Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 609/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 16.04.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.609
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 22.05.2008
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 2: Cristian Alexandru Dacu
JUDECĂTOR:- -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ C-S, împotriva sentinței civile nr.226/20.02.2008, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului C-S, în contradictoriu cu reclamanta - intimată, cu pârâtul - intimat MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și cu chematul în garanție - intimat MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus întâmpinare din partea chematului în garanție - intimat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților de la dezbateri, în baza dispozițiilor art.242 Cod procedură civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.226/20.02.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul C-S admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
A admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră C-
A respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
A obligat pârâtele să plătească reclamantei suma reprezentând prima de concediu pentru anul 2006, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța, în baza art. 137 alin.1 Cod procedură civilă, a procedat la soluționarea cu prioritate a excepției lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor pe care a admis-
Astfel, pretențiile ce formează obiectul acestui dosar izvorăsc dintr-un raport juridic de serviciu încheiat între reclamantă ca angajat și pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră C-S ca angajator, aceasta din urmă având personalitate juridică și buget propriu conform dispozițiilor Legii nr.95/2006. Or, între reclamantă și cei doi pârâți Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră C-S și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, pe de o parte și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, pe de altă parte, nu există nici un raport juridic obligațional privind acordarea drepturilor salariale și în consecință acesta din urmă nu are calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu, motiv pentru care instanța a respins cererea de chemare în garanție.
Pe fondul cauzei tribunalul a reținut că reclamanta, începând cu data de 01.12.2005, are calitatea de funcționar public cu statut special, funcția de agent III, în cadrul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră C-S, calitate necontestată de pârâtă, existând între acestea raporturi de serviciu, conform adeverinței nr.-/19.02.2008, depusă la dosar.
Raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care acesta face parte trebuie să se bazeze pe principiul bunei-credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiile de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, având în vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii. Condițiile în care aceste drepturile salariale sunt stabilite trebuie efectuate în sprijinul realizării și aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse în Legea nr.188/1999, republicată.
Potrivit art.34 al.2 din Legea nr.188/1999 republicată, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată succesiv până la data de 31.12.2006, prin art.3 al.1 din nr.OUG33/2001, art.12 al.4 din Legea nr.743/2001, art.10 al.3 din Legea nr.631/2002, art.9 al.7 din Legea nr.507/2003 și art.8 al.7 din Legea nr.511/2004.
Normele legale de suspendare a aplicării dreptului la prima de vacanță pentru anii 2001 - 2005 nu mai sunt în vigoare la data sesizării instanței, iar din interpretarea logică, sistematică și cronologică a actelor normative mai sus enunțate, raportat la art.64 al.3 din Legea nr.24/2000 privind tehnica de elaborare a actelor normative, față de formularea acestui text de lege în sensul că "dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare", rezultă că suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat a aplicării acestuia, însă acest fapt nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.
Prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. De aceea, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate. De altfel, aceste dispoziții legale nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestui drept ori la prelungirea termenului de punere în aplicare.
În atare situație, suspendarea exercițiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
De aceea respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate, în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege.
Așa fiind, instanța a apreciat că suspendarea, în cinci rânduri succesive, a aplicării dispozițiilor art.34 al.2 din Legea nr.188/1999 nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și că efectul actelor normative Legea nr. 743/2001, Legea nr. 631/2002, Legea nr.5007/2003, Legea nr.511/2004 și Legea nr.380/2005, a fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamantei la încasarea indemnizației reprezentând prima de concedii, motiv pentru care în temeiul art.34 al.2 din Legea nr.188/1999, art.10 și art.18 din Legea nr.554/2004, acțiunea a fost admisă pentru anul 2006, în care reclamanta a avut calitatea de funcționar public în cadrul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră C- În consecință, a fost obligat pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră C-S la plata primei de concediu pe anul 2006, actualizate cu indicele de inflație calculat de la data nașterii dreptului și până la data achitării efective a primei cuvenite reclamantei.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră C-S, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, a invocat în esență că dreptul la acordarea primelor de concediu a fost suspendat prin Legea nr.507/2004 a bugetului de stat pe anul 2004, astfel că nu este admisibilă obligarea instituției la plata unor drepturi suplimentare, cu încălcarea dispozițiilor legilor bugetare.
Examinând recursul, în raport de motivele invocate, cât și din oficiu, Curtea de Apel constată că nu este fondat.
Față de apariția nr.OUG146/19.12.2007, publicată în Monitorul Oficial nr.877/20.12.2007, Curtea constată de prisos a motiva necesitatea aplicării prevederilor art.37 pct.2 din nr.OG38/2003, a cărei suspendare a încetat la 31 decembrie 2006.
Astfel, prin această ordonanță se reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu prilejul plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată succesiv în perioada 2001 - 2006, reclamanta intrând în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile aceste prevederi.
Prin urmare, în baza art.312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul C-S împotriva sentinței civile nr.226/2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C-
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - - -
GREFIER,
RED:/03.07.08
TEHNORED:/04.07.08
2.ex./SM/
Primă instanță:Tribunalul C-
Judecători - /
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu, Cristian Alexandru Dacu
