Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 608/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 17.04.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.608
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 22.05.2008
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 2: Cristian Alexandru Dacu
JUDECĂTOR:- -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul CONSILIUL LOCAL REȘIȚA prin Serviciul Public "Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și privat al Municipiului Reșița", împotriva sentinței civile nr.225/20.02.2008, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului C-S, în contradictoriu cu reclamanta - intimată și cu pârâta - intimată PRIMĂRIA MUNICIPIULUI REȘIȚA, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 19.05.2008, întâmpinare din partea reclamantei - intimate.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat și, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților de la dezbateri, conform art.242 Cod procedură civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.225 din 20 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, pentru plata indemnizației de dispozitiv aferentă perioadei 01.01.2004 - 27.11.2004.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu Primăria municipiului Reșița.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu Consiliul Local Reșița - Serviciul Public - Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat.
A obligat pârâta Primăria municipiului Reșița să plătească reclamantei sumele reprezentând primele de concediu pentru perioada 01.01.2001 - 31.12.2002, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pârâta Consiliul Local Reșița - Serviciul Public - Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat, să plătească reclamantei sumele reprezentând primele de concediu pentru perioada 01.01.2003 - 31.01.2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pârâtul Consiliul Local Reșița - Serviciul Public - Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat, să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază, pentru perioada 27.11.2004 - 31.01.2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A respins cererea privind obligarea pârâtului Consiliul Local Reșița - Serviciul Public - Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv pentru perioada 01.01.2004 - 27.11.2004, ca fiind prescrisă.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri fiind depuse la dosar în copie: dispoziția nr.516/27.07.2000 privind numirea în funcție a reclamantei, adresele prin care reclamanta solicită pârâtei drepturile bănești înregistrate cu nr. 19337/26.11.2007, 19336/26.11.2007, și răspunsul primit de reclamantă de la Consiliul Reșița înregistrat cu nr.14171/29.11.2007 și copia carnetului de muncă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța, în baza art. 137 alin.1 Cod procedură civilă a proceda la soluționarea cu prioritate a excepției prescripției extinctive a dreptului la acțiune pentru plata indemnizației de dispozitiv aferente perioadei 01.01.2004 - 27.11.2004, pe care a admis-o având în vedere următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 1 din Decretul - Lege nr.167/1958 "dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege". Acest termen este prevăzut de art. 3 din același act normativ - termenul de 3 ani.
În cauza de față, instanța a reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Consiliul Local al municipiului Reșița prin Serviciul Public - Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat la plata indemnizației de dispozitiv, pe perioada 01.01.2004 - 31.01.2006. Or, acțiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului C-S la data de 27.11.2007. În consecință, față de dispozițiile art. 3 din Decretul - Lege nr.167/1958 și art. 57 din Legea nr.138/1999, și având în vedere că, în conformitate cu dispozițiile art. 12 din Decretul - Lege nr.167/1958 dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre prestațiile succesive se stinge printr-o prescripție deosebită, instanța a constatat prescris dreptul la acțiune al reclamantei pentru perioada 01.01.2004 - 27.11.2004.
Pe fondul cauzei tribunalul a reținut că reclamanta îndeplinește funcția publică de referent începând din data de 01.01.2003, în cadrul Direcției pentru Administrarea Domeniului Public și Privat al municipiului Reșița - Biroul licitații și contracte calitate necontestate de pârâtă, existând între aceasta și reclamantă raporturi de serviciu astfel cum rezultă din dispoziția nr. 516/27.07.2000 emisă de Municipiul Reșița prin Primar. De asemenea, din înscrierile aflate în carnetul de muncă depus la dosar rezultă că în perioada 01.01.2001 - 31.12.2002, reclamanta a fost angajată în funcția de referent contabil în cadrul Primăriei municipiului Reșița.
Indemnizația de dispozitiv a fost reglementată prin Legea nr.138/1999 și vizează cadrele militare angajate pe bază de contract și salariații civili din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de telecomunicații Speciale și Ministerul d e Justiție.
Prin Ordinul nr.496/28.07.2003, emis de, la pct.9.2 s-a prevăzut că "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice". Acest ordin a fost emis în aplicarea prevederilor nr.OUG63/2003 și Legii nr.138/1999. În același ordin, la pct.31.1 este definit personalul civil ca fiind format din funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor. De asemenea se menționează că personalul civil din beneficiază de drepturile stabilite prin Legea nr.138/1999, cu excepția personalului din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut la art. 13 din lege.
Or, potrivit art.13 din Legea nr.138/1999, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.
În raport de sistemul de salarizare reglementat de art.29 din Legea nr.188/1999 indemnizația de dispozitiv face parte din categoria alte drepturi pe care ordonatorul de credite le poate acorda personalului.
Rezultă așadar, din analiza textelor de lege menționate, că salariaților civili le este recunoscut beneficiul indemnizației de dispozitiv, în cuantum de 25% din salariul de bază, deoarece cadrele militare și militarii angajați beneficiază pe bază de contract, în plus față de salariații civili, și de alte sporuri și drepturi salariale prevăzute în Legea nr.138/1999. Este evident faptul că, prin Ordinul nr.496/2003, Ministrul Administrației și Internelor a urmărit ca, în rândul personalului care beneficiază de indemnizația de dispozitiv, să fie cuprins și personalul civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, tocmai pentru a înlătura discrepanțele în ceea ce privește drepturile de natură salarială existente în rândul personalului aflat în subordinea și/sau coordonarea, asigurându-se astfel tratament salarial egal și nediscriminatoriu pentru personalul din cadrul aceleiași autorități.
