Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 629/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 629
Ședința publică din 02 decembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Hrudei
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamantul -G, împotriva pârâtei AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI, și chematul în garanție GUVERNUL ROMÂNIEI având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr. 188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se prezintă reprezentanta reclamantului -G, avocat dr. - de la Baroul Cluj.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea se află la al 3-lea termen de judecată, este timbrată cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0, 30 lei timbru judiciar, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Se mai menționează că la data de 30.11.2009 se înregistrează din partea chematului în garanție, Guvernul României întâmpinare, iar la data de 02.12.2009 se înregistrează din partea pârâtei, Agenția Națională pentru Protecția Mediului concluzii scrise.
Un exemplar din întâmpinarea depusă de către chematul în garanție, Guvernul României se comunică cu reprezentanta reclamantului, care învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, excepție invocată de către pârâtă solicită respingerea acesteia, relevând în susținere că există deja un al doilea raport de muncă subsecvent, între părți a existat o încetare a raporturilor de muncă prin acordul părților litigante, aspect care însă nu poate fi invocat în susținerea excepției de către pârâtă.
Instanța, după deliberare, în considerarea dispozițiilor art.137 pr. civilă unește excepția lipsei de interes cu fondul urmând a se pronunța asupra acesteia odată cu fondul cauzei.
Totodată, invocă din oficiu excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în garanție.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acesteia, relevând că a putut doar deduce care ar fi obiectul cererii de chemare în garanție.
Curtea, în considerarea dispozițiilor aceluiași articol 137 din Codul d e procedură civilă, unește și această excepție cu fondul, urmând a se pronunța asupra acesteia. Totodată, în temeiul art.150 pr. civilă declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea acțiunii.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea cererii de chemare în judecată, cu cele două petite și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente, dată fiind împrejurarea că cele actul administrativ a fost emis în temeiul unei ordonanțe care a fost declarată neconsitituțională, astfel că are valoarea unui act neconstituțional. Se solicită acordarea de cheltuieli de judecată, sens în care se depun înscrisuri.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin contestația înregistrată pe rolul aceste instanțe sub nr-, reclamantul Gas olicitat în contradictoriu cu parata AGENTIA NATIONALA PENTRU PROTECTIA MEDIULUI, anularea deciziei de eliberare din funcție nr.307/23.04.2009, reintegrarea în funcție si obligarea paratei la plata tuturor drepturilor salariale aferente functiei, incepand cu data eliberarii si pana in momentul reintegrarii, cu cheltuieli de judecata;
În motivarea contestației a arătat că a detinut functia publica de director executiv al Agentiei pentru Protectia Mediului C, in perioada iulie 2005 - 22 mai 2009.
A ocupat aceasta functie prin concurs si a avut rezultate profesionale evaluate cu calificative maxime, (excelent, foarte bine).
Prin decizia contestata, nr. 307/23.04.2009 a fost eliberat din functie incepand cu data de 22.05.2009, ca urmare a desfiintarii functiei, in temeiul dispozitiilor art.III, alin.(1) si alin. II din OUG nr.37/2009.
In conformitate cu prevederile art.106 din Legea nr.1881l999, republicata si modificata, a urmat procedura reglementata de Legea nr.554/2004, si, in termenul legal, a formulat plangerea administrativa prealabila, ramasa fara raspuns in termenul legal.
Pe cale de exceptie, s-a invocat neconstitutionalitatea OUG nr.37/2009, actul normativ care a reprezentat temeiul legal al deciziei contestate, pentru urmatoarele argumente:
a) modifica Legea nr. 188/1999, privind Statutul functionarilor publici;
Fiind vorba despre o lege organica, (conform art.73, aL3, lit.j) din Constitutie, modificarea ei prin ordonanta de urgenta incalca dispozitiile art.115, al(6) din Constitutie, in conformitate cu care, "ordonantele de urgenta nu pot fi adoptate in domeniul legilor constitutionale, nu pot afecta regimul institutiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertatile si indatoririle prevazute de Constitutie."
