Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 618/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 618/ DOSAR NR-
Ședința publică de la 09 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa judecător
JUDECĂTORI: Marcela Comșa, Silviu Gabriel Barbu, Mirena judecător
- - - judecător
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul Orașul prin Primar împotriva sentinței civile nr. 207 din 27 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 6 octombrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar, concluzii scrise și în vederea deliberării, în baza art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 9 octombrie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr.207/27.02.2009 a Tribunalului Covasna au fost dispuse următoarele:
S-a admis cererea formulata de reclamantul SINDICATUL LIBER AL SALARIAȚILOR DIN CADRUL PRIMĂRIILOR, in contradictoriu cu pârâții ORAȘUL PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL.
Au fost obligați pârâții la alocarea, calcularea si plata către persoanele fizice membrii sindicatului reclamant (persoane enumerate în anexa la acțiune) a drepturilor bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv lunara in cuantum de 25% din salariul de baza, începând cu data de 01.10.2005 si in continuare, pana la încetarea raportului de serviciu al membrilor de sindicat sau pana la noi dispoziții legale, sumele datorate cu acest titlu urmând a fi actualizate prin aplicarea indicelui de inflație de la data nașterii dreptului si pana la plata efectiva.
Au fost obligați pârâții sa dispună consemnarea in carnetul de munca al fiecărui membru de sindicat a mențiunii privind acordarea dreptului sus menționat.
S-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecata.
Pentru a da această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Membrii sindicatului reclamant au calitatea de funcționari publici, personal civil, desfașurându-și activitatea in domeniul administrației publice locale ca si salariați in cadrul Primariei ( 43-45).
Conform art 13 din Legea nr 138/1999 cadrele militare in activitate, militarii, angajații pe baza de contract si salariatii civili beneficiaza de o indemnizatie de dispozitiv lunara in cuantum de 25% din solda de functie, solda de grad, solda de merit, indemnizatia de comanda si gradatii, respective salariul de baza.
In temeiul art 9 alin 4 din OUG nr 63/2003, Ministrul Administratiei si Internelor a emis Ordinul nr 496/2003 prin care a fost completat Ordinul nr 275/2002, in sensul introducerii punctului 9.2 avand urmatorul cuprins:"indemnizatia de dispozitiv se acorda si personalului civil ce isi desfasoara activitatea in domeniul administratiei publice locale".Apoi, punctul 31.1 din ordinul sus mentionat defineste categoria de "personal civil" avuta in vedere, in sensul ca din aceasta fac parte functionarii publici si personalul contractual din MAI (in prezent MIRA).Personalul civil din MIRA beneficiaza de drepturile stabilite de Legea nr 138/1999 cu exceptia celui din domeniul administratiei publice care, insa, are doar beneficiul dreptului prevazut la art 13 din lege.
Art 13 din Legea nr 138/1999 stabileste cuantumul indemnizatiei de 25% din salariul de baza care se acorda cadrelor militare in activitate, militari angajati pe baza de contract si salariatilor civili.
Asa fiind, ratiunea urmarita prin noile reglementari ale Ordinului nr 496/2003 a fost tocmai aceea ca din randul personalului care beneficiaza de acest spor sa faca parte si personalul civil care isi desfasoara activitatea in domeniul administratiei publice, tocmai pentru a inlatura discriminarea in privinta drepturilor de natura salariala a personalului aflat in subordinea si coordonarea MIRA, asigurandu-se astfel egalitate de tratament salarial si nediscriminarea intre personalul din cadrul structurilor administrative.
Avand in vedere aceste prevederi legale, instanta de fond a apreciat ca membrii sindicatului reclamant sunt îndreptațiți sa primească indemnizația de dispozitiv in cuantum de 25% din salariul de baza, cererea de chemare in judecata urmand a fi admisa.
Pentru acoperirea prejudiciului cauzat membrilor sindicatului reclamant ca urmare a platii cu intarziere a drepturilor pecuniare cuvenite, instanta de fond a făcut aplicarea prevederilor art 1082 si 1084, in sensul ca va dispune actualizarea sumelor datorate prin aplicarea indicelui de inflatie de la data nasterii dreptului si pana la plata efectiva.
