu indicele de inflație și achitarea în continuare până la încetarea discriminării. Obligarea la plată a fost făcută în considerarea faptului că funcționarii publici sunt încadrați la o direcție aflată în subordinea ministerului, ce are calitate de ordonator principal de credite. Prin raportare la acest fapt, ministerul avea calitate procesuală pasivă, cu atât mai mult cu cât potrivit OUG nr.30/2006, invocat drept temei al acțiunii, în atribuțiile sale intrau și verificarea aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziție publică.
Nici inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsa contestației prevăzute de art.31 alin.2 din OG nr.6/2007 nu poate fi primită, pentru că în speță este vorba de plata unor despăgubiri rezultate dintr-un tratament diferențiat, și nicidecum ipoteza avută în vedere de acest text de lege.
În schimb, pe fond, se constată că funcționarii publici în numele cărora a acționat reclamantul nu reprezintă o categorie defavorizată în raport de cei încadrați la Agenția de Plăți și Intervenție pe Agricultură, întrucât se află în situații deosebite, cu consecință asupra drepturilor salariale, fără a exista o încălcare a principiului egalității în muncă, consacrat prin disp.art.20 din Constituția România, art.6 din Codul muncii, art. 23 pct.3 prima teză din Declarația universală a drepturilor omului. și art.14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
În interpretarea acestor dispoziții, în mai multe cauze ( Fredin c/Suediei, Hoffmand contra Austriei), Curtea Europeană a drepturilor Omului a apreciat că pentru a exista discriminare trebuie stabilit mai întâi că persoane aflate în situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial fără justificare obiectivă sau rezonabilă.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură este un organ al administrației publice centrale, cu atribuții speciale consacrate de art.3 și 32din Legea nr.1/2004, în mod evident diferite de cele ale Direcțiilor Generale ale Finanțelor Publice, astfel încât funcționarii publici angajați în cele două instituții nu se află în situații analoage sau comparabile.
Același lucru se constată și în ceea ce privește pretinsa existență a discriminării față de funcționari din Ministerul Finanțelor, sens în care s-au invocat disp.OUG nr.30/2006, pentru că și aceștia au atribuții distincte și speciale stabilite prin art.3,4 și 5 din acest act normativ, motiv pentru care sporul de 75% instituit pentru aceștia și solicitat prin acțiune, a fost acordat pentru exercitarea unor atribuții specifice, care nu intră în competențele funcționarilor publici reprezentați de reclamanți, neaflându-se în situații comparabile.
Față de cele arătate, devine inutilă examinarea aprofundată a motivului ce privește pretinsa depășire a limitelor atribuțiilor instanțelor de judecată, constatându-se, în plus că nu există o asemenea situație, cauza fiind cercetată prin prisma și prin interpretarea dispozițiilor legale aplicabile în materie.
În consecință, observându-se și că dispozițiile legii speciale au fost abrogate expres prin art.VI din OUG nr.35/2009, astfel încât nici categoriile de funcționari publici la care s-a făcut trimitere prin acțiune nu mai beneficiază de majorarea salariului de bază, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă, va admite recursul și va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea.
Nu se poate reține că ar exista o încălcare a disp. art.14 din Convenție (invocându-se de către intimatul -pârât hotărârea pronunțată de CEDO în cadrul Beian împotriva României), pentru că ar exista hotărâri judecătorești contradictorii, în condițiile în care sentințele depuse la dosar privesc alte drepturi salariale decât cel în cauză. Acțiunea fiind în curs de soluționare, funcționarii publici nu erau proprietarii unui "bun", neavând o speranță legitimă de a obține recunoașterea creanței ( sens în care au fost pronunțate mai multe decizii CEDO: cauza Ioannis și alți 106 împotriva Greciei, Cauza Ouzounis împotriva Greciei), argumente în plus pentru respingerea acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâții MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, în nume propriu și în reprezentarea DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în Rm.V, str. G-ral, nr.17, împotriva sentinței nr.1033 din 23 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul SINDICATUL FINANȚE PUBLICE Rm. și pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Modifică sentința și respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
TC/4 ex.
23.06.2009
Jud fond.
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Corina