Dreptul la munca si la protectia sociala a muncii sunt ocrotite prin dispozitii constitutionale exprese (art.41, art.47).
Sunt drepturi complexe, incluzand si dreptul la salariu si la conditii rezonabile de viata. lor este evidenta, desfiintarea posturilor de natura celui detinut de reclamant fiind doar formala, justificata strict de rationamente politice, atributiile postului desfiintat fiind prelutate de posturile nou create, de director coordonator, (art.III, aL(3) din OUG 37/2009), numit prin act administrativ al ordonatorului de credite.
Masura este nu doar evident nelegala, desfiintarea postului nefiind reala, efectiva, ci si neconstitutionala, asa cum s-a mai aratat, discriminand pe criterii politice, care ar trebui sa ramana straine de conditiile de angajare, de ideea de profesionalism, transparenta, de egalitate in drepturi", egalitate in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari ", (art.l6, aL(1) din Constitutie
A desfiinta un post pentru a crea un altul cu atributii similare, strict pentru a putea controla politic aceste functii administrative reprezinta, evident, o discriminare contrara dispozitiilor constitutionale, in masura sa induca o stare de nesiguranta, de lipsa de securitate, argumentele de ordin profesional pierzandu-si relevanta.
In plus, Ordonanta contravine si dispozitiilor art.54 alin.(2) si art.120 alin (1) din Constitutie intrucat, incredinteaza o functie publica unei persoane care ocupa noua functie de director coordonator al unui serviciu public, cu nesocotirea imperativului de fidelitate stabilit art.54 alin (1) din Constitutie.
In plus, raspunderea acestei persoane este contractuala si nu legala, cum impune acelasi text constitutional. Trebuie avute in vedere, in analiza neconstitutionalitatii Ordonantei si criticile retinute de Curtea Constitutionala in Decizia nr.710 din 7 mai 2009 avand ca obiect exceptia de neconstitutionalitate a Legii pentru modificarea si completarea Legii nr.- privind statutul functionarilor publici, lege care a reprezentat, dealtfel, prima incercare de modificare, esuata ca efect al declararii neconstitutionalitatii ei. Proiectul de modificare a Legii nr.188/1999 s-a concretizat, in consecinta, in OUG nr.37/2009, care a preluat aceleasi texte neconstitutionale.
S-a solicitat in conformitate cu prevederile art.29, al.(I) si (3) din Legea nr.47/1992, republicata, sa se dispună sesizarea Curtii Constitutionale in scopul solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate invocate si suspendarea solutionarii cauzei pe fond pana la pronuntarea Curtii Constitutionale.
Pe fond, s-a invocat nelegalitatea deciziei contestate.
Postul de director desfiintat a fost inlocuit cu un post de director coordonator (art.III, al.(3) din OUG nr.37/2009), care, in realitate e acelasi post dar "rebotezat".
Se incalca astfel dispozitiile art.11, al. ( 4) din legea nr.188/1999, in conformitate cu care "reducerea unui post este justificata daca atributiile aferente acestuia se modifica in proportie de peste 50% sau daca sunt modificate conditiile specifice de ocupare a postului respectiv, referitoare la studii".In plus, masura desfiintarii postului este, evident, una formala, aparenta, nicidecum efectiva, justificata de o cauza reala, serioasa.
Dimpotriva, cauza declarata in preambulul OUG nr.37/2009, aceea de a reduce cheltuielile bugetare "inclusiv prin stabilirea unor criterii de performanta in organizarea si coordonarea unor autoritati si institutii publice" ramane una strict demagogica, contrazisa chiar de continutul ordonantei, care, infiintand alte posturi in locul celor desfiintate, inlatura pretentia declarata de a reduce cheltuielile; in plus, se vehiculeaza notiunea de criterii de performanta fara a le identifica si, mai ales, fara fi in masura sa indice abaterile de la performanta a celor eliberati din functie.