Instanța de fond a obligat paratii sa faca cuvenitele mentiuni in carnetul de munca al reclamantului privind plata acestei indemnizatii de dispozitiv.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecata deoarece partea îndreptățită a renunțat la solicitarea acestora.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Orașul prin Primar, solicitând casarea sentinței instanței de fond, respingerea acțiunii reclamanților, în sensul de a nu li se recunoaște și acorda acestora indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază. În motivarea recursului, în esență recurentul pârât a arătat că, admițând acțiunea, instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în sensul că se fundamentează pe un act normativ care nu a intrat în vigoare nefiind publicat, respectiv că nu există raporturi de subordonare între primării și Ministerul Administrației și Internelor, iar prevederile legale condiționează admiterea acțiunii de alocarea în bugetul local a sumelor necesare pentru plata indemnizației de dispozitiv. Recurentul pârât a mai arătat că nu se poate reține existența discriminării, deoarece Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul că instanțele de judecată nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative pe considerentul că ar fi discriminatorii (a se vedea Deciziile Curții Constituționale nr.819/2008, 820/2008, 821/2008 și 1325/2008).
În întâmpinarea depusă la dosar, intimatul reclamant Sindicatul Liber al Salariaților din cadrul Primăriilor, în numele funcționarilor publici membri de sindicat, a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală, susținând în esență că Ordinul nr.496/2003 al MAI a fost clasificat conform prevederilor art.10 alin.1 ind.1 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, astfel că acesta produce efecte juridice. Intimatul reclamant mai susține că orașul, dacă este obligat la plata indemnizației de dispozitiv, atunci Consiliul Local are obligația legală de a include în bugetul local sumele necesare pentru plata acestei indemnizații pentru funcționarii publici angajați. Intimatul mai arată că de plata indemnizației de dispozitiv beneficiază, potrivit Legii nr.138/1999, și personalul civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice locale.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor art.304 ind.1 pr.civ. precum și prin prisma motivelor de recurs, instanța de recurs constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Intimații reclamanți sunt angajați, ca funcționari publici, în cadrul orașul, fiind membri în Sindicatul prin intermediul căruia s-au adresat instanței de judecată de contencios administrativ.
Indemnizația de dispozitiv este reglementată prin Legea nr.138/1999 privind salarizarea militarilor din sectoarele de apărare națională, ordine publică, și siguranță națională, fiind o indemnizație care inițial se acorda persoanelor ce aveau calitatea de militar în oricare din aceste structuri statale, dar și salariaților civili din unitățile militare. Ulterior, în cursul anului 2002, s-a procedat la demilitarizarea instituției poliției, polițiștii dobândind calitatea de funcționari publici cu statut special, calitate care a fost acordată, în anul 2004, tot prin demilitarizare, și foștilor militari din sistemul penitenciar. Pentru ambele categorii, legea de demilitarizare a păstrat toate drepturile de natură salarială și alte drepturi acordate anterior ca militari, inclusiv indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază (fosta denumire fiind aceea de solda de bază). Prin voința legiuitorului, indemnizația de dispozitiv a fost acordată încă de la momentul aplicării Legii nr.138/1999 și personalului civil din structurile militare, dreptul acesta fiind menținut pentru personalul contractual din unitățile de poliție demilitarizate, alături de personalul civil din celelalte unități subordonate Ministerului d e Interne care rămăseseră militarizate, astfel încât în întregul sistem al Ministerului d e Interne indemnizația de dispozitiv era general aplicabilă.
Prin reorganizarea ministerelor efectuată în anul 2003, Ministerul d e Interne a fuzionat cu Ministerul Administrației Publice, rezultând Ministerul Administrației și Internelor, denumit în prezent Ministerul Internelor și Reformei Administrative. Pentru eliminarea unor discriminări de regim al drepturilor acordate pentru diferitele categorii de funcționari și personal contractual din structura noului Minister al Administrației și Internelor constituit în anul 2003, fost emis Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.496/28.07.2003 care la pct.9.2. prevede că "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice", iar la pct.31.1 din același ordin este definit personalul civil ca reprezentând atât funcționarii publici, cât și personalul contractual din toate unitățile ce intră în structura acestui minister. În acest ordin de ministru se mai precizează că personalul civil din domeniul administrației publice beneficiază de dreptul reglementat în art.13 din Legea nr.138/1999, anume indemnizația de dispozitiv lunară, în cuantum de 25% din salariul de bază. Ordinul nr.496/2003 a fost emis cu respectarea prevederilor art.10 alin.1 ind.1 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, fiind act normativ clasificat la momentul emiterii.
