Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 63/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - Legea nr. 188/1999 -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 63

Ședința publică din22 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Galan Marius

JUDECĂTOR 2: Mitrea Muntean Daniela- - -

JUDECĂTOR 3: Artene

Grefier

Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat de pârâta Autoritatea de Sănătate Publică S cu sediul în S,- A, jud. S,împotriva sentinței nr. 3228 din 6 noiembrie 2008,pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns -, reprezentanta Sindicatului Liber al Funcționarilor Publici și din cadrul Autorității de Sănătate Publică S, lipsă fiind pârâta recurentă și reclamanții intimați.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată la dosar întâmpinarea formulată de reclamanții intimați în două exemplare.

Instanța, luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, acordă cuvântul la dezbateri.

Reprezentanta Sindicatului Liber al Funcționarilor Publici și din cadrul Autorității de Sănătate Publică S -, pune concluzii de respingere a recursului și de menținere a sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. În acest sens, depunând la dosar copii după sentința Tribunalului Suceava nr. 2966/25.09.2008 și sentința Tribunalului Botoșani nr. 958/17.09.2008, rămase definitive și irevocabile, sentințe prin care se acordă aceste drepturi.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal și înregistrată sub nr- din 24.09.2008, reclamanții:, -, G, -u, G, -, -, și au solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Sănătate Publică obligarea acesteia la plata către fiecare reclamant a sporului reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, drepturi prevăzute de art.31 alin.1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,m republicată, calculate și plătite începând cu data de 01.01.2007 și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu, precum și suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, retroactiv, respectiv din data de 01.01.2004 până la data de 01.01.2007, perioada în care au fost suspendate abuziv prin OUG nr. 92/2004.

În motivarea acțiunii lor, reclamanții au arătat că, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt prevăzute la art. 31 alin.1 lit. c si d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, care prevede că "Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de baza; sporul pentru vechime in muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare", că potrivit art. XIII din Legea nr. 251/2006 prevederile art. 29 alin.1 lit.c și d din Legea nr. 188/1999 au reintrat in vigoare la data de 01.01.2007.

În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.31 alin.1 lit.c și d și art.109 din Legea nr.188/1999 republicată, art.38 și 39 din Legea nr.53/2003.

Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3228 din 06.11.2008, a admis în parte acțiunea reclamanților și a obligat pârâta să acorde reclamanților, în funcție de data angajării, suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază datorat pentru perioada 01.01.2004 - 06.11.2008 - data pronunțării hotărârii, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. Totodată a respinge ca nefondat capătul de cerere privind plata acestor drepturi începând cu data pronunțării hotărârii și în continuare.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 40 alin.2 lit.c din Codul Muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv pârâtei.

În acest context reclamanții, având calitatea de funcționari publici, sunt salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și au dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin.1 lit.c și d din actul normativ citat.

Reclamanții nu au primit până în prezent, de la apariția actului normativ sporurile respective și acest drept tinde să fie lipsit de conținut, iar pentru această îngrădire pârâta nu are justificare printr-o cauză de utilitate publică.

Mai mult, tribunalul a apreciat că este de principiu ca o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.

În ceea ce privește acordarea sporurilor pe viitor, instanța a respins-o motivat de faptul că creanța nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de muncă dintre părți.

Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta Autoritatea de Sănătate Publică În dezvoltarea motivelor pârâta arată că deși aceste sporuri sunt prevăzute în Legea nr. 188/1999, printr-o serie de acte normative acordarea lor a fost suspendată, că aceste sume nu au fost prevăzute în buget și că se află în imposibilitatea plății acestora.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 31 al. 1 lit. c și din Legea nr. 188/1999 "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare".

Așa cum de altfel pârâta recurentă admite, reclamanții nu au primit aceste sporuri salariale, pentru perioada arătată, invocând argumente ce țin de execuția bugetară.

Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".

Drepturile reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt drepturi de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar atâta timp cât nu s-a dovedit existența unei cauze de utilitate publică pentru nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, pârâta, în condițiile art. 1082 cod civil, corect a fost obligată la plata sumelor solicitate.

Cât privește suspendarea aplicării dispozițiilor art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 prin art. 44 din OUG nr. 92/2004, corect a reținut instanța de fond că, măsura suspendării s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.

Suspendarea aplicării acestor dispoziții, care evident a avut un caracter temporar, nu duce la stingerea dreptului.

Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE,

Respinge ca nefondat recursul declarat depârâta Autoritatea de Sănătate Publică Scu sediul în S,- A, jud. S,împotriva sentinței nr. 3228 din 6 noiembrie 2008,pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud.

Tehnored.

Ex. 2/02.02.2009

Președinte:Galan Marius
Judecători:Galan Marius, Mitrea Muntean Daniela, Artene

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 63/2009. Curtea de Apel Suceava