Dimpotriva, in cazul contestatorului, nici un argument profesional nu justifica eliberarea ci, dimpotriva, mentinerea in functie, evaluarile Agentiei Nationale a Functionarilor Publici proband concludent aceasta afirmatie. Astfel, eliberarea din functie contrazice inclusiv rolul legal atribuit al acestei structuri.
Ordonanta incalca si dispozitiile Legii nr.52/2003 privind transparenta decizionala dministratia publica, intrucat proiectul nu a fost postat pe site-ul Ministerului Administratiei, in calitate de initiator, nici pe cel al Guvernului, nu a fost supus dezbaterii publice cu sindicatele si patronatele.
In consecinta, pentru motivele expuse, s-a solicitat sa se dipună anularea deciziei nr.307/23.04.2009 privind revocarea reclamantului din functie, ca fiind emisa in temeiul unui act neconstitutional, nelegal, reintegrarea reclamantului in functie si obligarea paratei la plata tuturor drepturilor salariale, aferente functiei, pentru intervalul de la eliberarea din functie si pana la data reintegrarii.
S-a solicitat de asemenea, obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In drept, s-au invocat: art.16, al.(1), art.115, art.41, art.47, din Constitutia Romaniei; art. 100, al.(4), art.106 din Legea nr.188/1999, art.9, art.10 din Legea nr.554/2004.
Pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI, a depus întâmpinare solicitând respingerea cererii formulate ca nefondata.
În motivare s-a arătat că reclamantul Gac hemat în judecată Agenția Naționala pentru Protecția Mediului, solicitând anularea Deciziei Președintelui nr. 307 din 23.04.2009.
1. În primul rând s-a invocat excepția lipsei de interes, ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile promovate de reclamant.
Pentru a justifica sesizarea instanței de judecată, interesul trebuie să îndeplinească anumite condiții:
1) - să fie legitim, corespunzător cerințelor legii materiale și procesuale;
2) - să fie născut și actual;
3) - să fie personal și direct.
Prin decizia Președintelui nr. 307/23.04.2009, prin care i-a fost acordat un preaviz reclamantului G, a fost stipulată și obligația acestuia de a preda, până la data de 22.05.2009, pe bază de proces-verbal, lucrările și bunurile necesare exercitării atribuțiilor de serviciu, către Șeful Serviciului Implementare Politici de Mediu, care, conform Regulamentului de Organizare și Funcționare al Agenției pentru Protecția Mediului C, este și înlocuitorul de drept al directorului executiv.
Mai mult, această delegare de competență către Șeful Serviciului Implementare Politici de Mediu din fiecare agenție pentru protecția mediului subordonată a fost stipulată și prin decizia-cadru nr. 467/21.05.2009, emisă de
Prin decizia nr. 466/21.05.2009 reclamantul a fost numit în funcția publică de execuție vacantă de consilier, clasa I, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare din cadrul Serviciului Autorizări și Controlul din C, în baza opțiunii acestuia exprimată prin adresa nr. 4646/21.05.2009.
În prezent, raporturile de serviciu ale reclamantului cu Agenția pentru Protecția Mediului C au încetat, prin acordul părților, în acest sens fiind emisă decizia nr.20/15.07.2009.
Prin prisma considerentelor expuse, s-a considerat că cea de-a doua condiție nu este îndeplinită, în speță interesul reclamantului în promovarea acțiunii nu este actual, practic nu există și, pe cale de consecință, solicită admiterea excepției lipsei de interes a acțiunii reclamantului - excepție de fond, peremptorie și absolută și să se respingă acțiunea.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, în cazul în care se va trece peste excepția invocată anterior, pentru următoarele considerente:
Actiunea promovată de reclamant are ca obiect anularea unui act administrativ, respectiv decizia Președintelui nr. 307 din 23.04.2009.