Din actele normative menționate rezultă că, pe de o parte, membrii de sindicat din cadrul intimatului reclamant au calitate procesuală activă, fiind funcționari publici angajați în sistemul administrației publice, plasați prin voința legiuitorului în structura Ministerului Internelor și Reformei Administrative, astfel încât Ordinul nr.496/2003 al MAI (actualul MIRA) le este aplicabil pe deplin și acestora, câtă vreme nu a fost abrogat sau modificat expres în sensul că acestei categorii de funcționari publici și personal contractual nu li s-ar aplica ordinul în discuție. Pe de altă parte, chiar dacă pentru autoritățile din administrația publică locală funcționează principiul autonomiei locale, expres consacrat de legiuitor, din moment ce reclamanții intimați sunt funcționari publici dintr-o instituție bugetară aflate în structura organizatorică largă a MIRA, potrivit OG nr.30/2007 și Legii nr. 215/2001 republicată, în materia salarizării și celorlalte drepturi cuvenite angajaților din sectorul administrației publice trebuie să se aplice un sistem unitar, pentru situații similare, astfel încât să nu se creeze diferențieri ale regimului de drepturi aplicabile care să nu aibă justificări obiective și rezonabile, diferențieri care ar putea fi asimilate unei discriminări.
Autonomia locală, așa cum este ea definită în art.3 din Legea nr.215/2001 republicată, privește dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona treburile publice, în condițiile legii, în timp ce regimul juridic al drepturilor cuvenite personalului angajat din administrația publică locală este cel stabilit la nivel național în mod unitar, acordarea acestor categorii de drepturi nefăcând parte din conceptul de autonomie locală așa cum este el definit de lege, ci intră în categoria garanțiilor constituționale și legale ale dreptului la muncă și a principiului egalității în fața legii consacrat de art.16 alin.1 din Constituția României.
Ca atare, nu este admisibilă și nici justificată o aplicare diferențiată a unor drepturi stabilite pentru angajați prin ordin al ministrului de resort (Ordinul MAI nr.496/2003) în funcție de voința arbitrară a autorităților administrației publice locale, ci ele trebuie să se supună unor criterii previzibile, cuantificabile în mod obiectiv și nediscriminatorii, conforme cu legislația muncii și cea a funcționarilor publici, câtă vreme salariații acestor autorități publice locale sunt salariați bugetari, cărora li se aplică regimul legal al funcționarilor publici sau cel al personalului contractual, stabilit prin legislația specifică în materie (Legea nr.188/199 republicată și Codul Muncii ).
Pe de altă parte, privind prin prisma ierarhiei normelor juridice, practicile și actele normative ale administrației publice nu pot să devieze de la principiile statuate de normele juridice ce le sunt superioare ca forță juridică, cum sunt normele constituționale, normele cu putere de lege, hotărârile de guvern, ordinele de ministru, iar autonomia locală, privită în litera și spiritul legii, nu permite autorităților administrației publice locale să își stabilească reguli interne prin care să ignore sau să deroge de la acte normative de aplicabilitate generală pentru întreaga administrație publică națională (indiferent de nivel -local, județean sau central) prin care se recunosc drepturi de natură salarială de aplicare generală, așa cum este și cazul indemnizației de dispozitiv acordată prin ordinul de ministru menționat mai sus.
De asemenea, în jurisprudența instanțelor naționale au fost admise în multe cauze acțiuni identice ale funcționarilor publici din cadrul altor autorități publice locale din România (de exemplu, pe raza Curților de APEL BRAȘOV, C, M și exemplele pot continua), iar CEDO a statuat în cazul Beian contra România (din 06 decembrie 2007) că practica judecătorească neunitară în aceeași materie, la nivel de ultim grad de jurisdicție, dacă împiedică reclamanții să își valorifice drepturi patrimoniale identice cu cele recunoscute de alte instanțe altor reclamanți, generează discriminare, deoarece reclamanții care le solicită ulterior au legitimă de a obține la rândul lor recunoașterea creanței similare cerute, în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție.
