Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 611/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 611

Ședința publică de la 23 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dorina Vasile

JUDECĂTOR 2: Vasile Susanu

JUDECĂTOR 3: Mariana Trofimescu

Grefier - -

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în Focșani,-,. 6, jud. V, împotriva sentinței numărul 412 din data de 16.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul și intimații INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE PRIN V, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul că recurentul nu a timbrat recursul deși i s-a pus în vedere prin citația emisă pentru termenul de astăzi și a depus la dosar concluzii scrise, după care;

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința numărul 412 pronunțată în dosarul nr-, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul, cu domiciliul în Focșani,-,. 6, jud. V, împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cu sediul în B, nr. 1, și V cu sediul în Focșani, str. - nr. 12, pentru acordare drepturi bănești - prima de concediu pentru perioada 2001-2003 și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și a Ministerului Internelor și Reformei Administrative, formulată de

Pentru a hotărâ astfel Tribunalul Vranceaa reținut că în cuprinsul art. 9 din Legea nr. 80/1995, precum și din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, nu este prevăzut dreptul la prima de concediu de odihnă, printre drepturile polițiștilor, aceste prevederi legale fiind aplicabile până la data de 1.01.2004.

Nici Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, care a reglementat dreptul polițistului la o serie de sporuri și premii nu a prevăzut dreptul acestuia la prima de concediu.

Mai mult decât atât, art. 78 alin. 2 din lege a prevăzut că, până la intrarea în vigoare a legii privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 138/1999.

Salarizarea polițiștilor a fost reglementată separat de a altor categorii, prin nr.OG 38/2003, acesta fiind momentul în care, prin art. 37 alin. 2, s-a reglementat pentru prima oară dreptul lor la prima de concediu.

Cum, potrivit prevederilor art. 60 din nr.OG 38/2003, dispozițiile ordonanței au intrat în vigoare de la data de 1.01.2004, rezultă că de la această dată s-a născut dreptul reclamanților la prima de concediu.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin Decizia XII din 5.02.2007, prin care s-a decis că, în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare, prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004-2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată, decizia fiind obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.

În considerarea acestei situații, tribunalul a constatat că reclamantul nu are dreptul la prima de concediu pentru perioada 2001-2003.

S-au respins în consecință ca fiind neîntemeiate atât cererea reclamantului cât și cererea de chemare în garanție Ministerului Finanțelor Publice și a Ministerului Internelor și Reformei Administrative, formulată de

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Recursul nu a fost timbrat.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din. Nr. 146/1997 cu privire la taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de această lege și se taxează diferențiat.

Conform dispozițiilor art. 11 din aceeași lege, cererile pentru exercitarea căilor de atac se timbrează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, în cazul acțiunilor și cererilor evaluabile în bani sau din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani soluționată de prima instanță.

Dispozițiile art. 20 al. 1 și 2 din aceeași lege prevăd că taxele se plătesc anticipat iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost achitată la înregistrarea cererii, se va pune în vedere petentului achitarea ei până la primul termen de judecată.

Neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii potrivit dispozițiilor art. 20 al. 3 din aceeași lege.

Art. 1 din nr.OG 32/1995 a instituit timbrul judiciar, care se aplică acțiunilor și cererilor de competența instanțelor judecătorești.

Potrivit dispozițiilor art. 9 al. 1 din această ordonanță, cererile pentru care se datorează timbru judiciar calculat potrivit dispozițiilor art. 3 al. 1 și 2 nu vor fi primite sau înregistrate dacă nu vor fi timbrate corespunzător.

În cazul nerespectării acestei obligații se prevede în art. 9 al. 2 din ordonanță, se va proceda conform prevederilor în vigoare referitoare la taxa judiciară de timbru, respectiv potrivit dispozițiilor art. 20 al. 2 și 3 din Legea nr. 146/1997.

Din verificarea actelor dosarului rezultă că recurentului i s-a pus în vedere prin citație să timbreze cererea de recurs cu 2 lei taxă timbru judiciară și 0,15 lei timbru judiciar.

Cum recurentul nu a achitat taxa judiciară de timbru și timbru judiciar astfel cum i s-a pus în vedere prin citația emisă (fila 12), urmează ca potrivit dispozițiilor legale menționate să se dispună anularea recursului declarat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează recursul declarat de reclamantul, domiciliat în Focșani,-,. 6, jud. V, împotriva sentinței numărul 412 din data de 16.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-,ca natimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. și tehnoredactat /2 Ex./28.10.2008

Fond:

Președinte:Dorina Vasile
Judecători:Dorina Vasile, Vasile Susanu, Mariana Trofimescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 611/2008. Curtea de Apel Galati