Această Decizie nr. 307 din 23.04.2009 este un act administrativ, emis în conformitate cu dispozițiile legale mai jos menționate, care sunt de strictă și imediată aplicare pentru o instituție publică:
În conformitate cu art. III din Nr.OUG 37 /2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice:
" (1) Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(11) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor publici și personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Potrivit art. 97 lit.c) din Legea nr. 188 / 1999, Republicată (2) privind Statutul funcționarilor publici:
" Încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici se face prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire în funcția publică și are loc în următoarele condiții: a) de drept; b) prin acordul părților, consemnat în scris; c) prin eliberare din funcția publică; d) prin destituire din funcția publică; e) prin demisie. "
Conform art. 99 din același act normativ: " (1) Persoana care are competența legală de numire în funcția publică va dispune eliberarea din funcția publică prin act administrativ, care se comunică funcționarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere, în următoarele cazuri: a) autoritatea sau instituția publică și-a încetat activitatea ori a fost mutată într-o altă localitate, iar funcționarul public nu este de acord să o urmeze; b) autoritatea sau instituția publică își reduce personalul ca urmare a reorganizării activității, prin reducerea postului ocupat de funcționarul public; c) ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcția publică ocupată de către funcționarul public a unui funcționar public eliberat sau destituit nelegal ori pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus reintegrarea; d) pentru incompetența profesională, în cazul obținerii calificativului "nesatisfăcător" la evaluarea performanțelor profesionale individuale; e) funcționarul public nu mai îndeplinește condiția prevăzută la art. 54 lit g); f) starea sănătății fizice sau/și psihice a funcționarului public, constatată prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, nu îi mai permite acestuia să își îndeplinească atribuțiile corespunzătoare funcției publice deținute; g) ca urmare a refuzului neîntemeiat al înaltului funcționar public de acceptare a numirii în condițiile art. 93.
(2) Situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) - c) și e) - g) reprezintă motive neimputabile funcționarilor publici.
(3) În cazul eliberării din funcția publică, autoritatea sau instituția publică este, obligată să acorde funcționarilor publici un preaviz de 30 de zile calendaristice.
(4) În perioada de preaviz, persoana care are competența legală de numire în funcția publică poate acorda celui în cauză reducerea programului de lucru, până la ore zilnic, fără afectarea drepturilor salariale cuvenite.
(5) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), c), și e), în perioada de preaviz, dacă în cadrul autorității sau instituției publice există funcții publice vacante corespunzătoare, aceasta are obligația de a le pune la dispoziție funcționarilor publici.
(6) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) - c) și e), dacă nu există funcții publice vacante corespunzătoare în cadrul autorității sau instituției publice, autoritatea ori instituția publică are obligația de a solicita Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în perioada de preaviz, lista funcțiilor publice vacante. În cazul în care există o funcție publică vacantă corespunzătoare, identificată în perioada de preaviz, funcționarul public va fi transferat în interesul serviciului sau la cerere.
(7) Funcționarul public de conducere are prioritate la ocuparea unei funcții publice vacante la nivel inferior.
Prin urmare, putem spune că Agenția Națională pentru Protecția Mediului, în procedura de emitere a deciziei nr. 307/23.04.2009, nu a acționat în mod discreționar, neexistând o marjă de apreciere în alegerea soluției ce trebuia adoptată, ci pur și simplu a aplicat legea, în speță nr.OUG 37/2009, care este de strictă și imediată aplicabilitate pentru o instituție publică.
Sustinerile reclamantului sunt inadmisibile deoarece în speța de față instanța este chemată să se pronunțe numai asupra nelegalității actului administrativ și nu asupra oportunității emiterii lui, acesta fiind atributul autorității publice emitente a acestuia și care a procedat în conformitate cu legea, respectiv nr.OUG37/2009.
Mai mult, prin Ordinul Ministrului Mediului nr. 625/21.05.2009 pentru aprobarea funcțiilor și a numărului de posturi ale Agenției naționale pentru Protecția Mediului și ale agențiilor regionale și județene pentru protecția mediului din subordine, probează desființarea în mod real a postului ce a fost ocupat de reclamant.
Prin prisma considerentelor prezentate, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamantului prin care solicită anularea deciziei nr. 307/23.04.2009 emisă de Agenția Națională pentru Protecția Mediului.
