Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 622/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA nr. 622/
Ședința publică din 04 iunie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamantul, domiciliat în municipiul M C,-.A,. 6, jud.H, cu domiciliul ales în municipiul O S, P-ța -, nr.5/4, județul H, împotriva Sentinței civile nr. 459 din 05 martie 2009, pronunțată de tribunalul Harghita în dosarul r-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat în termen, motivat, fiind achitată taxa judiciară de timbru în sumă de 2,00 lei prin chitanța aflată la fila 10 din dosar și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Cauza fiind în stare de judecată, instanța, față de actele existente la dosar o reține în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.459 din 5 martie 2009 Tribunalului Harghitas -a respins ca nefondată acțiunea reclamantei împotriva Oficiului pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie H, acțiunea având ca obiect plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de câte 25% fiecare din salariul de bază, precum și plata contravalorii tichetelor de masă, potrivit art.1 din Legea nr.142/1998, cu începere de la 1 iunie 2008.
Soluția de respingere s-a motivat cu aceea că cele două suplimente prevăzute de art.31 din Legea nr.188/1999 nu sunt cuantificabile, iar alineatul 3 al aceluiași articol trimite la o lege specială a salarizării funcționarilor publici. Chiar dacă, sub aspect formal, dreptul reclamantei n-ar putea fi negat, în realitate, cele două suplimente nu pot fi determinate pe baza unor norme legale, iar simpla vocație nu constituie "bun" în înțelesul prevăzut de art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nici în sens strict și nici în sens larg, pretinsul "bun" nefiind definit și neputând naște legitimă de a-l obține. In privința tichetelor de masă s-a conchis că acestea nu pot fi acordate în lipsa unor clauze convenite cu angajatorul la încheierea contractului colectiv de muncă și în lipsa unor resurse bugetare asigurate de angajator pentru suportarea contravalorii lor.
Sentința a fost recurată pentru nelegalitate și netemeinicie de către reclamantă pentru motivele prevăzute de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în a căror dezvoltare susține că s-au interpretat greșit dispozițiile art.31 din Legea nr.188/1999, cele ale art.1 din Legea nr.142/1998, ignorându-se dispozițiile art.41 alin.2 și art.53 din Constituția României și cele ale art.14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care interzic orice discriminare între salariații din același sector de activitate, respectiv sistemul bugetar.
Se mai arată că imposibilitatea cuantificării drepturilor solicitate nu este imputabilă recurentei, iar lipsa caracterului cert al creanței nu este de natură a conduce la concluzia că drepturile pretinse nu există, sens în care s-a invocat și practică judiciară.
Recursul este nefondat.
Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999 rep. salariul de bază al funcționarilor publici este compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Faptul că în acele normative cu caracter special, anuale, privind salarizarea funcționarilor publici nu se regăsesc cele două suplimente prevăzute de art. 31 lit. "c" și "d" din Legea nr. 188/1999 nu ar justifica neacordarea acestor sporuri. Ceea ce însă împiedică plata efectivă a acestora, este modalitatea în care legiuitorul a înțeles să reglementeze acordarea lor, mai precis lipsa cuantificării, a modalității de calculare, situație care imprimă celor două sporuri un caracter de drept virtual. Pentru cuantificarea celor două suplimente este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea textului legal care le acordă în mod abstract, iar atribuția de reglementare îi revine legiuitorului în cazul adoptării unui act normativ cu forță juridică de lege sau, executivului, Guvernului României, în cazul în care s-ar adopta o hotărâre în vederea executării respectivelor dispoziții legale. În situația dată, a pronunța o hotărâre prin care s-ar acorda cele două sporuri conform textului legal care le reglementează, fără cuantificare, ar însemna să se pronunțe o hotărâre pe care angajatorul nu ar avea cum să le calculeze, neavând niciun criteriu. Dacă instanța ar proceda la cuantificare în funcție de diverse criterii, la aprecierea acesteia, ar însemna să creeze norme pe cale judiciară sau să împrumute prevederi cuprinse în alte acte normative și să le aplice în cazul în speță, substituindu-l astfel legiuitorul. Aceasta din urmă variantă nu se poate accepta, din moment ce, prin mai multe decizii, printre care și decizia nr. 820/2008, Curtea Constituțională a statuat că, "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Prin urmare, instanța nu poate decât să respecte deciziile Curții Constituționale, cu efectele lor pe viitor și, neputându-se substitui legiuitorului ori executivului în privința cuantificării și acordării efective a unui drept salarial virtual prin modalitatea de reglementare, trebuie să respingă acțiunile de acordare a celor două suplimente, cel al postului și cel corespunzător treptei de salarizare.
Practica judiciară invocată de reclamantă nu poate să justifice nici acordarea celor două sporuri salariale, neavând valențele unui veritabil izvor de drept și nici să permită nesocotirea deciziilor Curții Constituționale, care sunt obligatorii.
Cât privește tichetele de masă, soluția de respingere este legală în condițiile în care Decizia nr.14 din 18 februarie 2008 Inaltei Curți de Casație și Justiție, dată în interesul legii, este obligatorie și statuează că dispozițiile art.1 alin.1 și 2 din Legea nr.142/1998 se interpretează în sensul că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu reprezintă un drept, ci o vocație ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
Pentru considerentele arătate, văzând și prevederile art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta, domiciliat în municipiul M C,-.A,. 6, județul H, cu domiciliul ales în municipiul O S, P-ța -, nr.5/4, județul H, împotriva sentinței civile nr. 459 din 05 martie 2009, pronunțată de tribunalul Harghita în dosarul nr-.
IREVOCABILA.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04 iunie 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER,
pt., fiind în concediu,
semnează prim grefier
Red.
Tehnored.
Jud.fond:
2 ex.
09.07.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