Față de cele reținute, instanța a constatat că acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului Consiliul Local al municipiului Reșița prin Serviciul Public - Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat este întemeiată pentru perioada 27.11.2004 - 31.01.2006, motiv pentru care a admis-o în parte. În consecință a obliga pârâtul Consiliul Local al municipiului Reșița prin Serviciul Public - Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat, în calitate de angajator al reclamantei să plătească acesteia drepturile bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25 % din salariul de bază, pentru perioada 27.11.2004 - 31.01.2006, actualizată cu indicele de inflație calculat de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
În ceea ce privește prima de concediu, instanța a reținut că raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care acesta face parte trebuie să se bazeze pe principiul bunei-credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiile de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, având în vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii. Condițiile în care aceste drepturile salariale sunt stabilite trebuie efectuate în sprijinul realizării și aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse în Legea nr.188/1999, republicată.
Potrivit art.34 al.2 din Legea nr.188/1999 republicată, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată succesiv până la data de 31.12.2006, prin art.3 al.1 din nr.OUG33/2001, art.12 al.4 din Legea nr.743/2001, art.10 al.3 din Legea nr.631/2002, art.9 al.7 din Legea nr.507/2003 și art.8 al.7 din Legea nr.511/2004.
Normele legale de suspendare a aplicării dreptului la prima de vacanță pentru anii 2001 - 2005 nu mai sunt în vigoare la data sesizării instanței, iar din interpretarea logică, sistematică și cronologică a actelor normative mai sus enunțate, raportat la art.64 al.3 din Legea nr.24/2000 privind tehnica de elaborare a actelor normative, față de formularea acestui text de lege în sensul că "dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare", rezultă că suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat a aplicării acestuia, însă acest fapt nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.
Prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. De aceea, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate. De altfel, aceste dispoziții legale nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestui drept ori la prelungirea termenului de punere în aplicare.
În atare situație, suspendarea exercițiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
De aceea respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate, în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege.
Așa fiind, instanța a apreciat că suspendarea, în cinci rânduri succesive, a aplicării dispozițiilor art.34 al.2 din Legea nr.188/1999 nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și că efectul actelor normative Legea nr.743/2001, Legea nr. 631/2002, Legea nr.5007/2003, Legea nr.511/2004 și Legea nr.380/2005, a fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamantei la încasarea indemnizației reprezentând prima de concedii pe perioada 2001 - 2006, motiv pentru care în temeiul art.34 al.2 din Legea nr.188/1999, art.10 și art.18 din Legea nr.554/2004, acțiunea a fost admisă pentru perioada menționată, în care reclamanta a avut calitatea de funcționar public. În consecință, a fost obligată pârâta Primăria municipiului Reșița să plătească reclamantei sumele reprezentând primele de concediu, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, pentru perioada 01.01.2001 - 31.12.2002. Având în vedere că începând cu data de 01.01.2003 reclamanta a fost angajata Serviciului Public - Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat din cadrul Consiliul Local al municipiului Reșița, instanța a obligat acest pârât să plătească reclamantei sumele reprezentând primele de concediu pentru perioada 01.01.2003 - 31.01.2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Consiliul Local Reșița și a solicitat modificarea în parte a sentinței și respingerea cererii cu privire la acordarea indemnizației de dispozitiv, în cuantum de 25 % din salariul de bază.
În drept recurentul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile prevăzute de art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă.
În motivarea recursului se susține că indemnizația de dispozitiv, nu putea fi acordată de instanță, deoarece este un spor pentru care nu există un temei legal bine stabilit cu privire la funcționarii publici din cadrul administrației publice. Recurentul arată că în cadrul acestei instituții s-a acordat indemnizația de dispozitiv începând cu data de 1 noiembrie 2006, în baza unui act adițional la contractul colectiv de muncă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 19 mai 2008, intimata a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat (fila 9 dosar).
Recursul este nefondat.
Din examinarea hotărârii instanței de fond, prin prisma criticilor formulate în recurs și din oficiu, conform art.306 alin.2 Cod procedură civilă, rezultă că prima instanță a reținut corect starea de fapt, pe baza actelor și probelor de la dosar și în mod legal a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâtul la plata primelor de concediu și a indemnizației de dispozitiv.
Prima instanță a avut în vedere, la admiterea cererii dispozițiile Ordinului nr.496 din 28 iulie 2003 emis de, care la pct.9.2 prevăd că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice. Acest Ordin a fost emis în aplicarea prevederilor nr.OUG63/2003 și ale Legii nr.138/1999, privind acordarea indemnizației de dispozitiv.
Rezultă din cele de mai sus, că motivele de recurs invocate de pârât sunt neîntemeiate, astfel că, în temeiul prevederilor art.312 pct.1 din Codul d e procedură civilă, instanța va respinge recursul pârâtului ca nefondat și va menține sentința tribunalului ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Local Reșița, împotriva sentinței civile nr.225 din 20 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - - -
GREFIER,
RED:/24.06.08
TEHNORED:/24.06.08
2.ex./SM/
Primă instanță:Tribunalul C-
Judecători - /
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu, Cristian Alexandru Dacu