În drept, s-a întemeiat prezenta pe dispozițiile art. 115 - 118. Proc. Civ.
Pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI, prin cererea de chemare în garanție a Guvernului României, a solicitat anularea Deciziei Președintelui nr. 307 din 23.04.2009.
Această Decizie nr. 307 din 23.04.2009 este un act administrativ, emis în conformitate art. III din Nr.OUG 37 /2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.
Potrivit art.l alin.l) din nr.459/2005 privind reorganizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului:" Agenția Națională pentru Protecția Mediului, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată de la bugetul de stat, se reorganizează ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor, cu competențe în implementarea politicilor și legislației în domeniul protecției mediului."
Având în vedere că Guvernul României este autoritatea emitentă a nr.OUG 37/2009, iar în cauza de față reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a nr.OUG 37/2009, consideră întrutotul justificată și admisibilă prezenta cerere de chemare în garanție.
În drept, s-a întemeiat prezenta pe dispozitiile art. 60 alin.(2) Proc. Civ.
Pârâtul Guvernul României, prin întâmpinare a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, având în vedere următoarele motive:
Potrivit definiției dată de doctrină, chemarea în garanție este cererea incidentă a garantatului făcută contra garantului, pentru ca acesta, îndeplinindu-și obligația ce-i revine să asigure realizarea dreptului ce l-a transmis și garantat, iar în caz de eșec să-I despăgubească pe garantat, iar în caz de eșec să-I despăgubească pe garantat de toate daunele avute. cheie al instituției este obligația de garantie.
În general, obligația de garanție revine tuturor celor care transmit un drept subiectiv cu titlu oneros. Aceasta, pentru că nu s-ar putea concepe, în temeiul principiilor de justiție și de echitate socială, ca cineva să transmită altuia un drept bucurându-se în schimb de un echivalent, fără să asigure existența și exercitarea dreptului transmis, iar cel care a plătit echivalentul să rămână și fără drept și fără echivalent.
Motivarea pârâtei, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, că reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.37/2009, nu justifică cererea de chemare în garanție a Guvernului, nefiind îndeplinite prevederile art.60 și urm. din Codul d e procedură civilă.
Prin urmare, față de cele invocate mai sus, nu există niciun temei juridic care să justifice cererea de chemare în garanție a Guvernului României, motiv pentru care s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea retine următoarea situație de fapt:
Actul administrativ atacat în prezenta cauză a fost emis pentru executarea dispozițiilor art. III alin. 1 și alin. 11 din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.
Că este așa rezultă din mențiunile operate în formula introductivă a actului administrativ individual examinat unde se menționează, între altele, și acest temei legal.
Curtea mai reține că reclamantul a învestit instanța în temeiul și aplicarea dispozițiilor art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Astfel fiind, deși s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale pe calea excepției de neconstituționalitate, Curtea în examinarea dispozițiilor art. 9 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 cu trimitere la art. 29 alin. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992 a constatat că o atare procedură nu mai este necesară deoarece asupra constituționalității OUG nr. 37/2009, în întregul ei, s-a pronunțat jurisdicția de contencios constituțional prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 publicată în Monitorul Oficial nr. 758 din 6 noiembrie 2009.
Astfel, Curtea Constituțională a constatat că egea pentru aprobarea <LLNK 12009 37180 301 0 46>Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice este neconstituțională.
Deși dispozitivul deciziei se referă exclusiv la Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009, în cuprinsul considerentelor deciziei Curtea Constituțională face o analiză exhaustivă și a constituționalității Ordonanței de urgență constatând că nu există nici un motiv care să o împiedice să-și extindă controlul cu privire la constituționalitatea acesteia.
În acest sens jurisdicția de contencios constituțional a statuat că, după aprobarea ordonanței de urgență de către Parlament, controlul de constituționalitate se exercită față de legea de aprobare, al cărei conținut este chiar ordonanța guvernamentală.