Având în vedere aceste considerente, prevederile art.1 alin.2 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, precum și împrejurarea că personal similar din cadrul altor autorități publice locale sau județene primește indemnizația de dispozitiv (cum ar fi situația altor angajați ai Primăriei mun. B, Direcția Fiscală din cadrul Consiliului Local al mun.B), Curtea constată că intimații reclamanți sunt îndreptățiți să primească, la rândul lor, indemnizația de dispozitiv, așa cum a dispus instanța de fond. În privința normelor referitoare la discriminare, în legătură cu care recurentul invocă incidența mai multor decizii ale Curții Constituționale (Deciziile Curții Constituționale nr.819/2008, 820/2008, 821/2008 și 1325/2008), instanța constată că deciziile instanței de control constituțional fac referire numai la actele normative cu putere de lege, care nu pot fi cenzurate de instanțele de judecată de drept comun, fără ca raționamentele Curții Constituționale să se extindă și asupra actelor normative inferioare legii, pe care instanțele de contencios administrativ le pot cenzura sau a căror aplicabilitate o pot aprecia ca fiind mai largă, cum este în situația funcționarilor publici din sistemul administrației publice.
În baza art.312 alin.1 Cod pr.civ. instanța urmează a respinge recursul declarat de recurentul pârât Orașul prin Primar și va menține sentința atacată, cu completarea motivării potrivit celor de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Orașul, jud. C, împotriva sentinței civile nr.207/27.02.2009 pronunțată de Tribunalul Covasna, pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 09.10.2009.
Președinte JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
- - - - -
Cu opinie separată, în sensul admiterii recursului declarat de pârâtul Orașul jud.C împotriva sentinței civile nr.207/27.02.2009 pronunțată de Tribunalul Covasna, pe care o modifică în tot în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul Sindicatul Liber al Salariaților din cadrul Primăriilor.
JUDECĂTOR 3: Mirena
-
Grefier
Opinie separată
Spre deosebire de opinia majoritară apreciez că în cauză este necesară admiterea recursului pârâtului Orașul prin primar, modificarea în tot a sentinței civile atacate și respingerea acțiunii formulate de Sindicatul Liber al Salariaților din cadrul Primăriilor pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art. 1 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții stabilesc că "dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției".
Art. 47 din acest act normativ stabilesc faptul că "personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1 beneficiază de drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege", iar art. 49 stipulează: "personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 47, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora, potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate".
Conform dispozițiilor art.13 din Legea nr. 138/1999 "cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25 % din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază".
Aceste dispoziții legale sunt aplicabile doar acelor categorii de personal civil care își desfășoară activitatea în structurile indicate, fără ca drepturile salariale suplimentare constând în indemnizația de dispozitiv lunară de 25 % din salariul de bază să poată fi recunoscute și acordate tuturor funcționarilor publici și personalului contractual din administrația publică locală.
În aplicarea legii Ministrul Administrației și Internelor a emis Ordinul nr. 496 din 28 iulie 2003 privind modificarea și completarea Ordinului Ministrului de Interne nr. 275/2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul d e Interne, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit pct. 9.2 din ordin: "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice", iar pct. 31.1 precizează: "prin personal civil, în sensul prezentului ordin se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor.
Personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepția celui din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din lege, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar".
Prin dispozițiile ordinului enunțat mai sus nu s-a acordat dreptul salarial constând în indemnizația de dispozitiv întregului personal civil care își desfășoară activitatea în administrația publică locală, ci au fost interpretate și s-a asigurat punerea în aplicare a prevederilor art. 47 și 49 din Legea nr. 138/1999, raportate la art. 13 din aceeași lege, în contextul în care, după unificarea fostului Minister de Interne cu fostul Minister al Administrației, noului Minister al Administrației și Internelor i s-au stabilit atribuții atât în domeniul ordinii și siguranței publice, cât și în domeniul administrației publice, conform prevederilor art. 14 alin. 1 lit. a și b din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 63/2003.
Au fost necesare aceste precizări întrucât Legea nr. 138/1999 și Ordinul nr. 275/2002, sunt adoptate anterior procesului de reorganizare a Ministerului d e Interne și se refereau numai la personalul civil din instituțiile cu activitate în domeniul ordinii publice și siguranței naționale.
Personalul fostului Minister al Administrației și Internelor a fost transferat în interesul serviciului la Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cu menținerea funcțiilor deținute și a drepturilor salariale dobândite anterior, conform prevederilor art. 18 alin. 2 și 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
Așadar, dispozițiile Ordinului nr. 496 din 28 iulie 2003 nu pot fi analizate de sine stătător, ci în raport de dispozițiile Ordonanțelor de Urgență ale Guvernului nr. 63/2003 și 30/2007 care prevăd în mod expres și limitativ instituțiile publice și organele de specialitate ce fac parte din domeniul administrației publice centrale din subordinea Ministerului Administrației și Internelor, fără ca printre acestea să se regăsească Administrația Publică Locală, astfel cum este definită de Constituția României în Secțiunea a 2-a din Capitolul V - Titlul III și care se organizează și funcționează potrivit art. 2 alin.1 din Legea nr. 215/2001, republicată, în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale și desconcentrării serviciilor publice.