Altfel spus, legea de aprobare integrează în totalitate prevederile din ordonanța de urgență aprobată, iar, prin aprobare, ordonanța de urgență încetează să mai existe ca act juridic normativ distinct; aprobarea dă naștere, însă, unui act normativ nou, care a absorbit și ordonanța de urgență. Ca atare, Curtea consideră că, întrucât devin parte integrantă a legii de aprobare, dispozițiile ordonanței de urgență pot fi supuse controlului de constituționalitate în condițiile <LLNK 11991 0221 202 146 39>art. 146 lit. a) din Legea fundamentală.
Așa fiind, instanța de contencios constituțional a constatat că prin reglementările sale ordonanța de urgență a Guvernului afectează statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, reținându-se în plus că Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competența materială, încălcând astfel dispozițiile art. 115 alin. 6 din Constituție.
Instanța de contencios constituțional a mai reținut că ținând cont de existența viciului de neconstituționalitate extrinsecă evidențiat mai sus, constând în emiterea de către Guvern a unei ordonanțe de urgență într-un domeniu care, potrivit <LLNK 11991 0221 202 115 34>art. 115 alin. (6) din Constituție, este sustras competenței sale, Curtea constată că examinarea celorlalte critici de neconstituționalitate a Legii pentru aprobarea <LLNK 12009 37180 301 0 46>Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2009 nu mai este necesară.
De asemenea, Curtea Constituțională observat că, prin dispozițiile sale, <LLNK 12009 37180 301 0 45>Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009 exprimă o tendință de politizare a structurilor guvernamentale din unitățile administrativ-teritoriale, mai precis la nivelul județelor, și pune în discuție regimul constituțional și legal actual al funcției publice.
Din această perspectivă Curtea reține că actul administrativ individual emis în executarea și aplicarea unei dispoziții legale declarate neconforme cu Constituția înfrânge principiul legalității și drept urmare, este nelegal.
Aspectele legate de împrejurarea că OUG nr. 37/2009 au fost între timp abrogate de OUG nr. 105/2009 nu au nici o relevanță în prezenta cauză de vreme ce noul act normativ preia integral dispozițiile legale ale vechiului act normativ.
Este suficient să cităm integral pasajele relevante din conținutul deciziei instanței de contencios constituțional pentru a releva pertinența și justețea acestui punct de vedere.
Astfel, cu referire la incidența OUG nr. 105/2009 Curtea constituțională a reținut că:
în situația în care, prin legea supusă controlului înainte de promulgare se aprobă o ordonanță abrogată, nu se poate reține existența unui caz de inadmisibilitate ca urmare a faptului că s-ar exercita controlul de constituționalitate al unei legi ieșite din vigoare. Obiectul direct al controlului nu îl constituie constituționalitatea prevederilor ordonanței de urgență ieșite din vigoare, ci constituționalitatea legii de aprobare a acesteia, adică de validare a conținutului ei normativ prin actul de voință al Parlamentului.
Astfel cum a observat instanța de contencios constituțional prin decizia mai sus amintită, a decide altfel ar însemna să se admită ca o lege prin care s-a aprobat o ordonanță de urgență neconstituțională ieșită din vigoare să nu poată fi supusă controlului Curții Constituționale în vederea restabilirii ordinii de drept consacrate prin Legea fundamentală și, pe cale de consecință, că prevederile Constituției nu sunt obligatorii.
Ținând seama de prevederile <LLNK 11991 0221 202 1 41>art. 1 alin. (5) din Constituția României, conform cărora "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie", o asemenea soluție este absolut inacceptabilă.
In ceea ce privește excepția lipsei de interes in promovarea acțiunii, invocată de către pârâta prin întâmpinare, Curtea a respins-o, pentru următoarele considerente:
Un element ce se impune a fi analizat drept condiție de admisibilitate a oricărei acțiuni civile este interesul.
Întrucât Codul d e proced. civilă nu definește interesul, în doctrină s-a arătat faptul că, prin interes se înțelege folosul practic, imediat pe care-l are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare.
Prin impunerea cerinței interesului s-a urmărit să se evite litigii lipsite de orice utilitate pentru reclamant, pur vexatorii.
Pentru a justifica sesizarea instanței de judecată, interesul trebuie să îndeplinească anumite condiții: să fie legitim, născut și actual, personal și direct.
În speță, reclamantul a fost revocat din funcția de director executiv, în baza deciziei nr. 307/23.04.2009.
Pe de altă parte, prin decizia nr. 466/21.05.2009, începând cu 22.05.2009, acesta a fost numit intr-o funcție publică de execuție - consilier clasa I iar prin decizia nr. 20/15.07.2009, raportul de serviciu al reclamantului - funcționar public ( consilier ) clasa Iaî ncetat prin acordul părților.
Se poate astfel lesne constata că, în privința reclamantului, există două raporturi de serviciu distincte, unul vizând funcția de director executiv, care a încetat prin revocare iar al doilea, vizând functia de consilier clasa I, care a încetat prin acord.
Nu se poate reține faptul că reclamantul, dându-și acordul explicit la încetarea celui de-al doilea raport de serviciu, a acceptat tacit si măsura revocării sale din funcția de conducere.
Exista așadar un interes legitim, născut si actual pentru contestarea măsurii revocării din funcție, excepția invocată de către pârâtă urmând a fi respinsă, ca neîntemeiată.
Așa fiind, în temeiul art. 109 rap. la art. 106 din Legea nr. 188/1999 corelat cu art. 9 alin. 5 și 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 se va admite acțiunea reclamantului și ca o consecință se va dispune anularea actului administrativ atacat și, totodată, va dispune reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior, aceea de director executiv al Agenției pentru Protecția Mediului C
În temeiul acelorași dispoziții legale, în special al art. 106 din Legea nr. 188/1999, art. 18 alin. 3 și art. 9 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, pârâta va fi obligată să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite de la data încetării raporturilor de serviciu, 23 mai 2009 și până la reintegrarea efectivă în funcția publică.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Guvernului României, formulată de către pârâtă, Curtea a ridicat din oficiu, la termenul de judecată din 2.12.2009, excepția lipsei de obiect.
Pentru aoa dmite, a avut in vedere faptul ca, potrivit art. 133 alin 1 Cod proced. civilă, cererea de chemare in judecata care nu cuprinde. obiectul ei, va fi declarată nulă.
În speță, se constată că pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului a depus la dosar, la termenul de judecată din 30.09.2009, o cerere de chemare in garanție a Guvernului României, fără să precizeze care sunt pretențiile concrete față de parte, justificând doar ca OUG 37/2009 a fost emisă de către aceasta instituție.
Acesta este motivul pentru care excepția invocată a fost admisă iar pe cale de consecință, cererea de chemare în garanție a fost anulată.
În baza art. 274 Cod proced. civilă, pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului, fiind căzută in pretenții, va fi obligată la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 1.789,3 lei, cheltuieli de judecată reprezentând taxa timbru, timbru judiciar si onorariu avocațial - 66,67.
PENTRU ACEST EMOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, formulată de parata AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI cu sediul în B nr.294.
Admite acțiunea formulată de reclamantul -.în CNC alea nr.78, -.25 jud.C, și cu.ales în CNB -dul - nr.30,.17 jud.C, împotriva pârâtei AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI.
Anulează decizia de eliberare din funcție nr.307/23.04.2009.
Dispune reintegrarea în funcție și obligarea pârâtei la plata tuturor drepturilor salariale aferente funcției începând cu data eliberării și până la momentul reîncadrării.
Admite excepția lipsei de obiect a cererii formulată de AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI, privind chemarea în garanție a GUVERNULUI ROMÂNIEI.
Anulează cererea de chemare în garanție.
Obligă pe pârâtă la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 1.789,3 lei, cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 2.12.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
RED.MH/MB
14.12.09/5 EX.
Președinte:Maria HrudeiJudecători:Maria Hrudei