Ca urmare, numai funcționarii publici și personalul contractual care își desfășoară activitatea în instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea actualului Minister al Administrației și Internelor, precum și personalul care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale ori a prefecturilor care au beneficiat și înainte de transfer sau detașare, de indemnizația de dispozitiv, beneficiază și în continuare de acest drept salarial.
Având în vedere cele precizate, dispozițiile pct.9.2 din Ordinul nr. 496 din 18 iulie 2003, potrivit cărora indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, se aplică în exclusivitate numai funcționarilor publici și personalului contractual din Ministerul Administrației și Internelor, transferați în domeniul administrației publice și care, anterior transferului, au beneficiat de acest drept salarial.
De altfel, chiar denumirea indemnizației, aceea de dispozitiv, demonstrează că acest drept nu se aplică în cadrul instituțiilor cu caracter eminamente civil, ci doar militarilor și personalului civil în raporturi de serviciu cu unități militare și nu pot fi echivalate obligațiile, îndatoririle și privațiunile specifice acestei categorii cu cele ce decurg din raporturile de serviciu ale altor funcționari publici sau personal contractual.
A extinde aplicabilitatea dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 138/1999 și asupra altor categorii de funcționari publici și personal contractual aflate în raporturi de muncă cu o autoritate publică locală, echivalează cu adăugarea la lege și acordarea unor drepturi salariale care nu sunt prevăzute în actele normative ce reglementează salarizarea acestora.
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici republicată și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilite a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și actele normative ulterioare care reglementează drepturile salariale ale acestor categorii de personal civil, nu cuprind dispoziții referitoare la acordarea indemnizației de dispozitiv.
Nu există discriminare în sensul dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 16 din Constituția României și ale Cartei Europene a Autonomiei Locale, ratificată prin Legea nr. 199/1997, în ceea ce privește salarizarea funcționarilor publici și personalului contractual transferat în structurile administrației publice, instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea Ministerului Administrației și Internelor, precum și a celui detașat în serviciile publice comunitare din subordinea consiliilor locale ori a prefecturilor și celelalte categorii de funcționari publici și personalul contractual care își desfășoară activitatea în alte instituții și servicii publice din administrația locală, întrucât personalul care a lucrat în structurile fostului Minister de Interne a beneficiat de sporul de dispozitiv, iar prin Ordinul nr. 496/2003 s-a asigurat continuitatea acordării acestui drept salarial, în condițiile în care prin art.17 alin.3 din Ordonanța de Urgență ale Guvernului nr. 63/2003 și art.18 alin.3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 30/2007, acte normative succesive ce au reglementat măsuri de reorganizare a acestui minister, s-a prevăzut că personalul din cadrul său își păstrează drepturile dobândite anterior.
Numai legiuitorul poate aprecia și stabili dacă și în ce măsură sporurile sau alte indemnizații se acordă unor anumite categorii de salariați, singura condiție fiind ca de aceste sporuri să beneficieze toți salariații care se află în situații identice, sub toate aspectele.
Principiul egalității de tratament nu exclude soluții diferite pentru situații diferite, justificate pe baza unor criterii raționale și obiective.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa constantă, legată de aplicarea garanției instituită de art. 14 din Convenție, a subliniat că o diferență de tratament are natură discriminatorie, numai dacă nu se bazează pe o justificare rezonabilă și obiectivă, adică nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
De asemenea, Curtea a statuat că statele dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură, diferențele dintre situațiile analoage sunt de natură să justifice un tratament diferit, iar autoritățile naționale competente rămân libere să aleagă măsurile pe care le socotesc potrivite pentru atingerea unui scop legitim.
Pentru aceste considerente apreciez că hotărârea ce se pronunță în recurs este admiterea recursului pârâtului Orașul prin primar, modificarea în tot a sentinței civile atacate și respingerea acțiunii formulate de Sindicatul Liber al Salariaților din cadrul Primăriilor.
Judecător,
-
Red. / op.. 22.10.2009
Red. / op.sep. 13.11.2009
Dact. / 29.10.2009/19.11.2009
- 6 ex. -
Jud. fond
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Silviu Gabriel Barbu, Mirena
